Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUCE(O VIAȚĂ)
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 463 pentru DUCE(O VIAȚĂ).
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi ... de adăpost, s-au strîns rătăcitorii să puie la cale măruntele trebi. Fără umbră de sfială, ca în vremea cînd omul nu cunoștea încă păcatul, o fată, cu un gest natural, și-a scos cămașa și s-a pus s-o cârpească. Luminos ca o rază părea firul de ață ce-l înălța și-l cobora acul din mîna ei. Negre, ca niște șerpi, șuvițele părului i se rostogoliseră peste ... unde nu i-am întîlnit, și totuși un prieten îmi spunea că pașii aceștia rătăcitori știu unde merg și că voințele acestea în mișcare au o țintă. Îmi spunea că cetele acestea răzlețe nu sînt decît fărîmele conștiente ale unui mare trup, și că ...
... sub umbra deasă a crengilor despletite, un izvor din care și ele își sug viața. Izvorul curge subțire, întinzând în față, ca pe o năframă, o baltă mică, pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, câte o rază de soare. În frunzișul salciilor acestora se strâng stoluri întregi de păsări, de stau ziulica întreagă să se adăpostească de căldura cotropitoare. Privighetori, scatii ... piruit, spre seară, de te crezi în rai. Nimeni altcineva nu calcă sub acest umbrar singuratic. Și păsările trăiesc ca-n împărăția lor... Azi e o zi înăbușitoare. E în iulie. Aerul undulează, pare că-i răsufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ... izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot. Și bietul viețuitor se topea; amețit de căldură, o luă într-un noroc înainte, încotro l-o duce soarta. Și, când se credea pierdut, zări cu ochii lui mici, roșii, fără de gene, cu ochii lui cei îngropați în grăsimea capului, pâlcul ademenitor ... se repezi, nebun de bucurie, gonind păsările, care zburară înfricoșate. Se afundă, până la urechi, în baltă, apoi închise ochii, răsuflând cu poftă aerul răcoritor. ...
... m-a luat ca să aibă cine să-i ție soroacele de sufletul răposatului. Din ziua întâia a cununiei și până astăzi, o dată n-am văzut-o zâmbind; de atunci și până astăzi cu trupul e aicea pe lumea asta și cu gândul e la Dumitru pe lumea ailaltă. GHEORGHE: O fi fost cu ea mai bun ca tine. DRAGOMIR: Mai bun!... De unde știa ea din ziua întâia că n-o să fiu și eu poate mai bun decât el. Eu n-o iubeam?... Că dacă n-aș fi iubit-o!... Și mai în sfârșit, înțeleg să plângă o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat? GHEORGHE: Ei! DRAGOMIR: Da; de ce... dacă ... apucă de mână ș-o duce hotărât în față. ) Ce vrei?... Ce te uiți așa la mine?... Ce gândești?... Eu l-am omorât?... Da? Spune! ( o smucește. ) ANCA (hotărât): Dragomire, ești nebun. ( își face cruce. ) DRAGOMIR: Nebun?... Spune... ( o smucește iar. ) GHEORGHE: Dragomire! ANCA: ...
Alexandru Macedonski - Prietenie apusă
... Alexandru Macedonski - Prietenie apusă Prietenie apusă de Alexandru Macedonski I Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi -- Pitorească o zărirăm printre plante urcătoare, Și era prietenie între noi, și zi cu soare, Zi de vară-apunătoare spre poeticele culmi. Într-o vale liniștită moara ta dormea în pace Și pârâul fără zgomot o scălda și se ducea, Nici o șoaptă omenească adierea n-aducea, Ci abia ieșea un freamăt de sub frunzele opace. Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi, -- Și era pârâul neted ca un luciu de oglindă; Însă soarele de vară își sfârșise-a lui colindă ... luminoasă și voioasă... Avea dafini la intrare și năuntrul ei cânta Visul clar al poeziei, voce-n veci armonioasă, Când e-n taină-nsuflețită de-o simțire ca a ta. Luminoasă și voioasă ți-era casa părintească... La intrare verzii dafini o-nfloreau fermecători, Avea aer împrejuru-i, soare cald s-o poleiască Casa ta ce-adăpostise anii tăi surâzători. Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă, Și puteai să dormi năuntru de restriște neatins; Însă, — soarta e pe bunuri pământești invidioasă... Când un vis ne nălucește ...
