Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VORBI CU ENTUZIASM (DESPRE)

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 66 pentru VORBI CU ENTUZIASM (DESPRE).

Grigore Alexandrescu - Cozia

... treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr ... a reușit s-o scape cu promisiuni trimise hanului prin deputații săi, sau că Radu Șerban I, moștenitorul tronului, și boierii țării au liberat-o cu dare de bani, crezând că este o dezonoare generală să se afle în mâinile tătarilor familia unui astfel de om. Cât pentru maica lui, Teodora ... ca și fiul său. Aci se păstrează asemenea comemorarea acelui principe religios, amic al sfântului Nifon și cel mai fanatic fondator de biserici. Am văzut cu părere de rău că, pentru o mănăstire cu venit de 4 sau 5.000.000 lei, Cozia nu era îndestul de bine ținută; picături de ploaie și-au lăsat urmele pe pereții camerelor ...

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

... mai sus tot caracterul lor, fără a le mai atinge. Căci ele nu ne înaintează în dezlegarea singurei întrebări importante aici: cum rămâne cu obiectul propriu al criticii noastre literare? Cum rămâne cu trocheele lui Dositei, pe care Revista contimporană le numește hexametre? Cum cu exploziunea entuziasmului nobil pentru țevile de apă aduse de prințul Moruzi? Cu convulsiunile înflăcărate? Cu profunzimea craterului în erupțiune? Cu ridicarea dlui Sion din adolescență și așezarea d-sale în capitală? Cum rămâne cu lumea tăcută a dlui Pantazi Ghica, care păstra un silențiu?, sau cu Armașul Dincă Sârbul, care era „șarpe incolăcitor, ființă târâtoare, astucioasă, ipocrită, furbă și trădătoare, suflet damnat, spion și confident al lui Mihnea?“ ... Căci mofturi este îndeaproape înrudire cu numele ce ne-am permis noi a-l aplica de la început acelor articole din Revistă și despre care presupunem că nu este încă uitat. Asemenea, suntem datori să recunoaștem că nu mai încape discuție asupra uverturii lui FreischĂ¼tz, pe care dl ... citează autorii pentru timpul lui Attila, sărindu-se două rânduri din manuscris, după cuvântul Am. Marcellinus să se adauge: „din nenorocire nu scrie nimic despre

 

Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță

... Eei! părinte! Apoi bine, se cade să mi te spurci în obrazul meu! Apoi zău nu se cade! ― Taci, că te rup, zicea părintele cu o apostolicească liniște. Iară postul onorific de palamar îl ocupa onorabilul domn Nicodim Parpalac. Băiet cu multă ambiție, fecior de popă, cam prostuț, nu-i vorbă, da-ți știa Crezul pe de rost de, de, de... nu altceva. Altfel trăgea clopotele ... În taină o putem comunica că-i plăcea și coliva; să-l fi văzut pe mândrul Nicodim umblând pe la prohoade și pe la pomene cu Basaltirea or[i] cu Vanghelia (așa-i zicea el) după părinte și luând acel aer de seriozitate și mândrie care-i ședea atât de bine, mai ales când era ... cugetările [lor], de altmintrelea eterogene, să fie aceleași. ― Hiu, mă, da groaznic mai urlă popa nostru, îl aud tocma-n pădure. ― Ie, răspundea cu sânge rece văcarul. La o utrenie i s-a și-nt âmplat popii o șotie cu glasul lui cel groaznic, ca și care nu i s-a mai întâmplat altui popă pe lume. El era-n altar. Lumânări subțiri ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Începem

... alta) DIRECTORUL (agitat) Nu și-a terminat conferința d. profesor? REGIZORUL Aș!... are încă un teanc de note. DIRECTORUL Ne-am găsit beleaua cu d. profesor! REGIZORUL D-ta l-ai chemat să facă artiștilor o conferință despre piesa cu care debutăm. DIRECTORUL Ce era să fac, dragă... Dacă se vâră. (oftând.) Ei! tu ești tânăr... nu cunoști încă speța asta: Epitropii și ctitorii intelectualității ... ferește. E ursuzluc. Haide pleacă. SECRETARUL Dar răspunsurile? Așteaptă răspunsurile. DIRECTORUL Ieși. (secretarul iese, către regizor.) Sună, d-le! nu mai avem vreme de pierdut cu mofturi! Trebuie să începem. (regizorul sună; apar artiștii; în mijlocul lor, Profesorul cu servieta la subțioară.) PROFESORUL Da, doamnelor și domnilor, precum am plăcerea să vă demonstrez de o oră și jumătate, știința frumosului este tot așa de ... odată!â€� DIRECTORUL În sfârșit, să vedem. Vom hotărî un ceas când d. autor să ne citească tragedia d-sale, și, dacă se va potrivi cu mijloacele, cu necesitățile noastre... TÂNĂRUL (nervos și hotărât) Trebuie să se potrivească! DIRECTORUL De ce numaidecât „trebuieâ€�? TÂNĂRUL (tonul din ce în ce mai sus) Fiindcă ... afară zgomot, un râs de femeie. Toți ascultă.) SCENA III CEI DE SUS — O DOAMNĂ ABRACADABRANTĂ intră râzând tare DIRECTORUL Dar asta! (întâmpinând-o

