Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRIBEGIT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 67 pentru PRIBEGIT.
Dimitrie Anghel - A. D. Holban
Dimitrie Anghel - A. D. Holban A. D. Holban de Dimitrie Anghel Publicată în Ordinea , II, 428, 17 mai 1909, p. 1. Sunt unii oameni senini și blînzi, cari împrăștie în jurul lor o atmosferă de bunătate ce te farmecă și te cîștigă cu fiecare vorbă, cu fiecare gest al lor ; iar alții care te resping de la început și față de cari nu știu ce sîmțămînt tainic îți dă de știre să te ferești. Unul dintre aceștia din urmă este și veteranul om politic A. D. Holban, o interesantă figură a Iașului din alte vremuri. Mi-am adus aminte de dînsul citind într-un ziar recent reflecțiile sale pline de răutate la adresa artiștilor noștri de astăzi. Îl cunosc de cînd eram copil; pot zice că m-am trezit cu el în casă, căci, cît timp a trăit tatăl meu, nelipsit a fost din casa și de la masa noastră. În anii din urmă însă, îl pierdusem din vedere aproape cu desăvîrșire ; glasul lui parcă amuțise în larma uriașă ce o fac luptele zilelor noastre, cu alte aspirații, cu alte idealuri, cu altă pornire de muncă. Arar ...
George Coşbuc - Prahova Prahova de George Coșbuc Publicată în Lumea ilustrată , 1892, nr. 23 Din pământ, din locuința Mamei tale, ieși zâmbind, Prahova! Și stai mirată Și te tremură dorința Să vezi lumea cu lumină! Inima de plâns ți-e plină; Ochii tăi spre soare cată Și-ai tăi ochi mai vii s-aprind. În pământ cât e de rece Și-n pământ nu vezi nimic Nu te mai întoarce-acasă! Eu pe drum te voi petrece Cu povești și cu povețe, Voi cânta a ta frumsețe! Lasă lumea ta, o lasă, Tu frumoasă, eu voinic! Vino-ncet pe-aici, iubită! Adă mâna, să nu cazi Peste pietrele din cale! Tu tresari de fericită Și-mbătată de viață; Soarele-ți răsare-n față Haid-acum fugind la vale Printre șoptitorii brazi. Ce frumos se-mbracă dealul Cu flori roșii pe-unde treci! Îți întâmpină sosirea Munții ce despart Ardealul, Codrii vechi și plini de noapte, Luncile cu mii de șoapte. Râzi cu hohot la privirea Neguroșilor Buceci? Uite-acum cât ești de mare, Uite ce frumoasă ești! Tu, sălbatico-ntre fete, Iată sate-acum în zare, Prahova, să fii cuminte! Ține cumpăt la cuvinte, Stăi și pune- ...
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise Homer: Chinurile lui Ulise de George Topîrceanu Fragment apocrif din Odiseea, în hexametri și pentametri ...Astfel corabia-n fugă plutea cu ușoarele-i pânze Doldora pline de vânt, peste noianul de ape. Singur pe navă prudentul Ulise privea cu-ntristare, Cât ți-i oceanul de larg, zările fără catarguri. Căci părăsind pe frumoasa Calipso cea aprigă-n șolduri (Pentru că nu-i mai plăcea) și navigând la-ntâmplare Trei săptămâni împlinite departe de țărmuri, eroul Nu mai zărise de-atunci dulce obraz de femeie... Cum, la sfârșit de ospăț, muritorul aruncă la mâțe Restul juncanului fript, fără să-i treacă prin minte Că mai apoi flămânzind cerceta-va-n zadar să găsească O bucățică de zgârci ca să-și astâmpere foamea; Astfel eroul simțise de-amor că lehamite-i este Cât l-a avut din belșug lângă Calipso, iar astăzi Jalnic striga peste valuri de dorul histericei nimfe Care-l ținuse captiv, ca să-l iubească cu sila: ,,Cine m-a pus să te las și să plec pe pustiile ape Fără să știu încotro, nici până când rătăci-voi? Valul ușor clipotind îmi aduce zadarnic aminte Sunetul glasului ...
