Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU SUPĂRARE

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 131 pentru CU SUPĂRARE.

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între ... subsuori, trecură într-o odaie răcoroasă, mare, în care bătrâna păru a se înzdreveni ca prin farmec. Sofia Murguleț se îngrijea de babă cu un interes nespus. O puse să-și istorisească patima de la descălicătoare, îi dete cafea cu lămâie, pică oțet pe un cărbune sub nasul ei — iar pe de altă parte porunci să aducă tânărului dulceață, cafea, tutun, cu tot dichisul cuvenit. — Ia spune-ne, coană Profirițo, cum îți vine?... Aci, începu bătrâna o lungă șiretenie de vorbă: — Uite, maică, îmi vine ... său, la una și la alta, până ce un pisic, care se strecurase sub scaun, îi atrase luarea-aminte prin îndemânarea cu care se juca cu ...

 

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, și ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru școală; ș-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla ... nici o scurmătură de găină, am țâșnit odată cu țărna-n cap, și tiva la mama acasă, și am început a-i spune, cu lacrimi, că nu mă mai duc la școală, măcar să știu bine că m-or omorî! A doua zi însă a venit ... când a trece pe aici, că satul nostru e mai leneș decât alte sate. Și ne luăm noi de la școală și ne ducem cu toții. Și care săpau cu cazmalele, care cărau cu tărăboanțele, care cu căruțele, care cu covețile, în sfârșit, lucrau oamenii cu tragere de inimă. Iar vornicul Nic-a Petricăi, cu ...

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... de-ți lua auzul. Și cu încărcat și cu descărcat, la deal moș Nichifor se da pe jos și trăgea de-a valma cu iepele. La vale iar se da jos, ca să nu se spetească iepele. Chiriașii, vrând- nevrând, trebuiau să se dea și ei, căci le era ... e făcut de năjit, ba că i-e făcut pe ursită, ba că i-e făcut de plânsori și tot umbla din babă în babă cu descântece și cu oblojeli, încât lui moș Nichifor acestea nu-i prea veneau la socoteală, și de-aceea nu-i erau acum mai niciodată boii acasă. Ba chiar ... Se vede lucru că și moș Nichifor era făcut pe drumuri, căci cum ieșea afară la drum parcă era altul; nu mai sta din pocnit cu biciul, de șuguit cu toți drumeții pe câți îi întâlnea și de povestit despre toate locurile însemnate pe unde trecea. Într-o dimineață, miercuri înainte de Duminica Mare, moș ... și i-am mai tras și o unsoare de cele a dracului, de are să meargă cum e sucala. — Ai să lași cu

 

Vasile Alecsandri - Rusaliile

... a întoarce. Vai! fuiorul mi l-am tors Și bădica nu s-a-ntors! Adică, ferească Dumnezeu pe-o femeie să se mărite cu vornicul satului, că nu mai are parte de bărbat! Iaca eu, de-o săptămână de când m-am cununat cu Toader Buimăcilă, care-i vornic aici în satul lui Cremene, trăiesc ca ș-o vădană; nu văd pe soțul meu cu zilele și cu nopțile!... (Oftează.) Sărmanu! a ajuns de clacă de când cu prefăcăturile aieste nouă. SCENA II SUZANA, ȚĂRANCE (mergând la fântână cu cofe) ȚĂRANCELE La fântâna dintre flori Fetele se duc în zori Să-și umple cofițele, Să-și scalde gurițele. La puțul fărtatului Merg babele satului ... SUZANA: Da bine, bărbate, din toate satele o cerut mastic? TOADER: Din toate, pe cât am auzit. SUZANA: Și oare ce-or să facă boierii cu-atâta mastic? TOADER: Spunea vătavu de la Pepeleni c-au să prunduiască cu el soșelele cele nouă. SUZANA: Pare c-a mai venit o hârtie și azi-dimineață? TOADER: A vinit, da. Cică să ... zi-mi domnule. Acest cuvânt e latin, și ascendinții nostri, precum scii, Teodore, erau de viță latină. Strămoșul meu, generalul Galuscus, care era ver primare ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... pașapoartele. Cine dracu i-a îndemnat să se îmbrace ca niște marchidani și să cutreiere satele? Văzut-ai pe cel mai tânăr? Tuns, cu chipiu de uniformă, cu opinci și cu bocceaua în spate, parcă era un dezertor. La Gârcina i-ai scăpat sfinția-ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni ... Almaș pe poteca de picior, ce taie dealurile de-a curmezișul între răsărit și miazănoapte. La dreapta se întinde un șir de coline cu povârnișuri dulci și acoperite cu sămănături, fânețe și ciritei ; la stânga colinele se schimbă în dealuri, și, mai departe, între apus și miazănoapte, dealurile devin munți, al căror lanț umple ... și mai bine, ieșirăm pe creasta unui deal lutos și sfărâmat, care se ridică la o mică înălțime deasupra Almașului. Scoborârăm în sat, trecând pârâul cu același nume, și merserăm la micul schit de călugărițe, care se află din sus de curtea boierească. Starița schitului era rudă cu tovarășul meu de drum și, prin urmare, de la sine se înțelege că furăm cu deosebită cinste primiți. E foarte atingător lucru să vezi cu câtă bunăvoință și

