Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PIERIT
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 615 pentru PIERIT.
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 1)
Ştefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 1) Elegie de Ștefan Octavian Iosif De ce așa de trist rămâi Și trist înăbuși un suspin, Când rândunici în țară vin Din țări cu rodii și lămâi Și vezi cocorii cei dintâi Rotindu-se sub cer senin? De ce așa de trist revii Și trist rămâi, suspini stingher, Când negurile iernii pier Și roua scânteie-n câmpii Și mii de ciocârlii zglobii S-avântă ciripind la cer? De ce așa de trist suspini Și trist rămâi și-atuncea când Vezi florile-nflorind pe rând (Și chiar măceșii plini de spini) Și vezi pe-alee, prin grădini, Perechi de-ndrăgostiți trecând? — Cum n-ai fi trist, cum n-ai ofta Când numai dragoste respiri În tot cuprinsul mândrei firi, Când toate râd în preajma ta Și plânge-n tine inima Însângerată de-
Ștefan Octavian Iosif - Eroi în zdrențe
Ştefan Octavian Iosif - Eroi în zdrenţe Eroi în zdrențe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Să-mbrac în haine pe măsură Și-n rime mîndre versul meu, Să poată mai ușor străbate Azi prin saloane, — pot și eu. Ci gîndurile mele sfinte Nu-s tineri leneși cari se-mbracă La modă, în mănuși și fracuri, Și cari trăiesc ca să petreacă. Azi spada nu mai zîngănește Și pușca ruginită doarme. Dar e război !... în luptă însă Slujesc idei în loc de arme. Acolo stau și eu în luptă, Între soldații ăstui veac ! Eu lupt cu versuri: un războinic E orice cîntec care-l fac. Ostași în zdrențe, dar eroici, Dintr-înșii laș nici unul nu-i... Și vitejia face cinstea Unui ostaș, nu haina lui ! Și nu mă-ntreb eu: după moarte-mi Trăi-vor cîntecele mele? Să piară, de li-i scris scris, în luptă, Eu nu mă îngrijesc de ele. Dar sfîntă-i cartea unde-or zace Ideile-mi de mult uitate: Mormînt d-eroi care muriră În lupta pentru
Ștefan Octavian Iosif - Frumoasa Irină
Ştefan Octavian Iosif - Frumoasa Irină Frumoasa Irină de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție La Curțile Nouă, din capăt de țară, Tremură din vîrfuri plopi cu frunza rară... Nu știu : mîndrul soare străluci deodată, Ori în prag frumoasa Irină s-arată ? În cosiță-și prinde garoafa-nflorită... Pleacă la fîntînă și vine zorită. Șuieră mierlița, strigă cucu-n leasă : „Cucule, azi-noapte m-am visat mireasă...â€� Pune jos oleacă albele cofițe, Scutură de rouă negrele-i cosițe ; Cată peste umăr, inima-i îngheață : Soarele pe dealuri s-a-nvălit în ceață... Galbenă de spaimă vine-n fuga mare : — Mamă ! grea furtună amenință-n zare... Negri ca păcatul nouri se ridică... Inimioara toată mi-a-nghețat de frică ! — Draga mamii, dragă! Vestea ta nu-i bună ! Nu-s nici nouri negri, nu-i nici grea furtună... Ci păgînătatea într-acoace vine, Ca să mi te ceară, Irino, pe tine... Crește-n zare goana pulberii stîrnite, Zguduie pămîntul ropot de copite... Aleargă prin casă bătrîna și plînge, Frumoasa Irină mînuțile-și frînge : — De-acu, mamă dulce, rămîi sănătoasă, De te-a-mpins păcatul să mă faci frumoasă... Fost-ar ...
Ștefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie
Ştefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie La o ciocîrlie de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXIV, nr. 5, 15 mai 1900. După Shelley Salut, zeiță a cîntării ! Căci pasere nu poți să fii Tu, care, plină de simțire Prin viersu-ți măiestrit din fire, Reverși din bolțile tăriei așa voioase melodii. Întocmai unui nor de pară mai sus și tot mai sus te-avînți: Și-n adîncimile albastre Răsuni dasupra lumei noastre, Și tot cîntînd te urci într-una, precum urcînd într-una cînți. În slava soarelui ce-apune scăldat în valuri aurii, Te legeni tu, fermecătoare, Bătînd cu drag din aripioare, Asemeni unei ideale, nețărmurite bucurii. Plutind prin purpura-nserării, te pierzi și nu te mai zărim ; Cum piere steaua cînd o-nghite Lumina zilei strălucite, Dar eu ți-aud, ca și-nainte, recitativul tău sublim ; Precum în amijit de ziuă luceafărul ne-apare șters. Și-ndepărtata-i scânteiere. Deși se stinge din vedere, Ne urmărește mai departe, urmîndu-și calea-n univers, Tot astfel cântecele tale triumfă pe pămînt și-n cer, Precum din norul ce-o ascunde, Lumina lunei blînd pătrunde Și-nseninează firmamentul în noaptea plină de mister. Cu ce- ...
