Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 2180 pentru ÎN CE.
Gheorghe Asachi - Sirena lacului
... de soție ; Dar credința a calcat. De soț ala ș-a luat. Fie deci el fericit C-o mai nobilă soție, Ce ambiți-a sortit, Dar la mine să nu vie, Să derîdă-acum și ea Plînsul și durerea mea ! Pentru-o fată ce-a perdut Fericirea-n astă lume, Nu am decît să mă mut În al apei voastre spume, Să m-ascund, însă, aleu, Ce-o să facă fiiul meu !â€� Cînd plîngînd aceste-a spus, Cu adîncă suspinare, Mîna preste ochi și-a pus. De ... braț pe al ei fiiu Și la sîn îl tupilează ; „Nani, nani, dorul meu, Nani, a ta mamă-s eu !â€� După ce au încetat Copilașu-a lui plînsoare, În leagăn l-a aninat, Preste ramurile-ușoare Și schimbă figura sa În un pește, cum era. Ea se-nveste-n solzi de tot, Aripioarele-i răsar, Unda o despică-n not, Prefăcută-n pește iar ; Apa-n ... de Domnul-zeu, Nu lăsa pre fătul tău !â€� Dar bolovanul cel mut I varsă sudori pe frunte, Căci pre soț a cunoscut În
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... le prinde ochiul pe peisagi umbrind. Departe, mult departe, Danubul lat albește, Și dincolo de dânsul stă Emul încruntat; Cu el pare Carpatul din când în când vorbește; De Tisa parcă-i spune, de Nistru depărtat. Întinsă panoramă ce-ncet, încet se pierde, În care se înmoaie, se sting și se-nfrățesc Colorile d-a rândul, din cel mai închis verde Până-n rozoșii aburi ce razele-auresc. În urmă-mi catedrale de talii uriașe Ce din tărâmuri fierte potopul a zidit, Se-ntrec și își înalță cărunte și golașe Mulțimi de turnuri gotici în cerul azurit. Aeriane stavili ce taie Firmamentul, Pe care bat în frunte furtunele trecând; Domenuri largi de iarnă pe care Orientul Îmbracă în tunice de purpuri luminând. Sub strate de zăpadă ce timpul înnoiește, O strată se întinde de colți adânci shistoși, Coloanele ce timpul smerit le ocolește, Din care ies gigantici butingii monstruoși. Ca monstruri legioane ce se târăsc, se-nvită În aer să răsufle de unde sunt striviți, Și-n forme mari, schidoale, ce arta nu imită, Se-nșir pe sub prăpăstii când negri, când plăviți. Palaturi milioane din vârstele titane, Pârlite, ruinate, stau negre încruntând, Rămasuri tari, semețe
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa
... Ușor și moale se crețește. Dar ce putere în privire, Blândețe și milostivire! Așa senină adâncime A milei și a bunătății În ochii nimănuia nime Nu vede-n clipele vieții. Ca un răsuflet al tăcerii Trecut-a printre toți mesenii Și, ca în groaza-nfiorării, Au împietrit izraeltenii; S-a stins vorbirea-n așteptare, Stătut-au toți în nemișcare. Și El, în pacea cea adâncă, A stat la ușă cu blândețe Și a privit cu mare tângă La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că ... Hristos în clipă a pătruns... Privirea blândă i-a ajuns Adâncurile depărtate, Și negrele a ei păcate El, ca în zori, le-a luminat, Și toate s-au înseninat În mintea celei ce-a căzut. Și viața sa răutăcioasă Nenorocita păcătoasă Într-o clipire a văzut. În groază ea a înțeles Ce daruri adunate-n vânt Cu îndurare i-a trimes Spre folosire Domnul sfânt, Și cum în zorile vieții Spre viitorul ei necaz, Din scârnăvia răutății Ea bea ...
