Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN CAZ CĂ

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 172 pentru ÎN CAZ CĂ.

George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu

... prin procedee oneste și experimentate, ceea ce simt și gândesc (de gândit, mai ales, nici nu prea au obicei), își ascund neputința sufletească și artistică în cele mai nebuloase teorii estetice. Ei au pretenția ne pot sugera idei și stări sufletești numai prin imagini și prin șiruri de cuvinte, reduse la rolul de sunete. Și astfel, în loc să ne arate, de pildă, în lumină convenabilă, cel puțin colțul unei săli, ca să putem completa restul, poetul ne poartă prin întuneric sau prin odăile vecine! Decât așa, preferăm să ... și mare cu orice preț. Unul e diabolic, altul e macabru. Unul suferă de spleen și caută originalitate în oglinzi și-n etajere, altul strânge în brațe schelete și vrea să ne epateze prin imagini de o hidoasă pornografie, exagerând o senzualitate de care nu e capabil. Toți cred fug de banal căutând subiecte bizare, și nici unul nu pricepe adevărata originalitate, care se vede mai ales în tratarea unui subiect simplu, n-o poți vedea dacă nu te-ai născut cu ea. Și astfel, printr-o ironie a soartei, ajung ... să samene între ei fără să-i poți deosebi: goana după bizar devine foarte banală. Ce spectacol amuzant pentru cititor! Închipuiți-vă un om exasperat ...

 

George Coșbuc - Un pipăruș modern

... sta din piele mai sa iasă! Pe el de mult îl tortura Dor greu, de-a sta cu sfinți la masă: Și-acum în orice caz va sta! Dar cum? Achim citise-n carte, sfinții-și au crăimea lor Și-apoi pe sfinți cam binișor Chiar toarta galbină-i desparte De celălalt lumesc-popor! Și-acum Achim—trei pași ... sfânt, ca sfinții, iată-l! Dar ăști trei pași au fost cam grei: Sufla un vânt, iubiții mei, Atâta de nebun și tare, Cât munți în aer ridica Și prin văzduh îi legăna. O poznă și minune mare, n-a rămas pom la pământ, Toți pomii fluturau în vânt, Gândeai au pornit tătarii, Răzmiriți cu solomonarii! Iar biet Achim era mai-mai Să zboare precum zboar-un pai— Dar el scuipește-o-dată-n barbă ... cordun, La țara sfinților. Pe-o cale D-aramă dalbă de lulea, Achim ca vântul se ducea, Lăsând fuior după călcâie; Și nasul astupat ținea, el mirosul de tămâie, Cu mare greu îl suferea. La sfântul Soare mai întîie Ajunse Chim; cu pas domol, Se bagă dânsul în ocol. Sta sfântul Soare cu zâmbire Pe prispă-afară și cetea Cu glas înalt dintr-o Psaltire, Dar

 

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești

... Scriitorul și ziaristul Crevedia se bucură de simpatia admirativă a presei, a mai tuturor revistelor literare, de dreapta și de stânga. În plus, e și un fel de enfant gâtĂ© al unor oameni cu mare înrâurire în opinia publică și literară, ca Nichifor Crainic și Dragoș Protopopescu, care-l răsfață, considerându-l un liric nou, viguros în expresie și nu mai puțin un pamfletar incisiv și epigramist plin de savoare. Pe dl Calotescu-Neicu îl cunosc mai puțin, dar cred nu merită ni cet exces dhonneur, ni cette indignitĂ© cu care l-a stigmatizat pana prea tinerească și, deci, implacabilă, a dlui ... în cleștele ironiei sale neînduplecate mâna delicată a lui Ronsard, chiar în fața regelui. (Nu vi se pare istoria se repetă și epigramiștii își continuă obiceiul la dejunurile recente de la palatul regal?) Mellin de St. Gelais a murit pe la 1588 și a ... locurilor comune. E de remarcat multe din operele cele mai însemnate, cărora posteritatea a rămas credincioasă, de pildă Divina Comedia, e plină în toate amănuntele ei și e legată de mici întâmplări astăzi cu totul uitate. Or, Dante, prin evocarea lor, mărturisește și legătura lui ...

