Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂCORIT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 144 pentru RĂCORIT.
Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun
Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun (Adunate din norod) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Doi boieri de cei mari, O! Leroi, Doamne [1]! Ca și doi drumari, O! Leroi, Doamne! Vin din Rusalim, Merg spre Vithleem. Dară cine sunt? Îi Iosif cel sfânt Și Maria sfântă, Care așa cuvântă: — Iosif, mi-i greu De acest drum rău. Vină să ne odihnim. Și să ne umbrim. De un plop au dat Și acolo au stat, De s-au răcorit. Plopul că s-o clătinat, Umbra că s-au tras, Soarele i-au ars... Sfânta Maria Mult se supără Și mi-l blestemă, Din gură-mi zicea: — Plop afurisit, Să nu fii rodit, Să crești tot în sus, Umbră nu mi-ai adus! Iară au plecat Și ei mi-au plecat Prin văi și vâlcele, Miriști, păpușoiști. Precista au picat, Căci s-au împiedicat De-o tufă din cale. Ea, oftând cu jale, Din gură-mi zicea Și mi-o blestema: — Tufă-afurisită, Să nu crești în sus, Cine de tine se va-mpiedica, Toți te-or blestema... Iar au mai plecat, Un măr au aflat. Și ei ...
Anton Pann - La Rîmnic La Rîmnic de Anton Pann Primăvară cum s-arată, Împodobită-nflorată, Multe inimiori rănește Și spre amor le pornește. Cu dor mare le cuprinde Și cu foc greu le aprinde. Care alt leac nu mai are Decît exohi plimbare. Unii plec rîu pă vale, De să răcorese în cale. AIții ies la Olt, să plimbă, Vîntu-i bate, doru-și schimbă. Unii la Inățești afară Își potolesc a lor pară. Și de văd că nu le trece, Beau și cît-o apă rece. Alții pă Ia Cetățuie Merg focul ca să-și răpuie Și d-acolo să pogoară Cu durere mai ușoară. Alții în Capela suie, Sicreturile să-și spuie Precum să obicinuiește, Fel de fel să răcorește. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de
Artur Stavri - În fericire În fericire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție I A fost să mi te-arăți în cale, Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci, În farmecul privirii tale, Durerile să mi le 'nneci Ș'in trista mea singurătate A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine, Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine, Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte, De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate, Fără să știm, s'au cunoscut, Căci prea ne-am înțeles în toate, Din clipa 'n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine, Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine, Cum mă ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea) Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință O văz, ca prin vis. O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos. Cum dăschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Năut! - Nu. - Turtă-dulce! - Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Și totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii. Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră. - Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Surâsul ei mă gâdila în creștetul capului. - Să spui... Și niciodată nu isprăvea basmul. ...
Cincinat Pavelescu - Valeriei Valeriei de Cincinat Pavelescu Îmi place să te văd frumoasă, Deși, din frumusețea ta, Eu n-am decât zădărnicia Imaginii de-atâți visată. Mi-e drag să știu că al tău suflet E bun, deși voi aștepta În van dovezile pe care Le dai... când inima ți-e dată. Și-mi place, fără vreo nădejde, Să te iubesc așa-n tăcere, Spre un buchet ce se pălește Să fiu privirea ce-o arunci... Sau picătura ce pe geamuri Alunecă și-n umbră piere; Un vers uitat, dintr-o poemă Ce trist începe cu: Atunci... Așa sunt eu. Poate că versul Te-ar fi făcut să plângi o clipă... Și picătura neștiută Îți răcorea un tainic dor; Ca și buchetul melancolic Ce cu-a parfumului risipă, Putea-ntr-o seară să-ți adoarmă Încet... un gând chinuitor. Și n-ai vrut. Dulce și pribeagă Rămâi să-nchipuiești femeia... Eu voi trăi în veci statornic Acelei clipe ce s-a dus... Înamorat de-o stea, izvorul Se mulțumește cu scânteia Ce-n mica-i lacrimă răsfrânge Lumina astrului
Constantin Alexandru Rosetti - Dorința (Rosetti)
Constantin Alexandru Rosetti - Dorinţa (Rosetti) Dorința de Constantin Alexandru Rosetti De ce nu sânt dumbrava, ce seara pe răcoare De braț cu un prieten ți-e drag a vizita? De ce nu sânt o roză, de ce nu sânt o floare C-atunci gândesc, o, dragă, că tu nu m-ai uita! De ce nu sânt zefirul ce sânu-ți răcorește, De ce nu sânt parfumul ce pui pe haina ta! De ce nu sânt eu valsul ce șoapta îți lesnește C-atunci aș crede lesne că tu nu m-ai uita! De ce nu sânt sticluța cu apa înflorată Ce-n toată dimineața îți spală fața ta, De ce nu sânt oglinda frumoasă ce te-arată, C-atunci aș fi mai sigur că tu nu m-ai uita! De ce nu sânt eu luxul ce sufletu-ți iubește, De ce nu sânt podoaba ce pui pe fruntea ta! De ce nu sânt eu slava ce inima-ți dorește, C-atunci aș fi prea sigur că tu nu m-ai uita! Dar vai! Nu sânt nimica! Sânt, simplă, o ființă Ce-a te iubi din suflet amorul m-a-nvățat; Eu nu am ...