... Ușor și moale se crețește. Dar ce putere în privire, Blândețe și milostivire! Așa senină adâncime A milei și a bunătății În ochii nimănuia nime Nu vede-n clipele vieții. Ca un răsuflet al tăcerii Trecut-a printre toți mesenii Și, ca în groaza-nfiorării, Au împietrit izraeltenii; S-a stins vorbirea-n așteptare, Stătut-au toți în nemișcare. Și El, în pacea cea adâncă, A stat la ușă cu blândețe Și a privit cu mare tângă La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că ... Hristos în clipă a pătruns... Privirea blândă i-a ajuns Adâncurile depărtate, Și negrele a ei păcate El, ca în zori, le-a luminat, Și toate s-au înseninat În mintea celei ce-a căzut. Și viața sa răutăcioasă Nenorocita păcătoasă Într-o clipire a văzut. În groază ea a înțeles Ce daruri adunate-n vânt Cu îndurare i-a trimes Spre folosire Domnul sfânt, Și cum în zorile vieții Spre viitorul ei necaz, Din scârnăvia răutății Ea bea ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... măsurat, încetinel, Răspunse glasul ei cuminte: “Nu m-am născut și n-am să mor, Căci prinsă sunt din vecinice: A tot ce-a fost, am fost izvor Și-oi fi a tot ce-o fi să fie. Pământul, când s-a rupt din soare, În învârtirea lui prin haos M-a prins în el ca-n închisoare Și m-a boltit spre lung repaos. Și eu, ce nu aveam făptură, Închisă astfel în pământ, Sub mângâierea de căldură M-am întrupat, și astăzi sânt. Dar dacă sunt, viața mea E singură ca mai-nainte: Sunt o imagine de ... munți așa comoară, Privea uimit. Credea c-o vede Acuma pentru prima oară. Deasupra lui, pe-un vârf de tei, Un piept rotund de turturică Ce se-mbuca cu soțul ei Huia, tremurător de frică. Deasupra lor, mai sus, mai sus, Țipau cu glasul argintiu, Mergând în unghiuri spre apus, Poeții șesului pustiu. Părea că-n totul se ascunde Prisos de soare, tinerețe, Viață să reverse-n unde În tot ce-i viu, două viețe. Atuncea el își aminti De cai, de șoimi, de vânătoare, De curtea lui. O fi ce
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II
... Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II Epistolă Dlui V. II de Grigore Alexandrescu Ziceai că în viață cea mai plăcută stare E a omului slobod de orice-nsărcinare, Care grijile lumii departe le aruncă, Și-n pace, în tăcere, în liniște adâncă, Lungit frumos pe spate, cu un ciubuc în gură, Avându-și întru toate plăcerea de măsură, La fumul ce se-nalță se uită, se gândește, Și slava drept nimica, drept fum o socotește. Tu dar, apostol vrednic al acestei doctrine, Care ne izbăvește de ... versuri schilogite nu cred să fie bune, Și că deocamdată noi nu știm latinește. Ura neîmpăcată, ce-n furia-i scrâșnește, A zis (ce urât vede a omului orbire!): Că lupii, urșii, leii vorbesc de stăpânire, Că lupul e cutare, ce judecă, despoaie, Și ia de pe om pielea ca lupul de pe oaie, Că lebăda e omul ce dă povățuire Acelor care umblă pe calea de pieire, Că boul e cutare ajuns în treaptă mare, Dator de orice bine la oarba întâmplare, Și-n sfârșit că măgarul ce zbiară și răcnește E un autor jalnic ce prost ne sfătuiește. Iată ce înțelesuri și ...
... viermuim în mase în cadavrul Cel negru de vechime și uscat Al vechiului pământ care ne naște  Certându-ne-ntre noi, ființi ciudate, Grețoase în deșertăciunea lor. Este un ce măreț în firea noastră, Dar acel ceva nu din noi răsare, O moștenim de la Titanul mort, De la pământ, în care ne nutrim. În moartea lui e ceva sfânt și mare, E o gândire-adâncă și-ndrăzneață Pentru ce el fu condamnat la moarte. Viața noastră e o ironie, Minciuna-i rădăcina ei. Dorința De-a fi și de-a-avea ...  până suntem copii. O binefacere ne dă pământul, Neprețuită-n duioșia ei, El ne permite ca să ne întoarcem Dup-o viață vană, zgomotoasă, În sânul lui  în sânul lui și-al păcii. El ne-a și pus, bătrân-duiosul tată, Adânc în suflet o dorință dulce Și de-ntrebăm aceast-enigmă scumpă Ce însemnează și dacă voim A o pricepe, ea răspunde: pace . Da! pace căutăm fără s-o știm. Ce n-o luăm de la-nceput? De ce O căutăm în luptă? Căci
