Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URCA PE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 359 pentru URCA PE.
Alexandru Macedonski - Rondelul cascadelor de roze
... Alexandru Macedonski - Rondelul cascadelor de roze Rondelul cascadelor de roze de Alexandru Macedonski Urcând pe pomi, zâmbind pe casă, Se surpă rozele grămadă, Sau întocmesc câte-o cascadă Pe vreo alee mai retrasă. Parfumul lor purtat în stradă, Întinde-a lui subțire plasă... Urcând pe pomi, zâmbind pe casă, Se surpă rozele grămadă. De-oricâte stavili nu le pasă Sunt un torent, sunt o cascadă, Ce-n voia soarelui se lasă, Dar ce ...
... stăpînă. Și unde odrăslește pămîntul flori și ramurile copacilor urzesc umbră, acolo se aciuiază și cuiburi, și toate gîngăniile se strîng, ca să aibă soarele pe ce-și împrăștia razele, și oglinzile acelea pe care le-a lăsat Dumnezeu omului : ochii să le poată răsfrînge în ei și să se veselească. Naltă și zveltă, pe unde trecea, vîntul avea grijă s-o ia înainte și, aplecat pe gura scorburilor, să-i cînte ca dintr-un nai uriaș tot soiul de melodii. Cucii își amestecau și ei nota lor stingheră, gheonoaiele băteau și ... la față ca și dînsa. Și mîhnirea ei cuprinsese parcă și toată grădina. Glumețul vînt nu mai cînta în naiul scorburilor, gîngăniile nu mai urcau pe poala rochiei ei să încremenească asemeni unor juvaeruri ; rîndunelele și lăstunii își abătuseră zborul aiurea. Și dintre toți cîți erau pe lîngă curtea împăratului, mai mîhnit de jalea bietei fete era un tînăr grădinar cu părul bălai și cu ochii limpezi ca două cicori. Văzînd-o ... fiecare zi, mai ofilit, mai palid, mai lunar, venea tînărul cu ochii albaștri ca două cicori și cu mîna tot mai tremurătoare îi întindea trandafirul pe ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, cu iscusință, o luă încet pe cusătura carâmbului, în sus. Călătoarea își dete toată silința să se urce mai repede pe cizmă, căci vederea ei îi amintea, cu groază, priveliștea pe care cizma unui alt vânător i-o dăduse într-o zi: trei tovarășe din furnicar strivite, dintr-o dată, sub talpa grea a omului ... își zise, dezgustată, furnica. N-avea noroc! O luă mai sus; se urcă până după gâtul vânătorului. Acesta ridică tocmai atunci mâna. Ispititoare, veni, sprintenă, pe mânecă, până lângă pumnul încleștat pe gâtul unei puști. Și cum căta ce anume vrea să facă omul cu lucrul cela ce-l ținea în mâini, cât ai clipi din ochi ... în mirosul lui pipărat și acru. Vânătorul alergă și, mai dincolo, ridică prepelița moartă și-o puse în tolbă. Furnica, îngrozită, o luă la fugă pe mânecă în sus, apoi, de cealaltă parte pe care se urcase, se coborî
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... norocul spre-a te-afla pe tine, Noroc lumesc  zâmbiri aeriane! Las pe-alții să zidească din ruine Zidiri de-o zi pe răbdătoarea spată A vechiului pământ, ce nu-i de mine. În furnicarii din Apus ei toată Viața-și fac doruri nebune, Nu știu ... cer ridică Saraiuri albe cůpole de aur. Cu sori pare plouată urbea-antică Și risipite prin dumbrăvi de laur Stau casele-albe, azile liniștite. Pe porți sunt stihuri scrise-n limbi de maur Iar căile-s cu marmură podite Și fără porți sunt sfintele dumbrave. Pe scări înalte flori de foc sădite. Pe scări culcate fete albe, suave, Părul cel negru-l piaptănă în soare, Ori visătoare stau de-amor bolnave. Ah, e cetatea cea strălucitoare Unde-mpăratul ... minuni uimiții ochi văzură. Cu umbre moi a gândurilor sale Un pictor a-nflorit plafondul, murii, Cu chipuri zvelte, basme-orientale. Pe perini lungi culcate-s hurii Și din cățui de-argint copăr miroase Cu fum albastru formele picturii. De roșă catifea cu fir pe margini trase Se-nalță într-un baldachin perdele, Umbrind un pat cu perini de mătase. ...
