Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SPRINTENA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 138 pentru SPRINTENA.
Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F
... aripă, În vertiginosul haos de priveliști, ce te-nșală, Sub imensa și eterna armonie generală?... Ești de-abia în pragul lumii. Ți-i așa de sprinten gândul. Câte n-ar ști el să prindă în viață aruncându-l! Câte frumuseți ascunse vi s-arată numai vouă, Fericiți poeți: natura, lumea pururea ...
Alexei Mateevici - Dorul (Mateevici)
Alexei Mateevici - Dorul (Mateevici) Spuneți, spuneți, blânde stele, Focul lacrimilor mele, Spuneți voi, privighetori, Și voi, frumuseți de flori. Numai voi-n această lume Știți al meu necaz și nume, Numai voi ați plâns și eu Taina sufletului meu. Drăgulița primăvară A sosit voioasă-n țară, Mi-a adus ea mândrul soare Ș-un sân plin de lăcrimioare, Mi-a adus o luna plină, Ca s-o scald eu în lumină. Lunca râde și-nverzește, Doru-n suflet se trezește. Izvorul curge în vale, Aducându-mi dor de cale. Dați-mi, dați-mi aripioare, Să mă duc în depărtare, Peste munți și peste mare. Dați-mi aripi sprintenele, C-aud glas de turturele. Duce-m-aș și tot m-aș duce, Dor să nu mă mai apuce. Duce-m-aș în cale lungă, Dor să nu mă mai ajungă. Bate luna printre nouri, Stelele în cer lucesc, Inima îmi plânge-n mine De necazul țărănesc. Cules de Al. M. 4 februarie
Cincinat Pavelescu - Prefață la volumul de epigrame
... Cincinat Pavelescu - Prefaţă la volumul de epigrame Prefață la volumul de epigrame de Cincinat Pavelescu iscălit de Ionel, Cincinat și Mircea Pavelescu Între Mircea sprinten
Constantin Stamati - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său
... grădini și prin livezi, Căci ghirlandele de flori sunt ale tale obezi, Iar cerescul orizon — iubitul, castelul tău; Fugi, oaspe vesel al meu, oaspe sprinten de aripi, Du-te, zburdă în efir, sau zboară pe flori săltând, Și poate vei întâlni o maică tristă plângând, Și cu ea doi copilași ...
Constantin Stamati - Aslanaș cel bogat și momița lui
Constantin Stamati - Aslanaş cel bogat şi momiţa lui Aslanaș cel bogat și momița lui de Constantin Stamati Eu tac mulcu, nu mai grăiesc, mă mir de ce văd acum! Că mai bine este omul să nu-nvețe nicicacum; Căci de ce să se trudească zi și noapte tot citind, Și de ce să-și piardă vremea patriei sale slujind? Și de ce fapte slăvite, Dacă nu sunt prețuite? Când acel ne-nvățat, Dacă soarta avere i-au dat, Și vro țolină frumoasă de femeie au luat, Făr-a osteni ceva, Și făr-a servi cândva, Tot același respect are, În oricare adunare, Ca și omul învățat. Precum s-au și întâmplat, că nu demult la Bagdat, Un neguțitor onest, strângând multă avuție, Au răposat, Lăsând a sa clironomie Fiului său Aslanaș. Însă acest băietan Nu semăna cu-al său tată, ci chiar a orangutan, Căci el numai când dormea din trup nu se schimosea, Dar îndat’ ce se trezea, Făcea cu mare iuțeală fel de fel de strâmbături Și sprintene sărituri. Cu toate acestea, Aslan simțindu-se nătărău, Și fiindcă de la dascăli învățase foarte rău, Au auzit de-o momiță ...
Constantin Stamati - Omul și cerul
Constantin Stamati - Omul şi cerul Omul și cerul de Constantin Stamati Iată se urcă luna în carul de lumină, Pe albăstrie boltă a cerului senin, Razele ei sunt blânde, lumina ei îi lină, Ea mângâie ș-alină al omului suspin. Și-i zice: "O, ființă mizeră, pieritoare, Ce ești o jucărie lumeștilor furtuni, Nu mai gândi zadarnic la cele viitoare, Nici la cele trecute, căci sunt deșertăciuni. A ta viață scurtă, lumea te-amăgește, Și tu treci ca o floare, a primăverii fiică, Ș-a mea lumină astăzi pe frunte de-ți sclipește, Iar mâine pe mormântu-ți lânced și galeș pică. Numai pe etern cerul stelele lin săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins. Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ...
