Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (D. UN LOC) GOL

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 190 pentru (D. UN LOC) GOL.

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... are totuși pe deplin partea sensibilă a lucrării de artă și este în stare a o aprecia. Culorile picturii sunt dar un adevărat material, asemenea sonurile muzicii, piatra sculpturii; însă cuvintele poeziei sunt de regulă numai un mijloc de comunicare între poet și auditoriu. Unde este atunci materialul sensibil al poetului, fără de care nu poate exista arta? Materialul poetului nu se ... în lumea dinafară; el se cuprinde numai în conștiința noastră și se compune din imaginile reproduse ce ni le deșteaptă auzirea cuvintelor poetice. Când cetim, d. e., la Bolintineanu: Într-o sală-ntinsă, printre căpitani, Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. Astfel printre trestii tinere-nverzite Un stejar întinde brațe veștejite. Astfel după dealuri verzi și numai flori Stă bătrânul munte albit de ninsori. partea materială din ceea ce este frumos în ... sunt imaginile provocate în fantezia noastră prin cuvintele poetului: „Mircea încărcat de ani, ca un stejar ce-și întinde brațe veștejite printre trestii, ca un munte albit de ninsori de pe dealuri verzi“ etc. Prima condițiune dar, o condițiune materială sau mecanică, pentru ca să existe o poezie în ...

 

Anton Pann - Povestea vorbei

... rîd de noi. Pentru că Nu este răsur să n-aibă cusur. 1 vătrai de lemn. Povestea vorbei Primăvară,-ntîia oară roazele cînd înfloresc, C-un fir merse la-mpăratul grădinaru-mpărătesc, Care cu plăcere multă-n mîna sa cum l-a luat, Totdodată fără veste la un deget l-a-nțepat Și întîia sa plăcere ce asupra-i o avea I s-a-ntors în supărare, cu acel ... să n-aibă n-ai putea s-o altuiești? — Ba să poate, împărate, — grădinarul a răspuns — Și grădinăria are cîte un secret ascuns. — Nu știu, — împăratul zise — asta este treaba ta, Fă-l ca să-i lipsească ghimpii și un dar vei căpăta. Grădinarul dar să duse, puse-ndată, altui, Să se prinză și să crească îndestul se nevoi; În sfîrșit el cu secretu-i ... și pe sine nu se vede. Gura lumii numai pămîntul o astupă. Fiecare să leagă unde îl doare. (Spun c-a fost odată un crai oarecare) Spun c-a fost odată un crai oarecare Ce avea din fire ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi

... mângâierile lui monotone îndrăzniră a i se apropia de umeri. Când își plecă buzele, uscate și pârlite, pe mâna ei mică și parfumată, un surâs licări în ochii lui tăiați de munca registrelor. Plecă fruntea pe genunchii ei. Sărută de mai multe ori în același loc, și de plăcere, și de greutatea de-a-și mai ridica capul, și de frică de-a o privi drept în ... repede. Se duse la oglindă. Începu din nou să se pieptene. Își desfăcu câteva codițe, strâns împletite din frunte până la urechi, ținând între dinți un ac de cap. Moroi, jinduind zadarnic o vorbă din partea ei, un surâs, o căutătură cu coada ochiului măcar, își puse jobenul țuguiat. Îmbrăcă un pardesiu, castaniu de felul lui, dar înverzit de soare, și, tresărind la sunetul clanței, se strecură pe ușă, abia îndrăznind să-și descarce toată inima ... semn cu vârful umbrelei să oprească în dreptul unor case cu două caturi, luminate de sus până jos ajurnu , cum observă Sofi Moroi. Birjarul învârti un leu alb în mâna lui udă și scorțoasă. — Cuconașule, păcat de Dumnezeu, mi-am omorât caii... Numai

 

Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476

... lui a scimbat epoha bătăliei și de la 26 iulie 1476 d [umnea]lui a mutat-o la 26 iulie 1484. D [umnea] lui prin aceasta a amestecat lupta de la Războieni, întâmplată, precum am zis, la 26 iulie 1476, sub povața lui Mohamed II ... lui sabie. Mătieș Corvinul, în luna lui april 1475, trimise către domnul Moldaviei pe Gaspar de Hatvan, episcop de Stulwaisemburg, poftindu-l ca să urmeze un război început sub auspicii așa de fericite. Ștefan era silit să-l urmeze și fără de voia lui, căci Mohamed II, turbat de mânie pentru ... armele sale, hotărî o a doua campanie asupra Moldaviei, mult mai înfricoșată decât cea dintâi. La înștiințarea pregătirilor ce făcea sultanul, Ștefan trimise un sol către Cazimir, care era atunce, în iulie 1475, la Dieta de Lublin; solul acela era poruncit să facă cunoscut rigăi Poloniei marile pregătiri ce ... soli puseră atâta vreme întru a purcede și întru lunga lor petrecere în tabia otomană, încât se întoarseră în Polonia de-abia după un an, când toate erau trecute. Mohamed II, fără a băga de samă la propunerile solilor leșești, strânsese toate oștile sale; și cu o ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... pe de rost cu cartea-nchisă-n mână. Anevoie se putea ține minte așa fraze torturate... Deschise iar cartea... Trecând prin dreptul zidului, seminaristul tresări; un ghemotoc de hârtie îl lovi pe mână și alunecând peste cartea deschisă sări cât colo înaintea lui. Niță se opri pe loc... Neapărat iar o glumă a vreunui camarad... un miez de pâine muiat în cerneală... sau cine știe ce. Se uită-mprejur... în curtea școlii nimeni... Lovitura venise dinspre casele de-alături... Ridică ochii ... ia de mână și să-l ducă prin întuneric încetișor. O scară strâmtă... încăperi întunecoase... iar câteva trepte. Voinicul merge machinal, lăsându-se târât ca un copil somnoros de mâna femeii. La fiece pas nesigur, la fiece șovăire, o oprire de un moment, o povățuire discretă, o șoaptă de încurajare și înainte! Se opresc... Femeia îl lasă de mână... O clipă, părăsit în locul orb și necunoscut ... are să fie cu prisos răsplătită. Ea însă avea mai multe de spus, și povestea ei era destul de tristă. Cinci ani de viață cu un om istovit, apoi nebun și paralitic; în urmă, văduvă, cu un ...

 

Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea

... interes ): Zău ? LEONIDA: Mai e vorbă! EFIMIȚA: Adică cum? LEONIDA: Vezi dumneata, i-a plăcut și lui cum am adus noi lucrul cu un sul subțire ca să dăm exemplu Evropii, și s-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să ne firitisească… EFIMIȚA ( curioasă ): Da'… ce spunea în scrisoare ? LEONIDA ( cu importanță ): Patru vorbe, numai patru, da' vorbe ... mai plătească niminea bir! e aproape de mintea omului: de unde ar mai mânca ei lefurile cu lingura? EFIMIȚA: Așa e... da'... ( reflectând mai adânc ) un lucru nu-nțeleg eu. LEONIDA: Ce lucru? EFIMIȚA: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetățenii leafă? LEONIDA ( în ... aleargă repede la ușă și o încearcă dacă e bine încuiată, asemenea la fereastră, și se-ntoarce mai puțin îngrijată să se așeze iar la loc, făcându-și o cruce ) Cine știe ce-oi fi visat!... ( se culcă și ațipește iar; în orchestră melodramă; pauză; o salvă de detunături și strigăte ... rămâne înmărmurită în picioare ascultând; o altă salvă și strigăte ) Leonido! ( zgomotul se repetă ) Leonido!! ( pauză; zgomotul se repetă cu putere; cocoana se repede peste ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... ciorobor, Strigă cât putu chiar țigănește: ,,După mine-o luați pă picior!..." Și strâgând aceasta fuga-întinsă, Iar' după dânsul gloata să strânsă. Dar' în loc de-a fugi într-altă parte ÎntracolĂ² mergea bărbătește, Unde-avea nătăria să-i poarte. Tandaler nicăiri nu să-oprește, Căci acum își ... voinicească Țiganii noștri prin cea pădure, Ca pe vrăjmașul să nu tâlnească, Mergea pe su poale de măgĂșre După căpitanul său vârtos, Păn' ieșiră la un câmp frumos. Acolo Tandaler stete-în loc Puținel, ca să să strângă toți, Ș-apoi, iară să meargă-într-un noroc, Căci pe câmp nu să temea de hoți, Dară ș-acolea năpasta sare Și li să pune tocma-în cărare, Căci, după ce cătră ... A lovi-începură pregiur sine În toate părți cum putea mai bine. De-aș' avea piept vârtos ca de-aramă Și glas mai mare de-un bou de baltă, N-ași putea cânta, de bună samă, Cum să cade, bătălia naltă, Care negrul norod aici fece, Că (spuiu drept!) peste putere ... și de moarte Când, iacă, răsturnat în țărână Într-o clipită el să trezește Măcar că să bătea voinicește. Pentrucă dând el orbește,-ajunsă Pe- ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost

... Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost Povestea lui Ionică cel prost de Ion Creangă Amu cică era odată într-un sat un băetan, care n-avea nici tată, nici mamă și nici o rudă; așa era de strein, de parcă era căzut din ceriu. Și fiindcă băetanul ... la crîșmăreasă să-i aducă o singeacă de rachiu, s-a aprins cionca și s-a pus și el deoparte într-un ungher, ca un băet sărac și strein ce era. Flăcăii ceilalți, după ce-au luat beția de coadă au început a-și vărsa inima unul către ... și pentru tine, ca să te scap. Numai la vară, cînd oi ave și eu de lucru, cred că om îi fi și tu. — D-apoi mai încape vorbă, băică Vasile? Numai mult stau eu de mă mier, ce dracu’ au ăștia cu mine, de mă urmăresc și mă prigonesc ... cum să mai zic și eu ca să nu greșesc. Ș-or fi pus ei ochii pe tine, nu-i vorbă, dacă tot umbli ca un fulău prin sat de colo pînă colo și n-ai nici ...

 

Emil Gârleanu - Punga

... care se părea că adevăratele ei picioare se legau mai sus. Mergea cu pași mari, cam șontâș, ca și cum vroia mereu să cârmească. Bărbatul, un prichindel, cu pieptul lipit de spate parcă, se ținea pe urma ei, gâfâind; în cap avea o pălărie grozav de mare, cu un fund cât un ceaun, care parcă-l apăsase pe om în jos, de-i intrase picioarele în pântece. Mai mult sărea, ca un purice, decât mergea; da din mâini și se uita spre partea în care nevastă-sa se ținea puțin pe o coastă, ca și când îi ... umplea de groază, și parcă și bărbatu-său, care nu pusese în viața lui mâna pe pușcă la oaste nu-l luase și dânsul simți un fior prin șira spinării, așa ca un bulgăraș de gheață ce-i luneca pe piele, când se uită la țeava lucioasă. Împușcatul rămăsese pe o coastă; din mâna dreaptă, zgârcită, revolverul căzuse ... atrase îndată privirea țăranului: — Halal căciulă! Femeia nu răspunse: dânsa nu găsea ce căuta. — Unde s-o pocnit oare? Nu se vede nici un chic de sânge, parcă doarme. Vezi-l? Nici ...

 

Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală

... cu farmece. Odată au vrut s-o calce tâlharii... S-au apucat să-i spargă ușa. Unul dintre ei, ăl mai voinic, un om cât un taur, a ridicat toporul și când a tras cu sete, a picat jos. L-au ridicat repede! era mort ... jur împrejur pe toți pereții - nici o icoană. Zice cocoana Marghioala: - Ce te uiți? Zic: - Icoanele... Unde le ții? Zice: - Dă-le focului de icoane! d-abia prăsesc cari și păduchi de lemn... Femeie curată!... M-am așezat la masă făcându-mi cruce după datină, când deodată, un răcnet: călcasem, se vede cu potcoava cizmii, pe un cotoi bătrân, care era sub masă. Cocoana Marghioala sare repede și deschide ușa de perete; cotoiul supărat dă năvală afară, pe când aerul rece năpădește ... râzi!... Când vine jupâneasa cu cafeaua, zice: - Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară... - Ce e? - S-a pornit un vânt de sus... vine prăpăd. Am sărit drept în picioare și m-am uitat la ceas: zece și aproape trei sferturi. În loc

 

George Coșbuc - Izvor de apă vie

... orb în judecată, sălbatic în mânie; Ziceau oamenii țării că nu-i creat din glie. Și n-are suflet, n-are nici inimă, că-n loc De inimă el poartă un foc, demonic foc, Ce-l arde și-l zdrobește și-n veci nu-l poate stânge, Decât numai beția de lacrimi și de sânge! Crai ... știa ce face Crai-Sânger de nebun! Și, cât a fost crăimea de-ntinsă și de lată N-a mai rămas un singur fecior, măcar o fată N-a mai rămas, căci servii, nebuni într-adevăr, În tot feciorul țării vedeau un Calapăr Și-n orișicare fată, de crime-aveau oglindă, Acesta le-a fost numai tot dreptul, ca să-i prindă. Apoi a ... apă topindu-se mereu Fac trupul să tot scadă în șipot, în păraie; Și-n două, trei clipite, copila cea bălaie Rămase numai urmă de-un limpede izvor Cu ape dulci, cu murmur etern șopotitor. Un șopot lin, ce pare că spune tot de dânsul, De Sânger-Crai, tiranul, ce n-a cunoscut plânsul. Dar Sânger-Crai, tiranul, din ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>