Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MOR
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 1073 pentru MOR.
Grigore Alexandrescu - Cozia Cozia de Grigore Alexandrescu Ca la trei ore depărtare de Râmnic, pe un braț de pământ ce din poalele Carpaților se întindea deasupra Oltului, este zidită Cozia. Ca operă de arhitectură, mănăstirea aceasta nu diferă întru nimic de cele mai multe. Numai numele fondatorului deșteaptă niște suvenire mărețe, nutrite încă de zgomotul valurilor care udă înaltele ziduri și se închin în treacăt țărânii eroilor. De ceealaltă parte a râului, un șir de munți acoperiți de arbori formează mănăstirii o statornică barieră, care o apără despre răsărit și oprește razele soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr umul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor. În cea dintâi intrare, la ușa bisericii, este un tron de piatră, și vulturul cu două capete ține deasupră-i coroana regală. În acel ...
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu Lascăr Catargiu de Ion Luca Caragiale Mihalache Cogălniceanu face pe 2 Maiu și pune s'arunce pe ferestre cu patul puștilor pe reprezentanții națiunii; Iancu Brătianu ajunge vizir odios; stăpânește ca un african, cu niște camere de mameluci, și banchetează încunjurat de baionetele ienicerilor lui Radu Mihaiu; C. A. Rosetti fuge rușinat de trista sa amăgire, și moare scârbit și amărât. Așa trebuia să se'ntâmple! Un curent - generos, dar și ridicul, poate onest ca intenție și sentimental în font, dar desigur pernicios ca urmări pe cât de grotesc în formă - suflase cu puteri și spulberase cenușa Regulamentului, făcând să răsară în locul ei un miraj, o fata morgana: România deplin fericită prin regimul reprezentativ. Ce s'a întâmplat? Ce se'ntâmplă totdeauna cu fata morgana: când dai să te-apropii de ea, se topește în aer. Atunci, o urâtă ironie a soartei: proclamarea redeșteptării și emancipării noastre politice a fost semnalul inaugurării celei mai teribile și înjositoare tiranii - tirania vorbei. Iată cine ne-a stăpânit o jumătate de veac cu ultima cruzime: vorba, vorba umflată și seacă - legenda. Ea a avut, ...
Ion Luca Caragiale - O blană rară
Ion Luca Caragiale - O blană rară O blană rară de Ion Luca Caragiale E ger și ceață... ceață-nghețată... o vreme, să nu scoți un câine afară. Lumina fanarelor, roșie, e îmbrobodită într-o stranie aureolă irizată. În gangul palatului d-lui Psaridi, mare proprietar, arde, clipind arare, o mare lampă electrică cu arc, e ca un vis albastru și rece de poet dezgustat. Pe ferestrele mari, mate de abureală, ale palatului — ce cald trebuie să fie înăuntru! — ies, rupând pâcla groasă în bande largi și drepte, lumină și sunete armonioase și alegre. E un bal sus! Un ceas despre ziuă, și încă intră trăsuri închise pe gang. Aha! iată doamna Cuțopolu! iată cea mai splendidă, cea mai infatigabilă dintre elegantele bucureștene! E o arătare ca din povești... O rochie de catifea vânetă-deschis ca opalul... Pe cap, pe umeri, pe gât, pe brațe, în degete, în urechi, o avere, o avere întreagă în pietre scumpe! De unde vine această scânteietoare apariție? De la Capșa... A fost la Teatrul Național. A luat apoi la patisierul Ă la mode, en petite chambrĂ©, un pahar de șampanie... și acum vine la amica sa madam Psaridi ...
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei şi ursitorile Povestea Dochiei și ursitorile de Mihai Eminescu Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vro secure. Cât de naltu-i, cât de mare, Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși, Ci-i rariște de brazi Și un ochi voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată, Pe cărare aruncată. Iar pe prispă, singurea, Văduvioară tinerea, C-un picior îmi legăna Copilaș înfășățel, Ce îi râde frumușel. Și cum codrul se frământă, Ea își cântă, ea-și descântă, Legănând dintr-un picior Îi zicea încetișor: Â Nani, nani, puișor, Nani, nani, copilaș, O poveste spune-ț-aș, O poveste drăgălașă, Ca să-mi crești voinic în fașă. Tată-meu era cioban, Câte clipe-s într-un an Tot atâția baci avea, Cu mii ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie Noapte de decemvrie de Alexandru Macedonski Pustie și albă e camera moartă... Și focul sub vatră se stinge scrumit... Poetul, alături, trăsnit stă de soartă, Cu nici o scânteie în ochiu-adormit... Iar geniu-i mare e-aproape un mit... Și nici o scânteie în ochiu-adormit. Pustie și albă e-ntinsa câmpie... Sub viscolu-albastru ea geme cumplit... Sălbatică fiară, răstriștea-l sfâșie, Și luna-l privește cu ochi-oțelit... E-n negura nopții un alb monolit... Și luna-l privește cu ochi oțelit. Nămeții de umbră în juru-i s-adună... Făptura de humă de mult a pierit Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună Chiar alba odaie în noapte-a murit... — Făptura de humă de mult a pierit. E moartă odaia, și mort e poetul... În zare, lupi groaznici s-aud, răgușit, Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul, Un tremol sinistru de vânt-năbușit... Iar crivățul țipă... — dar el, ce-a greșit? Un haos, urgia se face cu-ncetul. Urgia e mare și-n gându-i ș-afară, Și luna e rece în el, și pe cer... Și bezna ...
