Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru - PĂRĂSIT
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 408 pentru - PĂRĂSIT.
George Topîrceanu - Paragini...
George Topîrceanu - Paragini... Paragini... de George Topîrceanu Pe-aici, A fost pământul binecuvântat De trei vlădici Și de-un mitropolit primat. A fost odinioară și-un castel Cu brâu multicolor de portolac. Și-n fundul parcului, un lac Cu nuferi de argint pe luciu de oțel. A fost... Acum, abia se mai cunoaște O baltă părăsită, la o parte, Singurătatea strigă din apele ei moarte Spre cer, cu glas de broaște. Și numai calul-dracului, Prin liniștea săracă dimprejur, Atinge fața lacului Cu aripi de
George Topîrceanu - Pruncul Pruncul de George Topîrceanu Un văl de ceață albă și subțire, Ca un lințoliu străveziu de mort, Înconjura biserica bătrână. Și-n dimineața zilei de aprile Simțeai plutind în aer, pretundindeni, Fiori, adânci fiori de fericire, — Prinosul larg al firii, când pământul În mii de forme dăruie luminii Belșugul lui puternic de viață... Pluteau spre cer miresme-ngemănate Căci liliacul tânăr înflorise Și crengi plecate ascundeau în umbră Mănunchiuri de sfioase viorele. Și-n dimineața zilei de aprile Vedeai cum stă încremenită gloată De muncitori și de femei tăcute Pe treptele amvonului pustiu. Iar colo, jos, pe-o lespede de piatră, În fața lor sta pruncul părăsit. Un pumn de țărnă, o scânteie ruptă Din flacăra eternă a vieții... Și trupul cald topise bruma nopții Ce se-nchega în picături curate Ca niște lacrimi reci de muceniță Sclipind pe fața lespezilor aspre. Părea că piatra neclintită plânge!... Cum se strângea, înfiorat de frig, Plăpândul trup ursit de-acum durerii, Și fața-i mică s-o cuprinzi în palmă, Cum întindea gurița după hrană, Cu buzele-i atât de diafane Ca două foi subțiri de trandafir! Cum, printre voi, nu-i nimeni, — nici ...
George Topîrceanu - Tudor Arghezi: Psalm
George Topîrceanu - Tudor Arghezi: Psalm Tudor Arghezi: Psalm de George Topîrceanu Ajuns acum la pragul tău, mă iată. Cremene dură, mă putui în pisc Să mă găsesc prin stânci și să mă isc Din pulbere, cu glezna-nsângerată. Îngerul tău merinde nu-mi prea dete. Eu însă niciodată din bărdace N-am fost băut fără să-mi fie sete, Nici am mâncat vrodată ce nu-mi place. Grădina florile și le-a deschis Care-o făceau să-mi amăgească drumul Cu ispitiri de rouă și de vis. Eu am lăsat în urma mea parfumul. Vrui, Doamne, să te pipăi pe spinare Și mai de-aproape să-ți dau ghes Cu recea mea-ncruntată întrebare: De ce nu vruși să mi te-arăți mai des? Dar caprele-amintirilor și iezii, Care mă duc să cad întru ispită, Și-au risipit prin iarbă căcărezii Și mi-au lăsat livada
George Topîrceanu - Un duel Un duel de George Topîrceanu Eroii mei sunt doi cocoși De rasă, pintenați, frumoși Ca ofițerii la paradă. Doi cavaleri aristocrați. Dintr-o privire ofensați Încep duelul fără spadă. Au martori puii speriați. Teren — o parte din ogradă, Dar n-au motiv de sfadă, Căci nu se știe-a cui e vina — Misteru-nvăluie pricina, — Deci: căutați găina... Din amândouă părțile Se-ncep ostilitățile. Ei stau o clipă față-n față Cu ciocurile la pământ, Apoi deodată-și iau avânt Și lupta-ncepe săltăreață: Sar deodată, Dau cu ciocul. Cad alături, Schimbă locul. Bat din aripi, Dau din gheare. Unul cade, Altul sare... Iar s-atacă, Iar se pișcă... Dar deodată nu mai mișcă... Față-n față, multă vreme, Stau așa, ca două gheme Neclintite Și zburlite, Până când, pe nesimțite, Unul părăsește sfada, Întorcându-se cu coada... Atunci ieși de sub șopron Un folozof-clapon, Urât Ș-atâta de bătrân încât A dat în mintea puilor... El s-a oprit în fața lor Cotcodăcind sonor: — Eu dezaprob acest conflict. E o rușine, un delict Nedemn de vremi civilizate. Dar așteptăm un viitor Când, mândri ...
