Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE STEA
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 1260 pentru CA DE STEA.
Grigore Alexandrescu - Reveria
... vine a ta reverie? Ce visuri plăcute în preajmă-ți se joc? Admiri tu natura, a ei armonie? Citești viitorul în literi de foc? Sau cauți departe o stea favorită, Ce crezi că asupră-ți privește zâmbind? Dar nu, e instinctul de-o viață dorită, Ce n-o află omul aicea trăind. Căci sufletul nostru, ca raza de soare, Ce-și are-nceputul mai sus de pământ, Deși luminează a sa închisoare, Își află în ceruri izvorul cel sfânt. De-acolo adânca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm, De-acolo deșertul, dorinți, întristare Ce chiar în plăcere ades le aflăm. Un clopot ce seara se-aude la turme, Ce stă, reîncepe, abia răsunând, Ca ... lumi de lumină, Sunt suflete, îngeri, ce cânt și ador; Ființi grațioase ce blând se înclină, Cătându-și în lume tovarășii lor. Și când, stăpânită de-a vieții mâhnire, Te plimbi tu pe câmpul tăcerii-nchinat, De simți o suflare, de-auzi o șoptire, E glasu-unui înger de tine-ncântat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De ce însă gândirea-mi se-ntoarce cu durere Spre zilele acelea? timpi ce v-ați depărtat, Când pe urmele voastre tot intră în tăcere, Când ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu ... și glasul lui te îngheață ca bătăile crivățului, căci a sosit pe vânturi, pe fulgere și viscol. Ș-a strâns grămezi de mahmudele ca jăraticul, zestre pentru sora sa, șaluri de
Gheorghe Asachi - Turnul lui But
... în mormânt. Oastea de la țări streine De un an s-au înturnat, Însă Butu nu mai vine; Aleu, poate-au răposat! Doamno,-i timp de măritat, De giunia ta-i pacat! Vai de har, de sănătate, Ca stele ochii sănini, De-a lor lacrimi neuscate Turbure-s amu fântâni, Că un altu pețitor Mâna-i cere și amor. Toți boierii vin din țară Și ... Va veni azi Butul tău; În ursita-i mântuire, Ea va drege precum vreu; De la crivăț, de l-apus, Bune farmeci ț-am adus. De la codru buruiene, Iarba zânei de la Prut, De la vultur două pene, Iar tu, doamno, de-a lui But, Te rog, părul ca să-mi dai, Ce de suvenirul ai. Din păr șerpe vom forma, Două inel-oi împreuna, Din mic deget sânge-ai da Și pre șerpe voi giura, Cu inel oi ... venin. De ea piatra s-a-ncălzi, Doar ceva m-oi răcori. Ce colană-i ferecată? Crucea care mam-au dat! Cruce-mpunge ca săgeata, Fruntea me a încruntat; Să nu pați de
... abia, așteptînd imboldul care să le trezească, tot amestecul ciudat de ființe, de biete vlăstare fragede, venite pe lume cine știe cum, odrasle ale ceasurilor de păcat ori ale clipelor de fericire, născuți din melancolii ori din voluptăți intense, hibride ale unor gîrbove senilități, cum puteau fi puse de acord vreodată în fața binefăcătoarei liniști ?... Anii curgeau și, ca un flux necontenit de valuri, nesimțit, generațiile vechi împingeau pe cele noi, copacul vieții tot alte foi schimba, și numai domnu' Hube sta neclintit și privea cu disperare la această hidră ce-și reînnoia capetele necontenit. Să simți eterna tinerețe care vine spre tine, veșnicul flux primăvăratec ce ... și să nu ți-o poți apropia ca să renaști și tu, poate fi ceva mai sfîșietor ? Tumultul însă creștea necontenit, căci într-o grămadă de copii, ca în pădurea fermecată cînd rupi o frunză și se trezesc toți copacii și încep să murmure, e de ajuns ca unul să deștepte întîiul glas. De-abia de-și lăsa pe mînă capul bătrînul pedagog ca să viseze la romantica lui țară, cîntată așa de
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... Mihai Eminescu - Povestea Dochiei şi ursitorile Povestea Dochiei și ursitorile de Mihai Eminescu Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vro secure. Cât de naltu-i, cât de mare, Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși, Ci-i rariște de brazi Și un ochi voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată, Pe cărare aruncată. Iar pe prispă, singurea, Văduvioară tinerea, C-un picior îmi legăna Copilaș înfășățel, Ce îi râde frumușel. Și ... munți, ș-avea păduri, Și cetăți cu-ntărituri, Ș-avea sate mii de mii Presărate pe câmpii, Ș-avea sate mari și mici, Pline toate de voinici. Ce mai freamăt, ce mai zbucium Când, sunând voios din bucium, Chema țara la hotare, De-alergau cu mic cu mare, De ...