Ștefan Octavian Iosif - Mandolinate
Ştefan Octavian Iosif - Mandolinate Mandolinate de Ștefan Octavian Iosif I Când l-a zărit, Venea în sus Din răsărit, Ea — din apus. De nu mă-nșel, Era-n april: Copil și el, Și ea copil! Cum s-au văzut, Dragi și-au căzut. Cum și-au zâmbit, Și s-au iubit. Și-au hoinărit În jos și-n sus, Spre răsărit Și spre apus... Dar ceasul cel Fatal veni — Ea râse, el Îngălbeni: S-au despărțit; Și ea s-a dus Spre răsărit, El — spre apus... II Te prind Fiori Privind La flori Vai, când Mai treci Pe vechi Poteci Și vezi Trecând Perechi La braț, Și cum Te-abați Din drum, Oftezi Și-ți chemi În gând Un blând Profil, Și gemi Plângând Nebun, Ca un Copil! III Eu știu cât sânt De efemer — Un fulg în vânt — Dar până pier, Vreau să te cânt! Un cântec sfânt Cum n-a sunat Mai minunat Nici pe pământ Și nici în cer... Și-atâta-ți cer În schimb, ca preț: Doar să zâmbești Când trist, pe drum, Îl întâlnești Pe cântăreț — Tu numai cum Știi să
Ștefan Octavian Iosif - Mi-e dor de-un vis...
Ştefan Octavian Iosif - Mi-e dor de-un vis... Mi-e dor de-un vis... de Ștefan Octavian Iosif Mi-e dor de-un vis așa curat Și alb ca albul de hermină, Să râd ca florile-n lumină, Să uit că ros e de vermină Copacul vieții scuturat... Mi-e dor de tine, cea de ieri, Și iar visez că sunt cu tine... Și-atât de bine și senin e Când visul vine să m-aline Cu dulci și line mângâieri!... Visez că zâmbetu-ți divin În cale iarăși luminează-mi, Că iar la pieptu-mi vii să-ți razămi Căpșorul scump, și-adormi în pază-mi Ca-n vremile ce nu mai vin... Visez... dar visurile pier Curând, ca flori de brumă-atinse, Iar visul meu din urmă stins e... Cu brațe-ntinse-n gol și-nvinse, Drag vis de ieri, în van te cer! Și fără tine, viața mi-i Deșartă ca un țărm de mare, Pe care eu te chem din zare Și caut dus de se năzare Vreun semn pe apele pustii... Te chem și zi, și noapte, dar Tu nu-mi auzi în veci chemarea... Și nu-i mai fioroasă marea În zbuciumarea ...
Ștefan Octavian Iosif - Năframa
... că e-n zadar ! Astfel zise-n ceasul de plecare, Plin de jale, mîndrul luptător. Glas de trîmbiți răsuna în zare... Înc-o sărutare, Și pieri sub geana unui nor. Însă umbra gingașei fecioare Multă vreme stăruiește-n prag. Stă și cată dusă cum dispare Pulberea în zare, Însoțind pe cel ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei rază... Dar câteodată lampa, sătulă de veghere, Își pâlpâie-n feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se- ...
Ștefan Octavian Iosif - Reînviere
Ştefan Octavian Iosif - Reînviere Reînviere de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Plutesc în aer glasuri fermecate, Vestindu-mi pretutindeni primăvara ! Văzduhul scînteiază sub povara Mărgăritarelor din cer picate... Fugiți departe, griji întunecate ! Vreau să trăiesc din zori și pînă seara, Și vreau să cînt ! Vreau să mă-mbăt de para Eternă a iubirii nesecate. Ca ciocîrlia ce-n văzduh s-avîntă, Și-acolo-n cer se leagănă și cîntă Pîn' ce-amețește iar, căzînd pe lanuri ; Așa,-n pornirea sfintelor elanuri Se-nalță sufletu-mi spre tine, Soare ! Și cade iar din slăvi amețitoare... II Iubesc, și-mi pare că-i întîia oară ! Un tainic dor de viață mă îmbie. Simt inima bătîndu-mi tot mai vie Atunci cînd eu credeam că vrea să moară. Uimit, dezgrop din suflet o comoară Ce-ar fi pierit cu mine-n veșnicie ; Natura-ntreagă astăzi reînvie, Mai falnică decît odinioară... Veghează în noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată Din depărtate-ascunse-adînci izvoare... De-acum pot chiar să mor... Nu-mi fuse oare Cea mai înaltă fericire dată ?... Puteri dumnezeiești, osana
Ștefan Octavian Iosif - Sonet modern
Ştefan Octavian Iosif - Sonet modern Sonet modern de Ștefan Octavian Iosif Se-ntinde fără de hotar câmpia În visul liniștii de-amiaz furată... Doar, ca o liră-n aer spânzurată, Sus, cântă, nevăzută, ciocârlia. Dar ce nor alb departe-n drum s-arată? Tot vine, crește, parcă vijelia I-ar da avânt și i-ar spori tăria Cum trece vâjâind ca o săgeată! Săltând în fuga roților pripite, Ca și un monstru cu-aripi înmiite, Căruța Modei piere la răspânte... A izbutit doar câteva clipite Măreața pace-a firii s-o-nspăimânte... Sus, ciocârlia n-a-ncetat să
Ștefan Octavian Iosif - Tălăngi
Ştefan Octavian Iosif - Tălăngi Tălăngi de Ștefan Octavian Iosif S-aud pretutindeni tălăngile sunând, Plâng unele cu larmă și altele-n surdină, Răspund și dau de știre că turmele-n curând Vor coborî la șesuri... În galbena lumină De-abia le-auzi cum sună, mai jos, tot mai departe... Le-adună vântul parcă în negre văgăuni Și-apoi le-alungă iar pe văi, și iar le-mparte Ca glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni... Trezite din prăpăstii de plânsetele lor, Cresc negurile sure, alunecând tăcute, Ies după stânci în pripă și pier ca un decor Retras de mâna unei ființe nevăzute... Apar din altă parte, sporind acum treptat, Și-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte, Iar piscul singuratic, sub cerul întristat, Posomorât își trage căciula peste