Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru REVISTA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 110 pentru REVISTA.
Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele românești:Prefață
Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele româneşti:Prefaţă Prefață de Alexandru Odobescu ( Scene istorice din cronicele românești ) PREFAȚA EDIȚIEI DIN 1860 După titlul și după cuprinderea acestui mic volum, fieșcine va vedea c-am avut drept model frumoasa nuvelă istorică a domnului C. Negruzzi asupra lui Alexandru Lăpușneanu. Ca orce imitație, încercările mele sunt, negreșit, cu mult mai prejos de acel mic cap d-operă; în lipsa talentului, m-am silit cel puțin să păstrez, pre cât s-a putut, formele și limba Letopisițelor naționale, cu care, în dreptate, se poate lăuda mai vârtos Țara Moldovei; să adun datine, numiri și cuvinte bătrânești, spre a colora aceste două episoduri culese din cronicele vechi [1] . Faptele istorice ale unei țări sau ale unei epoci au totdeauna un interes mai viu când traiul și ideile, obiceiele și graiul de acolo sau de atunci ne sunt cunoscute. Scopul romanțelor istorice este, în parte, d-a ni le arăta; ăsta este și folosul lor instructiv. Cei ce pot mult izbutesc a caracteriza, într-asemenea scrieri ușoare, o epocă, sau o nație; cei cu bunăvoință, dar cu mai slabe mijloace, fac, ca mine, încercări! ...
Alexandru Vlahuţă - No. 7 No. 7 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 22, 7 iulie 1891 Damian, poetul liric, Trubadurul pesimist, Își lungește-a drum privirea Și pe gînduri cade trist. Căci în lumea asta crudă Și avară pentru el, A-nceput să i se-nfunde Cu viața de tembel. "Ah, bătrînă năzuroasă, Pentru ce atîta fard, Dacă nu-nțelegi durerea Și iubirea unui bard?" Damian vorbește singur. "Luni întregi te-am urmărit; Nopți de iarnă sub fereastră-ți, Tremurînd și zgrebulit, Așteptam să-ți pleci privirea Și un semn să-mi faci, oftînd; Am răbdat și frig și foame Și tot îmi ziceam în gînd: Tu, bătrînă și bogată, Eu sunt tînăr și sărac... Ce nu-mi cumperi tinerețea ! Cum ți-aș mai veni de hac ! Dar atîta chin și versuri Fără de folos mi-au fost: A plecat la băi ingrata... Grea-i viața fără rost ! Și-acum tot ce-mi mai rămîne E să plec iar la «vînat»: La revista mea Progresul Să mai fac un abonat !..." Fluierînd, își șterge haina Și se piaptănă frumos. Ghetele îi sunt cam rupte, Pantalonii roși pe jos; Dar la ...
Alexei Mateevici - Către Simeon Murafa
Alexei Mateevici - Către Simeon Murafa Către Simeon Murafa de Alexei Mateevici Dragă frate, Ce tăceți și nu-mi scrieți nimic? Sunt dornic să știu tot ce se atinge de voi și de lucrul nostru. Am citit că schimbați numele revistei. Scrieți-mi despre toate; nu pot și nu vreau să fiu în neștiință. Iertați că scriu pe scurt, fiind întors la Kiev, sunt foarte ocupat. Degrabă voi fi liber, atunci vă scriu pe lung. Fii așa de bun, frate Simioane, scrie-mi adresa lui Ciobanu, vreau să-i scriu lui din pricina unei vajnice trebi. Vă sărutăm pe toți împreună cu Berechet. Al vostru frate, Alexe Mateevici [5/IV 1913, Kiev] Paul Vataman, Figuri sorocene, p. 42 Dragă frate, Mulțumesc pentru răspunsul repede, ce l-am primit ieri. Suntem foarte bucuroși — eu și Berechet — gândindu-ne la starea lucrurilor noastre naționale din Basarabia, ce arată semne de viitor bun și rodnic. De-ar da numai Dumnezeu ca semnele acestea să crească din scânteiuțe și steluțe mititele într-o flacără mare, mare, ca această flacără să ajungă „Sfântul Soare“ al basarabenilor noștri, adevăratul soare al luminii și al dreptății. Fie ca într-acest Paște, Hristos cu ...
George Topîrceanu - O. Goga: Vade retro...