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale)
Mateiu Caragiale - Singurătatea (Caragiale) Singurătatea de Mateiu Caragiale E-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată, Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată, Și-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată Că simt cum plânge-n mine ceva nedeslușit. Melancolia face în pieptu-mi să tresalte Neînțelese doruri, în vreme ce-ațipind Ființa mea de astăzi, în locu-i răsar alte Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte, Zguduitoare patimi cu foc mărturisind. Umbroasa-le poveste măreață se-mpletește La murmurul ei sumbru plutind în depărtări, Nostalgică gândirea în voie-mi pribegește Și nesfârșit de tristă, se pierde, se topește Într-un noian albastru de mistice visări... Din crudele cătușe, ce încă mă mai leagă, De omeneasca fire treptat mă dezrobesc, Înseninată mintea-mi începe să-nțeleagă, Cu-amar dezgust, a vieții zădărnicie-ntreagă Și, liberă, străină de tot ce-i pământesc, Se-nvoaltă, se-ntraripă, spre slăvi semeț se-avântă Cutezătoare, gravă, mai sus, mereu mai sus, În prada-nfrigurării ce aprig mă frământă Renasc cel de-altădată, acel ce nu-l încântă Decât singurătatea, dar singur, totuși, nu-s. Căci dacă, dus pe gânduri, m-asez lângă ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare arhitect
Mihail Kogălniceanu - Ştefan cel Mare arhitect Ștefan cel Mare arhitect de Mihail Kogălniceanu Ștefan cel Mare, eroul Moldaviei, când vroia să răsplătească pe vitejii tovarăși ai strălucitelor sale biruințe, dăruindu-le moșii, el nu-și bătea capul să le măsoare cu odgonul numărul fălcilor și al stânjinilor, ci, nou inginer, se suia pe un deal și de acolo le hărăzea cât vedea cu ochii, însemnându-le de hotar zările și râurile. Precum era curios inginer, el nu era mai puțin curios și arhitect. La anul 1466, el hotărâse să ridice mănăstirea Putna, în aducere aminte a două campanii slăvite ce făcuse în Ardeal și în Bugeag, pe care-l smulsese din mâinile turcilor; această mănăstire fu asemene menită să slujească de lăcaș rămășițelor muritoare ale eroului. Când, dar, veni vremea ca să se aleagă locul unde era să se înalțe această frumoasă zidire, Ștefan cel Mare se sui pe vârful unui munte ce este lângă mănăstire, împreună cu doi copii din casă și cu vătavul lor, poruncindu-le să tragă fieștecare din arc. Săgeata celui întâi slujitor ajunse într-un delușel ce se cheamă până astăzi Sion și este lângă mănăstire. Acolo, după porunca domnului, se făcu ...
Mihail Săulescu - Et nunc et semper
... pică, Un zâmbet de răsare, În pieptu-oricui, furtuna dacă bate, Ori raza bucuriei de străbate E 'n toți ceva ce ochilor n'apare. - Porniți pribegi, călătorim, purtând, Ca să le pierdem toate, Comori de visuri, de speranțe sfinte; Și 'ndeplinirea veșnic e 'nainte Și veșnic nu se poate!... ... Pe-acei ...
Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu)
Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu) Rugăciune de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție Dumnezeule prea sfinte Cel de toate le privești ; Adu-ți de mine aminte, Nu-n veci să mă pedepsești. Vezi necazurile mele Că s-au foarte înmulțit, Dureri, scîrbe, nevoi grele, Cu totul m-au covîrșit. Vezi a mea dărăpănare Că sînt aproape ca să per, Nu mă lăsa[-n] perzare, Ajutor la tine cer. Caută din cer jos, la mine Și-mi vezi focul cel aprins, Întoarce-te-acum cu bine, Că mai cu totul s-au stins. Eram slobodă grădină Ver' la cine-ar fi venit, Cu tot felul de rod plină, Făr-a fi nimic oprit. Și-acum am ajuns în stare Mai de tot să mă sfîrșesc, Plîng, suspin fără-ncetare, Din zi-n zi mai rău slăbesc. Pînă cînd a ta mînie Să petrec tot în oftat ? Întoarce-ți a ta urgie Vezi că m-am dărăpănat. O tîlhărească pornire Dodată m-au prididit, A mea toată moștenire Foarte rău s-au risipit. Frică, spaimă, deodată Peste mine au venit, Ai mei fii, norod mult, gloată, Pribegind m-au năpustit. Toți s- ...
Traian Demetrescu - Două dimineți de aprile
Traian Demetrescu - Două dimineţi de aprile Două dimineți de aprile de Traian Demetrescu După Wiliam Wordsvorth Mergeam încet, — și răsăritul Se-nflăcăra de-o pară vie; — Matei, privind, s-opri și zise: „În voia Domnului să fie!â€� Era în satu-acela dascăl, Cu păr frumos, dar cărunțit; Și, cum era zi de vacanță, Părea mai vesel, negreșit, Pe lîngă grîne și pîrîuri Trecînd așa, ne învoim În dimineața-aceea, veseli O zi prin munți să pribegim... Ei, ce e? îl întreb atuncea, Cînd soarele a răsărit, Ai suspinat fără de voie, Și-o vorbă tristă ai rostit! Matei s-opri a doua oară, — Durerea lui nu mi-o ascunse; — Privind spre culmea unui munte Aceste vorbe îmi respunse: Vezi norul cel aprins de raze Și ușuratec ca un fum? Imi amintește-o dimineață, De sînt trei-zeci de ani acum. Și tot de-asupra-acestor locuri, În dimineața-acelei zi De-Aprile, cerul era astfel: Plin de culori trandafirii!... Mergeam c-o linie în mînă, Nepăsător de gînduri rele; — În cimitir m-abat de odată, Lîngă mormîntul fiicei mele. Era de nouă ani... Tot satul Privea la ea ...
