Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂMÂNEA
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 860 pentru RĂMÂNEA.
Emil Gârleanu - Gruşan Grușan de Emil Gârleanu Lui Costin Petrescu Făcusem inspecția și mă grăbisem să ajung în odaia largă, de scânduri, a cantinei, în care ne întâlneam, în fiecare seară, ofițerii aflați în tabără. Veneam cu toții, și tineri și bătrâni, mulțumiți că puteam sta puțin, unii lângă alții, fără să fim strânși în chinga legilor militărești. Astă-seară se adunaseră mai mulți ca de obicei, căci veniseră și ofițerii regimentului de cavalerie ce sosise dimineață. Toți vorbeau despre una și alta; eu îmi așteptam ceaiul obișnuit, când intră un căpitan de călărași, salută pe maiorul ce sta la o parte, singur, apoi se îndreptă spre alți doi căpitani bătrâni, camarazi de-ai lui, și le spuse tare: — Știți că s-a împușcat Grușan? Uite, citiți... Se făcu tăcere. Unul din căpitani luă jurnalul și citi cu glas tare: — Aseară s-a împușcat generalul în retragere Grușan. Pricina acestei fapte e necunoscută. Omul acesta nici nu putea să moară altfel, zise căpitanul. Iar cel ce adusese vestea se întoarse spre ofițerii tineri și le spuse: — Ei, băieților, voi nu știți cine a fost Grușan; n-ați văzut ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... dinainte de 1800, acum românizată, acea burghezie care, în vremea Revoluției Franceze, era atât de entuziasmată de ideile noi.) În epoca lui Eminescu, critica teoretică rămâne în Moldova, dar critica în forme de artă se mută în Muntenia, pentru că acum formele noi și-au dat rezultatele, iar clasa care a ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiţi Povestea celor necăjiți de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 7, 21 nov. 1910, p. 97—101 A fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte. Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine. De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei. În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în ...
Emil Gârleanu - Părtaşul Părtașul de Emil Gârleanu Soldatul Pintilie Gheorghe era învinuit că furase în sâmbăta Paștilor câțiva saci cu orz și că apoi îi vânduse. Santinela ce încuviințase aceasta era adusă înaintea consiliului, ca părtașă la furt. Vinovatul mărturisise hoția. El o îndeplinise, pe când de santinelă la orzărie era Neculai Oană, recrut din anul acela, un biet om, luat în oaste pe nevăzutele, și pe care, de șase luni de zile de când venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce știa el de acasă. De nepriceperea lui se feriseră toți comandanții de companie, ca de foc, și-l lăsaseră la boi. În săptămâna Patimilor soldații fură învoiți pe acasă. De sărbători e greu să pui mâna pe un om mai acătării, rămân ciurucurile. S-a zbătut bietul aghiotant, în dreapta, în stânga, până a dat, în grajd, cu ochii de Neculai Oană, care vorbea cu boii lui, dezmierdându-i pe grumaz. Valeu! Oană neică, zise aghiotantul, Maica Domnului mi te scoase în cale. Vino-ncoa, zmeule, să te înarmez ca pe sfântul Gheorghe. L-a înșfăcat de guler, l-a dus de l-a încins, ...
Ion Luca Caragiale - Așa să mor!
... conservatorii: — Așa să mor, dacă nu i-am spus! Apoi, de la politică, trecem la teatru... Cea mai mare artistă dramatică tot Sară Bernhard rămâne, deși și Suzanne Despres este admirabilă; dar creația cea mai frumoasă a Sarei nu este nici Dama cu camelii, nici LAiglon, ci Frui ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație
... tocmai pe mine, care am servit cu zel și activitate, să mă suprimați?" „Trebuiesc economii, domnule Mandache. Sunteți în biurou trei șefi de masă; rămâne un șef la toate mesele și un șef de biurou, și-nțelegi bine, dumneata ca netitrat..." Că hâr! că mâr! nu se poate și nu ...
Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică
... se deosebesc totdeauna, întâmplările nu sunt de atâtea nenumărate feluri cum ni s-ar părea nouă, muritorilor. Noi ne perindăm, azi unul, mâine altul; lumea rămâne tot lume; noi mereu toți alții și alții; și ea, tot ea și ea. Parcă ar fi tot nou și iar nou; și când colo ...
Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente
... ne încalce ghiaurii, muscalul si românul. Spun că sunt hotărâți să vie până-n Stambul, să ne facă ce ne-or face. Prin urmare, nu rămâne decât la patriotismul nostru să ne învețe a ne apăra. Zice că până acuma, noi am pierdut mult; mâine-poimâine poate să pierdem ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite Sărbători mâhnite de Ion Luca Caragiale Paștile cădeau în vară... Cine s'ar fi așteptat la așa schimbare de vreme ? Viscol din vârfuri până în fundul văilor depărtate... În miezul vârtejului, pierdusem drumul urcând pe culmi înalte și acum, coboram orbește fără să știu unde. Calul era istovit de puteri; iar eu simțeam cum mă pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu negru, fără nădejde să mai dau de vreun adăpost. Când mă socoteam în pieire, iată sclipind în față-mi o luminiță... Către ea !... tot către ea; căci - nu e numai o părere !... Și sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de-acu, dacă n'am avut noroc să fi dat de gazdă bună și primitoare, am să deger flămând aci, lângă gard, în sfânta noapte a Învierii, departe de săracul meu culcuș, de la care am plecat ca un nesocotit... Ajută-mi, Doamne !... Mi-am luat inima în dinți și-am bătut hotărât în poartă. O ușe s'a deschis, prin care s'a arătat lumină ...
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva
... i-a mai dat-o... Când în anul 1871, generalul Trochu, apărătorul Parisului, împresurat de germani, a văzut că nu-i mai rămâne nimic de făcut soldățește, a dat faimoasa proclamație creștinească prin care chema ocrotirea sfintei Ghenoveve, mântuitoarea Parisului în vremuri de năvală a ...
Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru
... minori, puși sub epitropia oficială, și au rămas de atunci buni stăpâni pe teatru, dar, din nenorocire pentru ei, niște stăpâni condamnați a rămâne vecinic minori, vecinic sub epitropie. E lesne de înțeles că pentru cei lipsiți de talent, pentru nevoiași, aceasta a trebuit să fie o ...