Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN CEEA CE PRIVEȘTE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 735 pentru IN CEEA CE PRIVEȘTE.
... ca aurul curat, plecată pe marginea unui havuz, în apa căruia se oglindea de obicei cînd își potrivea florile, rămase nedumerită, căutînd în mănunchiul cules ce floare i-ar sta mai bine și s-ar potrivi cu rochia ce-o purta. Cercă albăstrele și cicori, dar, după ce se oglindi în apă, le aruncă. Alese apoi o floare de leandru cu miros amar, dar o aruncă și pe aceasta, căci era prea roză ... într-o cupă, își stoarse tot sîngele din deget în el. Roșu, strop cu strop, se făcea trandafirul, petală cu petală se împurpura și de ce se făcea el mai galben la față, de ce mai purpur și mai frumos se făcea trandafirul. Și cînd n-a mai rămas o foaie albă în el, ci s-a ... suflet pe subt ramuri, merse și îngenunchie lîngă colacul de piatră al havuzului unde stătea fata privind mîhnită în fundul apelor, și-i întinse minunea, ce n-o aflase nimeni încă și nu se putea găsi nicăiri. Ca dintr-un vis deșteptată, fata privi, întinzîndu-și palidele mîini spre dînsul. Nesigură își întinsese mîinile ca și cum i-ar fi fost teamă că vedenia aceasta să nu dispară ca
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
... umbră veche! priimește-nchinăciune De la fiii României care tu o ai cinstit: Noi venim mirare noastră la mormîntu-ți a depune; Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit. Rîvna-ți fu neobosită, îndelung-a ta silință: Pînă l-adînci bătrînețe pe români îmbărbătași ... a cîștigat: Întreprinderea-ți fu dreaptă, a fost nobilă și mare, De aceea al tău nume va fi scump și nepătat. În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie, Unde tu te gîndești poate la norodul ce-ai iubit, Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție A venit să-ți povestească fapte ce l-a strălucit! Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură Ce un uriaș odată în războaie a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură, Ne-ndoim dac-așa oameni întru adevăr au ... moartea îl iubește, Și ai lui sîngerați dafini națiile îi plătesc; E a cerului urgie, este foc care topește Crîngurile înflorite, și pădurile ce ...
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
... măgarul pentru un ceas Nastratin; Dar nu-l am acasă astăzi: altu-i l-am împrumutat. Măgarul din grajd dodată a răcnit într-acel ceas. - Spui că nu-i - zise vecinul - și na, iaca al său glas ! Iar Nastratin îi răspunse: - Ce, tu nu crezi ce-ți spun eu ? Mai mult crezi tu pe măgarul decât chiar cuvântul meu ? CASCĂ OCHII LA TOCMEALĂ IAR NU DUPĂ CE TE-NȘALĂ Murind lui Nastratin Hogea măgarul ce îl avea, Socoti cum să mai scoată din paguba sa ceva: Și așa tăind cu el capul măgarului celui mort, L-a-nfășurat ... Nastratin pe taină sânul își arăta și tăcea. Judecătorul văzându-l că își bătea sânul plin, Toată dreptatea o dete în partea lui Nastratin; După ce jeluitorul fu d-aci afară dat, Zise lui Nastratin Hogea: - Scoate ce mi-ai arătat; El scoțând îndată piatra, o puse cu cinste jos Și se trase la o parte, cu chip prea politicos. - Dar ce este asta ? zise judecătorul bătrân; - Este darul, el răspunse, ce ți-l arătam în sân. HAINA MAI MULT E PRIVITĂ DECÂT PERSOANA CINSTITĂ Nastratin Hogea odată fiind la nuntă chemat, Se duse în haine simple ...
Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele
... una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei zburară, Și tocmai ca tămâia către Cel Preaînalt La cer se ridicară. Atunci toate tăcură... iar pe a ... eu stam lângă dânsa, de moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe trupul mult scump mie, Căci cuvioasa moarte îndată s-au gătit Lumei ce va să fie. Eu nu-ndrăzneam, o, Doamne, dar preotul de față, Dezlegând crucelița de la grumazul ei: „O, fiule! îmi zice, iată a ... acest dar îi dat ție, Deci un etern amor în mine întărește Către a mea soție. Purtându-te la pieptu-mi, la inima ce arde, Pe dânsa eu aievea și treaz, și-n somn privesc; A mele lacrimi, însă, cu vreme te vor roade Cu care te ... a ei viață ca zorile se stinse, Pe fața ei pierind. Când moartea pe viață zbuciumă ne-ndurată, Precum zbuciumă vântul un pom până ce-l rumpe, Crăbindu-se cumplita, soția mea amată, În mormânt să o surpe... Dar, cruceliță, nu-mi spui ceea ...
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
... una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei zburară, Și tocmai ca tămâia către Cel Preaînalt La cer se ridicară. Atunci toate tăcură... iar pe a ... eu stam lângă dânsa, de moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe trupul mult scump mie, Căci cuvioasa moarte îndată s-au gătit Lumei ce va să fie. Eu nu-ndrăzneam, o, Doamne, dar preotul de față, Dezlegând crucelița de la grumazul ei: „O, fiule! îmi zice, iată a ... acest dar îi dat ție, Deci un etern amor în mine întărește Către a mea soție. Purtându-te la pieptu-mi, la inima ce arde, Pe dânsa eu aievea și treaz, și-n somn privesc; A mele lacrimi, însă, cu vreme te vor roade Cu care te ... a ei viață ca zorile se stinse, Pe fața ei pierind. Când moartea pe viață zbuciumă ne-ndurată, Precum zbuciumă vântul un pom până ce-l rumpe, Crăbindu-se cumplita, soția mea amată, În mormânt să o surpe... Dar, cruceliță, nu-mi spui ceea ...
Mihai Eminescu - Codru și salon
... vadă lunca verde, departe valea-n flori, Unde ades pe brațu-i, în noaptea înstelată, Ședea pe stânca neagră spuindu-i ghicitori. Da, ghicitori, enigme. Ce știa el pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adânc și neted, în mijlocul de lunce, Părea că ... cu fruntea-n a ei poale Sta în genunche dânsul, privind întunecos... Sub umeri-unei fețe ca marmura de rece Sunt umbrele-ntristării, ce-adânci l-arată slab; Prin ochii mari și negri o îndoială trece, Ce fulgeră în taină, apoi dispare-n grab. Â Din vorba mea nu poate amor să se aleagă? Nu te iubesc atâta cât știu să te ... picătură s-o beau, să-nnebunesc? Spre-a împlini vounul din dorurile tale, Au pot să fiu, copilă, de trei ori Dumnezeu, Și ce-au făcut puternic în veacurile sale, Aceea într-o clipă să pot a face eu? O, de-aș putea s-amestec a ... un pagi din basme și eu să fiu regină! O, cum aș fi de bună și tu ai fi gentil, Plutire-am lin pe lacul ce ...
Mihail Cuciuran - O zi și o noapte de primăvară pe ruinele Cetății Neamțu
... să statornicisă, Dar m-a stăpînit mult, ș-îndată s-a curmat, Filomela în codru, a cînta începusă, Dar ce-i ? Nu știu pricina, că iar a încetat. Și numai murmurare rîului ce curge, Care ca o oglindă era el de curat, În răpidile-i mers părè că îmi spune Ca cîte mii de dușmani adîncu-i a ... mă odihnesc ; M-am suit sus pi o piatră ca s-adorm un menut, Și cînd să închid ochii atunci din nou zăresc O umbră ce s-înalță din acel loc tăcut. Și vine drept la mine, și în fațî-mi se oprești Întrebînd cini aice pe mine m-a adus ? Pi acel ... • • • • • • • • • • • • • • • Care dureri cumplite mă fac să tînguesc, Uitatile mormînturi, ș-acel loc dărîmat ? Sau poate cu al meu plîns, numai batgiucuresc Pi acei ce pentru noi aici s-au mormîntat ? • • • • • • • • • • • • • • • • • • â ... ...
