Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SLOVĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 78 pentru SLOVĂ.

Ștefan Octavian Iosif - Boierii

Ştefan Octavian Iosif - Boierii Boierii de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Azi Curtea Veche e ruină goală... În cimitir zac negre cruci crăpate, Cu slove-adînci, chirilice, săpate, Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală ! Cînd însă-n turlă ceasul tainei bate, De prin morminte umbre mari se scoală ! În șoapte, pe furiș, vin toate-n sală Și țin divan subt bolțile surpate. Boieri bătrîni de-acuma două veacuri, Ei pun la cale treburile țării ; Vor să trimită cărți de jalbă Porții... Din răsărit, prin albele cerdacuri, În casa unde tăinuiesc boierii Crai-nou pătrunde ca un sol al

 

Ștefan Petică - IX (Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare)

Ştefan Petică - IX (Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare) Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare de Ștefan Petică   Se stinse alba lampă, căzând pe piatra tare Cu geamăt lung și jalnic de suflet chinuit, Și umbra fu ca plumbul în turnul urgisit, Iar corbii s-adunară, strigând în depărtare. Ha, corbii s-adunară strigând în depărtare, Căci pradă lor gătirăm din trupul prihănit Ce sta întins și rece în turnul părăsit: Și mortul era visul suprem de așteptare. Și noi omorâtorii stam palizi și tăcuți, Privind cu ochii turburi în noapte, aiuriți. Ah, nopțile din suflet ce triste și amare-s! Simțirăm plini de groază o mână nevăzută Stând gata ca să scrie în noaptea grea și mută, Cu slove arzătoare sinistrul: Teckel,

 

Alexandru Macedonski - Epoca

Alexandru Macedonski - Epoca Epoca de Alexandru Macedonski Unui om în toată firea e moral să-i zici smintit, Dar nebunului pe nume dacă-i zici, e necinstit. Trebuiește-ntotdeauna spre a fi-n moralitate Să te faci apărătorul caselor de sănătate; La nebun să zici cuminte, pe neghiob să adorezi Și de s-află în Mărcuța geniu să-l decretezi. În nimica, de-azi-nainte, răul nu-și mai are leacu, Și o nație mai bine nu s-a dat de-a berbeleacu, Iar desigur niciodată dezmățarea n-a domnit Într-o epocă fatală, sub un aer mai tâmpit... În tot locul predomnește o sfruntare colosală... Imoralul ia cuvântul și-ți vorbește de morală... Cine crezi că ți-e prieten ți-e dușman neîmpăcat... N-ai să faci un singur bine, c-ai făcut și un ingrat, Cine crezi că e mai nobil e mai plin de lașitate... Tot netrebnicul se crede scriitor de-nsemnătate... Nu e om care sub masca unui vecinic carnaval Ca lozincă să nu poarte: ,,Interesul personal". Legile sunt o minciună: slove puse pe hârtie... Ziaristica mai toată cuib nerod de mișelie. Cei de sus își umplu ...

 

Cincinat Pavelescu - Șarpele și satana

Cincinat Pavelescu - Şarpele şi satana Șarpele și satana de Cincinat Pavelescu (FABULĂ DE ACTUALITATE) Unui mare calomniat Nel mezzo del camin di nostra Vita Dante La jumătatea vieții, ca și Dante, Un șarpe nemilos s-a strecurat În iad, prin locuri umede și pante. Satana, stând pe tron, l-a întrebat, Voind nemulțumirea să-i auză:  Ce gând? Ce călăuză te-a mânat? C-o șuierare aspră și confuză Balaurul, mai lung decât un brad, Răspunse: Mi-a fost ura călăuză! Vin să mă plâng stăpânului din iad, C-al meu venin faimos se pierde, sire! Puterile-i de moarte zilnic scad! Cer toată neagra voastră ocrotire! Să-mi dați un alt venin. M-a biruit Ne-nfrânta și vicleana omenire! Azi mușcătura mea c-un fier roșit E vindecată, chiar când farmacia Vestitul antidot și l-a greșit. Dă-mi un venin să văd cum agonia Pe om 1-apucă, scurtă și brutală...  Știu ce otravă-mi ceri: E calomnia! În terța rimă să mai pun morală? Dar calomnia, propagând-o slova, Destul ca să te muște-n capitală Și tu să mori, de pildă, la ...

 

Cincinat Pavelescu - Pe un album...