... categorie, care a ajuns la aceleași rezultate făcînd tocmai contrarul acestora. O dată cu schimbarea guvernului, Capitala a fost aproape inundată de astfel de specimene, oameni de cari n-am mai auzit de ani de zile și pe care-i crezusem morți ori nivelați de mult. Specimenele acestea nu locuiesc la centru și sunt productul exclusiv al provinciei. Sistemul lor de a ajunge este acela de-a sta pe loc. Ei stau ; au darul înnăscut al inerției. Ocupă un loc definit în spațiu, așa că, fatal, la un moment trebuie să dai peste ... viață ce clocotea într-înșii să stea pe loc în atmosfera de provincie nepriitoare lor, și-au luat-o morțiș înainte cu zăbala în dinți, ca să-și ducă răzvrătirile pretutindeni, zîmbind triști la citirea acestor rînduri... Ei zîmbesc, dar zîmbetul lor e fioros ca zîmbetul acela pe care-l zugrăvește agonia pe gura muribunzilor. Zîmbetul acela ascunde amărăciuni și înjosiri, maschează o revoltă ce mîine sau mai tîrziu va ... parcă nu văd lumea ce-i împresoară, parcă nu-și dau seama că înfricoșata vreme curge peste ei și că, în timpul acesta, cei șerpuitori ca ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în jurul lui, nu se putea dumeri cum de fac alții cari rămân cu mâinile albe toată viața, și nu ți-ar ridica singuri un pai de jos, și au de toate, ba încă merg până să te și umilească cu prisosul unui gologan, când ai întinde mâna ta neagră, chinuită și bătătorită de muncă. Dar, cum sta și gândea așa, o undă de vânt cald clătină creștetul pletos al copacului sub care se adumbrise și o risipă de fiori albe căzu peste neagra lui sărăcie... Și atunci băgă de seamă că vremea se premenise afară și că lumea era frumoasă, mai mare dragul s-o privești. În grădină râdeau flori, prin dumbrăvi se îngânau ... soarelui ce năvălea pe ferești părea oarbă pe lângă aceea ce se împrăștia din globul policandrelor. Cristalurile și argintăriile luceau, și în jurul meselor pline de bunătățuri, cei ce erau noroacele "altora, a atâtor chinuiți și oropsiți ca dânsul, mâncau și se desfătau, ca unii ce nu știau ce sunt grijile și necazurile. Dar nimeni n-a privit la nepoftitul oaspe, decât unul singur, ce sta ...
... Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe ... vreo leneșă se întrece mai mult cu dedeochiul somnului! Albe, linse, sau zburlite ca de vânt, legănându-se, sâsâind, îndemnând la tăcere, le vezi? cârdul de gâște se înșiră, una după alta, ca și când cea din capăt ar fi înghițit un mosor de ...
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... o s-o bată Holdă, căci m-apucă junghiuri stând aici mereu plecată! Arde-mi capul și obrajii, pare că-s pusă pe foc! Vai de mine și de mine, nu pot secera deloc! Și suspină și se plânge și se vaietă nevasta: Doamne, de când sunt pe lume n-am pățit una ca asta! Începând să verse lacrimi, geme și oftă din greu, Tânguindu-se amarnic, că nu poate sta de rău. În sfârșit: Oh, bărbățele, nu pot sta mă duc acasă, Căci durerea mă topește și junghiul nu mă mai lasă! Doar va ști cumătra Floare ceva leac! mă duc la ea! Constantin ... cârligă de spinare, Prinde-a geme, scapă lacrimi, blăstămând în gură mare Toate boalele din lume. Vai, bărbate, stau să mor! Am dureri de cap, am junghiuri, toate oasele mă dor! Mă dor ochii și grumazii: tusă, trochnă și lingoare, Lângă ele, friguri, junghiuri de la cap pân la picioare! Numai Dumnezeu mă știe cum trăiesc, ca vai de mine! Ah, vezi cât sunt de pierită? Nu mă vezi tu, Constantine? Nici n-am fost în stare măcar de mâncare să îți fac, Căci de
... sfântă, scăldată în lumină. Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele Figura ta cuminte, duioasă și senină! O lene grea se lasă din cerul cald de vară. De soare-i plină casa. Tu-ncet, pășind pe scânduri, Lași storurile groase și dai muștele-afară. Apoi, prostii de-a mele asculți și cazi pe gânduri. O lene grea se lasă din cerul cald de vară. Curg valuri mari de umbră și se-mpânzesc pe vale. Din șes, privim spre codru, cum soarele se-neacă. În mirosul de iarbă, tăcuți pășim agale, Și bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă, Curg valuri mari de umbră și se-mpânzesc pe vale. Stai dreaptă-n strana vechii biserici de la țară; Eu bat la sfinți mătănii, și-i pup, și-i rog cuminte, Cum blândele-ți povețe de mic mă învățară. Tu, palidă-n extazul înduioșării sfinte, Stai dreaptă-n strana vechii biserici de la țară. Din cărți cu slovă veche și cu figuri frumoase, O lume ca de visuri, cu totul minunată, Mi-o scoți, și pe-ndelete începi a mi-o descoase. Cât farmec e-n această viață, adunată Din ...
... gingașa fată Zâmbea ca floarea de pe câmpii, Numai de soare fu sărutată Pe sânu-i fraged, pe-ai săi ochi vii. Părul său negru ca nori de ploaie De-a lung pe umeri neted cădea. Ades copila mândră, vioaie, De soare-n păru-i se ascundea. Iar când pe frunte-i ducea cofiță Cu apă rece de la izvor, Când era umedă-a sa guriță Și-i sălta floarea pe sânișor, Toți trecătorii simțeau deodată O sete mare în pieptul ... apă, cătând la fată, Și urmau drumul oftând de dor. Ea cânta dulce ca ciocârlia Ce ciripește vesel în zori, Și suna gingaș atunci câmpia Ca de un freamăt de Zburători. Ades bătrânii, stând împreună Și ascultând-o pe lângă foc, Trăgeau cu sorții, noaptea, la lună, Și vesteau fetei mare noroc. Dar într-o ... sus, pe movilă, O Babă Cloanță, din bobi trăgând, I-a zis cu spaimă: Să fugi, copilă, De străin mândru, cu glasul blând! De-atunci Zamfira în multe rânduri Vedea o umbră zburând prin nori, Și toată noaptea sta ...