Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMEA DE APOI
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 736 pentru LUMEA DE APOI.
... tu cu adevărat Dumnezeu, cum zici, rogu-te blagoslovește-mi turbinca asta, ca ori pe cine-oi vrea eu, să-l vâr într-însa; și apoi să nu poată ieși de aici fără învoirea mea. Dumnezeu atunci, zâmbind, blagoslovi turbinca, după dorința lui Ivan, și apoi zise: — Ivane, când te-i sătura tu de umblat prin lume, atunci să vii să slujești și la poarta mea, căci nu ți-a fi rău. — Cu toată bucuria, Doamne; am să vin ... tocmeală, să nu mai vie pe acolo, altă dată. — N-oi mai veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. Iară oamenii ce priveau și mai ales băieții leșinau de râs. Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș, de cele moschicești, de-i fuge sufletul. — Poftim! După bucluc umbli, peste bucluc ai dat, măi jupâne Scaraoschi! Să te înveți tu de altădată a mai bântui oamenii. Sărsăilă spurcat ce ești! Și apoi ...
Zilot Românul - Judecată, alegere și hotărîre pentru începutul Țării Românești și starea întru care
... domnia grecilor fanarioţi, leatul 1818 Judecată, alegere și hotărîre pentru începutul Țării Românești și starea întru care este acum supt domnia grecilor fanarioți, leatul 1818 de Zilot Românul Fragment Dachii stătură : Minuni făcură, Cum sînt știute În cărți trecute ; Pre chiar romanii, Lumii tiranii, Așa-i aduse Supt bir îi puse ... Ntr-o glăsuire, Cu vitejie Cu vrednicie, Fără trufie — Numai prostie Ce-avea firește Cu care crește Și se mărește Or mic or mare De vei ce stare. De vei răspunde Că acum unde Dachii s-ascunde ? Ei ar răspunde : Unde-s romanii, Lumii tiranii ? Așa sînt toate : Nasc, cresc, au moarte. Vezi primăvara ...
Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul
... ce să facă și încotro să apuce, vorba cântecului: De urât mă duc de-acasă, Și urâtul nu mă lasă; De urât să fug în lume, Urâtul fuge cu mine. Se vede lucru că așa e făcut omul, să nu fie singur. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar când își aducea aminte uneori de câte i-au spus că au pătimit unii și alții de la femeile lor, se lua pe gânduri și amâna, din zi în zi și de joi până mai de-apoi, această poznașă trebușoară și gingașă în multe privințe, după cum o numea el, gândindu-se mereu la multe de toate... Unii zic așa, că femeia-i sac fără fund. Ce-a mai fi și asta? Alții, că să te ferească Dumnezeu de ... iar la toamnă, ba vremea trece, flăcăul începe și el a se trece, mergând tot înainte cu burlăcia, și însurătoarea rămâne baltă. Și apoi este o vorbă: că până la 20 de ani se însoară cineva singur; de la 20-25 îl însoară alții; de la 25-30 îl însoară o babă, iară de
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... unde vin Aceste triste cîntece uitate... Cînta de dor și chin, De lacrimi tăinuite în tăcere, De zile de zbucium și nopți de veghere, Și de chemări, de patimi neînvinse În deznădejdea brațelor întinse, De ani pustii de lungă așteptare, De zilnice-amăgiri Și hohote de plîns la deșteptare... Încremenise brazii ascultînd În liniște... pe uliți — nici un pas... Doar Prahova cea fără de popas Curgea în vale, Amestecînd în al copilei glas Tot murmuru-necat al apelor sale... IX Jos, între care, Vitele rumegă ; În depărtare Văile fumegă ... au și-acum împărăție Bătrînii uriași, Și-adese-n nopțile senine, Cînd liniștea domnește-n bolți, pustie Păn-la urechea noastră vine Un vuiet surd de pași... Astfel îmi povesti sihastrul, Apoi tăcu... O liniște de vrajă se făcu, Și fumul se-nălța albastru, Iar flăcările, aruncînd pe stînci Potopul lor de pară, Închipuiau o horă de fantasme, Și apele, fierbînd clocotitoare, Cu scoborîri și creșteri De sute de izvoare Își îngînau eternele lor basme În noaptea fără fund a negrei peșteri... XI Fantastic norii se-nveșmîntă, Străpunși de suliți lungi de aur, Și ca-ntr-un lac de
