Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PREFACE (ÎN)
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 346 pentru PREFACE (ÎN).
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a nopței înturnare prin un bocet crud serbează. Câtu-i dulce a ta soartă, în sat, o, locuitor, Lângă soața credincioasă, în îngustul foișor! Nimic lin cursul turbură de-o viață fericită, Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menită. Mușchiul, care anii repezi în țărână-a prefăcut, Pe părinții voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de păstor, A ... A săteanului vro faptă încă nu s-a lăudat Și al său mormânt de pompă nicicum s-a-ncungiurat; Dar în locul unei pompe, din a lui soți fiecare, Nu de-afară, ci în cuget poartă semn de întristare. Oare mirosul de smirnă, oare cântecul cel sânt, Pulberea ce este stânsă pot să-nvie din mormânt, Dacă fapte de ... dar nu-l găsii nicăire. A trecut și ziua a doua, din nou iar l-am cercetat, Dar pe munte, nici în codru, nici la râu nu l-am aflat. Amar mie,-n ziua a treia, ...
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor
... Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor Alaiul vechiturilor de Dimitrie Anghel Publicată în Scara , II, 520, 25 iunie 1911, p. 1—2. Regina Mab încă singură a rămas stăpînă pe spațiul infinit. În cărucioara primitivă, ea sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin ... cari stă legat numele lui Toma Blîndu, încăpătoarele căruți în care s-au plimbat toți bucureștenii și care mai ies la iveală și astăzi, prefăcute în sănii, cînd sunt zăpezile mari; și iată și popularul car cu boi, venind legănat și domol, cu siguranța că tot va ajunge odată și el ... Docare și faetoane de gală a cine știe cărui Moruzi sau Răznovanu, brecuri și cabriolete demodate, ce nu se mai văd încă decît în stampele lui SzathmĂ¡ry, cupèle și landouri în care și-a făcut intrarea cine știe ce prinț ori ambasador străin, bihunci și cîte poți să-ți imaginezi și să visezi, numai
Dimitrie Bolintineanu - Timpul
... cel verde ce râul stropește, Un om după cale puțin s-odihnește, Visând fericit! Iar razele zilei cu umbrele serii Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii Pe val adormit. Pe măgură luna se-nalță-atunci plină Și varsă pe fluviu un val de lumină, Un brâu lucitor; Eterul albastru ... nclin amoroase P-al nostru trist sân; Un om cu cosițe și gene albite, Cu brațe secate, cu fețe pălite, Cu coasa de fier, Apare în barca cu dalbe fecioare E timpul; iar ele sunt blândele oare Ce vin și iar pier. Și barca se duce prin valuri purtată; Iar grupa ... cosește Ale vieții tale flori! Să n-amâi plăcerea dulce! Timpul este-amăgitor Ce răpește nu mai duce Fragedului muritor. Astăzi toate pentru tine Jos în lume strălucesc, Și plăcerile divine Cu-a ta viață se-mpletesc. Mâine se vor stinge toate Ca parfumul serii-n vânt, Al tău ... ce viu îl străbate De vise d-amor; Dar vasul se duce și-n umbră dispare. Se stinge cu-ncetul cereasca cântare Pe râul tăcut. În
Dimitrie Bolintineanu - Fost-ai tu frumoasă, tu, Patria mea!