Gheorghe Asachi - Ștefan cel Mare înaintea Cetăței Neamțu
Gheorghe Asachi - Ştefan cel Mare înaintea Cetăţei Neamţu Ștefan cel Mare înaintea Cetăței Neamțu de Gheorghe Asachi (bis, ultimile două versuri din fiecare strofă) În cetatea părăsită, care de pe munte Cătră nouri încă nalță o căruntă frunte, Unde trecătoriul ș-astăzi cu respect se-nchină, A domnit odinioară vechea eroină; Pe atuncea se lupta păstoriul moldovan Și țara-și apăra chiar ca un aprod oștean! Ea avea un fiu puternic, Ștefan i-a fost nume, Prin acest domn strălucit-au patria noastră-n lume; Patruzeci de biruințe lauda-i adunasă, Dar o zi schimbândă soarta, el învins rămasă, Deși luptase atunci păstorul moldovan Și țara-și apara chiar ca un aprod oștean! De mii cete fioroase patria a fost călcată Și de sânge a ei țărână era adăpată; Monastiri, cetăți și sate fumegau aprinse, Cu bătrâni, gemeau și fete și obeze strânse. Dar nenvins era păstorul moldovan, Că țara-și apăra chiar ca un aprod oștean! Încruntat ca leul, Ștefan, voind să răzbune, Înc-o dată pre oșteni merge să adune; Mai întăi însă pre muma va să-mbrățoșeze Și pre fiul său de bine vra să cuvinteze. Că pe ...
Gheorghe Asachi - Cânele orbului
Gheorghe Asachi - Cânele orbului Cânele orbului de Gheorghe Asachi Din amara und-a mărei iesă-o rază scânteioasă Ce-n coloruri vii lucit-au preste muntele înalt. Steaua zilei se renaște și lumina-i amoroasă Orizonului dă viață, florilor plăcutul smalț; Raza ei pătrunde codrii, prin bordeiuri se coboară. Face templu să serbeză cultul sfânt religios; Vulturul, cel pe sub nouri, preste turnuri sumeț zboară, Țintind soarele, urează fața discului focos! Dar la ușa-acelui templu un orb singur se găsește, Ascultând vuietul zilei ș-orice pas de trecători; Gura-i murmură o rugă ce adânc te umilește, Și-ntr-o noapte nesfârșită pășind e rătăcitori. Dar, vai, cesta nu-i tuneric-unei nopți posomorâte Ce în inimă dișteaptă misticoasele plăceri, Care tristele deșerturi de a lunei raze-umbrite Le-umple de-a melancoliei suvenire și dureri. Asta-i noaptea eternităței, un adânc nepriceput, Unde-amorului privire niciodată au străbătut. Tu ce nașterea-ți răpiră ochii, triste osândite, Razele dulci a luminei pentru tine nu-s urzite, Nici plăceri... strein e ție acel foc fermecători Ce în loc de fericire însoțesc pre muritori, Nici, aleu, pre lângă tine lațul lor nu ...
