Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VISCOL

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 68 pentru VISCOL.

Alexandru Macedonski - Zi de iarnă

... De samur și de sângeap. Tot prin falnice locașe Își duc frunțile trufașe, Dar de nas, de nu le-ajungi, Sub mănuși au gheare lungi. Viscol

 

Alexandru Vlahuță - La vatra rece

... trece Când urâtul greu te-apasă. Ce ursuză-i vatra rece! Parc-aș sta c-un mort în casă. II Se aude-n horn nebunul Viscol, aprig vâjiind, Și din strășini, câte unul, Cum cad țurțurii plesnind; Sună-n crengile lovite Uscat zgomot ca de oase, Și vârtejuri, repezite, Bat în ...

 

Alexandru Vlahuță - Valuri

... iar se-mpreună, Cad pâlcuri sub pâlcuri de-a valma, și altele proaspete vin, Iar hreamătul crește și scade, ca-n spulber de viscol purtat. Ci iată că-n seara din urmă, strângându-și în pinteni arapul, Cărare-și despică-n năvală Timur cu hangerul în mână. Sporește cu ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Bradul (Hasdeu)

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Bradul (Hasdeu) Bradul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Când arde soarele de mai, Când vântul iernii geme, Mărețul brad pe naltul plai Stă verde-n orice vreme. O rădăcină de colos Și-a sfredelit în stâncă, Și de pe stâncă maiestos Mai sfredelește încă! De mult cu blocul de granit El s-a făcut totuna, Și pe-amândoi necontenit Îi zguduie furtuna. Și lemn, și piatră la un loc, Verdeața-i ne-ntreruptă, Aspiră ger, îndură foc, Cu trăsnetul se luptă! La piept cu viforul turbat, La cap cu norul rece, D-atâția ani nestrămutat El tot așa petrece. D-ar fi să-i dați în văi adânci Odihnă dezmierdată, Răpindu-i viscole și stânci, L-ați omorî pe dată! Când arde soarele de mai, Când vântul iernii geme, Mărețul brad pe naltul plai Stă verde-n orice

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ciocârlia

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ciocârlia Ciocârlia de Bogdan Petriceicu Hasdeu Se duce ciocârlia spre țări mai fericite, Lăsând mâhnita iarnă cu viscole și ger, Plăpânda melodie, poete-mbătrânite, Cu-ncetul se retrage ș-iluziile per! Natura cărunțită s-acuma tot mai cată Pe blânda cântătoare cu cântecu-i perdut! Nu mai spera, poete, în inima-ți sfărmată Să redeștepți avântul doritului trecut! Se duce ciocârlia să cânte-n depărtare, Acolo unde vara mai poate străluci... Ce mai aștepți, poete? E ziua de plecare! Vei mai cânta o dată... dar numai nu

 

Cezar Bolliac - Carnavalul

... și ardicând; Atunci, atunci gândit-ați că lângă casa voastră Este-o căsuță veche și spartă, mică, proastă; Și crivățu luând Hârtia din ferestre, un viscol o petrece, Bagă în ea zăpada; e frig într-însa, rece, Căci toată e în vânt! Gândit-ați vre o dată c-aci-n astă ...

 

Dimitrie Bolintineanu - O fată tânără pe patul morții

Dimitrie Bolintineanu - O fată tânără pe patul morţii O fată tânără pe patul morții de Dimitrie Bolintineanu Ca robul ce cântă amar în robie, Cu lanțul de brațe, un aer duios, Ca râul ce geme de rea vijelie, Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros. Un crin se usucă și-n laturi s-abate Când ziua e rece și cerul în nori, Când soarele-l arde, când vântul îl bate, Când grindina cade torente pe flori; Așa făr' de veste pe zilele mele O soartă amară amar a bătut, Și astfel ca crinul de viscole rele, Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut. Abia-n primăvară cu zilele mele Plăpândă ca roua abia am ajuns, Atuncea când cântă prin flori filomele, O crudă durere adânc m-a pătruns. Amară e moartea când omul e june, Și ziua-i frumoasă, și traiul e lin, Când pasărea cântă, când florile spune Că viața e dulce și n-are suspin! Să moară bătrânul ce fruntea înclină, Ce plânge trecutul de ani obosit; Să moară și robul ce-n lanțuri suspină, Să moară tot omul cu suflet zdrobit! Iar eu ca o floare ce naște când plouă ...

 

Emil Gârleanu - Părăsită

Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...

 

George Coșbuc - Golia ticălosul

... veci trădarea, Iar lupii fie-i preoți și gura lor mormânt! Adânc în noaptea nopții și-n Iadul cel din urmă În care-al iernii viscol suflarea nu și-o curmă Nicicând, stau prinși în gheață ai lumilor mișei: Grozavă li-e durerea, și vecinică li-e truda De-a ...

 

Grigore Alexandrescu - Așteptarea

Grigore Alexandrescu - Aşteptarea Așteptarea de Grigore Alexandrescu Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește, Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește? Minuturi fericite sunt oare de pierdut? Foarte puține omul în viața lui are! Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare... Nu e nimic; o frunză în vale a căzut. Noaptea în aste locuri n-are deloc tăcere; Totul se mișcă, umblă, dar toate sunt părere; Vântul, umbra mă-nșeală, când cred a o vedea. Luna aci s-arată, aci iar se ascunde: Abia câteodată întunecul pătrunde, Și norii înainte-i se pun ca o perdea. Poate că și ea are o tainică-ntâlnire, Poate că stăpânită de-asemenea simțire Pășește-nvăluită în umbra unui nor, Chiar în acele sfere care au ceresc nume, Poate-amorul domnește ca aerul în lume: Cu ce drept omul singur să fie simțitor? Nu știu, dar la atâtea rele nesuferite, Ce asupră-mi adesea se par a fi unite, Singur amorul este izvorul fericit, Ce fără încetare m-adapă cu uitare, Ca undele vestite fântânii de mirare Prin care morții uită că-n lume au trăit. Zile neprețuite ale copilăriei, Tovarăși ai ...

 

Grigore Alexandrescu - Mângâierea

Grigore Alexandrescu - Mângâierea Mângâierea de Grigore Alexandrescu Unei tinere femei De ce urăști viața, tu, fiica Armoniei? De ce dintr-al tău suflet nădejdea ai gonit? Care dureri ascunse, vrăjmașe bucuriei, A vârstei nălucire și visuri ți-au răpit? Tu n-ai deșertat cupa ce încă este plină; Tu nu știi de-ți păstrează otravă sau nectar; Dar plângi! Zefirul astfel fără cuvânt suspină; Toată lacrima-n ochi-ți e un mărgăritar. Eu nu voi să adaug a ta melancolie, Să-ți zugrăvesc icoana durerii omenești, Să desfășor în ochii-ți a mea copilărie, Ca osândă de moarte în care să citești; Să-ți arăt împrejuru-mi un larg cerc de morminte În care dorm frați, rude, părinți ce m-au iubit; Să vezi ce e durerea, să vezi de-aveam cuvinte, Când chiar de provedință nevrând m-am îndoit. Să vezi apoi în lume cumplita răutate Otrăvindu-mi ani, zile, chiar umbre de plăceri; Să vezi... Ah! atunci numai, atunci ai vedea poate Câte un singur suflet cuprinde-n el dureri! Lumea mă crede vesel, dar astă veselie Nu spune-a mea gândire, nu m-arată cum sânt! E haină ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>