Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ROSTIT
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 202 pentru ROSTIT.
Alecu Donici - Ariciul și cârtița
Alecu Donici - Ariciul şi cârtiţa Ariciul și cârtița de Alecu Donici — Sunt liberă, am dreptul, O cârtiță zicea, Pe sub pământ cu-ncetul, Să scurm cât mi-ar plăcea. Și cine poate oare de mine să se lege, Când eu mă cred în lege? Prefac în țărnă neagră pământul sănătos Și-l fac moșinoios... — Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură, Neîmpăcată ură Asupra tuturor ca tine vietăți, Ce zac în răutăți. Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă, Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori; Văd iarăși o grădină de frumuseți cuprinsă, Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori. Și pentru ce tu oare nu scormolești gunoaie, Ca să lucrezi în ele cât vrei la moșinoaie, Iar nu pământ curat: Cunoaște dar, că dușman îți sunt neîmpăcat... După așa cuvinte, ariciul iată, vede Un moșinoi mișcând; Cu armele-i întinse la dânsul se repede Și cârtița mi-o scoate abia, abia suflând. — A! Îmi căzuși pe ace, Ariciul ei îi zice, — socot că te-am pătruns? -- — Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face. Oftând ea ...
Alecu Donici - Două mance și un copil
... țipete prin casă se auzeau de-ndată. Boierul, supărat, Veni să vază singur pe prunc cu capul spart. El într-o plecare pe gânduri afundat, Rosti
Alecu Donici - Oracolul Oracolul de Alecu Donici Întru un templu idolesc, Era un zeu de lemn cu dar proorocesc; El sfaturi și povețe la tot poporul da: Pentru aceasta sta În aur și argint, spre slavă ferecat, De jertfe-mpresurat, De ruge asurzit Și de miroazme-nădușit. Toți în oracolul credea, fără-ndoială. Dar deodată, vai! ce lucru de sminteală! Oracolul slăvit Cu totul s-au schimbat și s-au nimicnicit. În loc de adevăr, el tot minciuni croia La cei ce mângâieri sau sfaturi îi cerea. Iar pricina era: Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra Și, de avea el minte, Apoi oracolul rostea cerești cuvinte. Dar când intra în zeu Vreunul nătărău, Atuncea vai de cei Ce mai credeau în
Alecu Donici - Vulturul și albina
Alecu Donici - Vulturul şi albina Vulturul și albina de Alecu Donici O, cât sunt de fericiți Cei de soarta lor slăviți! Căci ei și spre fapta mare Au a slavei îndemnare. Dar și cei ce ostenesc Întru binele obștesc, Neprivind la răsplătire, Sunt prea vrednici de cinstire. Vulturul pe o albină Au zărit-o în grădină, La revărsatul de zori, Bâzâind pe lângă flori. Și i-au zis: "O, ticăloasă, Albină nesățioasă! Tu petreci a ta viață Tot pe flori și pe verdeață, Migăind necontenit Nu știu pentru ce sfârșit. Dar nici însăți tu nu știi Care-i munca ta cea bună, Când ca tine mii de mii Miere la un stup adună. Iar apoi, ce fericire Moștenesc eu de la fire! Cum aripile-mi întind Și mă desfătez zburând Către ceruri, către soare: De a mea putere mare, Păsările lumii toate Fug, s-ascund înspăimântate". — Fii tu în veci preaslăvit, Albina lui au rostit. Joe să te norocească Și anii să-ți înmulțească. Iar eu fiind rânduită, Obștiei să ostenesc, Mă cunosc prea fericită Când fagurii îi privesc, Lucrați de mii de albine; Și știu că și de la mine Un ...
