Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE CINE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 1066 pentru PE CINE.
Cezar Bolliac - Sonet (Bolliac)
... Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie, A săruta și mâna ce știi că te-a trădat! Pe cine aștepți oare s-aline-a ta durere? Pe-acela ce te suge? te calcă în picere? Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron? Te amăgești!... Dar, află și crede în tăcere: Oricare slăbiciune în chinuri ia ...
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
... A mării de nisip, Se luptă umbra tristă cu razele ei mute Ce-n noapte se risip. Iar formele lor albe se schimbă cu durere Pe fiece minut, Și tremurânde-noată în umbră și-n tăcere Sub vălul lor tăcut. V Dar colo pe hotarul deșertelor tăcute Era odinioară acel vestit Memfis. Luminile, știința și artele plăcute Făcuseră acolo al lumii paradis. Aici era cetatea cu magice palate, Aici ... Tu, dulce libertate ce lumea-ai amăgit, Ori nu ai fost tu oare decât închipuire?... O, popol, încetează d-a cere-o fericire Pe care nu știi însuți s-o lași la cel robit! Dar cine sparge încă nisipurile dalbe? Soldații lui preurmă al său car aurit. Ei sunt fieroși și falnici și pletele lor albe Sub arme au albit. O ... s-a-nvelit. Dar ei chiar se strecoară și-n urmă nu rămâne Decât o suvenire de dor ce a pierit. Dar cine e eroul a cărui strălucire Pe toți a întrecut? Soldații lui sunt palizi de lungă nedormire. Ei n-au nimic în față și-n vorbe neplăcut. Eroul îi conduce ...
Alexandru Macedonski - Cântecul și poetul
... Alexandru Macedonski - Cântecul şi poetul Cântecul și poetul de Alexandru Macedonski Când se naște într-o țară mică, — cine e poet, Dacă simte-a lui făptură că e roasă de-un regret, E desigur de regretul c-a născut. â ... Cartea i-o silabisește. Dar de ce de insomnie doborât, — poetul cântă, Ș-având toate împotrivă inima și-o mai frământă Să mai lase pe hârtie ca să treacă-al său condei, Ce fixează note de-aur pe al foilor temei Pentru ce mai împletește cu argint și cu mătase Stofele predestinate urme multe să nu lase. Visul ce ne tot șoptește? Liliacul ... se înalță; — câteodată, De se-ncarcă cu mânie vânătă și nenfrânată Este pentru vinovați. Iată cântecul. — Poetul pentru ce-l vibrează însă? Pentru cine e parfumul sau durerea lui cea plânsă?... Tot ce știu e că natura strălucindu-i în priviri Ceru-n sufletu-i coboară cu supreme-ademeniri ...
Mihai Eminescu - Călin Nebunul
... tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de ... mpăratul nici gândește să li dee - așa comoară, Ale casei lui mai mândre și mai trainice odoară. Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară? Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte, Vin în zale îmbrăcați, pe cai negri - ncălicați , Spițelați, ușori ca vântul , de-o frumseță - ntunecoasă , Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoase. Dar mai bine - ar fi ... a pus, Vine-un nour, ce-i de nour? Vine-un vânt — da ce-i de vânt? Vine-o ploaie de șivoae și furtună pe
Mihai Eminescu - Călin nebunul
... tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de ... mpăratul nici gândește să li dee - așa comoară, Ale casei lui mai mândre și mai trainice odoară. Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară? Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte, Vin în zale îmbrăcați, pe cai negri - ncălicați , Spițelați, ușori ca vântul , de-o frumseță - ntunecoasă , Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoase. Dar mai bine - ar fi ... a pus, Vine-un nour, ce-i de nour? Vine-un vânt — da ce-i de vânt? Vine-o ploaie de șivoae și furtună pe
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. COR Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. NĂUCESCU: O fi! Materia nu lipsește... dar cine-l poartă pe sus?... Cine-i aeronaftul? HAZLIU: Un ungur... Magnatul Ellien Moghior, cel din naselă. NĂUCESCU: Care?... Cel din paneri... colo? HAZLIU: Tocmai. NĂUCESCU: Și nu-i e teamă ... Ciubăr-Vodă o să-mi facă șotia?... Nu vă îngrijiți, suflețeilor... Eu sunt o persoană ca vestitul Baiardi, sans peur et sans reprocher. Am umblat pe apă și pe uscat, ș-acum vreau să umblu și prin văzduh ca o ciocârlie gingașă, ciripitoare... PANGLICĂ (ascuns între public): Cam grea ciocârlie! CHIRIȚA: Aud? Cine-a spus că-i grea?... Te înșeli, domnule. M-am cântărit la spoziția de la Viena și am tras cât o peană... de ... să mai văd și alte lumi, nu tot asta de la noi, și m-oi ascensiunearisi chiar de-a fi să-ți cad pe cap din naltul cerului. NĂUCESCU: Ferească Pronia! (În parte.) Să-mi cadă coșcogea bute pe scăfârlie... m-am topit! CHIRIȚA (exaltat): Dar! o să mă înalț pe ...
