Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂ
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 2416 pentru FĂ.
Antim Ivireanul - Dedicația Psaltirei românești, tipărită la București, în anul 1694
Antim Ivireanul - Dedicaţia Psaltirei româneşti, tipărită la Bucureşti, în anul 1694 Dedicația Psaltirei românești, tipărită la București, în anul 1694 de Antim Ivireanul Blagocestivului, prealuminatului și preaslăvitului domn și oblăduitoriu a toată provoslavnica Țara Rumânească, bunului și creștinului Ioan Costandin Băsărabă voevod și al mieu de bine făcătoriu și milostiv stăpân, cu plecăciune metanie făcând, de la Dumnezeu toată buna fericire poftesc. Toată zidirea văzută și nevăzută, cuvântătoare și necuvântătoare, câtă s-au făcut de cea adâncă a lui Dumnezău înțelepciune, înălțate și luminate doamne, carĂ©și după firea sa, silĂ©ște de-și arată slujba și lucrarea ei, după cum i s-au poruncit. Stihiile ca niște întâe pricini îndeamnă pre toate chipurile neamurilor, de-și dau roada sa la vrĂ©mea lor. Iară mai vârtos de toate, fericita și mai aleasa și cuvântătoarea zidire, omul, silĂ©ște de aduce nu numai un fĂ©liu de roadă, ce foarte multe câte trupești, iară mai multe sufletești, de vrĂ©me ce și el de doao s-au zidit, adecă den suflet și den trup. Și toate pentru el s-au făcut și i s-au dat aciastă simțitoare lume cu toată frumusĂ©țea ei, ca ...
Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii
... Și care vor fi bolnavi să să ispoveduiască mai adĂ©se, făcându-și și maslu și să se cuminece adĂ©se; și așa să vor face părtași vieții cei de vĂ©ci. 5. Să nu să cetească cărțile ereticilor nici dăscăliile și învățătura lor cea hulitoare să nu să asculte de ...
... Giubeaua la piept își strînge, Calcă noduri și noroaie Ș-îi spuse a sa nevoie. El, văzînd că n-are pace, În sfîrșit face ce face, Îi dă cu întăriri bune, A-i plăti soroc îi pune, Și așa de dînsul scapă, Bînd de necazu-i o apă. Deci ...
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... toate : îți voi aduce mană — Vom fi în veselii.» Și-mi răspundea copila : — «Și eu, cu sîrguință, În lipsa ta, voi face ce-o sta-n a mea putință, Ce trebuință cere. Și cînd te vei întoarce, ți-oi da îmbrățișare, Voi fi cu îngrijire ... în bătătură Pe îngerașul meu ! Oh ! ce plăcere, Doamne! cînd într-o zi mi-arată Că am plecat pe drumul de a mă face tată ! Mărite Dumnezeu ! Eu mă topeam cu ziua de multă nerăbdare. Gîndeam ca ce dulcețuri să-i dau eu demîncare, Ce poate să poftească. Dar ...
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor
... le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva ...
Dimitrie Bolintineanu - Veneticii
... odată bravi, Căzură fără luptă sub jugul ce Grecia Le puseră prin datini și-omoară România. Acest venin viază chiar azi ascuns în flori, Și face slăbiciunea acestor servitori, Ce învățați să fie robi la streini în țară S-agață cu furoare d-ale lor crude feare. Când vede veneticii pălește ...
Ion Luca Caragiale - Decadență
... liniștiți de parcă n'ar fi la guvern un partid adversar, desbătând cu sânge rece ca la Academie, ba încă permițându-și a face și glume și spirit. Auzi glume și spirit când ești în opoziție! Niciun orator nu se bate cu pumnul în piept. Niciunul nu răstoarnă sfeșnicele ... căutat, cu modestele mele mijloace artistice, să-i păstrez pentru posteritate. Puteți spune orice, eu cred că suntem în plină decadență. D. N. Filipescu îmi face doctrina unui curent sănătos de judecată publică, în care să nu mai fie posibilă minciuna și fraza goală. Dd. Tache Ionescu și Disescu vorbesc la ... salturi enorme de propoziții, chiar ilogice, chiar absurde, stupide dacă e nevoie, numai să fie calde și spontanee, până m'o năuci, până m'o face să scrâșnesc din dinți și să strig ca un turbat: sus poporul! Iată ce înțeleg eu prin orator. S'a pierdut astăzi, din ...
Ion Luca Caragiale - Guvernul și modificarea art. 7
... așa de hotărîtoare în sensul negativ, nu o putem numi un subterfugiu. Însă Românului îi trebuia o întorsătură de condeiu, pentru a putea face celor interesați din lăuntru și din afară prețioasa declarație că partida roșie, care la 66 făcuse cererea de a se șterge restricția contrară ...
Ion Luca Caragiale - Infamie...
... într-un peș un serviciu șchiop de salată. Băiatul mi-aduce un borș... Nenorocitul! Vrea să-mi toarne borșul din ceașcă în farfurie și, stângaci, face o mișcare cu cotul și răstoarnă peste plicul meu serviciul cel șchiop. Piază rea! zic eu în gândul meu... S-a vărsat undelemnul ...
... într-un peș un serviciu schiop de salată. Băiatul mi-aduce un borș... Nenorocitul! Vrea să-mi toarne borșul din ceașcă în farfurie și, stângaci, face o mișcare cu cotul și răstoarnă peste plicul meu serviciul cel schiop. Piaza rea! zic eu în gândul meu... S-a vărsat undelemnul ...
Ion Luca Caragiale - Prea sărac
Ion Luca Caragiale - Prea sărac Prea sărac de Ion Luca Caragiale Pauverte, pauverte, c'est toi la courtisane... (MUSSET) Am zis iubitei mele: „Vino La câmp, s-auzi un pitpalacâ€�. Ea: „Da, îmi place pitpalacul... Dar nu merg: tu... ești prea săracâ€�. Plimbându-mă-n singurătate, O odă gloriei eu fac: Dar gloria se depărtează „De ce fugi?â€� zic. — „Ești prea sărac!â€� Mă duc atunci la masa verde, Să-ncerc norocul — poate fac O lovitură... Dar norocul „Pleacă, îmi zice; ești sărac!â€� Mă duc acasă melancolic. Stau trist, visând într-un ceardac, Și pițigoiul din grădină Îmi fluieră: „Ești prea sărac!â€� Mă duc la editor c-o carte. E iarnă, frig — voi să mă-mbrac; Dar editorul mă respinge: „Nu te-editez; ești prea sărac!â€� Atunci, voii de disperare Să mă atârn de un copac, Dar craca fuse prea subțire, Mi-a zis trosnind: „Ești prea sărac!â€� A! sărăcie! Monstru palid, Când oare am să-ți viu de hac? Și sărăcia îmi rânjește Sardonică: „Ești prea sărac!â€� Îmi place către primăvară Să mănânc ochiuri cu spanac. ...