Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RAM
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 265 pentru RAM.
... ce văd, la câte-ascultă, Și-n uimirea lor cea multă Șuieră-ndelung. Veverița, de mirare, Când e-n vârf de fag, Când p-un ram, când pe-altul sare, După cum mai bun e locul Printre crengi să vadă jocul Cel așa de drag. Iată-i iepurii, nebunii Coarne-n ...
George Coşbuc - Faptul zilei Faptul zilei de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1900, nr. 3 Ca lacrima-i limpede cerul Și-aproape de ziuă. Frumos Stă-n mijlocul bolții Oierul, Luceafăru-i gata s-apuie, Iar Carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. Și doarme și apa și vântul. Iar spaima și oștile ei Țin mort, subt călcâie, pământul. Și-atâta e roua ce-o plânge Câmpia, că-n palme-o poți strânge Ca-n cupă s-o bei. Pe-ncetul tăria-nflorită Cu galben ca strugurii copți S-albește din clipă-n clipită. Pe culmi întunerecul piere, Dar valea e-n neagra putere, A umedei nopți. Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie, Făpturi purtătoare de ploaie, Se urcă pe culmi. Din ...
George Topîrceanu - În taina nopții
George Topîrceanu - În taina nopţii În taina nopții de George Topîrceanu Pe cărare, lângă codru, Numai pasul meu s-aude... Ploaia picură din frunze Și din ramurile ude. Norii-ntunecați îmbracă Cerul nopții fără stele, — Luminoși mi-arată calea Numai ochii dragii mele! Du-mă, dorule, cu tine, Toată jalea să mi-o-ngropi — Pân' la casa tăinuită, Casa albă dintre plopi. ................ Dulce clipă a-ntâlnirii, Mintea-ntreagă mi-o răpești!... ...Dar nu-i nime-n prispă-afară, Nici lumină la
George Topîrceanu - Balada munților
George Topîrceanu - Balada munţilor Balada munților de George Topîrceanu I S-au ivit pe rând în soare, Jos, la capătul potecii, Turma albă de mioare, Noatinele și berbecii. Sunet de tălăngi se-ngână. Sub poiana din Fruntarii, Zăbovește-n deal la stână Baciul Toma cu măgarii. El se pleacă din cărare Și tot leagă și dezleagă, Cumpănește pe samare O gospodărie-ntreagă: Maldăr de tărhaturi grele Cu desagi, căldări și pături, Că de-abia pot sta sub ele Doi măgari voinici alături. Gata!... Baciul stă pe gânduri, Peste frunte mâna-și duce. Se ridică-n două rânduri Și domol își face cruce. Apoi cată lung spre creste Și spre țarcurile goale... Și convoiul, fără veste, A pornit încet la vale. Cerul și-a schimbat veșmântul. Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vântul Ca un foșnet lung de apă. Adâncit în gânduri multe Baciul stă și nu-și dă seamă C-a rămas în loc s-asculte... După el, călcând cu teamă, Merg tăcuții lui prieteni Prin sălbatice pripoare, Pe sub poale verzi de cetini, Pe potecă fără soare, Ori străbat în pas alene Luminișuri fără flori, Singuratice poiene Cu mesteceni visători... ...
George Topîrceanu - Balada popii din Rudeni
George Topîrceanu - Balada popii din Rudeni Balada popii din Rudeni de George Topîrceanu De la târg la Vadul-Mare Taie drumul prin poieni, Legănându-se călare, Popa Florea din Rudeni. Și-n priveliștea bogată Sus pe culme, jos pe drum, Iarna palidă-și arată Plăzmuirile de fum. Somnul revărsat în fire, Gerul sfânt al Bobotezii A-nchegat argint subțire Peste faldurii zăpezii Și, legând în gheață stropii, Bura care-n aer joacă A țesut pe barba popii Fire lungi de promoroacă. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți — dorm adânc. Sună numai căldărușa Atârnată de oblânc. Bate Surul din potcoavă Drum de iarnă, fără spor, Calcă rar și cu zăbavă Lunecușuri de pripor. Și-n tăcerea care crește, Adâncit ca-ntr-o visare, Popa când și când șoptește Legănându-se călare... Scutură din treacăt salbe, Reci podoabe care mint, Surpă bolți de ramuri albe Cu portaluri de argint. Lângă drum bătut de sănii Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii Înstelate pe zăpadă. Iar pe culmea unei creste, Amețit de zare multă, Strânge frâul fără veste Și-mpietrit pe cal ascultă. Nici o șoaptă... nici un ropot... Numai din adâncuri sure Vine vuiet ...