Cincinat Pavelescu - Pe un album... Pe un album... de Cincinat Pavelescu Domnișoarei X Gândesc și mâna mea ezită Să-mbrace-n slove de cerneală Simțirea caldă ce palpită Ca niște fire de beteală! Mi-e frică. Pagina e albă Ca și un suflet de fecioară: Sub farmecul acestei spaime Ce fericire mă-nfioară! Tot astfel, când o roză-și nalță Spre cer parfume neștiute, Rotește fluturele-n preajmă-i Și nu-ndrăznește s-o sărute. Veni-vor mulți să spuie-n versuri: Că te iubesc și cum și cât! Vor scrie-o mai frumos ca mine Dar nu te vor iubi

 

Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii

Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii Ceasornicul bunicii de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Fantoma amintirii", în Revista democrației române , I, 29, 26 sept. 1910. p. 1140—1142. Urmez o stradă cunoscută, pe care am străbătut-o atîția ani de zile, și fără să mă gîndesc la năvala anilor care au curs peste mine, de cînd trăiesc departe, mi se pare ciudat că prin grădini nu văd aceiași pomi, la geamuri aceleași figuri cunoscute. Aci își apleca ramurile un cais, și dincolo, noaptea, nălucea un arțar alb ca o fantomă. Oprit lîngă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți, și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd nici o trăsură la scară, nici o siluetă de misit, nici o umbră de cerșetor. Și totuși, stînd afară, mă strecor, cu gîndul înlăuntru urc scările, trec ușurel prin ganguri și intru în odaia unde am copilărit. Cu puterea amintirii așez lucrurile la loc, covoarele vechi cu flori șterse, iconostasul în firida din părete, rînduiesc icoanele îmbrăcate în argint, aprind candela, apoi, făcîndu-mă copil, îngenunchi o clipă ...

 

Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns

Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns După reprezentarea lui CamoĂ«ns de Dimitrie Anghel Publicată în Rampa , I, 15. 3 nov. 1911, p. 1. Am fost dăunăzi la teatru și l-am văzut pe maestrul Nottara jucînd moartea lui CamoĂ«ns ; și am rămas surprins cît de puțin poate să impresioneze sfîrșitul tragic al unui geniu, cînd oficialitatea și reclama nu se amestecă. Decoruri triste și fumurii, inexistente aproape, o mohorîtă cameră de ospiciu cu lumină bolnavă, un pat sărac și cîteva manuscrise. Nimic din feeria și iluzia scenei, nici o intrigă și nici un amor și, ce e mai paradoxal încă, nici o femeie. Amurgul unei vieți nimbate de glorie și zorii unui talent care-și simte chemarea și se pregătește pentru jertfă, opoziția spiritului practic care agonisește pentru anii albi și dezinteresarea visătorului care-și risipește preaplinul sufletului fără să se gîndească la hodină și răsplată, aceasta e în puține cuvinte piesa lui Halm. Pe canavaua aceasta simplă, cuvintele vin să se înșire și să horboteze în imagini poema unei agonii. Alb de mulții ani ce-i poartă și gîrbov de viața vagabondă și aventuroasă ce-a dus-o, cu tremurătoare și pale ...

 

Dimitrie Anghel - Imn (Anghel)

Dimitrie Anghel - Imn (Anghel) Imn de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 23 dec. 1907 Împărecheri ciudate de slove...o, cuvinte! Ce farmec se deșteaptă cînd vă rostește gura... De n-ați fi fost voi oare, atunci cu ce veșminte S-ar fi-mbrăcat pe lume și dragostea și ura? Ce-ar fi făcut un suflet cu tot ce-adună-ntr-însul, Și oare brațul volnic, și buza ce sărută, Și ochii, luminoșii, ce au cu dînșii plînsul, Ar fi putut să spuie ce tace-o gură mută? Cuvinte, juvaere...voi singurele-amante Ce mi-ați păstrat credință, din ce adînci nevoi Ați răsărit, ca-n urmă, ca niște diamante, Din val în val s-ajungeți curate pîn la noi? Subt bolta cărei peșteri ați răsunat voi oare, Ca după vremuri strînse, vers după vers, cu greu, În ganga unei strofe pe veci nemuritoare, Să răsunați prin gura și harfa lui Orfeu? Cuvinte, juvaere, ecouri depărtate Al altor suferințe și bucurii - cuvinte, Cu voi trăiesc trecutul și clipa care bate, Și viața care-ncepe dincolo de