Dimitrie Bolintineanu - Buciumul și fluierul
... fluierul de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 Buciumul 2 Fluierul 3 Buciumul 4 Fluierul 5 Buciumul 6 Fluierul 7 Buciumul 8 Fluierul Buciumul În darn moduli, o, fluiere, Cântări de fală pline, Căci moartea naște-n suflete Ca viermi în flori divine. A fost un timp de glorie; Azi piere ... ude buzele. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În patria vitejilor . . . . . . . . . . . . . . . M-apasă viața ș-aerul Și sufletu-mi slăbeste! Îți las, frumoasă patrie, Eternă salutare. Nu voi S-am tot o mormântare! Fluierul Când să fii o stană rece mărmurată, Dulce țara mea! Din a noastră viață jună și-nfocată Te vom re-nvia! Viața ta-i a noastră, viață
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
... găsește numai în cele două volume de Nuvele, cu care a debutat. Acolo e Popa Tanda , acolo e Budulea taichii , acolo sunt Scormon , O viață pierdută și Moara cu noroc . Cine nu cunoaște mai cu seamă această din urmă nuvelă nu cunoaște pe Slavici și nu cunoaște una din cele ... pe care autorul le plasează cu vreo cincizeci de ani în urmă, în preajma unui orășel din Ardeal, într-un colț de lume evocat cu o mare putere de sugestie. Caractere tari, de oameni primitivi, se ciocnesc violent într-o atmosferă tragică impresionantă, zugrăvite viguros și nuanțat în același timp, cu o pătrundere psihologică surprinzătoare. Intriga e condusă cu aceeași măiestrie. Toate sunt fericit îmbinate, până și tonul sfătos și stilul cam greoi al scriitorului ardelean pare ... personagiu unic în literatura noastră, exemplar de om straniu, care te urmărește ca enigmaticul Svidrigailof din Crimă și pedeapsă . Moara cu noroc nu-i numai o nuvelă bogată, e în același timp un mic roman de moravuri, tot atât de interesant, prin fondul de viață locală pe care e proiectată acțiunea principală, prin tipurile de al doilea plan sau abia întrezărite, prin pitorescul lui special — ca și Bordeienii dlui ...
George Coșbuc - Blăstăm de mamă
... Cari au venit azi la noi, Mie-mi place unul tare Și la mers și la cătare, Că-i înalt și subțirel Și m-aș duce după el! Dar Lena pe gânduri sta; Gândurile-o frământa Și cu jale cuvânta: Draga mea, Lenuță fată! Fiind așa-ndepărtată Dor de tine-o să m-apuce, La mine cin te-a aduce!? Doi fii ai Lenei strigau Și din gură cuvântau: Pe Lenuța nu o da Și de noi n-o strămuta! Dar feciorul cel mai mic, Constantin, copil voinic, Lăcrima din ochi cu jale Și-așa-i zise mamei sale: Nu ești, mamă, cu dreptate ... suntem doară trei frați, Toți crescuți ca niște brazi Și noi ți-om pute aduce Pe Lenuța ta cea dulce!... Așcultă, mamă iubită, Pe Lenuța o mărită: N-o lasă nemăritată, Pire-ar cât de-ndepărtată: Căci, de te-a ajunge dor Io-ți rămân doară fecior. Eu la dânsa duce-m-oi, Acasă aduce-o-voi. Și Lena se-ndupleca Pe Lenuța-o mărita. II Dar a fost ce-a fost să fie, C-au fost boale și urgie Și-a dat ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... pârcălabului Ivașcu HERA, fata pârcălabului Grumază STĂNIȘOARA, fata pârcălabului Ieremia OANA DOCHIA Căpitani, copii de casă, aprozi, hotnogi, hânsari [1] etc. Actul I În stânga, o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fier, sfârșindu-se cu o terasă pusă pe tălpi de piatră. O ușă dă pe terasă. Mai departe se vede turnul castelului. În dreapta, o poartă. Ceva mai în fund, un