George Topîrceanu - O. Goga: Vade retro... O. Goga: Vade retro... de George Topîrceanu Invective la adresa unui fost co-director, în ziua când a dispărut revista Luceafărul. Multiscusita minții limbă Nu-mi spune clipa năzdrăvană Ce mi te-a scos de mult în cale, Ființă mașteră și vană! Uitat-am ziua și văleatul Ce-au înfrățit pe vremi, odată, A mele stihuri de aramă Cu proza ta cea nesărată. Iscoditor, cu ochii tulburi, Bicisnic făcător de rele, Te-ai agățat odinioară De haina strălucirii mele. Și te-am răbdat să-mi stai alături Și nime n-a putut să știe Amarul ce l-am tras cu tine În scurta noast' tovărășie. O, blestemată fie clipa Când ai purces apoi în țară Ș-ai cumpărat tipografie Să-mi faci revista de ocară. Să-mi porți Luceafărul prin lume, În cap cu proza ta neroadă, Cu acțibilduri pe spinare Și cu notițe slabe-n coadă. Din pieptul zbuciumat de patimi Eu simt cum lava și-o revarsă Cumplita vorbelor năvală, Potop păgân pe buza-mi arsă. Și nu știu, nu găsesc în pripă Destule vorbe-nfricoșate, Cu smalț de fulgere albastre, Să ți ...
Ion Luca Caragiale - O invenție mare
Ion Luca Caragiale - O invenţie mare O invenție mare de Ion Luca Caragiale A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice: - Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?... Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip, dar i-ai greșit la cap, să nu fie cu supărare sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... ...
Dorin Ștef - Antologie de folclor din Maramureș
... Baia Mare, 1979. Lenghel Izanu, Petre, Poezii și povești populare din Maramureș , în seria Folclor din Transilvania, vol. VII, Editura Minerva, București, 1985. Memoria ethnologica , revistă editată de Centrul Județean de Conservare a Culturii Tradiționale Maramureș, Baia Mare, colecția 2001-2006. Olos, Ana, Folclor din Maramureș , Centrul Județean de ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... să joace între marii cugetători și publicul cel mare rolul micilor debitanți stabili sau ambulanți, după capitălașul lor, după tarabă sau tolbă — carte, cărticică, revistă, gazetă șcl. Se-nțelege că la micul debitant marfa este mai mult sau mai puțin trezită, câteodată mai bine păstrată, adesea cam stricată, dar totuși ...
... sa științifică, ci prin cea fizică; în februarie 1876 dl Hasdeu cu vreo 25 de alți „redactori“ înființară în București chiar o întreagă Revistă literară și științifică, a cărei prefață o arăta mai ales menită a fi o direcție „sănătoasă“ în contra așa ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei
... privitoare la istoria ei. O colecție a acestor din urmă am publicat-o în două tomuri a "Arhivei românești", cea dintâi revistă retrospectivă în literatura noastră. Făgăduința dată în prefața acestei reviste astăzi o împlinesc. După mai mult de zece ani de muncă, public, îu sfârșit, întreaga ...
Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano
... precum le voiește ingeniosul corespondint al jurnalului Scaramuccia , dar nici chiar complecte sau cum le cere luxul scoțez. Înainte de a închide această revistă muzicală, ne permitem a zice două vorbe spre justificarea ei, pentru taxarea ce i se face de foarte pasionată. Noi nu criticăm ca ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele Istoria ideilor mele [1] de Alexandru Dimitrie Xenopol I. E. Torouțiu, Studii și documente literare . Vol. IV. Junimea. (București: Inst. Arte grafice Bucovina, 1933), pp. 368-428 Note de Torouțiu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Izvoare 12 NOTE I A RIRIA Comment veux tu que Je comprenne Quand mon amour est si gĂ©ant Quand il me tire du nĂ©ant NĂ©ant de l'âme oĂ¹ j'ai vĂ©cu Jusqu'Ă ce que je t'ai connu? Comment veux-tu que je comprenne? 6 AoĂ»t 1901 Vörishofen [2] Mai mulți oameni, cari au găsit hrana sufletului lor în lumea cugetării, au scris amintirile vieții lor personale. În paginile ce urmează stau cuprinse acele ale desfășurării zilelor mele, însă privită aproape numai din punctul de vedere al desvoltării ideilor asupra lucrurilor și a lumii. Deși idealismul nu e product al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută fără cercetarea fiziologică și psichologică a ființei ce-i dă naștere, voiu căuta să, desfac, pe cât se ...