Alecu Donici - Vulturul și paingul
Alecu Donici - Vulturul şi paingul Vulturul și paingul de Alecu Donici Prin nouri, vulturul, spre muntele Ceahlău Întinse zborul său. Pe cea mai naltă stâncă a lui, el se așează Și lumea dedesubt privind, se desfătează. Un șir de munți măreți, Moldova de o parte. A ei câmpii, păduri, a ei frumoase sate! Și ape: Bistrița, Moldova și Siret, Pe șesuri vesele, se văd curgând încet. — Să fie lăudat al tău, o, Joe! nume, Pentru aripele ce tu mi-ai înzestrat; Cu care mă ridic la înălțimea lumei, Pe unde nimene a fi n-au cutezat! Aceste vulturul rostește bucuros. — Da' știi, prietene, că ești lăudăros! Paingul de pe mușchi atunce îi răspunde. Dar uită-te de vezi: și eu sunt oare unde? Se uită vulturul și vede, înadins, Paingul lângă el, cum mreaja a întins. — De unde te-ai luat? Întreabă el mirat. Și cum te-ai târâit? — Să-ți spun adevărat, Paingul au răspuns, Pe coadă-ți am venit, Tu însuți m-ai adus; Cu-a mea putere, eu nici aș fi îndrăznit, Iar de acum nu am de tine trebuință. ...
Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării"
... cinste. Iubite redactore! "Ce a fi a fi", — zice eroismul nepăsător român. Așadar, acest dacă este... dacă s-ar putea rosti mai moldovenește cele scrise, care pentru noi, poligloții, sunt negreșit foarte frumoase, dar pentru mulți moldoveni de prin țară și de prin munți, unde răzbate ...
Alexandru Macedonski - Filozofia morții
Alexandru Macedonski - Filozofia morţii Filozofia morții de Alexandru Macedonski Toast purtat la un banchet Eu nu voi zice Morții c-o voce nențeleaptă ,,Din mersul tău o clipă mai stai și mă așteaptă!" Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit! În ea e libertatea, și-n viață, e robia... Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia... Reintri iar în sânul din care ai ieșit! Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie; Privirea sa e lină ca bolta albăstrie. În ea se oglindește întregul Nenceput! Pe granița lumească e-o poartă triumfală, Și flacăra din preajma-i de patime ne spală, Iar sufletele noastre le curăță de lut! De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință! Atunci e demn de viață și demn de suferință! A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi! Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și iară Să-ncep același lucru din zi și până-n seară, Să pot trăi, nu însă, să pot a și muri! Dar ce e după moarte?... Mai este altă viață Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?... Un ...
Alexandru Vlahuță - În fericire
Alexandru Vlahuţă - În fericire În fericire de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție I A fost să mi te-arăți în cale, Asupră'mi blînd ochii să'ți pleci, În farmecul privirii tale, Durerile să mi le 'nneci Ș'in trista mea singurătate A fost să te înduri să vii, Vieții mele 'ntunecate Stăpînă pururea să fii: — Din șirul basmelor senine, Mireasa dulce, te-ai deprins, Și drăgălaș pășind spre mine, Mînuța albă mi-ai întins. Ș'am stat ca un copil cu minte În fața ta înfiorat, Uimit de-atîtea gînduri sfinte, De-atît noroc ne mai visat: De mult a noastre inimi poate, Fără să știm, s'au cunoscut, Căci prea ne-am înțeles în toate, Din clipa 'n care ne-am văzut. Nici mai cercarăm a ne spune Cu vorbe vechiul nostru dor; A noastre gînduri de minune Se 'nțelegeau în limba lor... Ce vorbe-ar fi putut să'nșire Adîncul rost din ochii tăi, Din calda, umeda privire Și din surîsul tău dintăi!... Ș'acum, pe gînduri, lîngă tine, Cînd amuțesc ceasuri întregi, Și cînd te simt, frumos și bine, Cum mă ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa Păcătoasa de Alexei Konstantinovici Tolstoi‎ Traducere de Alexei Mateevici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Norodul fierbe... Glasuri, tunet, Cântări și din chimvaluri sunet, Verdeață primprejur și flori, Iar printre stâlpi, pe la ușori, Perdele-n țesături frumoase, Țesute din mătăsuri groase, Curți, minunat împodobite... Cristaluri, vase aurite, Ce ca un soare strălucesc. Pe-afară — mare grămădire De cai — trăsuri la hodinire; La masă oaspeți năvălesc, Și vorba lor se varsă slobod Prin zgomot, cântece și tropot. De curge vorba despre toate: De jugul Romei blestemate, Despre domnia lui Pilat, De sfaturi, ce au adunat În taină capii jidovești, De trebuinți negustorești, De biruiri, război și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei curmând, El legea dragostei le-a dat; Nu rabdă nici o răutate, Iertare propovăduiește Și pentru răi cu bunătate El tuturora răsplătește. Puterea Lui, din cer venită, Nu-i pe pământ obicinuită. Le dă El orbilor vedere, Iar celor slăbănogi tărie... Mărturisire ...
