Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN AFARĂ
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 639 pentru ÎN AFARĂ.
Ion Luca Caragiale - Iarăși promisia D-lui Fleava
... Iarăşi promisia D-lui Fleava Iarăși promisia D-lui Fleava de Ion Luca Caragiale Se zice că d. N. Fleva, cu toate promisiile d-sale în privința libertăților alegerilor, ar fi comis iarăși un act care denotă cât de puțin sincere erau acele promisiuni și cât de naivi au fost aceia ... de a avea principii conservatoare, ar fi furat din tainul cailor cantități însemnate de ovăz pe care-l dăruia unui cârciumar coreligionar politic, în
... durere umplu pădurea. Alergai cu grăbire la locul unde credeam că a căzut cerbul, și ce găsii?... Găsii pe Elena la pământ, scăldată în sânge și fără suflare! O! ceas rău!... O! blestem a lui Dumnezeu!... Cine ar putea spune desperarea ce simții în acel moment, văzându-mă ucigaș fără voie a ființei celei mai scumpe inimii mele. Era albă și frumoasă, sărmana, ca în sara cununiei, cu ochii nemișcați, dar ațintiți asupra mea, cu buzele întredeschise, parc-ar fi voit să mă mustre de răul ce-i făcusem, iar ... ușa temniței se deschide, ieșii fără să știu încotro mă duc. Eram pe stradă. Casele cele nalte cu balcoanele de fier, droștele care se-ncrucișau în fuga cailor, îmi amintiră că așa case, așa droște am avut și eu odată. Oare le mai am și acuma? îmi zisei; dar în starea în care mă aflam îmi era cu neputință să dezleg această întrebare. O lume nebună foia în toate părțile; căci Anul Nou se primbla pe strade cu sunete de clopoței, cu vuiete de buhai, cu pocnete de bici, sărbătorit, cântat de sute ... plugul cu 12 boi, Boi, bourei ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... trebuia Stavreaschii “madmazelaâ€�, madmazela ședea la taifas ori se zbenguia pântre culise . Într-o seară multregretata artistă juca pe regina într-o melodramă înfricoșată . În actul al patrulea se făcea o revoluție la poarta palatului . Regina, blocată în palat de valurile populare, intra în scenă, care reprezenta o mare sală de recepție, zicea câteva cuvinte pripite, ieșea apoi în balcon ca să vază ce e jos, unde urla mulțimea turbată, și trebuia să se întoarcă în scenă repede, palidă și desfigurată de groază : văzuse cum pe fiul ei iubit îl sfâșiau fiarele scăpate din lanțurile robiei . Pentru ca efectul să fie ... lumea câteva secunde și iar pufnea ori cineva din public, ori chiar un actor, și să te ții apoi! toată lumea — adică toată lumea afară de Raluca, firește, care era în adevăr cea mai dezolată regină. După ce a scărmănat-o pe madmazela, i-a dat a doua zi drumul ... și răspunde: — Și răs -popă! Apoi i-a tras popa și crescendo și descrescendo și rinforzando, și l-a dat afară ...
Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi
... inimi visează împreună. Nici o mișcare-n frunze, și nici o adiere Nu tulbură în treacăt a nopții dulci mistere. Albina doarme-ascunsă în macul adormit, Bâtlanul printre nuferi stă-n labă neclintit, Și raza argintie din stele dezlipită Căzând, săgeată lungă, prin umbra tainuită, Se duce de aprinde ... raza, în lumea nopții zboară? Ce umbră, cu sfială, prin arbori se strecoară Și merge drept la malul pârăului din vale? Oprindu-se-ngrijită ades în a sa cale, Ea vine lângă apă, cu drag la ea privește Și, singură-n răcoare, de baie se gătește. O! dalbă feerie ... Pe sânul ei ud încă ea părul își adună, Se oglindește-n apă, se oglindește-n lună, Și umbra-i diafană cu formele-i rotunde În lină îngânare se clatină pe unde. IV Cocoșu-n depărtare intonă o fanfară! Copila cu grăbire din valuri iese-afară. Ah! unde-i e rochița și unde-al ei noroc?... Ea vede zburătorul cu ochii mari de foc Ce vine ș-o cuprinde cu brațele ... Și dalba-mpărăteasă, din brațe-i dispărând, Se schimbă-n rândunică și fuge-n cer zburând! Atunci ș-a ei rochiță, nălțându-se în
Alecu Donici - Înființarea fabulei
... Alecu Donici - Înfiinţarea fabulei Înființarea fabulei de Alecu Donici În palat la împărat, Adevărul, gol din fire, Fără veste au intrat. La a lui așa privire Împăratul au strigat: — Cine ești? Cum ... a mea părere: Tu nicicum nu ai durere Pentru pământenii tăi; Cei mai mari te măgulesc Și norodul jefuiesc; Legile îți sunt călcate... — Ieși afară! Ieși afară! Golule nerușinate! Dați-l uite jos pe scară! Iată cum fu primit Adevărul dezgolit; El, oftând, se depărtară. Dar a lui dorință bună ... urmă Iar au mers la împărat, Însă nu gol, ci-n veșminte Împrumutate la minte Și, cu aer de respect, Au vorbit frumos, încet. Împăratul, în mirare, I-au dat toată ascultarea; L-au pătruns, l-au înțeles, Și îndată au ales Alți miniștri, altă curte, Au făcut prefaceri multe, Trebile ...
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... artiste, conducând-o până acasă... O corupție sistematică a oamenilor presei de către oamenii teatrului. Astfel, prin urmare, lesne se poate desluși cum, afară de foarte rare deosebiri, critica teatrală, în gazetele de la noi, scrisă de așa condeie, trebuie neapărat să fie așa cum este. Ba încă să nu uităm a spune ceea ... se numește “gingașa și eleganta Cutare, ce prin grațiile, talentul și arta sa precoce a știut a ne smulge lacrimi în rolul cutare, care este cea mai prețioasă piatră din diadema talentului eiâ€�. Iar un speculator necinstit, care este în stare, spre a-și umple punga, să jure publicului, prin un afiș-monstru, că în cutare seară are să aducă în scenă pe Ucigă-l-toaca de coadă, și care are obiceiul de a mânca lefurile actorilor, este proclamat ca “inteligentul și neobositul ... a intra în istoria teatrului la noi. Și ca să nu acoperim zadarnic spațiul foarte prețios al gazetei, să și începem prin “literatura în teatrul nostruâ€�, făcând o dare de seamă categorică asupra repertoriului acestui teatru. În acest repertoriu, piesele se împart
George Topîrceanu - Bacilul lui Koch
... și nepoftit pătrunde În orice fel de casă; îl întâlnești oriunde: În berării, pe stradă, la cinematograf; Îi place să se joace cu alți bacili în praf; Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul, Și peste tot se ține de bietul om ca scaiul, În fabrică, la școală sau pe trotuar hai-hui, — Dar peste tot își vede de-afacerile lui! Își dă ades pe credit persoana lui culantă ... tare-n atmosfera comunelor urbane, E cel mai mare dușman al speciei umane... Prea onorate doamne! Când țin acest discurs, Dac-ați vedea că intră în sală-aici un urs, N-ați năvăli afară prin uși și prin ferestre Utilizând cu toții resursele pedestre? De ce? Fiindcă-i mare și foarte fioros... Bacilul lui Koch însă e mai primejdios ... La poștă sau la gară (și-n orice loc murdar) E obligat tot omul să scuipe-n buzunar, Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală... Iar când te duci la teatru sau intri în vreo școală Și aerul de-acolo îți pare echivoc, E mai recomandabil să nu respiri de loc... Acei ce au bronșită sau tuse măgărească, De ... ...
