Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TĂCEA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 722 pentru TĂCEA.
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
... limba ei piere". Pe urmă se mai învârte prin casă, doar a mai găsi ceva, dar nu găsește nimic, căci iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peștele în borș la foc. Dacă vede lupul și vede că nu mai găsește nimic, își pune în gând una ...
Anton Pann - De cînd ploaia cu cîrnații
... au parte, Alți mai cu minte nu sap, Să tacă mijloc nu fuse, Taina inima-i rodea, Ș-apucînd, sori-sei spuse Că ea o tăcea gîndea. Soru-sa și ea îndată La bărbatul său a spus, Și el, fără judecată, De frate-său n-au ascuns. Frăte-său ...
Alexandru Vlahuţă - Mamei Mamei de Alexandru Vlahuță Din vremile apuse ș-atât de fericite, Aducerile-aminte adesea mă-mpresoară. Ce de viață-n urmă!... Ca un potop mă-nghite Comoara mea de visuri, pierduta mea comoară Din vremile apuse ș-atât de fericite! Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Și ca din cărți, trecutul fantastic mi s-așterne; Atâtea dulci vedenii îmi picură în minte, Cu durerosul farmec al pierderei eterne!... Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Figura ta cuminte, duioasă și senină, Răsare, scumpă mamă, din vremile acele, Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină. Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele Figura ta cuminte, duioasă și senină! O lene grea se lasă din cerul cald de vară. De soare-i plină casa. Tu-ncet, pășind pe scânduri, Lași storurile groase și dai muștele-afară. Apoi, prostii de-a mele asculți și cazi pe gânduri. O lene grea se lasă din cerul cald de vară. Curg valuri mari de umbră și se-mpânzesc pe vale. Din șes, privim spre codru, cum soarele se-neacă. În mirosul de iarbă, tăcuți pășim agale, Și bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă, Curg ...
Cincinat Pavelescu - Avocatului Patriciu
Cincinat Pavelescu - Avocatului Patriciu Avocatului Patriciu de Cincinat Pavelescu Fiind numit într-o altă demnitate cu prilejul depunerii jurământului, de emoție, a tăcut Ca tânăr ne băgai în draci Vorbind când se cădea să taci, Azi, matur, te mai cumințești Și taci când trebui să
Dimitrie Anghel - Cedrul Cedrul de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 1088, 28 dec. 1911, p. 1. Majestuos își înalță fruntea, în ziua aceasta primăvăratecă și îndulcită de soare, bătrînul cedru din Grădina Plantelor și freamătă căutînd în zări neagra dungă a cocorilor, ce vin din țara lui. Străin și singur visează patriarhul la țara Libanului, unde praful de pe drumuri se ridică în pulbere de mărgean roș. Murmură așteptînd să-i răspundă o șoaptă de palmier, tace ascultînd surdul zgomot ce-l face rodul unui măslin în cădere, se cutremură cu tot frunzarul văzînd pe orizont cum trec norii deși, închipuind caravane. Anemone albe înstelează verzile mări de ierburi, crini uriași își scutură polenul în soare, miresme tari de roze vin să-i îmbete frunzarul. Vorbe străine însă răsună, și bietul patriarh amintindu-și că e în surgun își încetinează păinjenișul de rămurele, încremenește din nou rotunda-i umbră pe pămînt și tace. Placa înfierbîntată de soare, ce o poartă pe trunchi, cu inscripția anului cînd a fost smuls din pămîntul țării lui și peste care se înclină curiozitatea trecătorilor, îl arde ca un stigmat... Cercuri rotunde, ca undele unor vibrații, i-au pornit ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
Dimitrie Anghel - Două glasuri Două glasuri de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1273, 3 iulie 1912, p 5. Subt cerul tragic, o singură dungă de lumină însîngerată a mai rămas luminînd naltele zări. Ca o ultimă ghiulea strălucitoare și aprins de licăriri, soarele a căzut după deal, trîmbe mari de neguri, amestecate cu fum, tîrîndu-se de pretutindeni, s-au ajuns împînzind funebrul peisaj unde s-a dat lupta... Petele mari și capricioase ale sîngelui căzut ici pe o prispă de casă, colo pe o foaie ce visa la o margine de drum s-au întunecat și ele, au mînjit marginea unei ciuturi peste care se pleacă să bea o gură însetată, a pătat o albă aripă de pasăre ce venea să caute și ea o lacrimă de apă vie, și-a pus stigmatul doveditor al sălbăticiei pretutindeni pe unde a trecut biruința sau înfrîngerea și a odrăslit în floare roșie pe mohorîtul cîmp stăpînit de moarte. De un tropot surd de copite îmi mai aduceam aminte, și apoi urechea mea lipită la pămînt, ca atunci cînd eram copil și cercam să prind îndepărtatele ...
