Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STRĂPUNS
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 34 pentru STRĂPUNS.
... pe catarg răstignindu-și aripile frînte tu privești cu un ochi care rîde stupid și în mînă-ți crește o sămînță de cactus ce-mi străpunge
Ion Luca Caragiale - Grația domniței
Ion Luca Caragiale - Graţia domniţei Grația domniței de Ion Luca Caragiale Tânăra Domniță a încălecat: Pentru prima oară merge la vânat, Cu-al ei mire june, tocmai sus în munte, Să vâneze ciute, cerbi cu coarne-n frunte. Tinerime-aleasă toți voinici băieți, Intrarmați cu paloș, suliți și săgeți, Îi urmează veseli. Zgomotul e mare; Cornul suflă-ntr-una la patru hotare. Se începe goana. Tânăra copilă Tremură de spaimă, tremură de milă, Văzând că-mprejuru-i acea tinerime Face-atâtea jertfe cu așa cruzime. Totdeun-un suflet c-al ei delicat Cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat! Pe când lăcrimează, iată că de-odată, Din desiș, în față-i un cerb se arată, Cu bogate coarne, cu pasul ușor, Asudat de goană, cu ochi rugător, Vine și-ngenuchie l-ale ei picioare Grație imploră, ca să nu-l omoare. Dar și al ei mire, iată-l că sosește, Arma-n sus ridică și ochind țintește, Ca un vultur aprig, cu sulița-i lungă, Pe cerb, drept în coaste, vrea ca să-l străpungă. „Nu! strigă Domnița! Nu da, dragul meu! Pe-acest cerb, sărmanul, vreau să-l mântui eu; Căci mie-n genuche, ...
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni
Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni Prieteni de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Și miezul nopții negre era de caraulă, Și dealurile sure în zare fumegau, Și greu dormea pământul, ira luna, somnambulă, Da umbrelor viață și umbrele mișcau, Iar dealurile sure în zare fumegau. Grădina, sub ferestre, dormea în nemișcare; Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise, Părând că cere-n somnu-i o dulce sărutare, Iubita, ostenită, pe brațe-mi adormise, Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise. Mă îmbătau miresme, suflarea-mi tremura; Strângând la sân comoara de scumpă fericire, Cu ochii-nchiși spre ceruri, simțeam cum mă fura Un vis frumos. În zare zburam la nemurire, Strângând la sân comoara de scumpă fericire! Dar fericirea-i scurtă și visul schimbător! Din raze, din lumină, din viață fericită, Zăceam întins pe-o masă de-un negru-ngrozitor, Cu buzele-nghețate, cu mâna-nțepenită, Din raze, din lumină, din viață fericită! La creștetu-mi iubita plângea îngenunchiată, Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea, Se repezea nebună la fruntea-mi înghețată, Sub mutele icoane plângând îngenunchia, Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea. Venind spre mine-atuncea o ceată rea de umbre, Cu fețele ascunse sub măști ...
Vasile Alecsandri - Frații Jderi
... se arată, Nălțându-se prin umbră cu arma ridicată! ... „Ho! fiară, ho!“ el strigă, și-n clipă, viu, deștept, Pe dușmani îi străpunge cu baioneta-n pept. Din doi, unul c-un gemet oftează, cade, moare. Iar altul, cu durerea luptându-se-n picioare, Se-ncruntă, se răpede ...
Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu
Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu I În oraș la București, În curți nalte și domnești Mândră masă e întinsă Și de mari boieri cuprinsă. Dar în mijloc cine șede? [1] Mircea-vodă-n mijloc șede, Și la dreapta lui se vede Doi Căplești și trei Buzești Zmeii Țării Românești, Purtătorii oștilor Și fruntea boierilor. Ei toți beau, se veseleau Și pe domn îl fericeau, Dar când fu despre beție, Despre dalba veselie, Iată, nene, că sosea Și la domn îngenunchea Radul din Calomfirești, Zmeul Țării Românești, Cu sluga lui, cu Nedea, Ce de mic îi tot dădea Ajutor bun de putere Și cuvânt de mângâiere: ,,Domnule, măria-ta! Fie cum oi cuvânta: Îți aduc ție-nchinare, Ca unui frate mai mare, Și-ți doresc mereu să fii Cu izbânzi și veselii. Dar știi, Doamne, ori nu știi Că tătarii m-au lovit Și tătarii mi-au robit Copilașii Drăgălașii, Măiculița Drăgulița. Rău mă doare inimioara De copii, de soțioara, Dar mă doare și mai tare De măicuța ce mă are, Că-i creștină și bătrână Ș-a să-ajungă-a-fi cadână, De râsul căpcânilor Prin casa păgânilor. [2] Rogu-te, măria-ta, De vroiești ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
Elena Liliana Popescu - Imn Libertăţii Imn Libertății de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Luptătorule, în bătălia decisivă care te așteaptă , ai un singur adversar: tu însuți. Pentru a învinge ai un singur aliat: Tu însuți. I Doamne, nu-mi lua povara încă, al frământării minții chin. Mă zbat înlănțuit de stâncă, silit să-ndur un crunt destin Sunt osândit în veșnicie plătind păcatul făptuit – Secret păzit cu strășnicie, când lumii l-am destăinuit Credeam că sunt învingătorul ursit să schimb fixate legi și pentru om ocrotitorul Eu, Prometeu, zeu peste regi. Și cum pe vremuri neofitul voind să-și dovedească arta a încercat, nefericitul, pecetluindu-și astfel soarta, La fel, eu, încercându-mi forța nebănuind deloc urmarea încrezător adus-am torța aprinsă, săvârșind eroarea Și-am semănat nenorocirea în lumea fără de credință ce-a transformat descoperirea într-o amară biruință. II De multe veacuri, carne vie e pieptul meu însângerat, sortit în preajma lui să fie doar vulturul înfometat... Pe-a suferinței strună vântul, prietenu-mi nedespărțit, îmi însoțește jalnic cântul, un geamăt surd, înăbușit. Din când în când un glas șoptește marcând o trecere în timp ...
Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella Fanta-Cella de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești ...
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori
Ion Creangă - Soacra cu trei nurori Soacra cu trei nurori de Ion Creangă Publicată în Convorbiri literare , 1875 Era odată o babă, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte. O răzeșie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse și părăluțe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. Pentru a nu răzleți feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta și alta de-a stânga celei bătrânești. Dar tot atunci luă hotărâre nestrămutată a ținea feciorii și viitoarele nurori pe lângă sine — în casa bătrânească — și a nu orândui nimic pentru împărțeală până aproape de moartea sa. Așa făcu; și-i râdea inima babei de bucurie când gândea numai cât de fericită are să fie, ajutată de feciori și mângâiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine: "Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lăsa nici ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bursierul Bursierul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Din maidanele, vara împodobite cu flori și iarna cu zăpadă, de la umbra castanilor verzi și stufoși, unde se adunau bătrânii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niște ochi de aur, în jurul căreia se prigoreau bunele mele surori, din atâtea cântece, și basme, și povești, când ai avut ochi, închipuire și inimă, să te pomenești închis în niște ziduri înalte, să te izbești de chipuri străine și reci, de inimi domoale și nepăsătoare, de mai-mari cari nu vor să știe de cântece și de basme... iacă cea mai mare nefericire din viața mea! Dezordinea și sclavia liceului, masa bursierilor, soioasă și murdară, duhoarea bucatelor grase, cafelele cu lapte mirosind a câne plouat, plescăitul lacom a optzeci de tovarăși, și pedagogii cu ifosul lor de parveniți, așezați în căpătâiele celor două mese lungi... iacă ce mă înfioară și astăzi când mă gândesc la acea viață de șeapte ani. Eram de doisprezece ani. Nu cunoșteam pe nimeni din tot dormitorul. Când lampa dim mijlocul tavanului cu arabescuri albe și cenușii se stinse, închisei ochii, ascultai răsuflările ostenite și grele ale bursierilor și ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VII Vlad pe-ascuns tabăra cercetează Turcească.-Arginean la minte-ș' vine, Apoi scapă cu mână vitează Din mijlocul oștilor păgâne; Vlad noaptea pe turci face năvală, Sân Mihai frânge-a Sătanei fală. Unde sunt vitejii cei din zile, Eroii cei cu vărtute rară, Carii-înlibovindu-să-în copile Călătoriea întins din țară-în țară Luptându-să cu lei și gligani, Curățind pământul de tirani, Ce nu răbda ca-asuprit să fie Cel mai slab de cătră cel mai tare, Neamuri întregi scotea din robie, La nevinovați apărătoare Mână dând, nice lua vreodată, Nice poftea pentr' ajutoriu plată! [1] Ah! căruntă vechie cinstită! Unde-s a tale sânte tocmele?... Ce urgie-acum lumea-întărâtă Ș-o-înneacă-întru cel noian de rele? Perit-au credința cea bătrână! Ah! lume-întoartă! vreme păgână! Dar ce vinuiesc eu vremea? care Nu lucrează, fără numa pate!... Martoră fiind și mustrătoare Faptelor noastre pre rușinate! AcestĂ²r, oame,-însuți ești de vină, Ce-închizi ochii și fugi de lumină. Ceriu-ți dede minte și vărtute: Ceaia-întru-întunerec să-ți lumine, Ceasta la nevoie să-ți ajute, Ceaia să-ți arete ...