 

Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle

... care ai timp și nu ești bolnavă să nu-mi scrii e mai puțin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume.    Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste ... care mi-o atribuiți.    Niciodată Doamnă, desfacerea noastră, de-ar fi trebuit să aibă loc, nu s-ar fi căzut a se face cu atâta amărăciune, cu care ați făcut-o DVoastră. După ce dar veninul acestei amărăciuni m-a desiluzionat cu desăvârșire asupra suportabilității unor relațiuni între noi, după ce am judecat că continuarea lor ar fi o nenorocire pentru Dta și pentru mine, după ce ... convingere care mi se impune prin deosebirea caracterelor noastre, m-am mulțumit cu visul unei fericiri trecute, știind bine că alta viitoare nu mai e cu putință, DVoastră pare că găsiți o deosebită plăcere de-a mă tortura cu destăinuirea unor hotărâri, copilărești și condamnabile, la care nu m-aș fi așteptat din partea unei femei atât de inteligente, atât de grațioase precum sunteți ...

 

Alecu Russo - Soveja

... dar singur... adică sechestrat într-o vizuină fără orizont, unde soarele abia pătrunde-n silă printre niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e ... răspund; știu eu seama; dacă va fi vorba despre bucata mea, eu nu ies din această dilemă; ori este cenzură, ori nu este!" Mă sui cu aga în trăsura lui și mă pune la dreapta, drăguțul! Nu-mi aduc aminte vorbele fără șir ce am schimbat cu aga; eram departe, foarte departe de ce mi se pregătea și mai ales de locul, de unde aveam a scrie acestea; nu știu ... geografică. Sosim la dl ministru; tindele erau pline de slujitori, de gens-d'armi (oameni ce sunt astfel numiți, fiindcă niciodată n-au umblat serios cu vreo armă în mână), de comisari și alte felurite fracțiuni ale stăpânirii, însărcinați ...

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... care stă aproape de minister." Românește: care este inspirată de minister, nemțește: dem Ministerium nahe steht. În Federațiunea din 15 aprilie 1868: "Lupta va fi cu atât mai crâncenă, deoarece astăzi..." Românește: cu atât mai crâncenă, cu cât astăzi. Dar nemțește: der Kampf wird um so hartnäckiger sein, indem — cu obsevațiune că și acest indem se găsește numai în stilul cel neîngrijit al germanilor din Austria, ale căror jurnale sunt uneori tot așa de rău ... cele prusiene, ca jurnalele române austriece în comparare cu cele din România liberă. Transilvani a își începe no. 1 din 1 ianuarie 1868 cu următorul anunț: "Începem acest no. al Transilvaniei cu lucrările adunărei generale din a. 1867 nu numai pentruca aceleaș trebuie să se publice ca și până acum, și și pentrucă acea adunare ... nu slăbim întru nimic încrederea redacțiunii în meritul foii sale, însă trebuie să mărturisim că, dacă Transilvania va continua ca pănă acum, și mai ales cu aceeași limbă cu care sunt scrise primele 11 numere, dreptul la "recunoștința publică" merită să fie micșorat în mod considerabil. Pentru a reveni la germanisme, găsim ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea

... lafuri și să-i facă giumbușuri. - Ascultă-mă, Aghiuță puiule... Dumneata numaidecât ai să iei din comoara-mpărătească suta de mii de galbeni aduși alaltăieri cu zgârcitul pe care-l îngropară cu talerul pârliții de mahalagii, că-ncepuse să le miroasă - zi o sută de mii de galbeni. Apoi, o să te-mpelițezi din cap până-n ... în chip de om muritor și să te duci pe pământ, în ce loc ți s-o părea mai potrivit. Acolo - ascultă bine, astâmpără-te cu codița! - să te căsătorești și să trăiești cu nevasta zece ani. Pe urmă să te faci că mori; să-ți lași acolo trupul, și să te-ntorci să-mi dai socoteală una câte ... Manuc. Acolo, a chemat îndată un samsar și i-a spus să-i găsească fără zăbavă o pereche de case frumoase, cu încăperi multe pentru stăpâni, musafiri și slugi, la aer curat, cu grădină și fântână-n curte, cu pimnițe, bucătării, spălătorii, cu grajduri și șoproane, în sfârșit cu toate câte trebuiesc pentru așezarea cuviincioasă a unui negustor chiabur. La vreo câteva zile, casele erau și dereticate

 

Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența

... văd icoana din Santa Maria, lângă care întâlnisem pe prietenul meu; două lacrimi sticleau ca două briliante pe genele sale... Mă întorsei iute către V*** cu gândul de a-i comunica ideea mea, dar el era leșinat. Înfățișarea acelei necunoscute îi făcuse o impresie atât de mare că își ... l aduce în cunoștință... În sfârșit V*** deschise ochii; figura lui era galbenă și tulburată; căutăturile lui erau sălbatice. El se uită peste tot locul cu înfiorare, și pe urmă apucându-mă de mână: ,,Haideți degrabă, îmi zise, haideți să o găsim... Cecilia mea trăiește!" Ieșirăm din cafenea fără a ... puteam stăpâni de oarecare palpitare de inimă. Fieștecare caretă pentru mine era un izvor de impresii noi, însă V*** părea că nici nu le vedea. Cu cât ochii mei erau înfocați, cu atâta ai lui erau reci în fața unei priveliști atât de vesele și de încântătoare. -- N-ai de gând să te oprești aici? îl întrebai ... întindea deasupra noastră; părul său, ridicat de vântul de seară, fâlfâia în aer și lăsa liberă fruntea sa largă și genială. -- ,,Privește, el zise deodată cu un glas puternic; privește, iubite,

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... tace, face și așteaptă ca taică-său să se bucure, iar Busuioc e tată și se bucură și atunci când nu prea are de ce. Cu toate aceste, acum Busuioc stete pe gânduri. De mai cu minte era fiul său mai cu minte; acum însă nu era vorba de minte, ci de trecere, și trecere tot el, tatăl, avea mai multă. Știa pe toată lume, și toată ... zile a voit s-o facă. - Tu știi că eu te las de bunăvoie, îi zisese ea atunci; de vrei s-o faci cu de-a sila? De acolo înainte el nu mai voia să o sărute, iar acum, cu un an mai bătrțn, îi era ciudă că n-a voit, și n-ar fi vrut să deie față cu dânsa, pentru ca nu cumva să-l împingă păcatul să-i arate că poate voi, dacă vrea, chiar și mai mult. Nu dar la Simina ... de la marginea Câmpiei. Aici e începutul. Satul se-ntinde la poalele celui din urmă șir de dealuri. Din sus de sat locurile sunt presărate cu vii, și mai sus, coasta e acoperită ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>