George Coșbuc - Regina ostrogoților
... tine, de popor! Tu erai un om de luptă, fără rang și fără nume, Eu ți-am datcoroana țării, să te fac stăpân pe-o lume. Și-acum asta-i răsplătirea ce mi-o dai?... E tot atât! Dacă moartea mea ți-ajută, vino, strânge-mă de gât. Pe femeia pusă-n lanțuri n-o ucizi, că-i mișelie! Pe regina ai tot dreptul s-o ucizi, că-ți e soție!" Nobilă ... cu ochi de flăcări, ea privește-n față-i drept, Și, zicând, desface haina de pe tânărul ei piept. Iar mișelul stă, se uită, dă apoi, și grabnic unda Sângelui țâșni din rană; și-a căzut Amalasunda. Și plecat peste cadavru, el cu ochi de idiot A-nvârtit pumnalu-n carne să se scurgă viul tot. A deschis apoi fereastra, și pe colțuroasa stâncă Hohotind a-mpins cadavrul în prăpastia adâncă. Surd vuia prin codri vântul, brazii se-ndoiau de vânt, Urletul suna sinistru ca un urlet de mormânt. Parcă negrele blesteme și le-amestecau haotic Mii de glasuri, țara toată, tot poporul ostrogotic. Teodat, tu râzi! Dar moarta cea lipsită de sicriu Își va răscula poporul, să te sfâșie
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... n doliu copiii și-i chiamă, Prin nouri cad stele și 'n abis se sting. Și grindini cu ghiața cu ghemuri ca rodii Se sparg de a stâncelor coaste de fier Și 'n ceruri se 'ncurcă, auritele zodii Și dracii la râuri adun licapodii Și iarna mugește călare pe ger. De-asupra-ăstui munte cu fruntea sterpită, De-asupra de lume, de-asupra de nori, Stă magul; privește furtuna pornită: De-asupra lui soare cu raza iubită, Desupt iarnă, ploae, zăpadă, fiori. El cartea-și deschide, la ceruri privește Și zodii descurcă în lungul lor mers ... și-a 'ntins Și renturnând în ceruri pe drum steaua a stins. Dar ce e acea steauă? E-o candelă aprinsă, De-a cerului mari valuri e dusă pe-al ei drum? E-o pară aurită de-a firii pom suspinsă Ce cade scuturată de-a morții lung samum? Și dacă e o lume puternică, întinsă, De viața mea-i legată viața unei lumi? Pe capul meu și 'ntoarce destinurile sale Când mor ea cade stinsă 'ntr'a caosului vale ... o ...
Grigore Alexandrescu - Prieteșugul și amorul
... nu e trecător? După vara cea bogată Vine iarna-ntărâtată, Bate vânt îngrozitor. Trandafirul din grădină, Înflorit de dimineață, Zace veșted pe tulpină, După ziua de viață. Dar căci iarna și durerea Sunt condiția vieții, Trebuie să las plăcerea, Bunurile tinereții? Căci zâmbirea-ți grațioasă Vremea o să ți-o răpească ... Nimeni să nu te iubească? Așa cum miroși o floare, Care trece, care moare, Care mâine n-o găsești? Primăvara,-a ei zâmbire, De ce-nvie-a ta simțire, Iarna nu ți-o-nchipuiești? O, ascultă-mă, dorită, Scumpă, dragă Emilie! O zi bună, fericită, E o ... Fiecare ți se-nchină, Și amorul cu mâhnire Te privește și suspină. Dă-le, dă-le ascultare; Pentru tine adunate, Poezii și proză Sub colore de mirare, Vor ști lumea să-ți arate. Până n-ajungi timpul rece, Bucură-te de natură: Apoi când vremea va trece Peste-a inimii căldură, Când din hora încântată, Ce viața ta cuprinde, Cu o față întristată, Grațiile s-ar ... zborul Tinerețe, bucurie, De-i pofti atunci amorul, L-om numi o nebunie: Îți voi fi prieten, frate, Îți voi fi orice îți place, Și de lume și
Ion Luca Caragiale - Ultima oră