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... viitoarele conferințe din Paris. Misie importantă! răspundere mare și spăimântătoare!... Eu, un biet țăran de la Dunăre, aveam a mă găsi în contact cu capacitățile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai însemnați!... Nu dar fără griji mă întrebam de voi putea să mă ridic și să mă susțin la înălțimea misiei mele?... însă ... žDomnule conte, răspunsei, dacă am izbutit a realiza dorința noastră seculară, această reușire o datorăm în parte și Excelenței Voastre, care ați apărat cu atâta căldură drepturile Principatelor la Congresul din Paris.“ — Am făcut, apărându-le, un act potrivit cu convingerea mea și conform intereselor familiei latine, și voi continua aceeași politică din toate puterile mele. Unirea Principatelor și consultarea votului poporului este începutul unei ... care răspunsei cu franchețe fără a exalta calitățile și fără a ascunde defectele noastre, căci mi se părea că vorbesc nu cu un străin, ci cu un compatriot. Apoi rugai pe dl ministru să grăbească trimiterea unui consul sard în Principate și să binevoiască a-mi înlesni transportul a ... că aveam misii de la prințul Cuza de a mă înfățișa regelui. Generalul, nalt de stat, înzestrat ...

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... ROCHIA DE CREP: Nu se poate, verișorule, că-l joc cu domnul D.; însă dacă n-ai damă, du-te de poftește pe doamna cea cu rochie vișinie, care îți vroiește mult bine. (Se depărtează, râzând cu mulțumire) AGHIOTANTUL (posomorându-se) : Ce însemnează asta?... Dnul D. joacă mai toate contradansurile cele dintâi cu verișoara!... Nu-mi prea place, nu, nicidecum. (Se apropie de bărbatul verișoarei, tânăr smolit, foarte îngrijit de când s-a însurat, și care ... urmări cu ochii toate pasurile nevestei sale.) AGHIOTANTUL (dându-i mâna) : Ce ai, vere, de stai așa pe gânduri? Ți s-au înecat corăbiile? BĂRBATUL (cu glas înădușit) : N-am nimică. AGHIOTANTUL: Ba ai. Te vezi de pe față că-ți pare rău de ceva. BĂRBATUL (mirându-se) : Mie?... De ce ... catifea îi înșiră o mulțime de vorbe măgulitoare, el se posomorăște cu atât mai mult că zărește mai departe pe verișoara lui, care, ochindu-l cu coada ochiului, se face că ascultă cu multă plăcere complimentele ce-i adresează D. Lângă ușa salonului, bărbatul își mănâncă o mustață și aruncă asupra lui D. fulgerătoare căutături.) SCENA II N ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii Asupra criticii de Constantin Dobrogeanu-Gherea Aveam de gând să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfârșit am citit multe din criticile ce s-au scris despre dânsul și, citindu-le, ne-am schimbat ideea; ne-am hotărât să spunem câteva cuvinte despre critica noastră, despre cum este ea și cum ar trebui să fie. Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre. Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu ... Dacă stăruim îndeosebi asupra criticilor din România liberă , pricina mai este că ele sunt singurele care au vorbit mai pe larg despre scrierile lui Delavrancea, despre care voiam să scriem și noi; afară de aceasta, criticile lui Sphynx sunt scrise cu talent și cuprind o mulțime de observații și fine, și adevărate. Totuși, nici confratele Sphynx n-a putut scăpa de semnul caracteristic al ... vedere. De la început făgăduiește să facă oarecare rezerve, dar, afară de una mică de tot și formulată după o mie și una de explicări, ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... Suțeștii întemeiară în Iași și mai în toate târgurile ținutale școli domnești, din care au ieșit mai mulți bărbați însemnați pe vremea lor, ce figură cu cinste în istoria și în literatura noastră. Dar toate acele izvoare de luminare pieriră la 1821, cu cel de pe urmă domn fanariot, Mihail Suțul; și, până la 1828, Moldavia fu cu totul lipsită de școli, căci de-abia în cel de pe urmă an al domniei sale loan Sturza vv. se îngriji a restatornici ... arăta niște cunoștințe ce ei singuri nu înțelegeau. Toată instrucția pentru tineri se mărginea atunce întru a-și bate capul vro zece ani cu limba grecească, fără în sfârșit a o putea înțelege încă, și pentru a învăța a vorbi franțuzește. Asemene obiceiul de a-și desăvârși educația în țările luminate a Europei nu se primise încă de către tineri. Hrisoverghi ... îndeplinirea studiilor, care, cum am zis, îi erau superficiale. Închipuirea sa cea vie cerea impresii vii; aceste le avu în citirea romanticilor francezi și mai cu deosebire în Andrei ChĂ©nier, în a căruia viață găsea atâte asemănări ...

