Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUCE (SPRE)
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 673 pentru DUCE (SPRE).
Ion Luca Caragiale - Un incident de senzație
... în anul 1844... „hlamida pe care a purtat-o mântuitorul când l-au dus la Golgota ca să-l răstignească pre el spre îndeplinirea scripturilor și spre a noastră, a nepocăiților, răscumpărare de blestemul păcatului strămoșesc..." Gazeta orașului Metz, în număru-i de la 20 septembre același an ... numai atâta ne rămâne să știm care din cele 18 hlamide o fi cea pe care-n adevăr a purtat-o mântuitorul suind spre Golgota." Firește că părintele Ronge, dacă trăia cu trei veacuri mai-nainte, ori n-ar fi-ndrăznit să meargă atât de departe cu patriotismul lui ... tot n-a rămas: autoritatea bisericească numaidecât l-a dat afară din slujbă și i-a ridicat darul — spre marea părere de rău a poporenilor lui. Se zice că, pentru a-l despăgubi întrucâtva de prigonirea episcopatului, i s-ar ... datoria în adevăr creștinească, s-a mângâiat și cu atâta de fulgerele episcopatului. De acolo de unde extragem aceste note și documente, dăm, spre ...
Ion Luca Caragiale - Liberalii și conservatorii
... triste nu este decât un singur leac, ura personală, și d. C. A. Rosetti, ca un eminent bărbat politic, își dă toată silința spre a deștepta în țară acest sentiment binefăcător. Și d. C. A. Rosetti a izbutit: în adevăr, astăzi cei mai ... sunt două cete vrăjmașe și că partidul conservator este o Plevnă internă. Este foarte aproape de adevăr, deoarece știe, că însuși lucrează zi și noapte spre a produce acest rezultat. Îndată ce ar înceta ura și frica, îndată ce interesele particulare nu ar fi angajate în luptele politice, d ... de voie de nevoie, aceia cari își au interesele angajate în operațiile firmei liberale vor începe să țipe mai amarnic. Nimeni cu minciuna nu poate duce foarte departe și încetul cu încetul lumea își aduce aminte de starea în care se afla țara pe când era guvernată de oameni capabili și ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... copac de un an, crescut în vale, la poalele dealului dinspre răsărit. Dar, peste noapte, Odobac voinicul se gândește ce se gândește, se scoală, se duce la nuc, îl apucă bărbătește de trunchi, îl smulge cu rădăcini cu tot și se suie de-l înfige drept în creștetul dealului. S-o ... lacrimile cu mâneca, își suflă nasul, aruncă leațul și ieși pe poartă. Toader se învârti prin casă, prin ogradă, apoi porni și el; o luă spre Moghileni. Satul nu era cine știe ce departe. Moșneagul era deprins cu drumul acesta. Cum ieși din văgăuna Arșițenilor și mai merse puțin încolo, pământul ... său un hoț de cai, ba se spunea că și Ruja îi ajută, că trece și ea, noaptea, Prutul înot, când apele-s mari, și duce cai dincolo, în țara rusească. Cu gândurile acestea, Toader Odobac dumecă drumul și, fără de veste, se trezi în imașul Moghilenilor. Cum își aruncă privirile ... așa gura murgului, că i-o sângera... și-i cal de furat. Pe urmă sări jos, dădu calului o palmă, și surul își luă vânt spre herghelie, iar fata luă mâna moșneagului. — Lasă, mai bine odihnește-o, că o să ai ce struni mai târziu. Toader Odobac se uită iar ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... curajul unui domesticitor, apropiindu-se de colosala coli-vie de fier, în care lâncezeau de veacuri milioane de robi, ținti cu o rugă ochii săi spre cer și, cu o mână făcându-și cruce, cu cealaltă deschise poarta acelei colivii. Milioane de voci ale roÂbilor rugiră de bucurie, năbușind la ... odăi ale proprietarului Klimenko erau înșirate mese cu bucatele cele mai gustoase și cu băuturile cele mai alese, iară benchetul și beția contenea de abia spre zori de zi când toți consumatorii ca după un război ședeau trântiți morți beți pe sub mese, prin jilțuri și în toate ungherele casei, unde ... serbare erau trimise sute de invitări tuturor veÂcinilor, la prieteni și cunoscuți. O mulțime de butoaie cu păcură erau înșirate pe la răspântiile drumurilor spre a ilumina calea. Doi urși aduși de la Perma erau sloboziți în codri, unde se aflau și o mulțime de vieri și căpriori ... bizuiau a se apropia fără arme bune. În zilele senine și fără vântoase se zărea cum se urcau din acel spațiu de verdeață spre albastrul cerului stâlpi de fum alb ce ieșeau din bojdeucile pădurarilor aleși din robii boierești. Apele tulburi ale râului Ross curgeau la marginile acestor codri ...
... tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit ... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții! Însă vremea trece; viața, cu ea. Și-acuma îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la ușa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mișca ... urmărea până ce se făceau nevăzuți. Înțelegea și aștepta să-i vie ceasul. Într-o dimineață și-a zărit stăpânul de departe venind spre el, cu mâinile la spate, ținând ceva ce sclipi la o întorsătură în bătaia soarelui. Pentru el venea. Atunci, în sufletul lui parcă a ... în curtea în care trăise, în mijlocul lucrurilor de care n-ar fi vrut niciodată să se despartă, sub privirile care nu se mai îndreptau spre el prietenoase. Și, deodată, o groază, o frică de locul acela în care suferise atâta îl cuprinse. Își adună toate puterile, apoi, ca și cum ...
... căldura cotropitoare. Privighetori, scatii, măcălendri, sticleți, floreni, câte și mai câte alte neamuri de zburătoare, toate își găsesc aici sălașul. E un ciripit, un piruit, spre seară, de te crezi în rai. Nimeni altcineva nu calcă sub acest umbrar singuratic. Și păsările trăiesc ca-n împărăția lor... Azi e o zi ... Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot. Și bietul viețuitor se topea; amețit de căldură, o luă într-un noroc înainte, încotro l-o duce soarta. Și, când se credea pierdut, zări cu ochii lui mici, roșii, fără de gene, cu ochii lui cei îngropați în grăsimea capului, pâlcul ademenitor ...
Ion Creangă - Povestea porcului
... mine, că mare jale și alean or fi mai ducând mamele lor pentru dânșii! Mai bine că al nostru nu poate vorbi și nu-l duce capul, ca pe alții... la atâtea iznoave. — Bune-s și acestea, măi babă; da' bună ar fi și aceea când ar avea cineva un ... să vezi cine sunt eu. Atunci moșneagul, nemaiavând ce zice, își piaptănă barba frumos, ia toiagul bătrâneților în mână, apoi iese din casă și pornește spre împărăție și, cum ajunge în târg, se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului. Un străjer, cum vede pe moșneag că stă pe-acolo, îl întreabă: — Da' ce vrei, moșule! â ... la împăratul; feciorul meu se prinde că i-a face podul. Străjerul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce înaintea împăratului. Împăratul, văzând pe moșneag, îl întreabă: — Ce voiești de la mine, moșule? — Să trăiți mulți ani cu bine, luminate și preaputernice ... de drum și nu umbla cu gărgăunii în cap. Moșneagul, auzind aceste chiar din gura împăratului, se pleacă până la pământ; apoi iese și pornește spre ...
... e gol... Departe, zdrențuită, se flutură-o batistă, Cum trece singuratec, neliniștit, un stol... Și ție ți se pare că pleacă dela tine Aceste călătoare spre alte zări mereu, Spre alte țări, cu soare, spre vară, spre mai bine, - Și toamna asta tristă te-apasă tot mai greu... Și ție ți se pare că duc cu ele vară, Că duc cu ele ...
... dat dulcea să guriță, Mi-a dat dulce sărutat. Cât va fi în ceruri luna, Cât va fi senin pe cer, La Gindeca, spre
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... se zguduia și tresărea speriată. Apoi, în răstimpuri, cântecele prelungi ale flăcăilor străbăteau negurile toamnei și se duceau departe-departe, într-acolo, de unde numai spre primăvară se întoarnă păsările călătoare. Era frumoasă noaptea în mâhnirea ei posomorâtă, și frumos sunau glasurile flăcăilor. Melodia cântecului lor foarte bine se potrivea cu ... Moșu Dumitru îi aruncă din urmă o privire mânioasă și-i strigă: — Și piei din ochii mei, să nu te văd beat. * * Soarele scăpăta spre asfințit. Ziua de duminică era posomorâtă. Pe deasupra satului, în cerul cenușiu și nemărginit, umblau niște nouri mari, întunecați, și părea că ei au de ... a cerului, ajungea când și când croncănitul prelung al ciorilor. Satul tot poartă o pecete de sărbătoare. Pe drumul cel mare și larg, ce duce drept la biserică, năvălesc într-acolo șiruri împodobite, împestrițate de oameni. Mai mult vezi gospodari, bărbați în stare, apoi bătrâni și fete. Gospodarii merg domol ... încolo, când va ieși norodul din biserică și vor prinde a se încinge jocurile. Flăcăi mai nu se mai zăresc pe drumul ce duce la biserică. Ei se primblă pe ulițele satului, mai mult cuprinși de mijloc, glumesc și trag țăhărci. Așteaptă și ei să iasă mai degrabă popa ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
... Alexandrescu - Bistriţa (Încheiere) Bistrița (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Coborându-ne de la peșteră, însoțiți de vuietul Bistriței, ce curgea în vale, luarăm o potecă ce duce la Arnota, mică biserică, spre miazănoapte, așezată la o înălțime de două ori mai sus decât peștera; deși Arnota se vede din curtea mănăstirii, dar îndată ce începi a ...