Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PREA VIU
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 224 pentru PREA VIU.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Linişte Liniște de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Mariei Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De trei ori l-am văzut în viața mea și rămăsese neschimbat: aceeași față, aceeași barbă căruntă, același mers oblu și capul plecat tot pe umărul drept. Aceeași liniște adâncă. Și l-am văzut în mijlocul unei naturi așa de mândre, că s-ar fi mișcat sufletul celui din urmă ticălos. Pieptul uriaș al Ceahlăului și Dâmbovicioara, despicând în două creierii munților, pentru ca să-și deșire trâmba apelor sale reci și albăstrii, au descrețit fruntea veștezită a atâtor cartofori, au scăpărat în inima a atâtor zgârciți o veselie străină de sunetul banului ș-au desfătat atâți nerozi de negustori câți brazi și câți mesteceni sunt pe ceafa de piatră a acestor ținuturi fericite. Apele se bat, rostogolesc bolovanii, umplu vultorile și sar peste stâncile lustruite; șipotele țâșnesc și-și azvârlă sulul apelor reci ca niște arcuri de sticlă străvezie; munții se încalecă grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. ...
Ion Luca Caragiale - Congresul Cooperativ Român
... stofă de orator. Discursul se potrivește perfect. Liber-schimbismul nu e de talia unei țări agricole: cu acest sistem ni s-ar croi o soartă prea grea, care ne-ar strânge rău în spete; pardessus le marche [1] , fără să prindem de veste, ne-ar căptuși străinii din cele două emisfere ... Strigăte: Ți-ai arătat arama!) D. LITTMANN , lampist, în mijlocul tumultului îl răsucește prin câteva cuvinte: Domnilor! să ne luminăm! nu sunt un intrigant să viu aici să bag fitiluri, sa înflăcărez resentimentele. D. TASAIN , directorul Companiei gazului: Tăis ton bec, espece de fumiste! [5] (Zgomotul merge crescând. D. Littmann se ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... îndărătnic la citire găsea la teatru romanul gata în acțiune; într-o seară vedea desfășurându-se înainte-i, cu toate fabuloasele ei peripeții, o poveste viu ilustrată, care ar fi costat cu mult mai mult timp și atențiune pentru a fi citită. Piesele montate într-un mod absurd se ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie
... cu zgomot, — mulțimea-l urmează, Spre porți năpustită cu mici și cu mari. Și el ce e-n frunte pe-o albă cămilă, Jar viu de lumină sub roșu-oranisc, S-oprește, o clipă, pe verdele pisc, Privindu-și orașul în roza idilă... S-oprește, o clipă, pe verdele pisc ... Rămâne nălucă, dar tot o zărește Cu porți de topaze, cu turnuri de-argint, Și tot către ele s-ajungă zorește, Cu toate că știe prea bine că-l mint Și porți de topaze, și turnuri de-argint. Rămâne nălucă în zarea pustiei Regina trufașă, regina magiei, Frumoasa lui Meka â ...
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
Vasile Alecsandri - Chiriţa în Iaşi Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă de Vasile Alecsandri Comedie cu cântece, în 3 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.1.1 I 2.1.2 II 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 4 ACTUL III 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.2.1 I 4.2.2 II 4.2.3 III 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX PERSONAJELE Cucoana CHIRIȚA GRIGORI BÂRZOI, șoțul ei ARISTIȚA, CALIPSIȚA, fetele lor PUNGESCU, coțcar bucureștean BONDICI, coțcar ieșean GULIȚĂ, copilul Chiriței Văduva AFIN LULUȚA, copila ei Sărdarul CUCULEȚ, director de agie UN FECIOR BOIERESC IOANA țiganca UN SLUJITOR DE BARIERĂ UN SURUGIU UN NEAMȚ CU ORGĂ POFTIȚI LA BAL, SLUGI, SURUGII, CAI DE ...