... Ca s-agiungă pănă-n gios. Plasele s-a înspumat Și vuind acum o undă De-alta iacă-a despicat Și în lac se acufundă ; Milianii trag mereu, Că a prins nu-ș' ce prea greu. Nime-ar crede ce a prins ; Unda începu să mugă, P-unii spaima a cuprins, Fricoși alții dau la fugă, Deși cele ce-o s-arăt Nu era de spăriet. Că din plasă a ieșit O frumoasă, giune zînă, Cu păr negru umezit, Fața-i sarbădă ... a cuvîntat : „Tu, ce astăzi ai pătruns În a noastră adîncime, Nu știi că viu n-a agiuns Îndărăpt în lume nime, Cel ce de ursită-mpins, În aist fund s-a deștins ? Dar fiindcă-n corpul tău Curge-a bunilor mei sînge, Că cel ce cu Domnul-zeu Lucru-ncepe toate-nvinge, Lacului legend-a ști, Spre mirare-ți voi rosti. Timpul vechi eu amintez, Cînd creștinilor lucoare ... Ș-a serbi mărirea sa. Nime din alți muritori Nu putu la noi să vie ; Le era crim fiorătoriu A calca în
Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă
... duce pe un balcon mic, sub care se deschide ușa beciurilor. Pe acest balcon de piatră o altă ușă, rotundă, îngustă și scurtă, dă pas în o tindă boltită, pardosită cu cărămizi exagonale și luminată prin o fereastră din fund. În dreapta și în stânga tindei, două uși dau intrare în două mici apartamenturi; cel din stânga cuprinde o sală destul de mare cu trei ferestre spre ogradă, boltită și pardosită cu cărămizi. În unghiul de-a stânga, cum intri, se vede locul unei sobe ce s-a dărmat. Acea sală servea pentru primiri și sfaturi; ea comunică cu o cameră luminată prin două ferestre, tot dinspre ogradă, asemenea ... ferestrelor este rotundă și că arhitectura palatului, deși străină regulilor arhitecturale, are un sigil de originalitate și poate să ne facă a întrevedea în trecut soiul locuințelor adoptate de strămoși pe timpul periculos în care trăiau. În pervazurile ușii balconului se cunosc încă borțile scobite în zid pentru capetele drugului ce servea a întări ușa pe dinăuntru, când era închisă noaptea; obicei care s-a păstrat până astăzi în casele țărănești.
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele
... tînăr-adorată În templul de la Sestos, locaș dezmierdător, Ascultă preoteasa pe Hero-namorată Și vin în ajutor! Această lungă noapte Leandru meu nu vine! În dar veghez în turnu-mi și farul am aprins! Sufla pe mare vîntul, și prin întunecime Ast far de vînt s-a stins! De ce nu vine încă, poți tu a-mi spune, zee, Rămas-a în Abidos de vînt împotrivit? Sau marea amorată de dînsul, Cytheree, În unde-i l-a sorbit? De juna preoteasa ce-ți servă, zi și noapte, O, zee, te îndură și spune un cuvînt. Phebus acum apare și niște surde șoapte Aud trecînd pe vînt.â ... Ast sîn plin de iubire, de fermece, de vise; Perfida Cytheree, pe fruntea astui loc Făcînd ca să plutească cosița sa de foc, Prefumul voluptății în aer revărsase: Tot sufletul de dînsul în Sestos se-mbătase. O, timp de fericire ce nu poci să exprim, Amor, o, foc din ceruri, o, simțimînt sublim! Cum vă schimbărați cursui și cum divina miere În cupa vieții mele s-a prefăcut în ...
... L-a osândit? Și ce vrăjmaș de ură plin La Dumnezeu s-a îndârjit? Cu-a dragostei învățătură El blând, în lume a intrat, A pătimit și s-a rugat; Iar lumea în nespusă ură Cu sângele Lui s-a pătat. II Sfârșitu-s-a! O noapte blândă Ardea-n albastre înălțimi, Ea lumina ... Să-i deie Cel trimis din cer? Era de-acum cu rugăciune 'Naintea lui Hristos să cadă Și iată, cu amărăciune, Aude vestea minunată: Cel ce a dragostei lumini În rele inimi a aprins, Stăpân, ce n-a știut stăpâni Și toată jalea-n lume-a stins, Sfârșitu-s-a batjocorit, În chinuri grele necăjit... Ori poate-un tainic ucenic Plecându-și capul arzător La cruce-și varsă al lui dor, Plângând ca pruncușorul mic? Un păcătos ... Un pârăiaș de-argint vuiește... Unde nu vezi luciri de soare, Lumina lui strălucitoare, Pe creangă-un trup e spânzurat; Copacul ramurile-ntinde Deasupra celui ce-a lăsat Viața, — parcă îl cuprinde. Este Iuda. A pierit