Dimitrie Anghel - Gherghina, 2
Dimitrie Anghel - Gherghina, 2 Gherghina de Dimitrie Anghel Miresmele sunt graiul florilor. Ele călătoresc pe vînt, aleargă de ici-colo, se ridică peste zidurile grădinilor, te întîmpină cine știe unde în pustiuri, te urmăresc și merg cu tine, te lasă apoi la o răscruce și dispar cum au venit, fără să știi de ce. Suflete rătăcite colindă lumea, un norod de fantome de toate culorile călătorește căutînd poarta sufletelor noastre, stăruiesc într-un fald de rochie, se ascund sub adăpostul unei frunze, se strecoară pe ferești și pe uși și umblă pretutindenea fără să le putem vedea. Merg coloratele fantome sub formă de mireasmă, trec umbrele de buchete, alunecă albastrele spectre, aproape de noi, fără să le putem atinge, fără să le putem cuprinde forma, fără să le putem vedea. Trec procesiile dulcelor moarte, își încrucișează calea, se întreabă și își răspund poate, ducîndu-și în brațe urna, în care și-au pus sufletul lor mirositor, spre cine știe ce țintirim tăinuit al întinderilor albastre. Toate își au graiul lor. Gherghina singură, marmoreana și recea floare ce stăruie pînă tîrziu în grădini, cînd vine toamna, ținîndu-și pe frunte sus, pînă și în minutul morții, coroana de petale ca ...
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
Dimitrie Bolintineanu - La piramide La piramide de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Acei ce vă-nălțară pieriră în uitare. De cincizeci evi, pe dânșii s-a-nchis al lor mormânt, Țărâna lor perit-a l-a vântului suflare, P-acest deșert pământ. Popoare noi venit-au și au trecut din viață Mai multe tronuri mândre d-atunci s-au răsturnat, Și lumea fugătoare schimbat-a a sa față În cursu-i minunat. Chiar mintea omenească luat-a o schimbare; De zeii săi poetici și cerul a scăpat; Iar voi, o monumente d-eternă admirare, Nestrămutate-ați stat! II Colo se arată valea dalbă, verde, Unde Nilul vesel, șerpuind, se pierde Printre sicomori. Cairul înalță albele-i palate, Vesele moschee, grațios săpate 'N marmură cu flori. III Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimântător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, râzător. Amblemă de tăcere a tristelor mormânturi În care tot adoarme, plăcere, lungul chin; În care numai pasul fantasticelor vânturi Deșteaptă un suspin. Unde vântul ce omoară Nalță munții de nisip, Ce ...
George Coșbuc - Flăcări potolite
... rău, când anu-ntreg ți-e post, Și masa când ți-e-n drum. Străinul parcă n-auzea Cuvintele ; pe gânduri dus, Sta piatră și tăcea. Deodată, parcă făr-a vrea, Ridică ochii-n sus. —„Nepoată ți-e?" Și-a arătat Spre fată. — â ...
Ion Heliade Rădulescu - Un muieroi și o femeie
Ion Heliade Rădulescu - Un muieroi şi o femeie Un muieroi și o femeie de Ion Heliade Rădulescu Când e vorba să vorbiți De princip și de idee, Ascultați să auziți: Un muieroi ș-o femeie, Cum și când nu prea știm bine, Peste drum erau vecine; Ca albina laborioasă Femeia-și căta de casă: La intrigi pregetătoare Și la vorbe rușinoasă, La lucru cutezătoare Și la certe prea fricoasă, Nu-i lipsea nici foc, nici masă. Muierușca nevăstuică, Ochi de linx, bot de curuică, Nu sta locului nicicum: O lua papuc la drum, Tot orașul colinda, Treiera și vântura, Loc, căsuță nu lăsa, Peste tot s-amesteca. Știa orice s-a făcut Și câte nu s-a-ntâmplat: Care când s-a fost născut, Când cutare s-a-nsurat, Când aia s-a măritat, Când vro puică a ouat; Purta vorba peste tot Ș-o schimba cum îi venea, Soți, amicii dezbina. Azi se săruta în bot Și pieziș își da la coate, Mâine ocăra pe toate. Înțepa ca o lanțetă, Era rea și veninoasă Ca o viespe costelivă, Vai de om!... ca o gazetă De limbută, ...
Mihail Săulescu - Întuneric Întuneric de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Cât de 'ntuneric este în serile de toamnă Și străzile sunt triste, tăcute și pustii, Iar fiecare clipă în suflet își înseamnă Cărarea unei grele și vagi melancolii... Un vis țesut în vară se stinge 'n toamna tristă Și inima-i bolnavă și sufletul e gol... Departe, zdrențuită, se flutură-o batistă, Cum trece singuratec, neliniștit, un stol... Și ție ți se pare că pleacă dela tine Aceste călătoare spre alte zări mereu, Spre alte țări, cu soare, spre vară, spre mai bine, - Și toamna asta tristă te-apasă tot mai greu... Și ție ți se pare că duc cu ele vară, Că duc cu ele visul, că duc cu ele tot, Aceste călătoare tăcute ce se luară Cu dorul lor de ducă, și-a se opri nu pot... Și ție ți se pare că n'o să mai revie Nici stolul care trece, nici vara ce-a trecut, Nici visul care nu e — și 'n camera pustie Rămâi cu gându-aiurea, rămâi mereu tăcut... De te deșteaptă-o clipă un pas pela fereastră, Ridici cu teamă capul, te uiți și nici nu ...