... Iacob Negruzzi - Doue vieţe Doue viețe de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Doue viețe omul măsoară Cât timp urmează cărarea lui, Una în lumea cea din afară Alta-n adâncul sufletului. Cea din afară blândă, senină Mi-a dăruit-o al meu destin Dar cea din suflet de lupte plină De griji amare si negru chin. Precum ... apasă ochiu-i deschis; Sau cum a mării puternici valuri Adânc din funduri s-asvârl spumând Ș-apoi sfărmate de nalte maluri Iarăși în mare recad gemând; Așa din mine visuri frumoase, Aspirări mândre sumeț pornesc În curănd însă neputincioase De-a lumii proză crud se zdrobesc. Nimic de-aceste nu știe însă Vârtejul lumii nepăsător, Jalnice cânturi, lacrimi ascunse ...
Ștefan Octavian Iosif - Domnu' profesor
... atîtea ori Că dau la dracu meditații... Dar vezi că cele trei surori Îmi sînt cu mult mai dragi ca frații Cei răi și neascultători. Afară-i noapte, vijelie, Și-i cald în salonașul lor... Mă-ntîmpină cu veselie Și toate mă salută-n cor Și fiecare vrea să știe : „Ce face domnu profesor?â€� În lecții ele-și spun secrete, Fac haz pe socoteala mea. Își mușcă buzele șirete, Pufnesc de rîs, fără să vrea... „Ti, bată-vă norocul ... dintîi îmi toarnă vin, Drăguț a doua mă îmbie, A treia-mi dă paharul plin... E, cine-mi poate spune mie În sănătatea cui să-nchin ? Tîrziu, cînd plec de ies în stradă Și-i întunerec peste tot, Ah ! unde-s ele să mă vadă, Orbit de viscol, cum înot Prin valurile de zăpadă... Și drumu-i ...
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... â€� O vrabie ciripește pe gard. D-tale puțin îți pasă. Și ei, biata! i-a sărit inima din loc: „Uliul!â€� În nopțile cu lună asculți privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuiești că-și plânge numai dragostea ei Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru ... mâhnit veverița, dar s-a și mâniat. S-a pus la pândă, să prindă pe hoț. S-a ghemuit în fundul scorburii, una cu copacul, și-a așteptat. Ce era? Ciocănitoarea, cum o vezi: sai ici, vâră-te colea, dă de scorbură, în ... fie ceva. Plisc are, slavă Domnului! Craț! iaca și miezul. Bun! Craț-craț-craț, s-a pus pe mâncat. Din ziua aceea venea în fiece amiază să-și ia prânzul. În dimineața când o pândea veverița, a sosit tot așa zglobie, dar de-abia intră în scorbură, că veverița se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veverița o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i ...
Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu
... atâtea ori... 1881 Mănușa (după Fr. Schiller) (de Friedrich Schiller ) Scrisoarea I Scrisoarea II Scrisoarea III Scrisoarea IV Scrisoarea V Sarmis Gemenii Gelozie Din când în când... Ca și Stoa ce pretinde... Doña Sol De-ar fi mijloace În zădar în colbul școlii... 1882 Apari să dai lumină Renunțare Nu mă-nțelegi Ochiul tău iubit Ochiul tău iubit (variantă) Dacă iubești fără să speri Și oare ... suferit 1883 Luceafărul Doina S-a dus amorul Când amintirile... Adio Ce e amorul? Pe lângă plopii fără soț... Și dacă... Glossă Odă (în metru antic) Iubind în taină... Trecut-au anii Veneția (de Gaetano Cerri) Se bate miezul nopții... Cu mâne zilele-ți adaogi... Peste vârfuri Somnoroase păsărele... De-or trece anii ... unui dac Pe aceeași ulicioară... De câte ori, iubito... O, rămâi... Despărțire Crăiasa din povești Odă La mijloc de codru des Venere și Madonă Iubind în taină Afară-i toamnă Sunt ani la mijloc Când iarăși glasul Trecut-au anii S-a stins viața falnicei Veneții Dorința Mortua est! Noaptea... Egipetul ... plângând Ea-și urma cărarea-n codru De ce mă-ndrept ș-acum... Gândind la tine Cărțile Pe gânduri ziua... Tu cei o curtenire... Dormi! ...