Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UMPLE PÂNĂ SUS
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 175 pentru UMPLE PÂNĂ SUS.
George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie
... măreață a nopții aceleia. Din înalta împărăție a umbrelor, luna și stelele care înotau în negrele și depărtatele adâncuri ale Nemărginirii, până dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană și viorie. Sub mângâierile ușoare și nevăzute ale unui vânt de răsărit, fânațul adânc ... și plângătoare, ca o primadonă oftigoasă, aci cârâia iute și scurt ca o găină spărietă de hultan, și melodia se ridica apoi de la bas până la soprano, când pizzicato, când tremolo, de dârdâiau giurgiuvelele fereștilor. Flaute și lăute, piculini și tromboane își amestecau atunci sunetele haotice în întunecoasele guri de ... ucenicilor lui Hefaistos, am ieșit afară din odaie, am smuls câteva brațe de fân proaspăt dintr-o căpiță și m-am lungit cu fața-n sus
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... sapa porumbului, cine știe ce i-a năzărit, că cu toate rugăciunile mă-sei, n-a voit să mănânce din zori până la amurg și n-a lăsat sapa din mână până n-a căzut ruptă de osteneală. A dus-o biata bătrână mai mult moartă decât vie acasă. A doua ... dau d-a dura petricelele din matcă și le sună ca pe niște zurgălii auzite din depărtare. Apoi culege flori și le azvârlă, până ce i se aprind obrajii și să trezește ca dintr-un somn adânc. Ochii îi sclipesc ca oțelul învârtit la soare. Joița Baciului ar fi ... gânduri, se întorcea spre casă cu căutătura-n jos, cu un nod în gât, cu gura friptă de sete. Și de întâlnea vrun izvor, bea până i se oprea răsuflarea. Apoi, făcând mâinele căldărușe, le umplea cu apă rece ca gheața și limpede ca diamantul, pe care ș-o arunca în ... n-are de pe ce bea apă? He, he, fata proastă și țâfnoasă dă norocului cu piciorul. Da' de, om sărac și cu nasul în sus ...
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
... amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârlaz și zicea fetei moșneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ție până va sări și ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul și fuga în casă la babă și la moșneag, spunând că ea a ... în ochi, pornește în toată lumea, depărtându-se de casa părintească fără nici o nădejde de întoarcere! Și merse ea cât merse pe-un drum, până ce, din întâmplare, îi ieși înainte o cățelușă, bolnavă ca vai de capul ei și slabă de-i numărai coastele; și cum văzu pe fată ... acum și zi și noapte, nu știu ce făcu, că se rătăci; cu toate aceste, nu-și pierdu nădejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte până ce, într-una din zile, dis-dimineață, trecând printr-un codru întunecos, dă de-o poiană foarte frumoasă, și în poiană vede o căsuță umbrită ... aceste locuri, copilă, și cine ești? — Cine să fiu, mătușă? Ia, o fată săracă, fără mamă și fără tată, pot zice; numai Cel-de-sus știe câte-am tras de când mama care m-a făcut a pus mâinile pe piept! Stăpân caut și, necunoscând pe ...
... — c-a fost și cald în casă — El a ieșit de după masă Îmbujorat de vin și-aprins. Și până să băgăm de seamă, Vântoasele-și făcură rost— Și dacă nu știu eu ce-a fost, Atunci eu nu știu cum mă cheamă ... žVenea ca un nebun spre rău. Din jos de pod! Și cu mirare Eu stam să văd ce gânduri are, Că-n vad e apa până-n brâu. Pe mal s-a desculțat în grabă, Trecând prin râu. L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat ... taie Bucăți-bucăți, că nu simțea. N-avea putere-n el să-și tragă. Nici sufletul, și-așa răpus Zăcea pe țol cu fața-n sus Cu ochii stinși și fără vlagă. În două zânele l-au rupt, I-au stors și sângele cu-ncetul Căci nu putea să-și miște ...
Ion Luca Caragiale - Varietăți literare. Canard-rățoi
... pe cea dântâia care scoase capul, o trase afară și închise uscioara repede la loc. Pipăie rața, o cântărește în mâini și rămâne foarte mulțumit. Până aici lucrul pare foarte comun. Care burghez — cuvântul e la modă — nu hrănește cu o grije mai mult decât părintească niște ființe hotărâte ... o hrană anumită. Pe de o parte țintuirea pe loc, pe de altă parte hrana specială vițiază așade mult digestia, activând nemăsurat funcțiunea ficatului, încât până la urmă nenorocitul animal ajunge a se stinge în economia lui totală, cum am zice românește aplĂ , a pieri pe picioare ... de iubirea pentru ficatul gras și pentru alte așa-numite delicatețe — și să ne întoarcem la savantul experimentator cu rațele. Digresia morală de mai sus am făcut-o tocmai ca să arăt că dânsul, prinzând una din cele 30 de rațe, o jertfi în adevăr, însă nu pentru folosul său ... experiența cu cele 30 de rațe fusese o curată invenție, o născocire a unui jurnalist care nu avusese altceva cu ce să-și umple coloana de cronică științifică pe ziua aceea. Astfel, de atunci și ...