Alexei Mateevici - Cina cea de taină (IKP)
Alexei Mateevici - Cina cea de taină (IKP) La cina Sa Hristos ședea De ucenici înconjurat, Și greaua soartă prevedea Ce avea degrabă de răbdat... Adâncă liniște și pace În taina Lui netulburată; Orașul și Sinodul tace... Cu jertfa Lui nevinovată La masa serii de iertare Era ființa vânzătoare A Iudei. Cu privire blândă, Cu aceeași bunătate sfântă Hristos la dânsul căuta, Știind că I-au gătit paharul De chinuri și cu sânge-n două, Îi scaldă buzele-n amarul Durerii pentru lumea nouă... Adâncă scârbă-L săgeta... Și mila pentru vânzător, Și pentru groaznica Lui soartă. A blândului Mântuitor Priviri de foc făcea să ardă... Era atunci frumos nespus Mântuitorul Iisus, Când fruntea Sa în jos plecând, A zis încet, c-un tainic gând El proroceștile cuvinte: ,,De-aicea unul Mă va vinde." Din răsăritul ce ardea Venea întunecimea serii... Cu ucenicii săi ședea În pacea sfântă a cămării Din muntele Sion — Hristos. Mâhnit, cu glasul tânguios, Rostea amara prorocire: ,,Sionul nu se va aprinde De arderea luminii vie A dimineții luminoase, Cu mâna sa cea păcătoasă Un ucenic de-ai Mei M-a vinde!" Și ...
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
Alexei Mateevici - Fie voia ta! Fie voia ta! de Alexei Mateevici (Povestire) Se ivea de după dealuri Noaptea-n umbre mohorâte, Scuturând întunecimea Din aripile urâte. Nu-i lumină nicăierea, Numa-ntr-un bordei pustiu Luminează-o luminiță, Ca un suflet de-abia viu. Și într-acel bordei, pe paie, Numa-n petice-nvelită, Zăcea mama celor patru Prunci, cu fața necăjită. Ea se zbate, se frământă, Mila Domnului o cere Și, privindu-și copilașii, Se sfârșește de durere. Și cucernica-i gândire, Din credință izvorâtă, Și-o îndreaptă către ceruri, Către Maica Preacinstită. Și se roagă cu căldură Pân' ce graiul i se curmă. Copilașii plâng de foame, Căci felia cea din urmă Au mâncat-o de-acu ziua, Le-a rămas numai o coaje; Biata mamă le-o-mpărțește Și-i îndeamnă să se roage; Iar ea cade-n pat zdrobită Și de milă, și durere. Și privirea i se stinge Și puterea toată-i piere... Copilașii plini de groază Plâng, se vaietă și zbiară; De-a lor țipete de groază Chiar și moartea se-nfioară. Toți o strigă și-o sărută Și-o dezmiardă fiecare: ,,Mamă, mamă, scumpă mamă, Vom fi buni, ...