Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUNE TALPA (LA)

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 80 pentru PUNE TALPA (LA).

Ion Luca Caragiale - O conferință

... de in, un lan de grâu, o mină de fier și câte altele! — Nu-nțeleg... — Cum nu-nțelegi? nu ne trebuiesc calapoade, talpă, față, căptușeală, ață, pap, cuie, scule?... și pe urmă, ce ne mai trebuie? să vedem, ghicești? Am stat puțin la gânduri și apoi, privind în ochii amicului Florian, care aștepta zâmbind răspunsul meu, am zis: — Pe urmă, firește, ne mai trebuiesc mintea și puterea ... căldură, i-am strigat: — Meștere Floriene, destul! am înțeles! să trăiești! ești mântuitorul meu, daca pot pentru ca să mă exprim astfel. Foarte calm, la 2 d.a., mă-nființez la S.P.M.D.R. Acolo, damele din comitet, cu viceprezidenta în frunte, mă primesc foarte amabil. Sala este arhiplină. Mă sui la tribună, pe o estradă, cu spatele la un perete pe care sunt reprezentate cele nouă Muze în pitoreștile costume naționale românești. Daca știam mai dinainte, veneam și eu în costum de ciobănaș ... zic eu — iertați-mă daca îndrăznesc, în fața unui auditoriu atât de select, să încerc, în marginile slabelor mele puteri, a răspunde la una din cele mai grele chestiuni, pe care de-a-tâtea secole și-o pune

 

Mihai Eminescu - Satira III

... lângă țară și popor lângă popor - Ca prin neguri alburie se strevăd și se prefac În întinsă-mpărăție sub o umbră de copac. Vulturii porniți la ceruri pân' la ramuri nu ajung; Dar un vânt de biruință se pornește îndelung Și lovește rânduri, rânduri în frunzișul sunător, Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe ... ca marea turburată și înaltă, Urlete de bătălie s-alungau după olaltă, Însă frunzele-ascuțite se îndoaie după vânt Și deasupra Romei nouă se înclină la pământ. Se cutremură sultanul... se deșteaptă... și pe cer Vede luna cum plutește peste plaiul Eschișer. Și privește trist la casa șeihului Edebali; După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i zâmbește, mlădioasă ca o creangă de alun; E a șeihului ... prin cineva Ce-i mai mândru-n valea Ta: Codrul cu poienele, Ochii cu sprâncenele; Că și eu trimite-voi Ce-i mai mândru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprâncenele. Și să știi că-s sănătos, Că, mulțămind lui ... umbră sfântă, Basarabi și voi Mușatini, Descălecători de țară, dătători de legi și datini, Ce cu plugul și cu spada ați întins moșia voastră De la

 

Mihai Eminescu - Satira I

... Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate Și de frig la piept și-ncheie tremurând halatul vechi, Își înfundă gâtu-n guler și bumbacul în urechi; Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic, Universul fără ... vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă, Pe când totul era lipsă de viață și voință, Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ... vecinicie, Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie, Și în noaptea neființii totul cade, totul tace, Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace... ............................................................... Începând la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pân' la frunțile crăiești, De a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți, Făr-a ști să spunem care ar fi mai ... Poate vreun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Pintre tomuri brăcuite așezat și el, un brac, Aticismul limbii tale o să-l pună la ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea I

... Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate Și de frig la piept și-ncheie tremurând halatul vechi, Își înfundă gâtu-n guler și bumbacul în urechi; Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic, Universul fără ... vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă, Pe când totul era lipsă de viață și voință, Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ... vecinicie, Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie, Și în noaptea neființii totul cade, totul tace, Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Începând la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pân' la frunțile crăiești, De a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți, Făr-a ști să spunem care ar fi mai ... Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri brăcuite așezat și el, un brac, Aticismul limbii tale o să-l pună la ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar

... bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li ... pământ. Noaptea, târziu, sora împăratului își făcu o cruce, își făcu două, își făcu trei și, cum învârti cheia de aramă în broasca beciului de la răsărit, o vijelie îi amuți auzul, apoi locul pe care sta i se afundă până la glezne, până la brâu, până la gât, iar de-i trecu dincolo de creștet, o văpaie, ce lumina fără să ardă, îi învălui obrajii. La o cutremurare strașnică, două porți, țipând în cňpilele groase, se deschiseră, la dreapta și

 

Ion Luca Caragiale - Mici economii...