Ion Luca Caragiale - Toxin și toxice
... face loc luminii moderne. Dar dela strigătul acela de generoasă revoltă contra unei strări seculare de rușine, de înjosire, de mizerie politică și socială, și până la realizarea frumosului vis, trebuia, afară de bine-cuvântarea lui Popa Șapcă, încă mult. Tinerii patrioți, după vorbe, fură chemați la fapte. Trebuia făcută scara ... liberali, de diplomați de mahala, de vânători de slujbe și de mici gheșeftari: avocăței lătrători, samsarași dibaci, toate lichelele și drojdiile sociale, tinzând să suie sus, cât mai sus, - distincție fără merit, avere fără muncă, pofte fără sațiu - roade minunate ale unei școli ce le-a înarmat numai instinctele pernicioase, pândind alegerile ... soarta îi ține jos în masa cea mare, cufundați în valurile neastâmpărate ale semenilor lor. Dar când norocul, voind să tachineze pe ceilalți, ridicăpe unul sus, încununându-i agitațiile neomenoase cu un succes de avere și de situație, atunci e un spectacol, care mă umple pe mine de respect și de stimă pentru liberali. Iată-l pe mititelul veninos și ridicol, care se sbătea ieri în noroiu, cât e de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... flăcările cărbunilor ce se încinseseră se zări în dricul căruciorului, înfășat în scutece de zăblău, o frântură de om, un om de la mijloc în sus, ținând într-o mână uscată gâtul lung al unei viori. Și într-o clipă Căliman se repezi în prag și îl întrebă pripit, și rău ... cu fluierul, nu cu vioara, și nu știe decât două cântece!... Iar după aste vorbe, Căliman, împleticindu-se pe picioare, își încordă mâinile, luă pe sus căruciorul și-l trânti jos, în șatră, în dreptul cărbunilor din care ieșea o pară țuguiată și argintie. Raluca încremenise. Nu i se vedea decât ... căruțului. Tot trupul lui e o mână de carne galbenă-vineție. De la coșul pieptului la vale îi înnumeri coastele. Picioarele îi sunt tăiate de sus, iar în locul lor, două răni cârpite petic de petic. Niște bețe subțiri îi sunt mâinile cu degetele ascuțite, lungi și murdare. În tot acest ... vad spun câte ceva, și-acopăr ochii, se-abat în lături, dau din umeri și se duc — cârduri vesele pe două picioare. Am milogit până mi s-a stins glasul. Am răbdat zgârcenia și vorbele ...
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... dar de-abia intră în scorbură, că veverița se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veverița o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă coada, ca șopârla, în laba veveriței, și pe ici ți-i drumul. Mai târziu, când i-a venit ... Uite-o... Mă uit și eu. O fulgerare roșie străbate luminișul. Ciocănitoarea se cațără cu ghearele de trunchiul unui mesteacăn și-l ciocănește de jos până sus. Apoi trece la alt copac, și la altul. Fagul sună mai tare, frasinul mai înăbușit. Un stejar găunos răsună ca un hârb. Și ciocănașul bate ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... ai, omule, de-ntrebi așa, ca un copil speriat? — Nimic!... Și, pipăindu-se, dădu de pungă. Un fior rece îi fulgeră din călcâie și până în creștetul capului. Apoi, văzând pe cel mai mic dintre copii cum se așezase pe vine și sorbea cu lăcomie mirosul cald din gura cuptorului ... tău se duce și ce e al dracului rămâne. — Dar asta... ce-o mai fi? Copiii mâncară, se săturară și adormiră cu fețele în sus, doi pe prispă și cinci în casă. Omul se dete după casă, puse mâna sub cap și adormi, visând turme de oi, cirezi de vaci ... de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă o dată în ea, se gândi el, să-l apuc bine pe spiriduș și să-l strâng de gât ... cioban, cu plete lungi și cu căciula ca o căldare, se apropie și zise: — Să trăiești, jupâne, ale d-tale sunt toate de-aci până unde bate ochiul. — Ale mele? Nu se poate! Eu n-am după ce bea apă! — Ale d-tale, răspunse ciobanul, căci stăpânul lor ...
... un loc? Poftim, privește, cine împrăștie o asemenea mireasmă! Ce flori mărunțele, pipernicite, aproape verzi, ca și frunzele.â€� Și fiindcă în clipa aceea veni până la el adierea unor crini , urmă: „Ce are a face rozeta cu crinii, cu crinii albi ca spuma laptelui!â€� Fără să ... privește barba-împăratului , îi venea rău numai când se gândea la numele ei... Ziua trecea, soarele scăpăta; se mai răcorise. O luă înspre gherghine . Cocoțate sus, pe tulpinile lor, gherghinele îl priveau nepricepute. „Înalte și proasteâ€�, zise pierde-vară și, înălțându-se sus, căută cu ochii trandafirii . Îi zări. Se coborî încet, curtenitor, se închină în fața fiecăruia. „Flori de paradis, flori măiestre, flori...â€�, dar cum ...
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... prin somn întruna a vorbit cu șoapte. Astă-dimineață s-a sculat de noapte Și-a tors două fuse până s-au sculat Ceialalți ai casei. Și-avea plânsă fața. N-a vrut să mănânce. Toată dimineața N-a vorbit nici ... Simino, numără pe fir; Trei le treci și două le desparți deoparte, Ca să iasă forma scrisă ca la carte. Florile altiței, tu le spânzuri sus, Roșul de pe margini uite cum l-ai pus! Și-ai cusut cu negrul fluturii pe coate!... A văzut Simina greșurile toate Și ... sa-i zise: Du Câteva și Linei, că și ea-ți aduce! Lina! Parcă fetei îi venea s-apuce Și de gât s-o strângă până va muri Lina, că din dânsa doar le răsări Cearta cu Lisandru! Lina-i vinovată! Ieri, de la chindie, și-astăzi ziua toată S-a ... Cu ea A venit și Turcu. Liniștit ședea Câinele de-alături și-și privea stăpâna. Brațul stâng nălțându-l, ea-și aduse mâna Până peste-obrajii rumeni și învolți, Iar cu mâna dreaptă, apucând de colț Mâneca ei stângă, își ștergea plânsoarea. Se pornise vântul prin cireș, și floarea ...