Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IN APELE LUI

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 714 pentru IN APELE LUI.

Mihai Eminescu - Mușatin și codrul

... te-ndeasă, Numai de-o cărare-mi lasă, Și te trec în curmeziș, Doar de-oi da de-un luminiș Și în el izvor de apă Să văd șoimul cum se s-adapă. Zice codrul liniștit: ­ M-am pus de am înfrunzit Pentru că tu m-ai dorit. Iară valurile ... zi se face. Codru-n două se desface Și pe ape rotitoare Scânteiază mândru soare. Și-nainte-i vede-un munte Cu-a lui creștete cărunte, S-a clădit stâncă pe stâncă Începând din vale-adâncă, Și purtând pe el păduri Peste nourii cei suri, Își ridică ...

 

Veronica Micle - Lac oglindă

... sîn ca de mătase nemișcat și pacinic luce Lac-oglindă cu-a sa față netedă ca un cristal, Vecinie limpezi a lui ape, vecinie făr' de nici un val. Călătorii spun, că lacu-i o minune nestimată, Resfrângând și stânci și arbori în oglinda sa curată, Fără ...

 

Dimitrie Anghel - Fata din dafin

... licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne drumul pe unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul ... piept și un galben trandafir în mină. Dar dafinul rămînea neclintit, murmura cînd bătea vîntul și arar se înfiora de un suspin ca din adîncurile lui venit, căruia în zadar căutam să-i dăm o tălmăcire... De Fata din Dafin ne era dor nouă, și cîte nopți n-au crescut și ... visate i-am așteptat, căutîndu-i de atunci pretutindeni în lume... Dacă dafinul bătrîn nu și-a deschis inima să-mi arate comoara lui, comoara întreagă de poezie a nopților pe care le-am pierdut privind la dînsul mi-a pătruns fără de voie sufletul ... făcut să știu ce-i îmbătarea și să-mi pot fermeca singur, oriunde aș fi, întunericul. Și ca dafinul acela bătrîn ce-și păstra comoara lui, arborul acela sădit în decorul minunat al grădinei noastre, așa am închis și eu acum în adîncul sufletului meu o ființă minunată, ochii albaștri, căreia

 

Petre Ispirescu - Greuceanu

... încât l-a făcut să-i ierte. Mulțumiră lui Greuceanu din toată inima și îi făgăduiră că toată viața lor se vor ruga lui Dumnezeu pentru dânsul ca să meargă din izbândă în izbândă, ceea ce și făcură. Această izbândă o luă drept semn bun, și Greuceanu, mergând a ... leșul zmeului și al calului sub pod, se puse să se odihnească. Când, în puterea nopții, veni și fratele cel mare al zmeului, și calul lui sări de șaptesprezece pași înapoi. El zise ca și frate-său, iară Greuceanu îi răspunse și lui ca și celui dintâi. Ieșind de sub pod, se luă la trântă și cu acest zmeu. Și unde mi-aduse, nene, zmeul pe Greuceanu și ... legăna prin văzduh și căuta la lupta lor. Și văzându-l, zmeul îi zise: - Corbule, corbule, pasăre cernită, adu-mi tu mie un cioc de apă și-ți voi da de mâncare un voinic cu calul lui cu tot. Zise și Greuceanu: - Corbule, corbule, mie să-mi aduci un cioc de apă dulce, căci eu ți-oi da de mâncare trei leșuri de zmeu și trei de cal. Auzind corbul aceste cuvinte, aduse lui ...

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... stăpâni. Încinse chimirul pe piele ca să nu se vază și se feri d-a spune fraților ceva. Pasămite, zâna aceea era ursitoarea lui cea bună. După ce se făcu ziuă, se întoarseră cu frații lui la bordeiul lor, și aduseră mulțime de vânat. Peste câteva zile plecară iară. Dând caii la pășune, frații cei mari ziseră lui Țugulea să păzească el caii, căci dânșii sunt obosiți. Cum se culcară și adormiră. Țugulea priponii caii, apoi, dându-se de trei ori peste cap ... zmeului începu a sforăi; dară zmeul îi zise: - De! cal de paraleu, că doară nu va fi adus cioara osciorul și vântul perișorul lui Țugulea pe aici, căci vinele lui sunt la soacră-mea după sobă. - De unde știi tu așa bine? îi zise Țugulea. Dă-te jos să ne vedem și să ne luptăm ... săbii, a zmeului se frânse. După aceea se luară la luptă dreaptă, se luptară ce se luptară și, înfrângând pe zmeu, îi tăie și lui capul. Îi luă și lui armele și calul și plecă acasă cu dânsele. Când ajunse se crăpa de ziuă; legă caii și puse bine armele zmeilor. Apoi sculă pe frați ...

 

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare arhitect

... puseră foc mănăstirii. Egumenul, văzând biserica în primejdie, le deschise ușile turnului, cu condiție că vor stinge focul. "Atunce îndată, zice Neculce, având pușce de apă [2], acei cazaci, leși și moldoveni au stins focul. Deci atunce au jăcuit tot din turnul ce au fost a boierii și neguțătorii ... numai arcul lui Ștefan vodă". Acei joimiri prin aceasta n-au făcut nimic mai mult decât ce a făcut și Napoleon cu spada lui Frederic cel Mare. Paharul lui Ștefan a avut un sfârșit mai prozaic. Călugării, singurii carii, spre lauda lor, au fost și sunt încă păstrătorii puținelor monumente, odoare și ... au ramas de la vechii noștri voievozi, isprăviseră a păstra acest vas prețios până la a treia domnie a lui Mihai Racoviță v. v. (1716 — 1727) [3]. Atunce însă un egumen nebun, anume Mihail Chisăliță, "scoțându-l din turn, adauge Neculce în limba sa ... întâia oară când istoria Moldaviei pomenește de ele. [3] Mihai Racoviță este singurul moldovan care s-a suit pe tronul țării după fugirea lui ...