... Aide să luăm un aperitiv... Cîte ceasuri sunt? — Șapte și zece. —Tocma bine... Aide spre Episcopie; mi-am dat întîlnire cu nevastă-mea la Tripcovici, la șapte și jumătate. Pornim la deal, și merg plin de respect alături cu acest filozof antic, pe care atât de puțin îl pot afecta micile mizerii ale vieții. Dumneata, ori ... drumul și intrăm la Tripcovici. — Două vermuturi franceze! comandă Iancu. Scoate punga din buzunar, apoi, din pungă, două patace, și mi le arată. Le pune apoi la loc în pungă, și vâră la loc punga-n buzunar. — Asta e tot ce am pe sufletul meu... Și încă și astea mi le-a dat nevasta din ... ce mațe-pestrițe ca d. Georgescu... mai bine, lipsă! mai bine, sărac și curat! „Ce om!" zic eu în gândul meu... când iată văd, la lumina lămpii electrice, că se oprește o trăsură, un muscal, în fața prăvăliei, și din trăsură coboară o damă elegantă, care intră repede la noi. A!... este încântătoarea soție a amicului meu, madam Aglae Verigopolu. — M-aștepți de mult, cocoșelule? întreabă ea pe soțul ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... mijloc, jucând întruna, se afunda în întunericul fară fund al fierăriei. Fumul de bură se dezlegă într-un cernut de ploaie măruntă și deasă. De la pământ la cer întunecimea era una, adâncă, neagră, că n-ai fi zărit la doi pași, că nu ți-ai fi găsit ochii și gura. Numai către miazănoapte scăpăra tremurător câte un fulger liliachiu, și copacii, în șiruri negre ... în târg? Ați dat de oameni? V-a luat gura? Ce mormăiți? Deh! Vă țineți mari cu banii în pungă! Umpleți mâna, colea, la bâcu! Orbul Olănitei a adus de la târg trei sfanți, și e cu fluierul, nu cu vioara, și nu știe decât două cântece!... Iar după aste vorbe, Căliman, împleticindu-se pe picioare ... bat limba pe nicovală! Capul milogului atârna într-o parte a căruțului. Tot trupul lui e o mână de carne galbenă-vineție. De la coșul pieptului la vale îi înnumeri coastele. Picioarele îi sunt tăiate de sus, iar în locul lor, două răni cârpite petic de petic. Niște bețe subțiri îi sunt ... a lungul pieptului — cum ți-a fost cântecul ăl nou? Cum ți-a mers târgul? Spida, fetița care se înhăma ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie

... care venea Copil, să-și alinte blondețea în ea Și-ntreagă, fântâna, e tot cum o știe. E tot cum o știe, — dar, searbăd la față, Sub magica-i umbră, un om se răsfață... Mai slut e ca iadul, zdrențos, și pocit, Hoit jalnic de bube, — de drum prăfuit ... De nume-l întreabă emirul, deodată, Ș-acesta-i răspunde cu vocea ciudată — La Meka, plecat-am a merge și eu. — La Meka? La Meka?... — și vocea ciudată — La Meka! La Meka! răsună mereu. Și pleacă drumețul pe-un drum ce cotește... Pocit, șchiop și searbăd, abia se târește... Și drumu-ocolește mai mult, tot mai ... ntinde. Abia, ici și colo, găsesc, câteodată, Verdeața de oază cu dor așteptată... Săgeată, aleargă cal alb și cal murg, Cămilele-aleargă săgeată și ele, La cântecul apei se fac ușurele... Izvor sau citernă în clipă le scurg Dar chinul reîncepe, și zilele curg. Și tot nu s-arată năluca sublimă ... ziua cumplită când el, Rămas din toți singur, sub cer de oțel, Pe minte își simte o noapte adâncă... Când setea, când foamea, — grozave la ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

