Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN PICIOARE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 670 pentru ÎN PICIOARE.
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... cocoana? întreb pe băiatul de la tarabă. - La cuptor. - Trebuie să-i fie mai cald acolo, zic eu și trec, printr-o săliță, din cârciumă în bucătărie... Foarte curat în bucătărie... și abur nu ca în cârciumă, de cojoace, de cizme și de opinci jilave - abur de pâne caldă. Mânjoloaia privighea cuptorul... - Bine v-am găsit, cocoană Marghioalo. - Bine-ați venit ... stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară... - Ce e? - S-a pornit un vânt de sus... vine prăpăd. Am sărit drept în picioare și m-am uitat la ceas: zece și aproape trei sferturi. În loc de o jumătate de ceas, stătusem la han două ceasuri și jumătate? Vezi ce e când te-ncurci la vorbă! - Să-mi scoață calul ... grajd; cu mare greutate am deșteptat un argat și mi-am găsit calul; l-am închingat, l-am tras la scară și m-am suit în odaie să-mi iau noapte bună de la gazdă. Femeia, dusă pe gânduri, ședea pe pat cu căciula mea în mânâ, o tot învârtea ș-o răsucea. - Cât am de plată? am întrebat. - Îmi plătești când treci înapoi, răspunse gazda, uitându-se adânc în ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... îngrădit cu lațe, o casă mai răsărită decât celelalte. Pridvorul ei, de scânduri noi, rânjea în întuneric, ca un șir de dinți uriași. Înlăuntru, răsturnat în lungul patului, cu capul vârât într-o pernă, și-ascundea fața în mâini domnul Moroi. Slab și deșirat, îmbrăcat în haine negre, părea gata de plecare, cu toate că și-afunda capul din ce în ce în pernă cu sforțarea unui om slab care, voind să scape de pericol, închide ochii și strânge cât poate pleoapele. În fața unei oglinzi mari, cu pervazuri poleite, dna Moroi se piaptănă. Părul negru, azvârlit pe spate, face ape-ape la lumina a două ... vorbele lui Moroi era atâta durere și dezgust laș, încât ar fi mișcat pe cel mai împietrit om. Mânia Sofiei amorți o clipă, se prefăcu în milă, dar într-o milă rea, care înveninează fiindcă împiedică de-a vorbi. Și sfârși în revoltă: — Nu care cumva ai socotit că răpindu-mi tinerețile din închisoarea de la Centrală , să le închizi, ca într-o ocnă, în aceste Școala de fete cu internat, în ...
Ion Luca Caragiale - Tatăl nostru (Caragiale)
... Acu zi Tatăl nostru. Nepoțica (stând dreaptă-n picioare și cu o figură gravă, plină de componcțiune): „Tatăl nostru carele ești... carele ești... ești în..." B.: În ce, proasto? N.: „...carele ești în...!" B.: Iar ai uitat! N.: N-am uitat, bunico! B.: Atunci, de ce nu zici? Unde ți-e gândul? începi iar! „Tatăl..." N.: (repede ... nu spui, ciumulico? N.: (reculegându-se): „Facă-se voia ta!..." B.: Hoho! nu așa, strâmbo! „Vie-mpărăția ta, facă-se voia ta, precum în cer și pe pământ..." N.: „...precum în cer și pe pământ..." B.: Mai departe! N .: (ca și cum ar recita, distrată): Mai departe... B.: (zgâlțâind-o de braț): Nu „mai departe ... noi... și noi..." B.: (exasperată): „greșiților noștri!" măgărițo! (îi arde o palmă peste zulufii de la ceafă.) „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci..." N.: ,,...ci ...ci... " B.: (tare): „...ci ne izbăvește de cel rău!" N.: (răsuflând): „...ci ne izbăvește de cel rău ... vrând s-o arză la ceafă, face o mișcare rău calculată și cade): ...A!... N.: (aducându-și aminte): Amin, bunico! (Fuge-ntr-un picior
... Vasile Alecsandri - Oprişanul I Colo-n țara muntenească, Țară dulce, românească, Ca și cea moldovenească, În oraș, la București Sunt curți nalte și domnești, Iar în curți o sală mare Unde șede la prânzare Mihnea-vodă cel cruntat De boieri înconjurat. ,,Boieri mari, boieri de rând! (Zice domnul închinând) Toți mâncați ... din Stoienești Ș-ajungea la București Noaptea pe la cântători Pân-a nu răsări zori. Mihnea-vodă adormit Dormea pe-un pat aurit În cămară-ntunecată Tot cu șaluri îmbrăcată. Dar deodată se trezea Și la slugi așa grăia: ,,Slugi, aprozi, copii de casă! Voi dormiți și nu vă ... Judecăți de săvârșit Și boieri de boierit?" Toți aprozii se trezeau Și lui vodă răspundeau: ,,Rămâi, doamne, liniștit! Soarele n-a răsărit, Dar în locu-i a sosit Oprișan din Stoienești Cu averi împărătești. El în curte a intrat, De zăbrea a aninat Un cârlig de împărat, Cu pietre scumpe lucrat, Ce lucește ca un soare Într ... a gol legat la soare, Și de mâini și de picioare, Gol legat de cozi de iepe, De patru iepe sirepe, Care, când se opintiră, ...
Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului
... mă împluse de frică, N-au fost altă, decît butca cuconului Vasilică, Care pentru că la hamuri oarece i se rupsese De butcele celelalte mai în urmă rămăsese. Pe jos ! singur ! pe-ntuneric ! cînd dumnealui mă zărește Cu hohot prinde a rîde și în butcă mă primește. Și astfel scăpînd de groaza care mă împresurase Am ajuns tovărășia, ce în urmă ne lăsase. Un căpitan George însă, om trăit mulți ani la munte, Căruia acele locuri îi sînt foarte cunoscute, Rînduit în drumul cesta pe toți să călăuzească Și voind toată adunarea bine să o odihnească, Ca unul ce pe acolo toate poticile știe, Ne-au dus ... într-un veac se prefăcuse Și al nopții întunerec la peire ne supuse ! Roatele pe de o parte de mii de stînci se rădică Poclitul în cap lovește cît puțin de nu-l despică ; Acum coborai o vale cu cîrniri pravălitoare, De-ți părea că mergi în tartar în veci să nu mai vezi soare, Acum mergeai tot pe-o coastă pe-a bolovanilor vîrfuri, Unde prăvălind o dată îți făceai tot ... ...
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină
... veșted, căzut și uniform. Sunt însetat de somnul pământului s-adorm, Încât numai de nume îmi pare că exist... Tu doar răsai c-un zâmbet în visul meu cel trist! Cu ochii tăi de înger mă mângâi și mă minți, Căci ei cuprind o lume de dulci făgăduinți, De-amor fără ... pierdutei tinereți, Măcar să am de-acuma o sută de vieți, Căci sufletu-mi de-atuncea e-atât de-ntunecat... Doar ochii tăi de înger în visul meu străbat! Ca toamna cea târzie e viața mea, și cad Iluzii ca și frunza pe undele de vad, Și nici o bucurie în ... Nimic de care-n lume iubirea să mi-o leg, Pustiul și urâtul de-a pururi mă cuprind... Doar brațele-ți de marmur în visul meu se-ntind! Precum corăbii negre se leagănă de vânt Cu pânzele-atârnate departe de pământ, Cum între cer și mare trec pasările stol ... întinse-a sfintei cruci Și buzele-nsetate cu fiere mi le uzi; Când ruga mea fierbinte nu vrei să o auzi, Mă faci părtaș în lume durerilor lui Crist... O, marmură, aibi milă de sufletul meu trist! Dar te cobori, divino, pătrunsă de-al meu glas, Mai mândră, tot mai
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Apus de soare Apus de soare de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Dramă în 4 acte, scrisă în perioada 1503-1504 Cuprins 1 Personaje 2 Actul I 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV ... piatră. O albie cu apă de nălbit. Lângă puț, o salcie pletoasă. Ograda domnească, cu arbori și copaci bătrâni, înconjurată cu ziduri vechi. Jețuri, scobite în piatră, la umbra copacilor. În fund, o parte din orașul Suceava și valea râului Suceava șerpuind dinspre munte. E o zi de toamnă. Vântul suflă. Frunzele cad. Scena I IRINA ... suflarea din țară că a fost cu voința lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, și lăudat să fie numele lui în veacul vecilor. TOATE: Amin! REVECA: În patruzeci și șase de ani, treizeci și trei de bătălii, două fără izbândă și treizeci și una de biruinți! El să trăiască, și Moldovei i ... părul, aproape albe. C-o mână ține pe DOAMNA MARIA, cu alta o sabie dreaptă cu mânerul cruce. La câțiva pași, câțiva curteni și aprozi în ...
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să ... azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură, și-n fine o doboară În al uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș fi oar' mai mare? în ce mai glorios? Când lebăda s-avântă spre ceruri p-a ei cale, Mai știe ea de umbra a aripilor sale ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să ... azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură, și-n fine o doboară În al uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș fi oar' mai mare? în ce mai glorios? Când lebăda s-avântă spre ceruri p-a ei cale, Mai știe ea de umbra a aripilor sale ... ...
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... hainele de Domn. — Trebuie să mă duc la Hagar în turn, șopti el monoton, Hagar ! Hagar ! Și nepotul meu Ismail, facă-i Dumnezeu izvor în pustiul temniței, căci dușmanii ei au săcat apa din urcior. Începu să se schimbe în hainele de Domn. Hainele atârnau pe corpul lui slab, curelele de sabie și le 'nchiasă pe dos și în teacă băgă un *** vechi. Arăta ciudat acest Domn. Își puse o cucă veche pe cap și se uită în oglindă. El se sperie. „M-am făcut Domn, unsul goimilor, el căruia * i-am vândut fata, D-zeu mă ierte. Îmi trebuiau banii ca ... merse pe ulițele strâmte ale mahalalei jidovilor . Dar drumul nu și-l greși . Ajunse la un loc gol, între murii cetății Sucevei și murii închisorii. În acest loc nu puteai ajunge decât prin cărăruși strâmte și treceri printre case, de puțini cunoscute. 3 Luna apusese și tânăra evreică ședea în fereastă și se uita în noaptea neagră, umbra urieșas [c]ă a închisorii ei dispăruse și lumina de stele era slabă. Fața ei albă lumina ca a ... n mătase roșie, cu oglinzi nalte de șapte coți în ...
... se încumeta. Acolo l-ar fi știut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara își azvârle picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăznețe, să încerce puterile iedului. Și iedul i se ține voinicește de urmă; doar la săriturile amețitoare se oprește câte o clipă, ca și ... lujere. Dar trebuiesc să coboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre țancuri. Căprioara contenește fuga; pășește încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolți de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeață, până ce pătrunde în inima întunecată, ca un iad, a pădurii. Și-au mers mult așa, până ce au dat în sfârșit de luminiș. Iedul, bucuros, o ia înainte, sărind. Dar în aceeași clipă căprioara se oprește, ca de-o presimțire, adulmecând. În fața ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, și iedul ar fi fost sfâșiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc, sfâșietor ... nu mai scosese încă, și, dintr-un salt, cade în mijlocul liminișului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul și se repede la ea... Prăbușită