 

Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)

Dimitrie Anghel - Tovarăşii (Anghel) Tovarășii de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Ilustrațiuna română , II, nr. 11, nov. 1912. Apărută și în Minerva , III, 1074, 12 dec. 1911, p. 3, sub titlul "Doctorul, trăsura, vizitiul și caii". Era odată un doctor, o trăsură veche, doi cai fără culoare hotărîtă și un vizitiu bătrîn... Zic așa, pentru că sunt anumite ființe pe care nu ți le poți închipui decît ca o pluralitate. Ei singuri nu există, pentru că cer o întregire, ei trebuie să se îngemăneze ca să poată fi, trebuie să-și întovărășească pe alții ca să fie siguri că sunt cineva. Era deci un doctor, plus toate derivatele lui, și ei de douăzeci de ani stăpîneau un oraș. La anumite ceasuri, se trezeau cu toții, privind prin opt ochi somnoroși lumina, tot atîtea fălci se deschideau formînd un uriaș căscat, diferite combustibile înghițeau fiecare și apoi ciudata mașină alcătuită se punea în mișcare. Cînd începuseră tovărășia asta nu erau ca astăzi; doctorul era brun, vizitiul blond, iar bidiviii suri, și uitam să spun că și adecvata trăsură la care erau înhămați cu toții, pe vremea ceea, era solidă, strălucitoare și juca ușoară și legănată ...

 

Duiliu Zamfirescu - Djali

Duiliu Zamfirescu - Djali Djali de Duiliu Zamfirescu Acolo unde râul plângând murea în mare, Djali-și găsise luntrea. O dulce legănare De vânt, încet o duse pe tainicul canal. Treceau întinse umbre de nori din val în val, Furând razele lunii, și-n zborul lor cel mare Scriind pe fața apei poveste marinare. Văzduhul amuțise. Se-ntuneca. Furtuna Se-mlădia pe mare. Tuna. Pierise luna. Din când în când, un zgomot străin, din altă lume, Țipa; geniul mării striga totul pe nume: Nori, vânt, curente, glasuri se deșteptau. Djali Desprinse de la barcă lopata și-o zvârli. Apoi vorbi: “Ce-mi pasă de tinerețea mea Când port fără de voie în pieptu-mi o ruină De dor, de suferință, de-amărăciune plină? Când nu pot nici să sufăr așa precum aș vrea? Ce-mi trebuie lopata când văd că fiecare Născându-se-și începe un cântec de-ngropare, Când știu că-i dat să fie viața pe pământ, Al fericirii noastre cel mai adânc mormânt, Când și pe poarta vieții ca și pe-a morții poartă S-a scris cu slove negre aceeași vorbă moartă: Durerea? Deci furtuna și vânturile sale Să-mi ducă ...

 

George Topîrceanu - Înserarea (Fragment dintr-un poem)

George Topîrceanu - Înserarea (Fragment dintr-un poem) Înserarea (Fragment dintr-un poem) de George Topîrceanu După culmi de piatră sură când își pleacă-ncet mărirea, Soarele sărută codrii unde doarme mânăstirea. Între brazi feriți de vânturi, lângă zid de stâncă drept, A durat-o-n vremuri grele domn viteaz și înțelept. Sus, la turla care-apasă boltă grea de cărămidă, Pe o lespede umbrită în privazul de firidă, Slova veche, ocrotită de al vremii sfânt Visternic, Spune leatul și domnia voievodului cucernic. Umbra lui veghează parcă din bătrânele chilii Prin despicătura neagră a ferestrelor pustii... Dar acum încremenită poarta schitului rămâne, Când coboară seara, nimeni n-o mai mișcă din țâțâne. Vremea-i macină cu-ncetul putregaiul sub zăbrele, Pe veriga ruginită nu mai cad lacăte grele, — Ci prielnic duhul păcii stăpânește-aici de veacuri... Iar pe stâlpi cu zugrăveală, din înaltele cerdacuri, Ca un semn de biruință râde veselă-n culori Minunata strălucire a belșugului de flori. Și-n amurgul serii calde munții Coziei s-arată Cum își zugrăvesc pe ceruri muchea neagră și crestată, — Tot mai roșii scad în zare luminoasele văpăi, Vălul nopții se coboară tot mai negru ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>