 

Titu Maiorescu - Din experiență

... alergare după întrebările cele mai complicate înainte de a se fi asigurat răspunsul la întrebările cele mai simple. Dascălii și-au bătut capul cu probleme excentrice despre „nemurirea“ sufletului, despre relațiile „între Dumnezeu și om“, despre „facultăți“ etc. și au lăsat la o parte conștiincioasa constatare a acelor elemente simple care sunt de cel dintâi folos pentru ... înlăturăm și această greutate etică. Să presupunem, din contră, pentru a simplifica problema în prima ei stabilire, că avem a face cu doi oameni inteligenți, adică, în genere, capabili de a-și da seama despre cele sufletești, care prin o educație intelectuală comună au aceeași limbă cu aproape același înțeles al cuvintelor întrebuințate. Să mai presupunem că sunt amândoi de bună-credință, că nu vor să se înșele unul pe altul, ci ... „îngustime“ a conștiinței, sufletul omului (pentru a varia celebra comparare a lui Platon) seamănă unei imense colecții cu mii și mii de felurite obiecte, ascunsă într-o peșteră întunecoasă, în care n-ai putea pătrunde cu altă lumină decât ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica Purtând cofița cu apă rece Pe ai săi umeri albi, rotunjori, Juna Rodică voioasă trece Pe lângă junii semănători. Ei cu grăbire îi sar în cale Zicând: "Rodico, floare de crin, În plin să-ți meargă vrerile tale, Precum tu, dragă, ne ieși cu plin! Pănă la toamnă s-ajungi mireasă! Calea să-ți fie plină de flori, Și casa casă și masa masă Și sânul leagăn de pruncușori ... mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste, Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseței de femeie, A ... datorie a poetului, ca astfel concepția lui să rămână o moștenire neatinsă a generațiilor viitoare. Și care poet, în momentul adevăratului entuziasm, nu ar trebui să uite marginile actualității și, încălzit de raza unei încrederi adesea iluzorie, nu și-ar înălța aspirarea spre o nemurire omenească?... Era

 

Garabet Ibrăileanu - Estetice

... sculptură iarăși vizuale. Poezia are însă toate plăsmuirile și senzațiile cunoscute. Poezia pe lângă că dezvoltă idei, ca și celelalte arte, dar conține chiar idei. Entuziasm în cel mai mare grad îl produce muzica și poezia. Muzica deșteaptă mai cu greu decât celelalte arte ,,idei senzuale". 2. Un stil umflat, lipsit de idei, e ca și un corp bĂșget, lipsit de sânge. Precum sângele nutrește ... 7. Dl Sadoveanu e cel dintâi cântăreț al pământului țării sale, vreau să zic că nimeni nu e legat ca dânsul, prin atâtea fibre tainice, cu sufletul acestui pământ, cu câmpiile lui, cu apele lui, cu oamenii lui, -- cu tragedia lui. 8. Arta [...] are menirea să prindă, să imobilizeze o clipă din viața capricios fugară și s-o fixeze, pentru totdeauna, prin formă. 9 ... 31. ... dacă oamenii se strică prin cărți, se strică puțin și prin cărțile lipsite de talent, căci atunci nu-s impresionante, și prin cele scrise cu talent, căci atunci emoția estetică luptă cu oarecare șanse în contra senzațiilor de ordin inferior. 32. ... nici un moralist, oricât ar pretinde el că zugrăvește pe ,,om", nu zugrăvește în realitate decât ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>