Constantin Stamati - Pentru săraci
Constantin Stamati - Pentru săraci Pentru săraci de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Cine dă săracului pe Domnul împrumută. Evanghelistul Precum soarele, picând pe marea înghețată, ar topi-o, întocmai picătura milosteniei, căzând pe grămada păcatelor, le risipește. Sf. Ioan Gură-de-Aur Când iarna petreceți bine voi, avuților slăviți, Când dați baluri strălucite, mii de lumini aprinzând, Când în a voastre palaturi cu îngâmfare priviți, Cristaluri, oglinzi, faiansuri, raze de foc slobozind, Policandrele și lampe ca comeții arzători, Și pe-a salelor parcheturi sprintenii dănțuitori, Când un sunet ca de aur vă vestește mângâios A oarelor răsunare ce trec făr’ să le simțiți, Ah! gândiți măcar o dată la săracul stremțuros, Ce poate la poarta voastră, cu ochii plânși și oviliți, Au stătut ca să privească al vostru strălucit trai Prin largile voastre geamuri, ca la suflete în rai. Gândiți că săracul șede acolo pe-nghețați grunți, Și muierea lui, copiii îl așteaptă tremurând, Să le-aducă lemne, pâine, și dacă vreți să mai știți, Acel sărac poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi se zâmbesc și ...
Dimitrie Bolintineanu - Apa Bârsei
Dimitrie Bolintineanu - Apa Bârsei Apa Bârsei de Dimitrie Bolintineanu Ca un fluviu d-aur, splendidă lumină, Peste patru taberi, varsă luna plină. Turcii și tătarii somnului se dau; Ungurii, la mese, grijile-nșelau. Astfel prin furtună, printre nopți, pe mare Lopătarii varsă tânăra cântare. Dar Șerban nu doarme, căci dulcele somn Rar răsfață geana unui mare domn. Grijile, în horă, turbure se duce Încotro lumina mai splendidă luce. Către astea, cântul păsării prin flori Spune că se varsă fragedele zori. Domnul către ceruri-nalță rugăciune, Apoi dă semnalul, trompeta răsună. Lupta se începe, cetele tătare Pasă înainte, strigă cu turbare. Turcii le sprijină; turcii și tătari Se îndes, s-amestec... Sprinteni armăsari Nechează, spumează... Armele răsună; Tremură pământul... Muntele detună, Soarele pălește... Apele roșesc... Păsările-n aer zborul lor opresc. Omul se îmbată d-omenescul sânge... Muma către sânu-i copilașul strânge. Ungurii rezistă furiei cei vii, Dar cum în suflarea negrei vijelii Arborii rezistă, câteva minute, Apoi își sfărâmă crăcile bătute, Astfel stau maghiarii cu-nfocatul dor, Cu puterea dalbă sufletelor lor. Dar-necați d-a noastră crâncenă putere, Iată că se pleacă, bărbăția piere. Dar atunci începe cruda măcelare. Furia scăpată, urlă cu turbare. Caii ...
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman) Cetatea Albă (Akerman) de Dimitrie Bolintineanu Știți voi câte valuri se ridic pe mare Când o vijelie suflă cu turbare? Astfel sunt la număr mândrii musulmani Ce-apără cetatea sclavă de mulți ani! Într-un fluviu d-aur, soarele lucește Și pe coifuri, arme, focu-i strălucește. Ștefan stă sub cortu-i împletit cu fir; Cetele Moldovei lângă el deșir. Pasă dorobanii cei cu coapse late, Cu sclipoase coifuri în argint lucrate. Îi urmez panțirii ce pe cai în spume, Ca ușoare vânturi, lunecă prin lume. Călărașii țării pe vânoși fugari, Îmbrăcați în zale ca bătrâni stejari. Între toți curtenii pasă cu mândrețe, În veșminte d-aur, cu frumoase fețe. Apoi toporanii de securi armați Și codrenii ageri și de toți stimați, Ziși și pieptul țării, căci aveau chemare S-apere Moldova de oștiri tătare. După dânșii pasă sprinteni vânători Renumiți în lupte ca săgetători. Și tunarii țării toți în negre poarte, Pestrițate-n roșu, crud simbol de moarte. Mai veneau în urmă oști de mercenari, Cei cu fruntea mică, ce se zic tătari. Unguri lați în spete, cu mustăți stufoase, Leși cu părul galben, cu cerbice groase, Apoi tighinenii și-alți republicani Pasă ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... a încălzit!... Iată barca... Iat-o vine. Lanțul ei lin se anină După gâtul unui tigru; marmură sculptată, fină; Iar din luntrea cea grăbită sprinten sare chiar Levante De la Zante. El tăcut se furișează printre sălile pierdute Întrebând lampele stinse, vorbind zidurilor mute, Cercetând ușă cu ușă și la ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, ...