... Se ducea chieful pe copcă, și mă întorceam acasă, înșirând pisicii vorbe de mângâiere: - Lasă, Mărtinică, nu fi fricoasă că Domnul e bun... nu bate la palmă... nu pune în cârcă ca să tragă la spete... nici nu te-așterne cu tălpile la falangă, ca Nea Nicuță, când bea ce-a strâns cu discul. Mai erau cinci zile până la Școala domnească. Toate lighioile din curte aflaseră că va să mă duc la o școală mare. Cânele, pisica și cei patru cai ai tatii știau pe de rost cum trebuie să fie în ochii Domnului: nici unul nu ... meu, care învăța la o școală și mai naltă, și citea pe cărți cu oameni cu pantalonii scurți și umflați, cu pălării mari, cu funde la ciorapi, cu săbiile mai mult scoase decât în teacă. Mi-aduc bine aminte că unul sărea de la al cincilea cat, și c-o mână își ținea pălăria. Grozav îi era de pălărie! De la Nea Nicuță apucasem să citesc pe silabisite. Frate-meu mă învățase să citesc ca pe apă în cartea de citire. La

 

Mihai Eminescu - Icoană și privaz

... capul ei de marmur pe umeri de femeie... Astfel îmi trece viața, astfel etern mă chinui Și niciodată, Ana, nu m-a lăsat la sânu-i, Căci ea nu vrea iubire... vrea numai adorare... Tâmpit să-mi plec eu fruntea ca sclavul la picioare Și ea să-mi spuie rece: ,,Monsieur, ce ai mai scris?" La glasu-i chiar ironic, să fiu în paradis, Să fiu prea, prea ferice, de-a vrea să cate numa Pe acest mizerabil, ce ... frumosul în forme" ne înveți: De-aceea poezia-mi mă împle de dispreț... Dator e-omul să fie a veacului copil, Altfel ca la nevolnici el merit-un azil Într-un spital... Acolo cârpească cu minuni Păreții de chilie și spună la minciuni... Da! ticălos e omul născut în alte vremi... Sincer, îți vine soartea s-o sudui, s-o blestemi: Blăstămurile însăși poet te-arată iarăși ... disface și o așază-n rime... Soldatul spune glume ușoare ­ tu petreci... Pe când poetul gingaș, cu mersul de culbeci, E timid, abia ochii la tine și-i ridică. El vorbe cumpănește, nu știe ce să-ți zică, Privindu-te cu jale, oftează ­ un năuc... Și zile-ntregi stau ...

 

Ion Creangă - Povestea porcului

... De-am avea pâine și sare pentru noi, da' nu să-l mai îndop și pe dânsul cu bunătăți... Când m-aș potrivi eu babei la toate cele, apoi aș lua câmpii!" În sfârșit, moșneagul se duce la târg, târguiește el ce are de târguit și, când vine acasă, baba îl întreabă, ca totdeauna: — Ei, moșnege, ce mai știi de pe la ... ascultă: Împăratul a dat de știre, prin crainicii săi, în toată lumea, că oricine s-a afla să-i facă, de la casa aceluia și până la curțile împărătești, un pod de aur pardosit cu pietre scumpe și fel de fel de copaci, pe de-o parte și de alta, și în ... frumos, ia toiagul bătrâneților în mână, apoi iese din casă și pornește spre împărăție și, cum ajunge în târg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. Un străjer, cum vede pe moșneag că stă pe-acolo, îl întreabă: — Da' ce vrei, moșule! — Ia, am treabă la împăratul; feciorul meu se prinde că i-a face podul. Străjerul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>