Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRETEXT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 50 pentru PRETEXT.
Mihai Eminescu - Moş Iosif Moș Iosif de Mihai Eminescu Astfel cum ședea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte, fiindcă scaunul n-avea spate și sprijoane, cu mâinile căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpătă prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe umpleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturile lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și păroasă întorcea, cu degetul muiat, paginile unse aăleî unui manuscript grecesc de astrologie zugrăvit cu cercuri și figuri ...
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
... sfinții din ceaslov, să devii om însemnat, patriot de prima clasă și să aspiri la orice onor, ba chiar și la recompensă națională. . . reversibilă, sub pretext că ești mucenic al unei credințe la care nici nu ai visat. Cu atât mai mult dacă destinul te-a ajutat a ...
Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni
... faptă înțeleaptă a nu se apăsa; suntem de aceia care chemăm pentru dânșii îngrijirea, dreptatea și dreptățile toate... ori sub ce chip și pretext se arată apăsarea în lume, tot strâmbătate se cheamă; acei care ridică la sarcinile țării trebuie să aibă locul lor la bunuri și la folosuri ...
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... cutreierate de bande înarmate, ce se țin la drumuri, viețuiesc în codri și sunt groaza călătorilor. Grecia a avut clefții săi, care sub pretext de a se răzbuna asupra turcilor, trăiau mai mult din jacurile făcute asupra creștinilor, și însă numele de cleft este sinonim cu numele ...
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
... ales, opinia publică nu poate osândi îndestul de aspru pe acel care-ar căuta să vateme ori în ce chip solidaritatea națională, atingând, sub orice pretext și câtuși de puțin, prestigiul Comitetului, care Comitet singur poate astăzi reprezenta integral, cu supremă autoritate, interesele naționale; și că: acel care tăgăduește ori și ...
Ion Luca Caragiale - Ironie Ironie de Ion Luca Caragiale În Timpul din 15 iulie 1890; p. 1. În Note și schițe , 1892, p. 17, și Momente, schițe, amintiri , 1908. Am cunoscut foarte de-aproape pe un om de o superioară înzestrare intelectuală; rareori a încăput într-un cap atîta putere de gîndire. Era pe lîngă aceasta un mare poet; cu cea mai nobilă și mai înaltă fantazie, ajutată de un rafinat instinct artistic, el a turnat într-o lapidară „formă nouă limba veche și-nțeleaptă", pe care o cunoștea atît de bine și o iubea atît de mult. De felul lui mîndru, ei fugea de onoruri, știindu-le cîte concesiuni costă. Melancolic și pasionat, deși-n același timp iubitor de veselie si de petreceri ușoare, ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. Niciodată nu primea bucuros laude, nici chiar de la puținii prietini, foarte puțini, pe cari-i avea și-n judecata și sinceritatea cărora credea — darmite pe ale acelei mulțimi de seci fără talent, judecată, nici sinceritate, cari se tot vîră în biata noastră literatură ca microbii răufăcători în trupul omului sănătos și cari nu se sfiesc a ...
... lui... —Țal! strigă Mache bătând în masă... — ...Când orice asasin, mă-nțelegi, plătit de o mână criminală, poate pentru ca să vie, sub pretext de politică, și în țara ta, când ești liniștit și când ești cu conștiința împăcată că ți-ai împlinit până-n capăt datoria, și nu ...
Mihai Eminescu - La aniversară
Mihai Eminescu - La aniversară La aniversară de Mihai Eminescu 1875 Narațiune originală Ea se numea Cleopatra, iar el Gajus Iulius Caesar Octavian August. Adică ea citise un roman ș-ar fi voit să fie de douăzeci și șase de ani și nu era decât de paisprezece; el, istoria romanilor și voia să fie de patruzeci de ani. Era numai de optsprezece și umbla la școală. Cu toate acestea astăzi, în ziua sf-tului Ermil, el uitase pe Octavian August și aștepta felicitări de ziua lui. Tata i-a dat un ceasornic frumos, mama — o besectea de toaletă, sora — o pereche de papuci. Elis -nimic. Elis, adică Cleopatra, vară-sa. El se retrăsese în odaia lui, unde clasicii erau așezați pe-un scrin în religioasă regulă și neviolabilitate și se primbla cu pași mari prin casă. Era brunet și cam poetic. Avea ochi albaștri, ceea ce vrea să zică mult, și era frumos băiet. Acum stătu cu mirare înaintea oglinzii, se uita cu mirare în ochii lui proprii și părea că-i întreba ceva. "Tolla mi-a făcut-o". Era o vreme în care, în urma unui roman spaniol, regina de astăzi ...
Paul Zarifopol - Creație și analiză
... prejudecăți comune și puternice. * * * Psihologismul literar poartă cu sine o puternică tentație de a face știință; câteodată, se-nțelege, el e un simplu pretext pentru atitudini științifice. Pentru studiul psihologiei literare, materialul cel mai complet și mai original îl dă astazi Proust. Dl Ibrăileanu îl caracterizează, după terminologia d ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
... strofe pentru Epoca literară. A doua zi mă cheamă și-mi cere consimțământul să schimbe în versurile mele numai un singur cuvânt, sub pretext că vorba schimbată o să le dea o ironie superioară în genul ideilor lui Heine. Bineînțeles c-am consimțit. Subiectul poeziei era setea pe care ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... dnei Papadat-Bengescu e redusă la minimum, uneori lipsește cu desăvârșire. Intrigă și acțiune nu există. Subiectul propriu-zis se reduce adeseori la un simplu pretext, la un banal punct de plecare. Și lucrul e foarte explicabil. Fiind femeie până-n vârful degetelor, autoarea e excesiv de subiectivă: viața sa e ...