 

Nicolae Gane - Petrea dascălul

... urs să iasă pe cealaltă parte. Dar nici cu acest mijloc nu izbuti, căci, fiind vânt, fumul, în loc să intre în vizunie, se împrăștia în toate părțile. În vremea aceasta flegmaticii engleji începură să dea semne de nerăbdare, crezând Petrea Dascalul, în care de la început nu prea avuseseră încredere, era cu adevărat un șiret ce-i purta cu vorba. — E trândav ursul, zise Petrea cam ... i-s popa! Apoi el bagă mâna în torbă, scoase o lumânărică de ceară albă, o lipi la buza puștii deasupra țelului, o aprinse zicând la prohod trebuie și lumânare, se puse pe brânci și cu pușca întinsă și înarmată intră voinicește în vizunie. Lordul cel mai nalt și mai necrezător, care nu se aștepta la una ca aceasta, se uita acum nemișcat și cu ochii holbați cum ... putea să hotărască între om și fiară. Apoi se făcu iarăși liniște adâncă, liniște de mormânt, timp de mai multe minute lungi, nemăsurat de lungi, în care lorzii abia de-și mai puteau păstra cumpătul. Acu-i acu!... gândea fiecare în

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... conlucrare pașnică pe lângă cea veche? Trebuia oare o critică așa de neîmpăcată în contra celor mai multe forme și autorități de astăzi? Admițând chiar transilvănenii scriu rău, Bărnuțiu nu e om de știință, Șincai nu e istoric, Societatea Academică Română e stearpă, cele mai multe ziare și poezii nici nu merită acest nume; de ce să fie totuși așa de amar combătute? Tot sunt creațiuni de cultură ... T. M. București, septembrie 1891 POEZIA ROMÂNĂ - CERCETARE CRITICĂ I - Condițiunea materială a poeziei Poezia, ca toate artele, este chemată să exprime frumosul; în deosebire de știință, care se ocupă de adevăr. Cea dintâi și cea mai mare diferență între adevăr și frumos este adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă. Este dar o condițiune elementară a fiecărei lucrări artistice de a avea un material în care sau prin care să-și realizeze obiectul. Astfel, sculptura își taie ideea în lemn sau în piatră, pictura și-o exprimă prin culori, muzica prin sonuri. Numai poezia (și aci vedem prima ei distingere de celelalte arte) nu află ...

 

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... pentru a avorta." Sărmana baba Pleșca la ce nouă clasificație a elementelor ne face să ajungem! Romanul nu poate găsi emul în clasificația sa științifică decât poate în Cultivatorul, care susținea zilele trecute mălura grâului este o... insectă, și tot insectă e și răutăciosul criptogam perinospora infectans, de care se bolnăvesc cartofii. Se înțelege tot atât de puțin sunt criptogamele insecte, cât sunt buruieni pucioasa și cuprul babei Pleșca. * Dar să lăsăm seninele câmpuri ale științei, pline de buruienile ... inspirase, au fost forțați să subsemneze o declarație, prin care primarul și consiliul comunal face cunoscut inculpaților rebeli și inexorabili, precum și celorlalți năvălitori adepți a revenit asupra taxelor comunale și a renunciat la împrumutul ce se proiectase în interesul utilității orașului..." Nu știu cam ce era în capul tumultului inexorabililor, sateliților și adepților corifei machiaveliști recrutați din populația periferică și porniți dintr-un spirit cabalislic; știm însă ce era în capul judecătorului nu era tocmai lucru bun. Desigur în capul anarhiei nu era nici o judecată, dar în ...

 

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc

... către care, prin niște bune începuturi, pornise de la întemeiarea lui — de vro câțiva ani încoace, dând mereu înapoi, a ajuns astăzi în desăvârșită decădere. Înrâurirea puternică ce o are critica adevărată asupra mersului lucrurilor publice, în o societate deprinsă oarecum cu citirea ziarelor, este netăgăduită; de aceea ne-am gândit bine ar fi să dăm cititorilor o critică în cunoștință de cauză, cum am zice, o critică „cinstităâ€� asupra teatrului nostru, și credem n-am putea începe mai nemerit decât căutând a ne da seama de cum s-a făcut până astăzi îndeobște la ... scrisă într-o limbă nemaipomenită, și care ne falsifică istoria națională, ne molipsește simțirea și spiritul public, din tinerețea lor, de boalele bătrânei vieți apusenești, în presa noastră se cheamă “un adevărat monument literar, menit a arăta străinilor și românii noștri știu a lucra pe tărâmul dramatic și sunt alături și în talente mari, ca în tot progresul, cu frații de ginte de la Senaâ€�. Un actor, mai puțin decât o mediocritate, lipsit de către vitrega fire de orice daruri, un ...