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast Prinosul unui iconoclast de Dimitrie Anghel Cuvîntare ținută la Galați, la dezvălirea monumentului lui Eminescu. A te urca pe un soclu înseamnă a înstăpîni un fragment de univers de unde alungi viața ; înseamnă a pedepsi o marmură să ia o ... edilii noștri nu vor decreta hecatomba, pînă ce selecția adevărată între marmure nu se va fi făcut, — cel de piatră astăzi va fi străin pe soclul unde l-ați așezat. Noi cei care am dibuit pe urmele lui gigantice, noi cei care l-am iubit și l-am urît, o simțim aceasta. L-am urît, pentru că în umbra pe care o face un munte uriaș, arar mai poate ceva să crească. Personalitatea lui covîrșitoare încremenise formele în tipare cu neputință de sfărîmat, adunase toate ... și-au întins aripele și-au zburat din casă în casă ; e a cărții în care și-a închis visurile și pe care aplecați am visat cu toții ; e a graiului însuși, pe care el l-a făurit în adevăr și îl vorbim noi astăzi. Deci, stăpînește-ți fericit fragmentul de univers pe ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de august
... august de Alexandru Macedonski Atâta știu, că era noapte, dar nu și veacul când era... Terasa de granit înaltă părea-n lumină că plutește Și pe un cântec de teorbă că urcă și se-nsuflețește, Pe când mai jos nedeslușirea unui oraș se resfira -- Treptat mai ștearsă și mai stinsă, pe când, în sus, fără-ncetare Curgea o-ntreagă adâncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gând cu ... Că forme care n-ar fi forme trăiesc sub alte bolți cerești, Că ochi privesc din orice goluri, dar că nu-ncap în orice minte Pe când nemărginirea-ntreagă e o-ncâlcire de cuvinte Cu tâlcu-n repedea schimbare a trecătoarelor clipiri Și că e-ntotdeauna altul ce minte ... că priveam abisul, și fie că priveam pământul, Răpit de-aceeași adâncime, sporit simțeam că mi-e avântul. Urcam spre culmea Prea Tăriei — eram pe sânul Prea Tăriei Și noaptea se urca cu mine spre culmea vecinicei lumini. Cu chei de aur deschisesem porți ce pe veci păreau închise, Pe Isis nudă o scosesem din cupa florilor de crini -- Din taina sfântă a mișcării înțelegeam ...
... a rugat pe împăratul să-i dea răgaz de trei zile ca să se gândească, iar în timpul acestor trei zile a pus pe un meșter faur să-i facă cățărătoare de fier, apoi s-a pus pe urcate. S-a urcat omul și iar s-a urcat timp de trei zile și trei nopți, și deo dată a ... a spus-o aceasta. Nu-i rămâne dar lui Danciu decât să-și ieie a treia pereche de cățărătoare și să arunce jos pe cele tocite. Găsindu-le pe acestea prin curte, slugile i le duseră împăratului, care prin aceasta se încredință că a ajuns tot departe. "Te pomenești că acela găsește ... ea, dar nu poate să se ridice de acolo. Lia se încruntă și-i porunci olacului său să se ducă iute și să-l aducă pe moșneag la locul lui. Olacul se puse pe drum și alergă o zi întreagă, de dimineață până seara, dar nu ajunse la el. Mai alergă însă încă o zi, și pe înserate îl ajunse, puse mâna pe ...
Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa
... popa Dumitru Stăncescu , Snoave șau glume populare, București, 1892, pp. 51—55 Un popă venea cu un țigan, de la oraș spre casă. Se întîlniseră pe drum. Tot vorbind ei de una, de alta, la marginea unui sat prin care trecuseră, iacă un purcel rătăcit. — Haoliu, hațin-te, părinte, să ... repede în toate părțile și, văzînd că într-adevăr nu e nimeni, se mlădie. Se aținu cu poala anteriului la un colț și puse mîna pe purcel. Cum ajunseră acasă, îl tăiară și puseră să-l gătească. Cînd fuse numai bun, colo, rumen, și mirosea frumos, popa hoț, ce-i veni ... ce să spuie că a visat, și găsind ce-i trebuia se lăsă somnului. Țiganul nu lipi pleoapă de pleoapă, și cînd auzi pe popă sforăind — că sforăia de tuna —, se sculă binișor, se duse la vatră, alături cu odaia unde se culcaseră, puse mîna pe purcel și mi ți-l îmbucă tot. Apoi se duse de se culcă și el. Cînd se deșteptă popa, hop, jos din pat. — Scoal ... mă, că se deschisese cerul, începu popa, și se vedeau numai îngeri și sfinți, și se auzeau, mă, cîntînd heruvimii de-ți mergea la inimă. ...
... Țin mort, subt călcâie, pământul. Și-atâta e roua ce-o plânge Câmpia, că-n palme-o poți strânge Ca-n cupă s-o bei. Pe-ncetul tăria-nflorită Cu galben ca strugurii copți S-albește din clipă-n clipită. Pe culmi întunerecul piere, Dar valea e-n neagra putere, A umedei nopți. Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie, Făpturi purtătoare de ploaie, Se urcă pe culmi. Din stânga, din dreapta, din față, Din râpi și pe-o sută de căi, Ies dungi plutitoare de ceață Și-n cale s-adună cărunte Târându-se-alene spre munte De-a lungul ... văi. E-n flacără bolta senină, Și fără-ntrerupere-acum Se varsă tăcută lumină, Se varsă grăbită, se-ntinde Pe dealuri,
Dimitrie Anghel - Garda imperială
... și ca apoi, toate aceste zgomote răzlețite adunîndu-le, cu ele să întregească o simfonie dulce ori un zgomotos marș de biruință ; de departe, venind pe sub crengi, un glas de fanfară străbătu încet, încet, se potoli și apoi, călătorind parcă pe sub pămînt, reîncepu mai tare, apropiindu-se mereu. Mîna tatei s-a ridicat lin către vizitiu, și în amurgul dulce leagănul trăsurei a ... aer și răniră cuprinsul. Și atunci, izvorînd de sub crengi, o întreagă armată în aurul firetelor, o lume întreagă de oameni și cai, purtînd lumini pe dunga epoletelor și pe tăiușul spezelor, umplu șleaul. În capul lor, un general bătrîn, pe un cal negru înflorit tot de spumă, apăru pe jumătate întors, sprijinit în scările lucitoare, și făcu un semn ridicînd un fulger cu spada. Alămurile tăcură pripit și muzica aceea dulce, ca tăiată de ... prin codrul străvechi de stejar, ducînd alaiul lui la moarte. Gesturile lui corecte arătau parcă prea puțin obișnuința de a mînui o spadă, pe a căreia lucire, desigur, nu înflorise încă pata sîngelui. Mîna lui se pusese pe ...
... vioarei, cu pletele în neorînduială peste ochi, cu un umăr mai ridicat decît celălalt, își tremură arcușul, în timp ce un glas venit ca de pe o altă lume prinde să cînte un cîntec vechi, o romanță duioasă auzită în copilărie. Cîntă fantoma, și deodată, de pe poarta de la intrarea tăpșanului, un șir nesfîrșit de echipajuri cu cai frumoși în clinchet de alămuri, cu roțile strălucitoare, cu vizitiii în livrele bogate ... văd trăsurile iar cum se opresc la ronduri, unde alți lăutari cîntă. Parcă le văd acuma în plină bătaie de lumină, cu alte haine, ca pe vremea noastră, cu crenoline mari și învoalte, cu mijlocul subțire, cu pălării cu streșine mari pe sub cari scapătă zulufii pînă pe umeri. Toți se cunosc și figurile lor toate parcă-mi sunt cunoscute și mie, și mi-e jale de dînsele, ca de o lume de ... farfurioarele cu bunătățuri. Cavalerii își servesc favoritele, iau farfurioarele, întind un pahar cu apă, și strecoară glume dulci printre zaharicale. Singuri vizitii și lacheii de pe capre stau gravi, făcînd zîmbre, neexistînd parcă, neauzind, neștiind nimic. Și cînd au isprăvit acest ultim popas, un ultim gest de mînă, o înclinare grațioasă ...