Gheorghe Asachi - Caminul Caminul de Gheorghe Asachi Fabulă Pe când frigul domnea-afară, Vizitele merg și vin, Toată ziua, pănă-n sară, Focu-ardea în un cămin, [1] Dar salonul fiind mare, Era încă tot răcoare. Oaspeții, deci, boieri, dame, Bătrâni, tineri, fiice, mame, Să se încălzească vin Mai aproape de camin. Cel ce nu-ncape se-mpinge De-a-l pute macar atinge, Și caminul împreună Mai mulți curtezani ș-adună. Șoptituri, străine zise De la ii deș-auzise, De-nteres au de amor, Și de intrigi multe ori, El, discret [2] , da vorbei drum Pe-unde ieșea al său fum. Înmândrit caminul dar De-așa post de secretar, Și căldura, har străin, Socotind spirt de camin, Cu dispreț el tot privea Peste scauni, canape, Ca pojâjie de casă În ungherul ei rămasă. Dar a lui orbire ține Pănă primăvara vine. Cald fiind în orice loc, Nu se face-n camin foc; La ferestrile deschise Oaspeții se-ndesuise, Și caminu-acum răcit Se văzură părăsit. Atunci, târziu, înțălege Cele ce favorul drege, Că acii ce-l cungiura Focului se închina. Când vei pierde-un har străin, Vei păți c-acel camin! Note ^ Camin, franțuzește ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ţinterimul unui sat Elegie scrisă pe ținterimul unui sat de Gheorghe Asachi Imitație Al aramei sunetoare aud tristul semn și sânt Menind soarelui repaos în a lui zilnic mormânt; Obosit acum săteanul lucrul câmpului său curmă. Fluierând păstorul vine la cotun cu a sa turmă. A pierdut a lor frumˇsețe înfloritele câmpii, În negură misterioasă ascunzând a ei mândrii; Firea-n inimă-mi insuflă o adâncă întristare, Lumea-o părăsește-n umbră și-ntru a mea cugetare, Ca-n paragină câmpie un greu gemăt amorțit La auzul meu răsună de pe turnul învechit; Bufa cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a nopței înturnare prin un bocet crud serbează. Câtu-i dulce a ta soartă, în sat, o, locuitor, Lângă soața credincioasă, în îngustul foișor! Nimic lin cursul turbură de-o viață fericită, Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menită. Mușchiul, care anii repezi în țărână-a prefăcut, Pe părinții voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de ...
Gheorghe Asachi - Restaurarea școalelor naționale în Moldova
Gheorghe Asachi - Restaurarea şcoalelor naţionale în Moldova Restaurarea școalelor naționale în Moldova de Gheorghe Asachi la 1828 Epitropiei învățăturilor publice Imitat EDUCAȚIE Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit La voință și-ntâmplare în salbatica pădure, Mai nainte de a crește, vor să piară nesmintit De a fiarelor calcare sau de barbară secure, Zăcând pedecă în codru dărâmate pe pământ. Dacă însă îngrijerea, cu o mână îndurată, Îndrepta-v-ar a lor viță, atunci când nuiele sânt, Din vlăstarea tinerică, o tulpină înformată Să făcea stejar puternic, ce, sporind din an în an, Agiungea a fi coloană prin biserici au prin case, Adăpost în timp de iarnă călătoriului sărman. Al său trunchi durat în punte, au în plutitoare vase, Ar da râurilor lege ș-a lor curs ar înfrâna, Ar căra odorul Indiei, răzbătând prin grea fortună, Sau, format vas de resbele, cu străinii s-ar lupta, Fulgerând pe luciul mărei ca un nour ce detună. Se asamănă și fiii cu copacii de pe plai, Fii ce cresc în rătăcire și răpun în răutate, Și-n loc moartea să le plângem, suspinăm de ...
Grigore Alexandrescu - Șarlatanul și bolnavul
Grigore Alexandrescu - Şarlatanul şi bolnavul Șarlatanul și bolnavul de Grigore Alexandrescu La un neguțător mare Cărui vederea-i slăbise Fără nici o invitare Un doctor vestit venise. Cînd zic vestit, se-nțelege că nimeni nu-l cunoștea, Însă avea atestate Numai în aur legate, Diplome ce-n academii luase, cum el zicea, Prin țări care niciodată Nu au figurat pe hartă, Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit, D-ar fi mai avut acolo vrun bolnav de lecuit. Bunul pătimaș îl crede, Doctorul vreme nu pierde, Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat, Apoi după ce îi spune din partea lui Ipocrat Că are să șază astfel o săptămînă deplin Întinde mîna… pe masă era un frumos rubin, Inel de formă antică, vechi suvenir părintesc; Doctorul îl ia, se duce, și ca să vă povestesc Mai pe scurt, el vine iară a duoua ș-a treia zi, Și nencetat, totdauna, la orice vizită nuouă, Luă cîte unul-duouă Din lucrurile mai scumpe cîte în casă găsi. Cînd se-mplini săptămîna, pe bolnav îl deslegă: „Uite-te, cum ți se pare, și cum vezi? ...
Grigore Alexandrescu - Anul 1840
... Dac-a vieții-mi triste făclie osândită S-o-ntuneca, s-ar stinge de-al patimilor vânt, Pe aripile morții celei mântuitoare, Voi părăsi