... Ion Luca Caragiale - Ultima oră Ultima oră de Ion Luca Caragiale 1900 Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deși prea călduroasă, și o mișcare neobicinuită: pe de o parte afluența trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineața; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marți, sf. Maria, când e și hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noștri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu - redingotă și mănuși negre, pălărie înaltă; generalii și ofițerii în uniformă de mare ținută; mult public de elită și lume de jos destulă. Unii steteau la mese în fața bufetului, pe când alții se plimbau în sus și-n jos. Așteptând să-mi aducă o cafea ... Bulgărească?... zice d. ministru accentuându-și mai bine zâmbetul. - ...Da... zic eu. - Liniștește-te... N-a făcut până acuma nici un prizonier român. Apoi, cătră toți: - Hotărât, oamenii aceștia vor să smintească lumea! Pe urmă, cătră mine: - Ei, cum îți vine dumitale să crezi așa baliverne? -
Grigore Alexandrescu - Cântecul soldatului
... Grigore Alexandrescu - Cântecul soldatului Cântecul soldatului de Grigore Alexandrescu I Pe câmpul României Trompeta când răsună, La glasul datoriei Oștirea se adună. Și steagul o umbrește, Și arma-le lucește, Și inimile ... Bat repede, voios. De nici un fel de vreme Soldatul nu se teme, Deviza-i e credință Și suflet curajos. II Când bolta din tărie De nori se încunună, Pe munți și pe câmpie Când fulgeră și tună, Soldatu-naintează, Și marșul său urmează, De misia sa mândru, Nu cată înapoi. El legea împlinește, Și țara-și ocrotește, E totdeauna gata, În pace și-n război. În astă lume mare Oriunde soarta-l duce, Viața-i schimbătoare Plăceri cu ea aduce. III Apoi când totul trece, Când bate ceasul rece, De frații săi de arme Măreț e-nmormântat; El vesel viețuiește Și moare bărbătește, Căci astfel este traiul Și moartea de
... viață!... a trăit pînă mai ieri, aci, cu noi, cu mine, zi cu zi, ani întregi... Pe cine vrem noi să amăgim? Talentul lui de poet nu-i producea nimica; două-trei funcțiuni care le-a avut — bibliotecar, apoi revizor școlar — destul de slab plătite, a trebuit să le părăsească silit și într-un tîrziu să găsească mijloc de trai în presa militantă. Cum stoarce puterile unui om de talent acest fel de muncă, unde este silit să-și avorteze zilnic prin provocare voită gîndirile si concepțiile, și cît de rău e prețuită la noi se știe. Poetul a trăit cum a murit — foarte nenorocit și ca viață materială: copil ... venit recidiva și apoi, din fericire, moartea. Moartea — ea a desăvîrșit opera nebuniei. Crierul care a gîndit despre soarta omului de geniu — „Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormîntare, Splendid ca o ironie, cu priviri nepasătoare; Iar dasupra tuturora va vorbi un mititel, Nu slăvindu-te pe tine, lustruindu-se pe el Sub ... statuie și monumente de bronz,
Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale
... ea avuție Nu poți mântui, Dar zece ani numai îți dau termen ție Așa a trăi. Iar văzând atuncea că ziua apune, Cea de la sfârșit, Pe la miez de noapte voi veni la tine, Să știi negreșit! Păgânul gândește la sfatul ce-aude, Tot felul chitind, Dar apoi pe aur sufletul își vinde, Nemaiprelungind; Și, cruntându-și mâna, cu sânge își scrie Zapisul cerșut... Vicleanul luându-l, plin de bucurie, Pieri nevăzut. Și iată om mare Păgânul ajunge. Cu chip neaflat, Noroc, avuție deasupra lui curge, Izvor ne-ncetat; Ale lui palaturi, de mult aur pline, Și răsfăț domnesc, Iar la a lui masă vinațe străine Nu se mai sfârșesc. În câșligi și posturi ospețe frumoase ... mă, strigă, Și voi din rai psalți; Iertați! iertați! strigă, păduri liniștite. Și voi, câmpi rodiți, Pământești răsfățuri, tu, cer strălucite, Și mă tânguiți!â€� Apoi aducându-și de fiice aminte, La el le-au chemat, Socotind că cerul de-a lor rugăminte Va fi îndurat. Deci, iată sosiră ziua de pe urmă, Soarele sfinți, Luceafărul vesel nopții ca o cârmă Pe cer se ivi, Iată, înserează... luna strălucește După nouri groși, În văi, sus pe