Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (OF) ÎN LOC DE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 845 pentru (OF) ÎN LOC DE.
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
... biruință mie!...". Caută păgânii și-încep a râde De-o nătărie oarbă ca-această Și că-un om sângur drumul le-închide! Ba,-în loc de-a fugi, caută năpastă! Iar' unul ce le mergea-înainte Cu aceste-i răspunsă cuvinte: ,,Feri, țăran mișel! Destul să-ț fie Că ... să clătește. Atunci turcul aprins cu mănie Lucind sabia vru să-i zboare Capul, nici Argineanul să-îmbie Mai mult, ci puindu-să la stare De-a sprijini lovitura păgână, S-Ă¡pără cu groaznica prăjină. Ș-izbindu-i sabia-într-o lovită, Alta-i întoarsă de-alaltă parte, Cu mult mai amară și cumplită. Cade turcul de grabnica moarte Împresurat și mușcă pământul, Iară viteazul iute ca vântul [10] Calul inimos de frâu apucă, Sare-în oblânc ș-a hărțui-începe. Turcii uimiți ca și de-o nălucă De-abia vreme-avură-a să precepe Că-aicia nu-i treabă țărănească, Ci caută-în arme să să-ocrotească. Toți pe dânsul dau și-l împresoară, Iar el când s-apără, cand lovește, Și toată lovita lui omoară, Ș-așa ... Întracea păgânii ce scăpasă De ...
George Coșbuc - Vulturul (Coșbuc)
... făcui împreună cu el, Că-ntâi îmi păruse că-i vis și mă-nșel Dar bine venitu-mi-a-n minte Vulturul văzut în rotire la fel Cu ani de viață nainte. Un pisc singuratic al muntelui plin De colțuri de stâncă, cu zborul său lin Acela-l rotea prin văzduhul senin În sute de cercuri egale, Și-n fiece zi și tot timpul vecin Umbririlor nopții din vale. Păstorii spuneau că păzește pe-ai lui, Că-n rece cuib ... nu-i La staul pe-amurg, din mioare, Ori cerbi sugători ce se culcă sătui Sub brazii ce-acopăr izvoare. Și parc-aș vorbi ca de lucruri de ieri, Ce drag îmi era nesătulei vederi! Când singur în largul înaltei tăceri Brăzda cu rotirea sa golul; Și-uimit cum de-a lungul atâtora seri Eu stam urmărindu-i ocolul. Dar groaznic venit-a-ntr-o zi, din apus O noapte cu ... atâta-ntuneric c-a pus În minte-ne stavili putinții de-adus Aminte ce-i timpul și locul, Și-urlau în cumplita cădere
Vasile Alecsandri - Rada (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Rada (Alecsandri) La cea casă mare Cu ferești în soare, Multe buți de toate Se lovesc în coate, Buți mari, ne-ncepute De câte cinci sute, [1] Ș-altele mai mici De-o sută și cinci. La cea casă mare, Cu ferești în soare Vinu-i bun și rece, Mult vinaț se trece Că-l vinde Rădița, Rada crâșmărița, Și-l beau cazaclii, [2] Negustori de vii. Iar unul din ei, Căpitan Matei, Cazacliu bătrân Și cu moartea-n sân, La Rada căta, Din suflet ofta Și-apoi cuvânta: ,,Rado, Rădișoară ... oi ținea bine Și ți-oi da eu ție Ruble chiar o mie, Papuci în badii Aduși din Indii, [3] Blană lungă, moale, Cu samur în poale, Și un așternut Cu aur țesut." Rada mi-l vedea Și îi răspundea: ,,Căpitan Matei, Mă vrei, nu mă vrei, Cât ești de bogat Nu mi-i fi bărbat, Că ți-e barba sură Și n-ai dinți în gură. Bărbat oi lua Care s-a afla Dunărea să-noate Ridicând din coate, În picioare stând, Buzdugan purtând." Nime nu s-afla Care cuteza Din cei cazaclii Negustori de vii. Iar un argățel Tânăr, voinicel, Pe
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
... George Coşbuc - Moartea lui Fulger Moartea lui Fulger de George Coșbuc În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol. El duce regelui răspuns Din tabără. Și ține-ascuns Sub straiul picurând de ploi Pe cel mai bun dintre eroi Atâta semn de la război, Și-a fost de-ajuns! Pe Fulger mort! Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! De-argint e alb frumosu-i port, Dar roș de sânge-i albul tort, Și pieptul gol al celui mort De lănci e plin. Sărmanul crai! Când l-a văzut Și, când de-abia l-a cunoscut, Cu vuiet s-a izbit un pas De spaimă-n lături și-a rămas Cu pumnii strânși, fără de glas, Ca un pierdut. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să-nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii dacă pier Cei buni așa? Dar mâne va mai fi pământ? Mai fi-vor toate câte ...
