Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SCAPĂ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 681 pentru SCAPĂ.
Ion Luca Caragiale - Ultima oră
Ion Luca Caragiale - Ultima oră Ultima oră de Ion Luca Caragiale 1900 Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deși prea călduroasă, și o mișcare neobicinuită: pe de o parte afluența trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineața; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marți, sf. Maria, când e și hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noștri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu - redingotă și mănuși negre, pălărie înaltă; generalii și ofițerii în uniformă de mare ținută; mult public de elită și lume de jos destulă. Unii steteau la mese în fața bufetului, pe când alții se plimbau în sus și-n jos. Așteptând să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție... Un amic, reporter de ziar. A venit să asiste la plecarea suveranilor, spre a face cuvenita dare de seamă în ziarul său, un ziar foarte belicos. - Ai aflat? - Ce? zic eu. - Care va să zică, nu știi nimic? - ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie
Alexandru Macedonski - Noaptea de martie Noaptea de martie de Alexandru Macedonski Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece, Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat, Iar copacii printre crivăț la pământ să se aplece Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat. Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile... Moartea groaznică, ce-n umbră mulțumirea și-o rânjea, Înghețată sărutare-și-aplecase peste ea Și pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile. Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmășeală, Vrând să șeadă pe un scaun, doborât de osteneală, Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit, Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată, Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată Printr-un țipăt ascuțit. Toți îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'! Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, -- Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu', Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi? Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare, Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, -- Și-mi făcusem datoria de-a voi ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul şi slăninele Pravoslavnicul și slăninele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți. Toată avuția lui era gura femeii și a copiilor, care țipau de fitece. Guri flămînde, și pace bună ! Bietul creștin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun fără porc, Paște fără ouă roșii și nuntă fără lăutari nu intră în capul românului. La Ignat vru să taie porcul. Dar cu cine ? Muierea lui era cu mîinile legate. Un’ s-o lase copiii ? Copiii, ca copii mărunți, se adunaseră împrejurul ei, și cel mai mic sugea mereu ce mai avea de stors din țîțele ei slabe. Se suci românul, se învîrti, dar n-avu cu cine tâia porcul. Nevoia îl făcu să se gândească la vecin, un vecin ciudat de tot. Bătrân, singur cuc, uscat, ducând o viață de pravoslavnic, de pusnic, de sfînt în toată legea, bombănînd toată ziulica Viața Sfinților părinți . Și de, bietul creștin adeseori se gîndise: „Într-una, într-una, cruci peste cruci ; cine face într-una cruci ca crucea se usucăâ€�. Dar, neavînd încotro, chemă pe bătrînul pravoslavnic ca ...
Constantin Stamati - Dorul de patrie
Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi, Ca pasăre cu aripi, Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș glonț N-ar putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă ...
Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)
Grigore Alexandrescu - Meditaţie (Alexandrescu) Meditație de Grigore Alexandrescu Vara și-apucă zborul spre țărmuri depărtate, Al toamnei dulce soare se pleacă la apus, Și galbenele frunze, pe dealuri semănate, Simțiri deosebite în suflet mi-au adus. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc! Câtă nemărginită pun ele depărtare Între cei din morminte și acei ce doresc. Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe? Unde-acele ființe cu care am crescut? Abia ajunși în vârsta frumoasei diminețe, Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce netedă câmpie! [1] Cum ochiul se uimește! Ce deșărt se arată, oriîncotro privești! Întinsa depărtare se pare că unește, Cu ale lumii mărgini, hotarele cerești. Cât sânge aste locuri setoase înghițiră! Câte oase războiul aici a semănat! Câți veterani războinici, moartea purtând, muriră Pentru izbânzi de care ei nu s-au bucurat! Îmi pare că-i văz încă, răsturnați în țărână, Pe-ncrețita lor frunte sfârșitul arătând, Dar mai clătindu-și capul, și c-o murindă mână Fierul care le scapă cu furie strângând. Ei nu gândesc la moarte, nu gândesc la viață, Ei nu gândesc la fapte ce-n viață au ...
Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu)
Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu) Pustnicul de Mihai Eminescu Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua, Cusut cu foi și roze vișinii, Și ceruită strălucea podeaua Ca și-aurită sub lumine vii  Lumini de-o ceară ca zăharu  o steauă, Diamant topit pe-oricare din făclii. Argint e-n sală și de raze nins E aerul pătruns de mari oglinzi. Copile dulci ca îngerii  virgine  Prin sală trec purtând cununi de flori; Ah! vorba înger scapă pe oricine De lungi descrieri, dulce cititori  Astfel acum ea mă scăpă pe mine Să zugrăvesc terestrele comori, Acele dulci, frumoase, june-scule Cu minți deșerte și cu inimi nule. La ce-aș descrie gingașa cochetă, Ce-abia trecută de-optsprezece ani, Priviri trimite, timide, șirete, Când unui tont, ce o privea avan, Când unui ghiuj, cu mintea căpietă, Urât ș-avar, sinistru și pleșcan, Sau unui general cu talia naltă, Strigău și prost ca și un bou de baltă? Să cânt cum samănă de rău, impulsul În corp de înger, sufletul diform? Ironiei lui Byron să-i simt pulsul, Ori autorului ce-a scris Marion de Lorme ? Să descriu nopți romantice?  Avulsul Ce apele plângând ...
Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului
Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului de Daniil Scavinschi Informații despre această ediție Fragmente Dar precum culegînd roze sau strîngînd faguri de miere Omul nu poate să scape de a ghimpului durere. Astfel și drumul acesta făcut pentru sănătate Din tovarăși mai nici unul n-au scăpat de greutate. Căci sosind la Dealul-Doamnei, caii cad de grea povară Deci, ca să se mai răsufle, boi la trăsuri se-njugară. Toți încep atunci pedestri la deal să călătorească Ca peregrinii ce pleacă la Sinai să se spăsească. Pe coasta acestui mare și bogat în veacuri munte O stînă de oi se află cu turme la număr multe. Acolo nevinovata a oițelor zbierare Și prostatica în bucium a păstorilor cîntare Fac a veacului de aur plăcuta închipuire, Unde gustă călătorul mîngîioasă liniștire. Acolo sosind cu toții obisiți de osteneală Și pătrunși de-acea frumoasă și romantică priveală Stătură și pe verdeață începură a se pune Puterile-nprăștiate voind iarăși să le-adune. Întru această plăcută și-aleasă soțietate Primit aflîndu-mă și eu din a soartei ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Milogul Milogul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Vântul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului. În albia sa încovoiată, Dâmbovița își mână liniștit apa tulbure, galbenă și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...
Constantin Negruzzi - Potopul Potopul de Constantin Negruzzi Curier de ambe sexe , nr. 1, noiembrie 1837 În ziua aceea s-au desfăcut toate izvoarele adâncului, și jgheaburile cerului s-au deschis. Facere, cap.7 Negur-amenințătoare orizonul învălise, Iar prin nădușitul aer vântul ager vâjia, După nouri groși și negri soarele-acum asfințise, Și scaldată-n sânge luna în prejma lui răsărea. Iată mare întuneric preste univers se lasă, Și grozavul ceresc tunet începu a bubui, Tot pământul se clătește; marea din matca sa iasă; Preste lumea vinovată năvălind a se lăți. Bolta cerului se sparge subt a apei greutate, Ploaia se aruncă râuri ca pe gura unui scoc, Sate, târguri și orașe, cetăți, turnuri înecate, Se văd numai când prin nouri își fac fulgerele loc. Dumnezeu apucă-n mână paloșul de răzbunare, El e mult-îndurătorul, dar și drept-judecător, Vrea să pedepsească lumea pentru-a sfintei legi calcare, Și sumețul om să vadă că-i un vierme muritor! Munții, măgurile nalte sta subt apă îngropate, Undele spăimântătoare preste ele s-arunca; Numai a unei stânci creștet prin talazele turbate Precum un uriaș strașnic din adâncuri s-arăta. Vălmășală ...
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... lor urmă au lăsat; Iar noi care bărbătește n-am lipsit a ne lupta, De abia numai prin fugă viața ne-am putut scăpa, Și cununile de lauri ce-n războaie-am adunat Moldovanul cel obraznic în picioare le-au călcat; Oare-această înfruntare și batjocoră și reu, N ... țarinile-amenințând, Încât tremurând așteaptă spărietul muncitor Neștiind unde-a să cadă acel nor îngrozitor; S-amăgește cu nădejdea că ogoru-i va scăpa, Și-a sudorei sale roduri va putea înc-aduna; Însă d-odată lăcusta cade toată pe câmpii Ș-într-un clip în praf ...