Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RITM
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 75 pentru RITM.
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu
... Eminescu, scrie una sau mai multe poezii. Comparându-le pe urmă cu poeziile scrise de Eminescu, vede că se aseamănă aidoma. Și versurile lui au ritm, rime, imagini asemănătoare; nu lipsește nici dealul, nici salcâmul, buciumul, stelele, luna etc... Anch'io sono poeta! [1] exclamă tânărul nostru și trimite poezia la ...
Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade
... numi poezie biblică ni se arată deplin integrată în aceste versuri ale lui Dosoftei. Esteticește, ele ne sunt perfect actuale. Nici prin vocabular, nici prin ritm, nici prin ideație ele n-au suferit, de atunci și până azi, nici o devaluare. Însă iată numaidecât, pentru a face cât mai ...
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... la cântători... În cireșul din grădină greierul cânta. / Venea mierla și, blajină, îl mânca și fluiera; rime populare ce izbucnesc printre versuri libere, libere în ritm și în substanța lor intelectuală. Poemul Salomeei strălucește de frumusețe nouă. Cu deopotrivă putere și finețe se întrețese spirit și simțuri în această visare superb ...
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)
... la vreo domniță-ntr-un castel, Balconu-mpodobit cu azalee Și scara de mătase către el? Ți-aduci aminte-acele sfinte zile Când dibuiam întâiul ritm din vers?... Tu te-ai oprit la colțul unei file... Dar eu de-atunci, vai, câtă cale-am mers! Ci de trăiai și tu, era ...
Ştefan Petică - Cântec uitat Cântec uitat de Ștefan Petică 1900 ...Și coardele vorbiră prelung și trist. Eu n-aș fi voit să le ascult, căci știam bine amara durere care zăcea în glasul lor, dar ele suspinară așa de rugător și notele se tânguiau așa de sfâșietor, încât am rămas pe loc, ca și când mi-ar fi fost ochii prinși de ademenirea ucigătoare a unei prăpăstii. Iar coardele vorbiră prelung și trist. O notă stângace sălta tremurând ca o umbră ce se mișcă fantastică într-o alee umbrită de tei negri în noapte. Noapte de vară! Cărarea se desfăcea albă și prăfuită ca un pod de argint peste pământul adormit. Copacii stăteau nemișcați ca niște copaci fermecați de poveste veche și luna părea prinsă pe imensa boltă albastră. Câmpul se întindea ca un strat de flori albe, și în toată această magie strălucită și ciudată a nopței numai umbrele negre ale teilor își lăsau dulcele lor mister ca un vis duios peste o serbare veselă. Și coardele spuseră prelung și trist povestea înainte. O notă ușoară sălta zglobie ca o rază de lună furișată prin frunzișul des al ramurilor. Ramuri întinse peste un drum ...
Alexandru Macedonski - Rondelul rozelor din Cișmegi
Alexandru Macedonski - Rondelul rozelor din Cişmegi Rondelul rozelor din Cișmegi de Alexandru Macedonski De flăcări, de aur, pembe, argintate, Nebună orgie de roze oriunde, De bolți agățate, pe ziduri urcate, Și printre frunzișuri de pomi ce le-ascunde. Pe ritmuri persane în strofe-așezate, Melodic, coloarea, coloarei răspunde... -- De flăcări, de aur, pembe, argintate, Nebună orgie de roze oriunde. Un neamț a fost magul grădinii uitate. Răpit fu de visul cu tainice unde, Și dându-le viață ce-n suflet pătrunde, Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate, De flăcări, de aur, pembe,
Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...