Vasile Alecsandri - Şalga Sus pe malul Dunărei, La perdeaua cu câini răi, A Șalgăi a vădanei, Este-o turmă de cârlani Păscută de opt ciobani, Turma Șalgăi cea frumoasă Ca șoimul de inimoasă. La perdea-n miezul nopții Nimerit-au haiducii, Nimerit-au, năvălit-au, Paloșele zângnit-au, Pe ciobani legatu-mi-au, Dulăii-mpușcatu-i-au. Iar pe baciul cel mai mare Îl fereca și mai tare Cu coatele la spinare, De striga că rău îl doare: ,,Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci! Peste cinci sute și cinci Tot haiduci de cei voinici. De-ai făcut vrodată bine, Fă-ți o milă și cu mine Și-mi dezleagă brațele, Rău mă dor sărmanele!" Căpitanul se-mblânzea, Brațele-i le slobozea. Iară baciul cum scăpa, Mâna-n sânu-și o băga, Bucium de aur căta [2] Și de trei ori buciuma, Văile se răsuna, Frunzele se clătina, Șalga-n somnu-i l-auzea, Din somn Șalga se trezea, La soacră-sa se ducea Și din gură așa-i zicea: ,,Maică, măiculița mea! N-auziși tu buciumând Și văile răsunând? Nu știu, maică, ciobanii Rătăcit-au cârlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba ...
Vasile Alecsandri - Doina haiducească 3
Vasile Alecsandri - Doina haiducească 3 Mândră mămucă-am avut, Frumos copil a făcut, S-a-nfășat cu flori de munte Ca s-jung viteaz de frunte, Gura toți să mi-o asculte, Mândrele să mi-o sărute, Zi-le, maică, să se strângă Ca oițele la strungă, Mie-acum că mi-a venit Mi-a venit timp de iubit. Strigă-n capul satului Pe fata fârtatului, Mândra vine alergând, Eu îi zic cu glasul blând: ,,Copiliță, Liță, fa, Mai dat-ai gură cuiva?" Ea prinse a se jura: ,,Să mă bată anaftema De-am mai dat gură cuiva Afară de dumneata!" Iar de dreaptă ce era Soarele se-noura. De-atunci, vere,-am pribegit Și m-am dat la haiducit. Că mi-e sufletul amar Și mi-e traiul în zadar! Vai de mine și de mine! Nu mai știu ce-i rău, ce-i bine. De când mama m-a făcut, Tot prin codri am șezut Și lumea n-am mai văzut Decât numai soarele, Decât căprioarele. Căprioară a codrului, Du-mă-n valea Oltului, Doar oi mai răzi o dată Pe șerpoaica cea ...
Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării
Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării ,,Fă, bădiță, piatra-n zece La ist mal curând de-i trece, Că suntem de soi român. Nu suntem de neam păgân. Despică Dunărea-n două, Să facem dragoste nouă, Colea-n umbra istor nuci Pe brațe-mi să mi te culci Să facem dragoste dulci. Bădiță, la chip frumos, Fă-n pădurea cea din dos Că-i găsi un păltinel Să durezi luntre din el, Și-i găsi două nuiele Să durezi vâsle din ele". ,,Face-oi, puică, cum mă-nveți, Face-oi luntre și lopeți Să despic Dunărea-n două, Când a ieși lună nouă". Iată soarele-a apus, Crai nou se ivește sus. [2] Mândrul trage din lopată, Trece Dunărea îndată, Iese-n valea înflorită, Vede puica adormită, S-o deștepte-i vine milă, Că-i gingașă; că-i copilă. Să o lase-i vine dor, C-are fața de bujor. ,,Scoală, puică, să mă vezi, Să mă vezi și să nu crezi." ,,Ai venit, ursitul meu? Noroci-te-ar Dumnezeu! Vină-n brațe, vin', bădiță, Să-ți dau miere din guriță, Miere de floare de tei, De-i gusta-o să tot cei." [1] ...