Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRINTRE PRIMII TREI

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 115 pentru PRINTRE PRIMII TREI.

Urmuz - Fuchsiada

... acele șoapte, pare-că venite din altă lume, cari dau visarea și melancolia, îl impresionară pe Fuchs într-atâta încât - în extaz -după ce pedală trei ore la piano, fără însă a cânta, de teamă a nu turbura liniștea nopții, ajunse, grație acestui bizar mijloc de locomoțiune ... să lase să i se tragă afară numai mâinile și execută în chip magistral ca o duzină de concerte, fantezii, etude și sonate, iar apoi trei ore în șir făcu game și felurite exerciții de „legato" și „staccato" și „Schule der Gelaufigkeit"... Cum însă chiar zeița Venus, însăși ... întâi pe Cupidon de îi săgeta inima; pe vârful săgeții fiind pus un bilețel prin care era invitat în Olymp. La ora fixată, „Cele trei grații" apărură... Ele luară pe Fuchs și-l purtară ușor pe brațe moi și voluptoase, până la capătul unei scări de mătasă, făcută din portative ... mâna ei fină, cu degetele ei de trandafiri parfumați, îl scoase din încurcătură... Ea îl culese ușor de jos, îl mângâie, îl ridică de două-trei ori până în tavan și, privindu-l lung, îl sărută o dată cu patimă. Apoi îl mai mângâie, îl mai sărută de o mie de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

... lună, către miezul nopții, că ai fi citit la lumina ei. Și cu firea lui, p-așa lună... - Ei, nu știți nimic, răspunse Trubadurul. De trei zile mi-a rămas în nas mirosul morții: rece, rânced, ceva de melc fiert, și n-am izbutit să-l gonesc nici cu ... ea răsună în coșul pieptului. Mi s-a rupt o coardă... am crezut că a plesnit ceva de lângă mine. De trei zile dorm câte zece ore. Mă deștept și mi se pare că odaia cu cărțile e în vis. Mi-e frică să mă mișc. Numai ... metoda voastră d-a judeca, d-a înțelege și d-a simți. Nu știți nimic... Nu știți că de trei zile... - Ei, ce e? Ce ți s-a întâmplat? Ți s-a înecat corăbiile pe Marea Neagră? Ți-ai tăiat capul ... primejdie? se răsti unul dintre noi cu un fel de necaz prefăcut. - Mai rău, răspunse Trubadurul, strângându-și obrajii în mâini. Să nu râdeți. De trei zile mi-a rămas în nas mirosul morții; rece, rânced, ceva de melc fiert... Și-mi scorboroșește nările și se duce adânc-adânc ...

 

Emil Gârleanu - Furnica

... nici sprâncenele. Numai ochii albaștri și totdeauna speriați împrăștiau ceva neobișnuit peste fața lui. Era morocănos, rar intra în vorbă cu cineva, și atunci două-trei vorbe de schimba, atâta, în portiță, apoi repede se trăgea, ca ariciul, în ograda lui. De câte ori treceai pe la dânsul, îl vedeai, printre ... cu seamă de la întâmplarea cu banii lui Almașu. Acestuia i se furase niște parale, tot ce strânsese și el o viață întreagă, vreo două-trei sute de lei. S-a plâns bietul om la toți, și atâta era de amărât, c-a venit și la Cuhulea ... Cum vorbeau așa, numai iată și femeia, Smaranda. Și, cum auzise cele câteva cuvinte din gură, își duse pestelca la ochi și începu să spuie, printre sughițuri de plâns: — Degeaba; că nici moartă nu-i mai intru în casă. După ce-și șterse ochii, ca să dea loc celuilalt rând ... în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea de două-trei ori pe săptămână vărul femeii. Cum toată gospodăria era în mâinile Smarandei, bătrânul se plimba de colo până colo, uitându-se cu de-amănuntul, cum ...

 

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea

... frățâne-său Radul. Acesta, Radul, avu și dânsul un băiat și o fată, Ruxanda, cel mai vechi nume femeiesc în neamul lor. Spița cuprindea numai trei nume de femei: pe al Ruxandei; al uneia Safta, strănepoata Ruxandei, fata unui Toader Buhtea (Grozovanul, pentru că pârjolise niște tătari ce-i călcaseră moșia ... peste câmpuri până în grajdurile curții, își dete sufletul în brațele celor ce-l ridicară să-i dea ajutor. Gavril Buhtea muri la patruzeci și trei de ani, lăsând un băiat, pe Toader, în vârstă de treisprezece ani. La moartea fratelui său, boierul știu să-și ascundă nemărginita durere ce simțea ... deșertăciunilor lumești, că era strâns legat de pământul ce cuprindea țărâna tuturor alor lui, îl trimise la Paris. În cei patru ani, cât rămăsese băiatul printre străini, îl călcase de patru ori; îl găsise mereu același: suflet curat, judecată dreaptă și temeinică. După patru ani, Toader Buhtea se întorcea în țară ... le surghiunise atunci la țară. Acolo gândurile mamei se limpeziră, obrazul copilei înflori mai frumos, iar mintea li se statornici la amândouă. Gospodăriseră la țară trei ani de zile, și iarnă și vară, iar anul acesta boierul Furtună socoti cu cale să le aducă înapoi în târg. Pesemne că întoarcerea fusese ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist Manifestul Partidului Comunist Karl Marx și Friedrich Engels Apărut în 1848 O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa și Țarul, Metternich și Guizot, radicali francezi și polițiști germani. Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziției, cît și adversarilor săi reacționari zvîrlindu-le în față imputarea stigmatizantă de comunist? Din acest fapt reies două lucruri. Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere. A venit timpul ca comuniștii să-și expună deschis, în fața lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși. În acest scop s-au întrunit la Londra comuniști de diferite naționalități și au redactat următorul „Manifestâ€�, care se publică în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, flamandă și daneză. Cuprins 1 Burghezi și proletari 2 Proletari și comuniști 3 Literatura socialistă și comunistă 3.1 Socialismul reacționar 3. ...