puț cu două roate și cu un colac de piatră. O albie cu apă de nălbit. Lângă puț, o salcie pletoasă. Ograda domnească, cu arbori și copaci bătrâni, înconjurată cu ziduri vechi. Jețuri, scobite în piatră, la umbra copacilor. În fund, o parte din orașul Suceava și valea râului Suceava șerpuind dinspre munte. E o zi de toamnă. Vântul suflă. Frunzele cad. Scena I IRINA, REVECA, BĂLAȘA, ILINCA, ILEANA, DOMNICA, ANCUȚA, OLEANA, FIRA, LISANDRA, JOIȚA, HERA, NEAGA, STĂNIȘOARA, OANA, DOCHIA ... câte ori îmi înfăș pulpa dreaptă zic doamnei: Oana, piciorul meu. Piciorul meu, vrednic ca Oana. (Scapă sabia într-adins.) Oană... (Oana ridică sabia, i-o dă și dă să-i sărute mâna, dar n-o ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... dat nimic. Dintre noi, cel pe care îl iubea mai mult era tocmai vrăjmașul metodului său. Pentru acesta analiza era un mijloc, adesea fără nici o importanță. Vederile generale, dragostea sintezei ș-a sistemului erau puterea și mulțumirea lui. Puternic și violent, o discuție de mai multe ore o închidea într-o frază largă și vârtos așternută. Cât pentru neînțelegerile sociale - deosebiri de stare, de naștere, de inteligență și de trepte - erau o greutate închipuită, căci toate pe lume sunt bine și armonic; tot ce poartă pe umeri un popor e drept să poarte; formele sociale și legile ... cărțile e în vis. Mi-e frică să mă mișc. Numai când mă spăl cu apă rece, încet-încet, se trezește în mine știrea de viață, de mișcare, de lumină. Sunt obosit. Aș vrea să ne odihnim. Sărirăm un șanț plin cu buruieni înflorite, tăiarăm o pădurice de stejar, plecându-ne supt rămurile cu frunze late și crețe. La umbra unui carpen voi Trubadurul să poposim. Ne îngrijea soarta Trubadurului. Totdeauna ... pământ, și acum, primul glas pentru voi să vă fie al meu, prima față să vă fie a mea, cea dintâi idee de viață
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai ... filomela aspiră la renume Când noaptea-ntreagă cântă l-al apelor susur? Tot astfel cântai și eu, precum omul respiră, Cum pasărea ciripe, cum sună-o biată liră, Cum vântul suflă, geme, cum apele murmur. Amor, cântare, rugă, atât fu a mea viață; Din toate câte omul dorește și învață, Amici, la ora morții nimic nu regret eu; Nimic, decât suspinul spre bolta înstelată, Extazea lirei mele, tăcerea ... are sunet la suflet a răspunde; În ceruri mă așteaptă alt luth, de serafimi. Peste curând ca dânșii trăi-voi a viață În verva imortală ș-eterna dimineață Divinelor concerte, în hor de cherubimi. Peste curând... dar moartea c-o mână grea detună Ș-atinge a mea liră. Se sparge și răsună Și plânge ca ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai ... filomela aspiră la renume Când noaptea-ntreagă cântă l-al apelor susur? Tot astfel cântai și eu, precum omul respiră, Cum pasărea ciripe, cum sună-o biată liră, Cum vântul suflă, geme, cum apele murmur. Amor, cântare, rugă, atât fu a mea viață; Din toate câte omul dorește și învață, Amici, la ora morții nimic nu regret eu; Nimic, decât suspinul spre bolta înstelată, Extazea lirei mele, tăcerea ... are sunet la suflet a răspunde; În ceruri mă așteaptă alt luth, de serafimi. Peste curând ca dânșii trăi-voi a viață În verva imortală ș-eterna dimineață Divinelor concerte, în hor de cherubimi. Peste curând... dar moartea c-o mână grea detună Ș-atinge a mea liră. Se sparge și răsună Și plânge ca ...