 

Ion Luca Caragiale - Petițiune

... superi dacă te-oi ruga pentru un pahar de apă?... Teribil mi-e de sete! Impiegatul sună; un aprod se prezentă. — Un pahar cu apă... Apoi, după o pauză, către domnul: — Ați zis că aveți o afacere... — Da, am o afacere... — Aici la noi? — Da, la ... Unul Ghiță Vasilescu. — Ce cerea în ea? — El, nu cerea nimic. — Cum, nu cerea nimic? — Nu cerea nimic; nu era petiția lui. — Da a cui? — A unei mătuși a lui... Știa că viu la București și mi-a dat-o să o aduc eu. — Cum o cheamă pe mătușa lui d. Ghiță? — Nu știu. — Nu știi nici ce cerea... — Ba, mi se pare că cerea... — Ce? — Pensie. Impiegatul, ieșindu-și ... sonerie, apasă butonul; soneria zbârnâie foarte lung. — Destul, domnule! Uite ce e: dacă nu te superi, te-aș mai ruga pentru un pahar cu apă. Aprodul intră. — Uite ce e, drăguță, dacă nu te superi, te-aș mai ruga pentru un pahar cu apă ...

 

Emil Gârleanu - Musafirul

... Și păsările trăiesc ca-n împărăția lor... Azi e o zi înăbușitoare. E în iulie. Aerul undulează, pare că-i răsufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot. Și bietul viețuitor se topea; amețit de ... într-un noroc înainte, încotro l-o duce soarta. Și, când se credea pierdut, zări cu ochii lui mici, roșii, fără de gene, cu ochii lui cei îngropați în grăsimea capului, pâlcul ademenitor de salcii. Îndată și-a îndreptat râtul spre ele, cum își îndreaptă luntrea botul spre țărm ... deasupra apei e o floare, se lăsă, ușoară, pe râtul trandafiriu. O înfiorare dulce, neînțeles de plăcută, gâdili sufletul musafirului pentru întâia dată în viața lui, și, fericit la culme, prinse a guița lung și ascuțit. Libelula, văzând că se înșelase, zbură, înfricoșată. Iar păsările ascultară cât ascultară zgomotul ...

 

Mihai Eminescu - Strigoii

... ce moartea mi-a răpit, Și de-astăzi a mea viață la zeii tăi se-nchină." Bătrânul cu-a lui cârjă sus genele-și ridică, Se uită lung la dânsul, dar gura-nchisă-i tace; Cu greu a lui picioare din piatră le desface, Din tronu-i se coboară, cu mâna semn îi face Ca-n sus să îl urmeze pe-a codrilor ... face semn să șadă, Arald cu moartea-n suflet, a gândurilor pradă, Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe-a lui spadă, În zid de marmur negru se uită crunt și drept. Fantastic pare-a crește bătrânul alb și blând; În aer își ridică ... plină, Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină, Din duhul gurii tale ce arde și îngheață. Stihii a lumei patru, supuse lui Arald, Străbateți voi pământul și a lui măruntaie, Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie, Să-nchege apa-n sânge, din pietre foc să saie, Dar inima-i fecioară hrăniți cu ... ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II

... zici un cuvânt? Nu știi cât prețuiește un sfat prietenesc, Și câtă mângâiere ne-aduce-n mâhniciune Când neopriți de patimi păzim a lui urmare? A! înțeleg pricina de ce ești supărat. Damon în aste zile se-naintă în rang, Trifon primi cordonul, și Tulie o moșie ... Oricare se da-n lături, i se-nchina plecat, Mulțime de-aleși oameni se tăvăleau pe urmă-i. Cum se ivea de ziuă, la ușa lui grămadă Sta cei pre care-acuma norodul îi cinstesc, Ș-a cărora favoruri noi astăzi așteptăm! Pre slugi rugau cu daruri mijlocitori să ... temelia pe spiță răzemăm. Împovărați de vreme se darmă stâlpii vechi, De nu le vom da sprijin când cere trebuința. Strămoșii îți lăsară fântâni de apă limpezi, Dar ca să bei din ele-ți trebui vas curat, Și să te pleci, căci apa în gură-ți n-a veni ... el trebui să străbată A dușmanului planuri și câmpul bătăliei. (Un ceas de ne-ngrijire e primejduitor!) Să-ntâmpine oricare viclene uneltiri; Ostașii lui să fie întru îndestulare, Și către el să aibă iubire iar nu frică. Pătruns de-a sa blândețe, norodul mulțumit Părinte să-l ...

 

Ion Luca Caragiale - Un artist

... a învățat fără profesor. Are două pisici foarte bine educate: una învârtește o minavetă mică ce cântă mazurca și cealaltă joacă. Toți pereții prăvăliei lui sunt acoperiți cu o mulțime de colivii, în care ciripesc fel de fel de păsărele. Pe subt colivii sunt atârnate pretutindeni cadre: planul Sevastopolului cu ... meu. Nu este lucrată cu penelul, e țesută în fire de păr de toate nuanțele posibile: ea înfățișează un munte depărtat în fund; pe vârful lui stă un călător, iar la poale i curge o apă mare; dincoace de apă e un cioban, care pășunează o turmă de o speță destul de problematică; în sfârșit, călătorul din vârful muntelui își aprinde țigara la luleaua ciobanului ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>