 

Vasile Alecsandri - Prietenii românilor

... în zilele noastre un răsunet în inimile generoase ale câtorva oameni care, cu un curaj vrednic de toată recunoștința noastră, s-au făcut apostolii României. Printre acești nobili campioni ai drepturilor și ai naționalității noastre sunt de însemnat: 1. Dl St. Marc de Girardin, care la 1836 a vizitat ... glasul în favorul românilor!“ Dl I. A. Vaillant, care la 1844 a scos la lumină un uvraj mare în trei tomuri, sub nume de: La Romanie ou histoire, langue, littĂ©rature, orographie, statistique des peuples de la langue d’or, Ardialiens, Valaques et Moldaves rĂ ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... lesne din Suceava, deoarece este depărtată de hotarul turcesc. Mai înainte de aceasta era târgul numai ca un sat prost, întru care abia se așezase trei ori patru gospodari, și avea și o moară în care era un morar bătrân, căruia-i zicea Ion (sau, după cum se zice în limba ... și a ars în 1827, în focul ce a distrus aproape în întregime târgul. Dintre biserici, vrednică de luare-aminte e Trei Ierarhi, prin îndrăzneața-i structură gotică, și prin sculpturile bizare care-i împodobesc zidurile dinafară — cu atât mai mult, cu cât asemenea monumente sunt ... dibaci decât mine să aleagă nuanțele și să deducă urmările necesare și firești. Tocmai în clipa regenerării noastre politice și intelectuale a apărut printre noi dl Girardin . Scrisorile lui au dat Europei noțiuni precise, elocvente, însă nu în destul de întinse. Dl Girardin a dat probă de ...

 

Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu

... Cu scrisul său agreabil popular, Schopenhauer s-a interpus între Kant și mulțimea amatorilor de filozofie. Zeci de ani au mers așa lucrurile printre literații europeni cu ambiție de filozofie; sumedenie dintre aceștia au trăit și au scris în convingerea că mijlocul eminent pentru a cunoaște filozofia ... autarhie economică în marginile unui stat agrar. În Opera lui Eminescu, regăsim pe învățatul și omul de gust care ne-a dat acum trei ani Viața lui Eminescu. Am scris atunci: norocoasă superb este întâlnirea, în același om, a tinereții cu virtuozitatea rutinată. Fizionomia istoricului literar G ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... o prăpastie fără fund... Unde era blânda mână a mamei, ca să-mi vâre plapăma pe sub mine și să-i simț cele trei degete atingându-mă pe frunte, la mijloc și pe umeri, în semn de cruce, iară eu să adorm sub paza ei și a crucii ... ochii ca să adorm, simții pleoapele umflate de lacrâmi. Acei cari schimbaseră lacom codrul pe pâne și bucățica de brânză pe o cafea și pe trei feluri de bucate, dezbrăcându-se voios de zdrențele lor ca să se îmbrace cu tunica de bursier, acei cari de mici se gândiseră că învățând ... flori mirositoare... găitanele verzi presărate cu rochițele-rândunicii, învoalte și străvezii, ca niște pâlnioare de ceară... Libertatea mea era fără păcat, frumoasă, cu poteci șerpuite printre ciucuri de flori sălbatece, cu drumuri gălbui adâncite în depărtări, părând că fug și să înfig în fără-fundul cerului... Năluciri fermecătoare. În prima noapte ... jețul catedrei! Nici un câne n-a fost mai încolțit de vrăjmași. Cartea, pe care trebuia s-o născocim noi (afară de doi-trei profesori, toți ceilalți nu deschideau gura decât ca să ocărască), colegii mei, rău nărăviți, spioni și lași, afară de câțiva săraci, sălbatici, prinși ca cu ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul. Astfel, mă decisei odată pentru totdauna a nu ...

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... cu gând de a-l spăla de glod și de păcate; dar în zadar ei își vărsau sudorile!... Eforia nu încuviințase proiectul lor! Printre noi se găsea un tânăr zugrav francez, care pentru întâia dată ieșise din țara lui spre a face un voiaj în Orient. -- Domnilor ... iar căruța, răsturnându-se cu mine și lăsându-mă lat în mijlocul drumului, lângă bietul cal ce-și sclintise piciorul, fugi înainte la vale, cu trei cai, cu trei roți și cu postașul aninat ca un scai de coama lăturașului. Această de pe urmă întâmplare mă făcu să blestem impresiile de voiaj din Valahia ... plecat ca un osândit la moarte ce s-ar sui pe carul ghilotinei, și pornii iarăși în fuga mare, deși căruța nu mai avea decât trei roți și jumătate, deși postașul nu mai avea de bătut cu harapnicul decât trei cai, adică doi înainte și unul la oiște, pe care el era călare. Cât pentru nenorocitul dobitoc ce-și sclintise piciorul, el rămase singur în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>