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)

... triviale, a denunțărilor maloneste, a scrisorilor anonime pline de înjurături și de amenințări de atacuri cu mâna armată; aci se traduce apoi în notițe de gazetă brodate cu împunsături nervoase, adesea puerile, în informații născocite și absurde, în injurii brutale chiar. De unde să fi pornind toată această campanie? Eu am cuvinte să bănuiesc ea vine de la aceia cari s-au dus, aliați, poate, cu aceia cari ar fi vrut să vie. La aceștia apoi se mai aliază ... de aceasta — se va deschide dar ca de obicei la 1 octomvrie. Nu suntem încă fixați cu care piesă vom începe; e probabil, însă, vom începe ori cu Agaki Flutur, comedie în 3 acte de d. Alecsandri, rolul principal ținut de d. Anestin, sau cu Regele Lear, tragedie în 5 acte de Shakespeare, rolul principal d. I. Petrescu. După acestea vor urma, pe rând: Manevrele de toamnă, Toți pentru unul și unulpentru toți, Politicalele ... mai cu seamă cei ce nu o au sinceră, teatrul nu va merge. Un confrate al dv. mă înghimpa mai deunăzi cu o informație, în care spunea cum

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

... mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negân­dind la interesele patriei, chibzuind , dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orân­duială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și ne­botezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza feu­dalii Rusiei nu aveau asemănare cu vechii feudali războinici ai Germaniei, ci mai lesne se pot compara cu sibariții romani sau, mai bine zis ... Hrițko, iară slujitorii curții îl pore­cleau baistruc, necunoscându-l de copil legiuit, căci el a fost lepădat de prunc mic și găsit în ieslele grajdului boierului Kli­menko. De copil mic Hrițko se făcu jucăria și distracția slujitorilor curții, iară la urmă, când copilul ajunse ...

 

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

... adeseori scabroase; amorul e totdeauna nelegiuit; și încă aceste figuri și situații se prezintă într-un mod firesc, parcă s-ar înțelege de la sine nu poate fi altfel; nicăiri nu se vede pedepsirea celor răi și răsplătirea celor buni. Pentru cei ce cunosc multele discuții deșteptate și în literatura altor țări asupra acestor întrebări, ne-am putea mărgini să răspundem: există aceste tipuri în lumea noastră? sunt adevărate aceste situații? Dacă sunt, atunci de ce la autorul dramatic trebuie să cerem numai ca să ni le prezinte în mod artistic; iar valoarea lor morală este afară din chestie. Nici în comediile lui Aristofan, nici în Mariage de Figaro, nici în Sganarelle, nici în sute de comedii cunoscute și recunoscute nu e vorba de o asemenea morală. Dar acest răspuns, îndestulător poate acolo unde sunt tradiții literare, nu este ... influența morală a artei în genere. Dacă arta în genere are un element esențial moralizator, acelaș element va trebui să-l găsim și în orce artă deosebită, prin urmare și ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

... ascunsă, cînd fățișă, o luptă care de fiecare dată se sfîrșea printr-o prefacere revoluționară a întregii societății, sau prin pieirea claselor aflate în luptă. În epocile mai îndepărtate ale istoriei găsim aproape pretutindeni o împărțire completă a societății în diferite stări, o scară variată de poziții sociale. În Roma antică găsim patricieni, cavaleri, plebei, sclavi; în evul mediu: feudali, vasali, breslași, calfe, iobagi și, pe lîngă aceasta, mai în fiecare din aceste clase găsim trepte distincte. Societatea burgheză modernă, ridicată pe ruinele societății feudale, nu a desființat antagonismele de clasă. Ea a ... creat doar clase noi, condiții noi de asuprire, forme noi de luptă, în locul celor vechi. Epoca noastră, epoca burgheziei, se deosebește însă prin faptul a simplificat antagonismele de clasă. Societatea întreagă se scindează din ce în ce mai mult în două mari tabere dușmane, în două mari clase direct opuse una alteia: burghezia și proletariatul. Din iobagii evului mediu proveniră tîrgoveții primelor orașe; din acești tîrgoveți se dezvoltară primele elemente ... ferate, telegraful electric, desțelenirea unor întregi continente, fluvii făcute navigabile, populații întregi ieșite ca din pămînt - care dintre secolele trecute ar fi putut să bănuiască

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>