Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TREAPTA SOCIALA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 40 pentru TREAPTA SOCIALA.

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

Alecu Russo - Iaşii şi locuitorii lui în 1840 Iașii și locuitorii lui în 1840 de Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Trubadurul Trubadurul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință. "Trubadurul" - cum îl porecliserăm noi - trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă. De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice. De la rontul al doilea înainte, ogoarele se întind verzi, îmbrăcate în orz aspru, trifoi creț și ovăz orbotat cu grăunțe cari se clatină pe firișoare la fitece adiere. Ne-ar fi fost peste poate să mai ascultăm acțiunea pauliană, sărurile cuprului, funcțiile ficatului și perechile de pârghii. Ne înțelegeam instinctiv. O pornire vagă, ne prevestea, dis-de-dimineață, călătorie. Soarele cald de pe cerul limpede, bâzâitul albinelor și tolăneala cățeilor de supt ...

 

Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte

Garabet Ibrăileanu - Viaţă şi moarte Viață și moarte de Garabet Ibrăileanu 1. Se zice că trece timpul. Timpul nu trece. Timpul nu trece niciodată; noi trecem prin timp. După cum unui călător din tren i se pare că trec arborii din câmpie, așa și nouă ni se pare că trece timpul. În realitate nici arborii, nici timpul nu trece, noi suntem acei ce trecem. Timpul e veșnic același, asemenea lui și în repaos etern ca și spațiul. 2. De multe ori dorim a schimba o grijă mică, prezentă, pentru alta, deși mai mare, dar îndepărtată. 3. A tălmăci existența lui Dumnezeu e a avea pentru fiecare tălmăcire o altă noțiune de Dumnezeu; a tălmăci neexistența e a avea o singură noțiune, un singur scop: că nu-i. 4. O, moarte! Tu ne rănești mereu pe noi, dar numai prin aceasta tu ne aduci aminte de rănile pe care noi, mai ales, le-am pricinuit. Și după cum gândul morții prietenilor face mai ușor ca să ne împlinim datoriile către ei și ne scutește de chinurile conștiinței, tot astfel moartea ia cu dânsa, din nenorocire, când în adevăr vine, o ...

 

Ion Luca Caragiale - Antologie...

... fost și în spital și are și patima foițelor, care, în calitatea sa de mânuitor de bani publici, poate, desigur, îl va duce la ultima treaptă, pe banca infamiei, condamnat de justiție pentru atât de colosale delapidări, ca mulți alți nenorociți de această tristă speță. Mi-am împlinit misiunea în conștiință ...

 

Paul Zarifopol - Creație și analiză

... și fantezia altora. Cultivarea impresiei în ea însăși, fără a căuta să o determinăm cu ajutorul unor elemente intelectuale, nu-i decât o treaptă pregătitoare în teoria literară; iar negarea radicală a oricărei teorii este o atitudine de un impresionism astăzi perimat. Poți să nu cultivi teoria ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... cât de curând, și, confundând extensiunea cu intesivitatea și cantitatea cu calitatea, ne grăbim a arăta rezultatele dobândite. O lucrare caracteristică pentru această treaptă este Lepturariu rumânesc al lui A. Pumnul, de la Cernăuți. În gimnaziile austriece există pentru literatura germană o carte de lectură întocmită de ... din cartea dlui Mozart și din alte antologii străine, pănă când vom avea noi înșine o literatură mai îmbelșugată. [5] Pe a doua treaptă a cochetării cu alte literaturi, noi nu suntem numai imitatorii încă slabi, ci începem a ne crede ajunși la un nivel ...