Constantin Negruzzi - Floarea, Florărița româncă
Constantin Negruzzi - Floarea, Florăriţa româncă Floarea, Florărița româncă de Constantin Negruzzi Româncă copiliță, nu-ți e destul podoaba Ce-ți dărui natura atât de-mbelșugat? La ce-ți slujește salba și scumpele mărgele Ce-mpregiurâ cu fală frumosul tău grumaz? L-a lumei obiceiuri voiești a te supune Prin lucea minciunoasă deșartelor gătiri; Nu știi că-mprumutata podoabă nu-i plăcută. Nici este ca lumina ce varsă ochii tăi? Tu duci la târg a verei frumoasele dulci poame, Și flori mirositoare. Eu când văd al tău trup Ca bradul de subțire, atunce cred poveste! Că poamele și roza surori cu tine sunt. Al tău păr este negru și-ntunecos ca ceasul Când intră-n inimi fragezi păcatul fioros; Pe buze-ți stă garofa. — Spune, frumoasă, oare Gurița ta nu este făcută din garofi? Ai tăi obrazi sunt rumeni ca roza-mbobocită; Ferbinte ca un soare e rumenul tău ochi; Dinții tăi precum perle; precum sunt două persici E peptul tău cel fraged și sânul fecioresc. O, jună copiliță! Nu aibi nici o sfială, — Îți spun cu-ncredințare, căci și eu florist sunt Producturile verei tu poți la târg aduce, De vreme ...
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
Constantin Negruzzi - Uriaşul Daciei Uriașul Daciei de Constantin Negruzzi Eu sunt născut, ostașe, în Dacia mănoasă. Unde odinioară moșii mei lăcuia, Ei nu mai sunt acuma! numai ale lor oasă. Și naltele morminte să mai văd înc-în ea! Acolo eu lumina văzui întâia dată. Cum m-am născut, îndată tatăl meu m-a luat În vânoasele-i brațe, și la marea înghețată M-a dus de m-a scăldat. Tatăl meu p-acea vreme era vârtos și tare, Slăbi însă acuma, căci a îmbătrânit Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care stând pe munte, picioarele pe vale Îmi pui de m-odihnesc. Când eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri, pe Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n brațele mele, înădușit murea; Prindeam în fugă cerbii, ciutele, căprioare Asta mă mulțămea. Și apoi în deseară mă răcoream în ...
Constantin Stamati - Stejarul singuratic
... strajă, stă singurel. Când vara soare tot câmpul arde, Supt ștejar umbră, pajiște, flori, Dar supt el n-are cine să cate Repaos, ticnă, zefiri, răcori. De năpădește vifor vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din tâmplare vro turturică De șoim ...
Dimitrie Bolintineanu - La băile Cleopatrei
Dimitrie Bolintineanu - La băile Cleopatrei La băile Cleopatrei de Dimitrie Bolintineanu I Să stăm p-această stâncă ce se prevede-n valuri! Aceste scări tăiate în lespezi de granit Recheamă o regină ce-n umbr-acestor maluri Venea să răcorească al ei sân înflorit. Vedeți această scară de dalbe mozaice Ce duce către băi? Picioarele-i plăpânde călcat-au pe aice Când trupa grațioasă de vergine finice, Ierihoene roze puneau sub pașii săi. II Dar soarele se culcă... Tăcere!... O femeie Apare-n acest loc! Cosița-i voluptoasă, în aure, scânteie Și brâu-i scump răspândă torente dulci de foc. Ca soarele în raze-i ea arde în voluptate. O mantă de regină pe umeri râura. Iar albele ei sclave, de vise îmbătate, Tapete prețioase aștern în calea sa. Pe lespede de marmur cu aur poleite Mantila-i purpuroasă se mișcă... A căzut, Și sclavele-i suave, ca vise înflorite, Formează împrejuru-i un cerc nestrăbătut. Dar iată steaua dulce din umbră se ridică Pe umedele-i scări Și razele-i tăcute răsfață-a lor cosică Și albele lor sânuri cu dalbe sărutări. Căci grupa cestor vergini, folatre, tinerele, Prin valurile limpezi, prin raze se ...
Dimitrie Bolintineanu - La un poet
Dimitrie Bolintineanu - La un poet La un poet de Dimitrie Bolintineanu O, poete, muza ta A pierdut a sa junie, Și suava poezie Ce pe toți îi îmbăta Cu torente d-armonie? Unde rozele-au zâmbit, Spinii le luară locul; Floarea morții, siminocul, Peste crini a răsărit. Gheața-nlocuiește focul! Nu știm noi că-aice jos E o vale de suspine? Cată să o știm prin tine, O, poetul meu frumos, Cu cântări dulci și divine! Cerul roza-a născocit. Prin parfum să ne răpească, Boarea să ne răcorească, Și poetul fericit Inima să-ntinerească. Iară tu, poetul meu, Poți să verși veninul tău În cântările senine, Dar atât cât să faci bine Și să nu îneci în rău Zilele cele puține. Păsările negrei seri Sunt destule să cobească Vijelii, să veștejească Florile de primăveri, Și tirani ca să lovească. Tu încinge lira ta Cu a zeilor cunună, Și cum varsă dulcea lună Pentru toți lumina sa, Varsă inima ta