George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu
... în soare macferlanul, Suspini în urma lui: — Degeaba! Te face marț Aeroplanul! Romanță autumnală Ploaia tristă și banală, Ploaia obsedantă, Ploaia Care pastișează clima de pe Alpi Și Himalaia, Ploaia cade verticală din cerescul alambic Și sfidează paciența trecătorilor: Pic-pic... Cu vedenii de umbrele ce se-nchid Și se deschid, Resemnat primești în față proiectile de lichid. Când și când, pe pălărie Simți un ropot de cascadă, — Cântă streșinile toate... Iar în jurul tău, pe stradă, E-o obsesie galantă de picioare și frou-frou, De dantele, De jupoane Și ciorapi de la ,,Bon-Gout"... De trei zile Firmamentul desfășoară peste noi O imensă zdreanță udă cu largi pete de noroi. Pe mizeria terestră a foburgului umil De trei zile cerul varsă lacrimi mari De crocodil... Plouă! Plouă ca-n Parisul lui Verlaine... Din loc în loc, Te insultă modestia unor ghete fără toc. Mai departe, Când coboară din cupeul ei grăbită, Până sus zărești dessous-ul unei doamne Din elită, â ... n ritmul unui danț romantic Se-nalță, Cresc tumultuoase, ca o tempestă pe Atlantic, Apoi coboară, se-ntretaie și mor încet Ca un ecou Produs de zborul unei muște În ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I
... care-nțelepciunea Preziduia în toate încununând știința Și meritul oricărui, când toți se sârguiau Către înaintare prin mijlocirea ei. Departe suntem încă de veacul cel de aur! Trufia, lenea, banii opresc înțelepciunea; Și ignoranța ține a-nvățăturii loc! Ea-n haine aurite, sub mitră se fălește. Ea judecă norodul și oștile comandă; Iar biata-nvățătură în stremțe îmbrăcată, Din orice casă este gonită cu ocări; De-a ei prietenie cu toții se feresc; Ca cei care pre mare au suferit furtună Și nu vor să mai intre în slujbă marinară Toți strigă: rod nu mai iese de la adânci științi; Deși-i de duh plin capul acelor învățați, Dar punga li-i deșartă și mâinile lor goale. Acela care știe a fluiera în flaut Trei, patru cântece și a dănța ușor, Care cunoaște soiul de orice fel de vin, Se-mbracă după modă și mestecă cărți bine, De-i și cu dinți de lapte, oricare treaptă naltă Îi pare foarte mică la vrednicia lui; Nu pot să-l cumpănească nici șapte înțelepți. La oameni nu-i dreptate! Un ... petrece
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
... le dau, și bune și rele. Apoi zică cine câte știe, Eu cu mândru SolomĂ²n oi zice: Toate-s deșerte și nebunie!... Căci numa de-acel este ferice Care pe sine-a cunoaște-începe. Și firea lucrurilor pricepe. Dela miază noapte mai departe, Sus, în văzduhul întunecos, Este-un loc (precum scrie la carte) CărĂ¹i zic filosofii haĂ²s, [3] Unde neîncetata bătălie Face-asupra stihii stihie!... O zână rea țara stăpânește, [4] Carea ... are Asupra lui pază foarte bună Ș'unde-l zărește,-acolea-l detună. [6] Din ceste cuvioase pricine Mult nehotărât el nu rămasă, Ci formă de corb luând pe sine, Să băgă-într-o negură prea deasă Și să rădică-în aripi ușoare Păn la nuĂ²ri, aproape de soare. Cum vulturul silit de foame, Împregiur, pretutindene zboară, Câmpuri, păduri și grădini cu poame Străbătând cu vederea, ca doară Va zări stârvuri și mortăciune Sau ceva vrednic de vânăciune, Așa Sătana cu fața viclenită Caută de sus, nevăzut de nime, Și zărește toate-într-o clipită, Din Ochian pănă la Tătărime; Vede toți mâncătorii de pâne, Încă și pe cei cu cap
George Coșbuc - Tulnic și Lioara