... după extensiunea și durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puțin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal. Cadrul meu e prea strâmt ca să pot închide într-însul istoria generală a veselei republice podgorene. Voiesc numai să contribuiesc și eu la consemnarea materialului necesar ... a-nțelege importanța politică a formelor democratice. Aflase tot ce se petrecea în oraș și tremura de grija mea văzând că nu viu la dejun. Mi-a făcut o scenă grozavă - că de ce m-am amestecat cu derbedeii, că doresc s-o fac de râs ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... lor ființă Și-ntr-însele să cheme al lui coborământ. O nouă sărbătoare în ceruri se serbează; Trag toți cu-ardoare sfântă, aduc carul cel viu Ce splende de lumină și de științi derază. Pe dânsul se așează Divinul Verb și Fiu, A lui de flăcări roate iau drumu ... ș-al păcii într-una se unesc Cu al inteligenței ș-al naltei frumuseții, Și toate iar în Domnul și cresc, și viețuiesc. Tot este viu în ceruri și totul e viață, Ș-o sfântă armonie ș-o unitate fac; Un plan e tras d-atuncea, și totul ne învață Că ... cugetare, O femine în spirit! Frumosul încarnat! Răpindă, grațioasă, plăpândă,-amăgitoare, Și umede și rumeni dulci buzi de Lucifer, O față de speranță și mâini prea dătătoare, Un viitor ferice frumoșii-i ochi ofer. A sexului ei grații inspiră voluptatea Și farmec peste farmec în corpu-i aerin; Mișcarea ... pier. Se-nchide empireul. Ca fulgerul străluce Un gladiu de flăcări ce ține Mihael, Ce miriade d-angeli comandă și conduce, Și pacea le anunță prea blândul Gabriel. "Cu tremur și teroare să stăm pe loc, cu frică, La toți atențiune! Căzutul e Satan!" Satan! răsună cerul, Satan! se nalță, pică ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
Vasile Alecsandri - Sânziana şi Pepelea Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri Feerie națională în 5 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.2.1 ARIE 2.2.1.1 I 2.2.1.2 II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.1.1 ARIE 3.1.1.1 I 3.1.1.2 II 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.5.1 ARIE 3.5.1.1 I 3.5.1.2 II 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 4 ACTUL III 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX 4.10 SCENA X 4.11 SCENA XI 4. ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... le datoresc inspirații mult nobile și grave, fiindcă nu cred să se afle pe lume viers omenesc sau cântare meșteșugită care să mă miște mai viu ca tainicul freamăt ce-l deșteaptă în frunzișul lor vântul serii. Arborii aceia zugrăviți mă încântau totuși mai mult chiar decât cei adevărați, acel mic ... liniștit, unde domnește primăvara veșnică. Atât am putut afla din viața lui: că văzuse multe, cutreierând mări și țări și că citise și mai multe, prea multe chiar, pentru anii lui, fiind fost cu putință să fi amestecat ce văzuse cu ce citise, sau să fi privit cele văzute prin geamul ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... Ce cochetă e copila, cu ce grație ea îmblă? Și ce stele zugrăvește în nisip cu dulcea-i labă  O găină virtuoasă, o găină prea de treabă, Cu evlavie ea cată fire de-orz și coji de jimblă. Dară cine să admire a ei nuri și tinereță? Boul ... ticăloase!" Făt-Frumos gâtu-și îndoaie îndărăt și îi răspunde:  Nu m-atinge-a ta insultă, tu, de-origină plebeu  Diferența prea e mare, cine ești? și cine-s eu? Eu petrec și eu fac curte cui voiesc și orișiunde. ÂTe-oi sili să lupți cu ... sunt altora; Viața multora se stinge spre-a hrăni viața multora Și mâncarea reciprocă e-a istoriei ființă. Bietul rac! De viu l-aruncă ca să fiarbă-n vinul cald. Câte sufere?  ce-i pasă celui care nu e rac! Ce îi pasă păsăruicei ce muncește ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
... cu ziduri înalte, e cocoțată pe vârful unui deal, în mijlocul câmpului, și, pentru că înăuntru nu sunt, acum, călugărițe – ca pe vremuri, nu prea abate nimeni pe aici. Iarna, însă, când viscolește și drumurile sunt astupate de troiene, nu zărești țipenie de om primprejur, așa-i de pustiu locul ... înfuriat, amenințând să facă ușa țăndări, iar eu tresăream la fiecare lovitură ca și cum ar fi izbit în inima mea. Văzând că ușa e prea tare, hoții se apucară de gratiile fereștii ca să le îndoaie, dar nici aici n-au isprăvit nimic. Într-un târziu, conteniră: păreau că mai ...