... d-aur ce, venind din flori C-un torent de raze, dulce se repoză Pe ghirlanda verde printre sărbători: Ca vergina jună care, la festine, În antice timpuri candidă părea, Semănând pe cale florile divine Viselor poetici-grațioase, line; Fost-ai tu frumoasă, tu, patria mea! Ca torente turburi ce prin ... Neputând la luptă calul a conduce, Revărsau prin inimi inima lor dulce Plină de virtute și de sfânt amor! Astăzi tot slăbește, se preface, piere! Cel ce cunoscuse strălucirea ta, Astăzi să te vază, tristă decădere, Inima-i ar geme ruptă de durere, Ochii săi în lacrimi i s-ar îneca! Ați văzut voi roza care se-mlădie Conservând ferice frumusețea sa; Dar pe care viața nu mai revifie, Nu-i ... chemați acele suflete sublime Ce păștea cu fală, vechiul, dalb pământ! Nu pot a răspunde decât prin suspine; Inima-mi se rupe cugetând în
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
... cu moartea nu poate învinge de multe ori ridiculul vieții care lasă urme, nu poate alunga ironia ce se așază la căpătîiul postumului, nu e în stare să biruiască zîmbetul de veselie ce-l resimți in fața anumitor aspecte ale naturei, căci natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă, ci așa cum o vede (sic) ochii noștri în anumite momente. Cu aceste gînduri părăseam o casă unde apusese o viață, sătulă de a sălășlui o sută de ani în aceeași închisoare de lut. A muri nu e a rămînea cu ochii mari deschiși în infinit, așteptînd mîna pioasă ce-ți va închide pleoapele reci peste înmărmuritele globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță ... că nici un glob de lumină nu va sui ca să rumenească cerul tău, atunci începe moartea cu adevăr. Trupul rezistă și vegetezi pînă obosesc în tine puterile și în vinele tale sîngele, ca în niște vaduri ostenite, abia se mai poate pune în mișcare... Și așa era și mortul meu, un biet lucru uitat și părăsit într-o odaie, un obiect de curiozitate scos la zile mari și ...
Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles... (variantă)
... întreagă. Când al meu cuget mistuit De-o stranie părere A fost un lung, necontenit Prilej pentru durere. Și a păstrat în fundul său Ca în cenușa rece Taina părerilor de rău După un vis ce trece. Ca un luceafăr răsărit Din liniștea uitării Dând orizon nemărginit Singurătății mării, Nainte de ... valuri vin Călătorind spre dânsul. Și totuși va luci în veci Aprins de zeul Amor Și ale sale raze reci Pe frunte lumina-m-or. În urma lui un dor nespus S-alerg o să m-alunge, Deși se nalță tot mai sus Ca să nu-l pot ajunge. Va rămânea ... jurau Să ție pe toți vecii, Pe când de flori se scuturau Alături liliecii, Și-au prefăcut pe-acest pământ A noastre vieți în stepe Și ne-au pătruns de-un farmec sfânt Ce nu-l putem pricepe. Dar cine e veți întreba, Nebună și infamă: Nici voi să ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
... Și-ntr-un sfert stric câteodată ce-ntr-o lună am făcut. De pământ trântesc condeiul, meseria o urăsc, Și să nu-l mai iau în viață, eu mă jur și hotărăsc. Dar precum Boileau zise: un astâmpăr nențeles Nencetat se-mpotrivește hotărârii ce-am ales; De urechi parcă mă trage ... rima mândră o aștept. Patima inimii mele, chiar și străine nevoi, A le pune pe hârtie sunt silit fără să voi. Apoi când în elegie destul nu pot să vorbesc, Și s-arăt fără sfială toate câte socotesc, Vreun dobitoc îndată vine înaintea mea Și-mi ridică cu lesnire ... Adevăruri de-un preț mare, când le poruncesc, ei spun. Socotesc că putem zice, fără să ne îndoim, Că e prea bun pentru fabuli veacul în care trăim; Măcar că se află oameni care nu pricep deloc Cum a putut să vorbească un sălbatic dobitoc, Și care vin să ... Prin poezie ființa și-a lor stare de-și pricep, Slăbiciunea muzei mele vino a o îndrepta; Căci de scriu astăzi în versuri, asta este vina ta. Tu amorul poeziei mie mi l-ai însuflat, Și exemple îndestule de ce e frumos ai dat. Așa, când viitorimea ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... de a înțelege pesimismul ne-ar veni mai mult la socoteală, dar totuși are un rău; căci, ducându-l la extrem, putem găsi în fiecare om sămânța pesimismului. Dacă după întâiul înțeles trebuie să zicem că pesimismul nu a existat în societatea greco-romană, dacă trebuie să zicem că nu numai în Sophocle, Euripid, Hegesias, [2] Lucrețiu nu se arată, dar nici chiar în Byron, Musset și câți alții din vremea noastră; apoi după al doilea înțeles ducându-l la absurd, trebuie să zicem că mai toți oamenii sunt ... e pricina strigătelor de durere, a deznădejdii, a decepțiunii ce caracterizează literatura noastră contemporană, care și-a găsit răsunet în Eminescu, Delavrancea, Vlahuță și-n o mulțime din scriitorii noștri, în cei care au ceva talent, precum și în cei care sunt cu totul lipsiți? Aceasta nu poate fi o întâmplare. Întâmplare nu poate fi când e vorba de întreaga mișcare literară a ... ca dânșii am socotit că mândrele visuri ale închipuirii și sugestiunile puternice ale inimii noastre erau adevăruri ce nu se puteau tăgădui. Ne-am încrezut în parțialitatea devinațiilor religiei și ...
... iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul amoriu; Ce cu para ... mine era ea! Ah, maică, ce gură poate să rostească cu deplin A-ndrăgitului pornire și al dragostilor chin? Este ceas, este minută în care s-o pot uita? Și pomenesc-o vrodată fără a nu lăcrăma? Spre supunere mai multă nimică n-am mai ferit: I ... de temut! Care inimă și suflet, într-a tiranilor firi, De-atâtea delicatețe, de-atâtea mărturisiri, Nu s-ar fi topit ca ceara în fața crudului foc, Afară de al ei suflet unde mila n-are loc?... Această nelegiuită și crudă supus-a ta, Decât tigrii, decât ... ar iubi... Totdeauna se silește la temut a mă porni! Totdeauna cu-ndoiele, totdeauna amăgit! Niciodată lângă dânsa n-am putut fi liniștit!... În scurt, maică milostivă, mai bine voi muri azi În ...
Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii
... corpu-ajutător... Va veni-nainte de pierirea lor? Soarele-i aproape sceptrul a-și depune. Domnul îngenunche, face rugăciune — ,,Doamne, ce-ești în ceruri, blând, ascultător, Fii cu bunătate pentru-al tău popor. Iar de cere soarta prada sa cu-asprime, Cruță astă țară și lovește-n mine ... ești voinic, cu mine vin-a te lupta!" Astfel zice domnul și spre pașa zboară. Pașa ține-n dreapta sabia-i ușoară, Iar în mâna stângă ține steagul sfânt Ce se desfășoară legănat de vânt. Caii lor în salturi zboară și s-opresc. Armele, lovite, scântei și lucesc. Lupta este scurtă. Sub o lovitură Pașa cade, varsă sângele pe gură. Dar Mihai răpește ... rușinos, Calcă p-ienicerii ce combat fălos. Cei mai mulți dintr-înșii către pod s-adună, Se strivesc, pierd șartul; arma noastră-i tună. Iar în amețeală singuri se-ntr-omor, Se strivesc sub arme și sub caii lor. Mulți, de crudă spaimă, se aruncă-n apă, Însă nici acolo zilele ... S-a topit cu roua sub al zilei soare! Oștile-ți făloase repede-au pierit Ca florile d-aur dintr-un vis dorit! Cum
... Emil Gârleanu - Mai sus! Mai sus! de Emil Gârleanu S-a trezit ciocârlia în chemarea prepeliței: „Pitpalac!â€� Cerul abia se rumenise; picăturile de rouă încă nu se prefăcuseră în mărgăritare; luceafărul tot făcea din ochi pământului. Dar peste puțin deodată adâncul scăpără. Cea dintâi rază străpunse văzduhul și se topi în ochiul ciocârliei. Niciodată darul acesta, trimis de către soare, nu umpluse sufletul păsării de o mai mare fericire. Căci și fericirea nu-și alege totdeauna ... rumenise. Oglinda cerului poleia pământul. Încă o bătaie de aripi. Mai sus! Slab de tot i se părea ciocârliei că mai aude glasul pitpalacei. Înota în valuri străvezii; plutind pe ele, dete drumul ciripitului ei gâdilitor ca al unei grindine de mărgăritare. Dar raza care i se topise în ochi o chema la ea, în înalt. În cântecul ei, pasărea îi spunea că vine. Încă o lovire de aripi, și-ncă una. Mai sus! Îmbătată, pasărea se asculta singură; pentru ea și ... soare cânta. I se părea că tremurările cântecului ei umpleau bolta cerului. Vroia să se simtă singură, dezlipită de țărâna pământului, — ea și raza, în ...