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
... sară-n groapă: L-au închis Pe veci! Mi-a fost și mie scris Să mă deștept plângând din vis, Din lumea mea! Ce urmă lasă șoimii-n zbor? Ce urmă, peștii-n apa lor? Să fii cât munții de voinic, Ori cât un pumn să fii de mic, Cărarea mea și-a tuturor ... Război e, de viteji purtat! Viața-i datorie grea Și lașii se-ngrozesc de ea Să aibă tot cei lași ar vrea Pe neluptat. De ce să-ntrebi viața ce-i? Așa se-ntreabă cei mișei. Cei buni n-au vreme de gândit La moarte și la tânguit, Căci plânsu-i de nebuni scornit Și ... ți, doamnă, viața ta! Și-a morții lege n-o căta! Sunt crai ce schimb-a lumii sorți, Dar dacă mor, ce grijă porți? Mai simte-n urmă cineva Că ei sunt morți? Dar știu un lucru mai pe sus De toate câte ți le-am spus ... Senini de plânset ochii ei, Vedea bărbați, vedea femei, Cu spaimă mută-n jur privea. Din mult nimic nu-nțelegea; Și să muncea să știe ce
... Scrise de mâna cea veche a-nvățaților mireni; Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute, Zugrăvește din nou iarăși pânzele posomorâte, Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni. Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr și ferice, Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice, Ce cu basmul povestește - veselul Alecsandri, Ce-nșirând mărgăritare pe a stelei blondă rază, Acum seculii străbate, o minune luminoasă, Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri. Sau ... a lor urme luminoase voi asemenea mergeți. Cu-a ei candelă de aur palida înțelepciune, Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune, Lumina a vieții voastre drum de roze semănat. Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră, Ce la vântul cald ce-o mișcă, cântări molcome respiră; Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat. Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează, Ce tablourile minte, ce simțirea simulează, Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari. O convenție e totul; ce-i azi drept, mâne-i minciună; Ați luptat luptă deșartă, ați vânat țintă nebună, Ați visat zile de aur pe-astă lume de amar. "Moartea ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... și împodobească portul, casa și viața lor. Ai zice că pe fiecare lucrișor mijește geana de lumină a unui răsărit care întârzie. În ce vifor am trăit noi, e de mirare că mai avem și ce-avem. Mă gândesc la cât sânge s-a vărsat pe bucățica asta de pământ, și, pentru prima oară, bag de semă că în ... chemări de artist. Un apărător înflăcărat, un sol neadormit al geniului nostru, în fața lumii care nu ne cunoștea și în fața veacurilor viitoare, iată ce-a fost omul acesta pentru noi. Ce-a fost pentru cealaltă lume, ce noutăți a spus el artei universale și cum le-a spus, și întrucât le-a spus în chip deosebit ... unei scripturi. Și anii de secetă care au trecut pustiitori peste bucățica de pământ în care oamenii aceia își puneau munca și speranțele lor, din ce în ce mai ostenite, și tristețea acelei case fără noroc, și spuza de copii mici, și moartea neașteptată a celui ce ...
... măi creștine? — Ia din sat de la noi, răspunse Pâcală. — Din care sat de la voi? — Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal. — Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l știu. — Ei! cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de acolo vin. — Nu așa ... o razi ș-o torni în sac, pe urmă iarăși o umpli și tot asemine faci. — Eu nu te-ntreb asta, om fără cap ce ești! — Dar ce fel mă-ntrebi? zise Pâcală. — Cu ce preț se vinde chila ori banița; câți lei? — Așa cum te-nvoiești; și câți lei dai atâta iei. Negustorul, supărat, îl mai întrebă: â ... încotro apucăm; că atât e de înfricoșat, de gândești că e turbat; când începe să mugească, sparie chiar și copiii din sat. — Mă!... da'! ce namilă de om ești tu? Nu cumva ești vrun duh rău, frate cu Mează-noapte sau cu Spaima-pădurei? — Ei, Doamne! De ce mă-ntrebi, când mă privești? Ce