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane" Răspunsurile „Revistei Contimporaneâ€� de Titu Maiorescu 1873 Lupta între Revista contimporană și critica din Convorbiri literare s-a încins cu multă căldură. Revista de la 1 iunie 1873 publică un răspuns lung al dlui P. Grădișteanu, un răspuns ceva mai scurt, dar foarte puternic, al dlui V. Alexandrescu-Ureche și câteva cuvinte gentile ale dlui D. Aug. Laurianu, iar dl Pantazi Ghica și-a ales un cerc mai întins de cititori și își răspândește observările d-sale în contra noastră prin cel mai însemnat jurnal politic din capitală. Fiind vorba de o luptă literară, să ne fie iertat a înlătura mai întâi tot ce ne pare că trece peste limitele ei. Așa, dl Petru Grădișteanu vorbește de victemele arțagului meu, de piticii din ortaoa „Junimei“, zice că noi tăgăduim cu sfruntare, cu turbare meritul părinților literaturii și spune că pamfletul meu îi reamintește că Voltaire compară pe unii critici cu broaștele care se zice că sug veninul pământului spre a-l comunica celor care le ating. Dl Vasile Alexandrescu-Ureche observă că unui zețar îi e permis să fie ignorant ca un redactor ...

 

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

... și se îndeplinește prin cercetarea și înțelegerea condițiilor sub care se dezvoltă limba și scrierea unui popor. Fiind astfel câștigată o temelie firească, cea dintâi treaptă de înălțare a literaturei naționale, în legătură strânsă cu toată aspirarea generației noastre spre cultura occidentală, trebuia neapărat să răspundă la două cerințe ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea ţiganilor, ştergerea privilegiilor boiereşti, emanciparea ţăranilor Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor de Mihail Kogălniceanu Discurs rostit la 1/13 aprilie 1891 în ședința solemnă a Academiei Române organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondare Sire! Preagrațioasă doamnă și regină! Alteță regală! Doamnelor și domnilor! Colegii mei mi-au încredințat misiunea de a lua și eu cuvântul în această mare și frumoasă zi, în care serbăm jubileul de 25 de ani al fundărei Academiei Române. Această onoare o datoresc vârstei mele înaintate. În adevăr, cu excepțiunea venerabililor noștri colegi, domnii N. Kretzulescu și G. Barițiu. eu sunt, dintre toți ceilalți academicieni, cel mai în vârstă. Și, dacă ar fi exact anul nașterii mele ce mi-l dau nu numai biografii străini, dar și literatorii români, care au binevoit a se ocupa cu scrierea vieții mele, eu aș fi mai înaintat în bătrânețe decât chiar Nestorii mai sus-numiți ai Academiei Române. După Lexiconul de conversațiune al lui Meyer (Meyer's Konversations-Lexicon) , eu aș fi născut la 1806; și, nu mai demult decât sunt câteva săptămâni, "România literară" mi-a dat ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

Ion Luca Caragiale - Notiţe risipite Notițe risipite de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Exigențe grele 2 Amatorul și artistul 3 Saloanele noastre 4 Solicitudine de stat 5 Ofensă gravă 6 Obligativitatea opiniilor Exigențe grele Sunt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. Se-nțelege că vorbim nu despre părerile pe cari un autor le emite. Acestea pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile, generoase sau infame, puțin importă; e vorba de felul cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului. Vecinic ideile și principiile lui Machiavelli vor fi denunțate de unii ca infame; cât lumea, însă, nu va-ndrăzni cineva să critice opera marelui om ca putere de concepție, ca operă de spirit. În felurite opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor ...

 

Alecu Russo - Amintiri (Russo)

Alecu Russo - Amintiri (Russo) Amintiri de Alecu Russo Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I De ce oare cu cât ceasurile, zilele și anii se înmulțesc asupra lui, cu atâta mai mult omul se uită în urma sa, și din căutătură în căutătură se oprește cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tinereții și ale copilăriei? Nu-i soarele frumos și astăzi? păsăruicile nu cântă tot aceleași cântece voioase sau jalnice? frunzele nu au același freamăt? pădurile nu înverzesc ca odinioară? florile nu au același miros, câmpiile, dulcile priveliști duioase ce aveau? mișcarea vietăților alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu lucește frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimica în lumea de față nu are asemănare cu florile și cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte. Vântul ce bătea atunce, lacrimile ce se vărsa se uit; din zilele trecute a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare și un miros neșters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>