... privi câtăva vreme cu mișcare. — Bietul câine! cum urlă! zise ea înduioșată. Scormon, nu urla! urmă apoi, simțind că lacrimile îi vin în ochi. Cine știe, poate a și murit în cătănie. Bietul câine! Apoi începe a se sterge la ochi, așezându-se pe piatra de lângă portiță. Cine știe, poate a și murit! Trei ani vor fi la toamnă de când l-au dus în cătănie. Și mulți mor în cătănie ... cu dânsa. Când mergea la stână, iarna, când ședeau seara la sfărâmat de porumb, și primăvara, când oile începeau să fete, totdeauna el îi aducea pe cel mai frumos dintre mieii priori. Cine știe? poate el... Da! de dragul ei el ar fi fost gata să facă orișice. Ar fi dorit să știe unde-i și ce face ... păstorului. Berbecii sunt bătăuși, mioarele sunt grase și mieii zburdalnici, dar păstorul totuși e tăcut. Zadarnic ia fluierul în mână; doina nu mai are farmecul pe care-l avea odinoară. — Scormon, ține! Scormon sare și se repede între berbecii care se bat în capete, despărțindu-i pe ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
... de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei ... cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se-mbracă și se duce, Dar parcă nu prea știe cam încotro s-apuce, Și-nfrigurat ... nu s-arată în chilioara tristă... De unde să s-arate, mă rog, când nu există? Așa, o vreme dânsul bolește din picioare Și nimenea pe lume nu l-a-ntrebat ce-l doare, Pân' ce-ntr-o dimineață vecinii mi-l aflară Mort în chilia scundă din strada ... și nu-i iubește nime, Ca florile plăpânde ce n-au decât o vină: S-anunțe primăvara că trebuie să vină... Dar eu n-acuz ...
... fundul lacului Caspic, ce te miri cum a mai putut să impresioneze sensibila membrană și să poată grefa întunerec peste întunerec, ninsori timpurii pe vîrfuri de piscuri, precum și precoce senilități pe abrupte povîrnișuri, toate laolaltă, ca în fundul unui ochi uriaș ce-ar avea șaptezeci și patru de irisuri, au venit să se așeze, ca tot ... tovarăși ai mei în fața atîtor obiective, privind medalionul acesta, încep să mă înfior și să simt întunerecul, doliul și frigul nepăsătoarei camere obscure. Ca pe o hartă sculptată, trec mîna peste tabloul acesta, ca un orb ce-ar pipăi cu degetul relieful ce-l lasă un ascuțiș pe o suprafață lucie, ca pe întinsul unor ape ce le-a sorbit focul lacomului soare, lăsînd să li se vadă tăinuitele prăpăstii și vulcane ce le ascundeau în ... cortine ale dibaciului operator peste atîtea trufii, chipuri anonime reprezentate printr-un număr sunt astăzi majoritatea acestei pleiade, cercuri de-a dura date pe panta nepăsării, cele mai multe din cercurile ce-au căutat să facă un mănunchi... Serioasă însă, tristă aproape, tînără încă, voluntară totuși, privește enigmatica figură ... mulțimii este și el
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... noapte, s-auzea pocnind în porțile de ștejar. Porțile se deschideau țipând, ca și cum ar fi fost vii și le-ar fi bătut cineva. Cine bătea în porți la miezul nopții? Cine deschidea porțile la miezul nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră intră pe porțile înalte; și porțile se închiseră în urma ei. Apoi auzii o ușă trântindu-se, și alta, și alta, încet, mai încet, mai încet, până ... izbii cu pumnul în porți. Porțile sunară. Sunetul se duse departe, departe, și în toate ușile palatului mi se păru că aud lovitura mea... — Cine e? Ah! ce glas! — Cine e? — Eu. — Cine, tu? — Nu știu. — Cine te-a trimis? — Nimeni. — Ce cauți? — Nimic. — Ce vrei? — Mi-e frig, mi-e frică, mi-e foame ... două. Când ieșea la plimbare, toți cădeau cu frunțile la pământ îndată ce-l zăreau. Și mergea cu capul în piept și c-o mână pe mânerul paloșului. Privirea lui era cruntă și zalele se scuturau pe
Constantin Stamati - Lupul și păstorul
... ne spun din amvon cuvinte, Să nu iubim avuție, că iadul ne va înghite. Și apoi ei însuși fac Cu noi cum li-i mai pe plac. Deci și noi dup-a lor pildă pe cine