Alexandru Vlahuță - Icoane șterse
Alexandru Vlahuţă - Icoane şterse Icoane șterse de Alexandru Vlahuță Privesc de la fereastră, gânditor, Cum soarele se lasă-n asfințit, Deasupra lui chenarul unui nor Cu aur și rubin pare tivit. Albastrul cerului acolo-i șters; Din nor bizare forme se desfac... Cum le-aș așterne-n ritmul unui vers! Dar se topesc... Acum, parcă-i un drac, În haină de argint înfășurat, Stă drept și ține-n mână un stindard. Acu-i un urs... dar iată... s-a schimbat... I-un popă pletele-ncâlcite-i ard. O clipă-l văd cu brațele în sus, Dar flacările lacome-l cuprind, Un nor de praf se-nalță la apus, Încet a nopții umbre se întind... În pacea asta sfântă din amurg Ce trist lucesc a cerului făclii! Iar clipele vieții mele curg Din ce în ce mai reci și mai
Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)
Alexandru Vlahuţă - Linişte (Vlahuţă) Liniște de Alexandru Vlahuță Amicului meu Delavrancea Tinere, ce-ți strângi în palme tâmplele înfierbântate, Pe cand mintea ta, în friguri, ca o flacără se zbate, Năbușită înlăuntru, dacă, după nopți de trudă, Migălind vorbă cu vorbă, c-o-ndărătnicie crudă, Ai ajuns să-ți legi în stihuri vro durere, sau vrun vis, Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris, Nici nu te-mbăta de vorba cui ar sta să te admire! În dezordinea vieții înecând a ta gândire, Și spărgând smalțul de forme și de amăgiri ce-ascunde Miezul urilor eterne ș-al durerilor profunde, Vei vedea cât de fatală-i dușmănia celorlalți, Când deasupra lor talentul ți-a dat aripi să te-nalți Și când leneșa lor minte, dată pe gândiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. Fermecați de-o ciripire liniștită și dulceagă, Adormiți de vorbe goale, cum vrei tu să-ți înțeleagă Versul încărcat de gânduri, și cum crezi c-au să te ierte, Când îi smulgi din pacea frazei sunătoare și deșerte?... Nu, nu te-aștepta să-ți fie cu flori calea sămănată, Munca de artist ...
Alexandru Vlahuţă - No. 1 No. 1 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 45, 4 august 1891 Daniil, bătrînul stariț, Șade-n jețu-i, răsturnat; Chipul lui îmbracă umbra Gîndurilor ce-l străbat, Și cum stă, în rasa-i lungă, Cuvios și neclintit, În tăcerea asta sfîntă, Ai jura că-i zugrăvit... Numai dreapta lui, alene Rezemată pe spătar, Cum ar bate tactul vremii, Se clintește-ncet și rar: Printre degetele-i slabe, Țăcănind, cad somnoros, Din șiragul de mătănii, Boabele de chiparos, Și, în ritmul lor, trec umbre — Amintiri din vremuri vechi — Glasuri, vuiete de clopot Îi răsună în urechi. Și ce haos, ce amestec De videnii și-ntîmplări ! Se frămînt-o lume-n minte-i, Ca-n adîncul unei mări: Chiote de veselie, Țupăieli de oameni beți — Stricăciunea și desfrîul Unei lacome vieți; Înhăitări de crai bezmetici, Trupuri goale de femei, Ce-au hulit pe Născătoarea Ș-au scuipat în fața ei; Gemete și chipuri slabe De călugări chinuiți; Aur stors din suferința Celor proști și umiliți ! Răfuieli cu iconomul: "Gherasime, rău te porți ! Unde-i partea mea din mese Și din leafa celor morți? Mie nu-mi plac hrăpitorii... Ce-ți ...
Alice Călugăru - Şerpii Șerpii de Alice Călugăru Sub falnica desfășurare de crengi a umedei păduri, Mă culc în ierburi legănate, și-n palme tâmplele-mi se razmă; Și nu las somnul să mă-nfrângă cu-a buruienilor mireasmă, Că lin încep să șuier cântul ce cheamă șerpii lungi și suri. Și vie alunecând subt frunze, cu-ncete mlădieri de ape, Cu zvârcoliri de-ascunse flăcări verzui, ce-ar tremura subt jar, Să-ntindă asprii către mine vicleanul cap triunghiular, În care turburi ochi veghează sub străveziile pleoape. Cu-o fluierare prelungită începe necunoscutul cânt, Ce-o să-i adune de departe și-amăgitor o să-i dezmierde. Și ei se vor târî spre mine pe mușchiul înflorit și verde Ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ. Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; Își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni; Dormeau cu apele pădurii, ascunși sub grelele pietrișuri. Dar când descântecu-mi departe zvârli întâiul lui fior, Deodată fiecare-n codru lăsat-a cuibul singuratic, Și-nvinși de jalea prelungită a fluieratului cromatic, Își măsurară- ...