Alexei Mateevici - Prădătorii Prădătorii de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 — Care vine? Răspuns nu-i. Păzitorul nu vede nimic, dar prin freamătul vântului și al copacilor aude bine că cineva merge înaintea lui pe alee. Noaptea din martie, nouroasă și neguroasă, a înfășurat pământul, și păzitorului i se arată că pământul, cerul și el însuși cu gândurile lui s-au sleit, formând ceva uriaș, negru și nepătruns. Nu e chip de mers decât pe pipăite. — Care vine? repetă (întreabă iarăși) păzitorul și lui începe să-i pară c-aude și șoapte și un râs reținut. — Care-i aici? — Eu, dragă..., răspunde un glas bătrânesc. — Da cine tu? — Eu... un trecător. — Ce trecător! strigă cu mânie păzitorul, ca să-și ascundă cu strigătul frica. Te poartă și pe tine pe aici necuratul! Umbli, strigoiule, noaptea prin țintirim! — Da aici îi țintirim? — D-apoi ce-i? Vezi bine că-i țintirim! Nu vezi? — Of-of-off... Maică cerească, s-aude o oftare bătrânească. Nimic nu văd, dragă, nimic... Vezi ce întuneric. Să-ți șteargă o palmă, că nu vezi, așa întuneric, dragă. ...
Anton Cehov - Prădătorii Prădătorii de Anton Cehov Traducere de Alexei Mateevici - Octombrie 1906 — Care vine? Răspuns nu-i. Păzitorul nu vede nimic, dar prin freamătul vântului și al copacilor aude bine că cineva merge înaintea lui pe alee. Noaptea din martie, nouroasă și neguroasă, a înfășurat pământul, și păzitorului i se arată că pământul, cerul și el însuși cu gândurile lui s-au sleit, formând ceva uriaș, negru și nepătruns. Nu e chip de mers decât pe pipăite. — Care vine? repetă (întreabă iarăși) păzitorul și lui începe să-i pară c-aude și șoapte și un râs reținut. — Care-i aici? — Eu, dragă..., răspunde un glas bătrânesc. — Da cine tu? — Eu... un trecător. — Ce trecător! strigă cu mânie păzitorul, ca să-și ascundă cu strigătul frica. Te poartă și pe tine pe aici necuratul! Umbli, strigoiule, noaptea prin țintirim! — Da aici îi țintirim? — D-apoi ce-i? Vezi bine că-i țintirim! Nu vezi? — Of-of-off... Maică cerească, s-aude o oftare bătrânească. Nimic nu văd, dragă, nimic... Vezi ce întuneric. Să-ți șteargă o palmă, că nu vezi, așa întuneric, dragă. ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella Fanta-Cella de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... să fie partea voastră, Când ei în bogăția cea splendidă și vastă Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri? De ce uitați că-n voi e și număr și putere? Când vreți, puteți prea lesne pământul să-mpărțiți. Nu le mai faceți ziduri unde ... fi-mpărțite, Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite Vi s-a părea un înger cu părul blond și des. Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă, Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit, Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui ... topi; Va crește tot ce-n lume este menit să crească, Va bea pân-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobească, Căci va muri când nu va avea la ce trăi. ............................................ Pe malurile Seinei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gânduri adâncit; Al undelor greu vuiet, vuirea ...
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Petre Ispirescu - Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un moș și o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare și mălai, n-aveau legumă. Trăiau și ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trențăroși și nespălați, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteț decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Țugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era așa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moșiile și le făcea fel de fel de neajunsuri. La nașterea lui Țugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo și Zmeoaica pământului. Ea auzise cum îl ursise și, de pizmă, mai în urmă, îi luă vinele și d-aia era el olog. Din acestă pricină, și fiind și săraci, unchiașul cu mătușa și copiii lor ajunseră de râsul tuturor megiașilor din sat. ...
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
Ioan Slavici - Păcală în satul lui Păcală în satul lui de Ioan Slavici I se urâse și lui Păcală să tot umble răzleț prin lume, așa fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora și să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă și el om așezat, ca toți oamenii de treabă, să-și întemeieze casa lui, să-și agonisească o moșioară, — vorbă scurtă, — să se astâmpere odată. Și fiindcă românul zice că nu e nicăieri mai bine ca în satul lui, Păcală se întoarse și el în satul lui și începu cum încep toți oamenii care n-au nimic, adică făcu ce făcu de-și agonisi o vițelușă și o trimise la pășune în izlazul satului. Căci așa se facea averea. Păscând, vițelușa se face vițea, vițeaua se face juncă, junca se face vacă, vaca fată, iar vaca cu vițelul o vinzi ca din prețul ei să cumperi șapte vițelușe și să le trimiți și pe ele la pășune în izlazul satului. De ce e oare izlazul izlaz, dacă nu pentru ca să-l pască vițelușele oamenilor? Păștea dar vițelușa lui Păcală, păștea, și cu cât mai mult păștea, cu ...