... a muntelui cunună Și dau hotar lui ținteș și craiului Fortună, Și trec pe la Crai-Sânger, se pierd apoi mai sus La Trăsnet împăratul, în margine de-apus. Așa era! și lumea de-a lungul și de-a latul Mirat-a fost de vestea lui Stâlpeș Împăratul, Căci el nu numai taberi a-nvins de multe dăți, Dar plin era de-avere și plin de bunătăți Și-avea comori ascunse și turme mari o mie Și nouăzeci și nouă de cai în herghelie, Pe câmpuri păcurarii purtau în grija lor Trei stâni de oi lânoase și toate cu ampror! Dar salba cea mai scumpă și-odorul din comoara Lui Stâlpeș era înger, tip blond, era Lioara, Căci Stâlpeș ... Și-n taină el sărută tot părul dalbei fete, Când tremură de dragul frumoaselor ei plete. Pe cap Lioara poartă cununi de bărbănoc, Și frunze de smaralde și flori de siminoc Ea poartă; pe vestmântu-i țesut cu măiestrie Din fire lungi de aur, cu drag sclipesc o mie De stele, și pe mâneci ea poartă porumbei D-argint, cusuți cu sârmă pe fir
... Ion Luca Caragiale - La Moşi La Moși de Ion Luca Caragiale 1900 Vagoane de tramvai galbene și albastre, tramcare, trăsuri boierești, căruțe mitocănești și biciclete și lume multă pe jos... De pe atâtea strade și căi, ca de pe atâtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă ca-ntr-o mare zgomotoasă, pe bariera de la capul podului Târgului de Afară, valuri peste valuri de omenire. Precum este greu să se mai întâlnească două picături de apă o dată ce au apucat să intre fiecare după soarta ei în largul mării, așa ar fi și pentru două persoane să se mai găsească, rătăcite o dată în învălmășeala Moșilor, dacă n-ar fi cuminți să-și hotărască mai dinainte locul și momentul de întâlnire. De aceea, foarte cuminte au făcut madam Georgescu a lui d. Mitică ceaprazarul și madam Petrescu a lui d. Guță de la minister și cu tanti Lucsița, moașa diplomată, de și-au dat rendez-vous: la trei ceasuri fix în pavilionul central la berărie - cine vine întâi așteaptă pe ceilalți. În interiorul unui vagon închis al tramvaiului vechi, stau înghesuite, pe banchete și-n picioare, treizeci și patru de persoane suferind foarte tare. Între
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... luciul apei viu se revărsa. Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți, Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți, De-al cornului țipăt Codrul răsuna, De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula. Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați Și arme-nvechite A strămoșilor săi, Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi. De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea; Zale blehuite Cu-adânci săpături ... dimineții vântișor eu simt. Minvana O, nu, ți se pare, Pîn’mâini este mult, Nu-i de ziuă zare, Și nici simt că trage cât de puțin vânt. Armin Parcă se treziră În cetate oameni — aud că șoptesc. Minvana O, nu, se clătiră Pe crengi păsărele, de se cigălesc. Armin Iată de zi zare. Minvana Oh, sufletul meu!... Armin De ce simte oare Inima tristețe și-mi vestește rău? Deci apoi își leagă Arfa
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... luciul apei viu se revărsa. Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți, Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți, De-al cornului țipăt Codrul răsuna, De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula. Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați Și arme-nvechite A strămoșilor săi, Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi. De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea; Zale blehuite Cu-adânci săpături ... dimineții vântișor eu simt. Minvana O, nu, ți se pare, Pîn’mâini este mult, Nu-i de ziuă zare, Și nici simt că trage cât de puțin vânt. Armin Parcă se treziră În cetate oameni — aud că șoptesc. Minvana O, nu, se clătiră Pe crengi păsărele, de se cigălesc. Armin Iată de zi zare. Minvana Oh, sufletul meu!... Armin De ce simte oare Inima tristețe și-mi vestește rău? Deci apoi își leagă Arfa