George Topîrceanu - Distih eroic
George Topîrceanu - Distih eroic Distih eroic de George Topîrceanu Plop tânăr, încrustat în miezul verii, Cu ramuri vii și frunză sclipitoare, Când râul vântului te scaldă, Învață-mă să râd ca tine-n soare, Să-i sorb lumina caldă. Plop negru, încrustat în ger Și-ncremenit sub lună Cu rămuriș de zgură și de fier... Învață-mă să uit lumina verii Și-n câmp silhui Să dau tristețea mea tăcerii Și gândurile mele
George Topîrceanu - M. Sadoveanu
George Topîrceanu - M. Sadoveanu M. Sadoveanu de George Topîrceanu „Hm! făcu primarele, ridicându-se în capul oaselor. Vinul Corjoaii este bun, care nu se mai află...â€� În tăcerea odăii, luna sclipea cu luciri tainice pe podele. De undeva, dintr-un ungher, se auzi un zgomot nelămurit; un cocoș trâmbiță prelung, departe. „Hm, bun! Care va să zică iar m-am îmbătat. Strașnic m-am îmbătat! Sunt un ticălos...â€� rosti el încet, c-o mlădiere de durere în glas. Se coborî din pat, deschise fereastra. Apoi zâmbi și-și clătină capul cu amărăciune. Aburiri de răcoare îi mângâiau obrazul. Din livadă pătrundeau domol înfiorările nopții. Lilieci negri treceau prin pulberea de argint a luminișurilor. O învăluire ușoară de vânt mișca frunzișul și prin țesătura de ramuri luna strecura fâșii palide de lumină. În depărtare, ca niște văluri de ceață pluteau peste întinderi. Primarele răsuflă adânc miresmele nopții și rămase așa, ca-ntr-o visare, cu ochii ațintiți în
George Topîrceanu - Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem)
George Topîrceanu - Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem) Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem) de George Topîrceanu ...Mai sus, la poalele pădurii, Se-mbină umbrele-n coroană Și ca-n poveste se deschide În fața noastră o poaină: Mesteceni albi, cu ramuri goale, Pe margini codrul adormit Și-n raza lunii, risipite, Căpițe mici de fân cosit... Aici nu-i nimeni să ne vadă În pacea nopții-ncremenite, O, farmec negrăit de dulce Al sărutărilor oprite!... Dar un fior prin noapte trece. Șoptesc copacii îngroziți. Un tainic murmur, — ca o apă, — Coboară-n codrii adormiți. Vin freamăte nelămurite, Prevestitoare de furtună, Și nouri vineți, colo-n zare, Deasupra munților s-adună... Acum pe bolta răzvrătită Aleargă cum îi poartă vântul. În valuri negre luna moare Și umbra-ntunecă pământul. O, doamne! Ploaia-n noaptea asta Ne strică fără milă rostul. Dar colo jos, într-o căpiță De fân, găsi-vom adăpostul... Stăm bine-așa, sub bolta moale, Cu frunțile alăturate Ca doi copii cuminți. — Ne-mbată Mirosul florilor uscate. De peste deal abia s-aude Un ropot repede-n păduri, E ploaia... Pân’ la noi deodată Ajung răzlețe picături, Și tot mai dese cad. ...
George Topîrceanu - Noapte de iarnă (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Noapte de iarnă (Topîrceanu) Noapte de iarnă de George Topîrceanu Cad din cer mărgăritare Pe orașul adormit... Plopii, umbre solitare În văzduhul neclintit, Visători ca amorezii Stau de veghe la fereastră, Și pe marmura zăpezii Culcă umbra lor albastră. Iarna!... Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. Scoate-o lume ca din basme În lumini de felinare — Umple noaptea de fantasme Neclintite și bizare. Din ogeagul de cărbune Face albă colonadă Și pe trunchiuri negre pune Capiteluri de zăpadă, Iar prin crengile cochete Flori de marmură anină, — O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. Reci podoabe-n ramuri goale Plouă fără să le scuturi, Ici, risipă de petale, Colo, roi ușor de fluturi... Și din valul de zăpadă, Ca o mută arătare Legănându-se pe stradă, Un drumeț ciudat răsare... Vine cu popasuri multe, Face-n calea lui mătănii. Câte-odată stă s-asculte Clopoțeii de la sănii. Alteori uimit tresare, Dă din mâini șoptind grăbit — Parcă spune-o taină mare Unui soț închipuit... Ca o umbră din poveste Se strecoară-ncet, și iar Stă deodată fără veste Rezemat de-un felinar. Fața lui se lămurește, ...
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri reci, Fulgerele depărtate Dau lumină pe poteci. La apus, din vreme-n vreme, Tunetul departe geme, — Du-te, du-te, nu te teme! Noaptea-i neagră, — las’să fie, Că-ți arată drumul greu Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — ...
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară Rapsodii de primăvară de George Topîrceanu I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Șiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngerași Cu alai De toporași. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le lași? II Se-nalță abur moale din grădină. Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperișuri veștede-n lumină Întind spre cer ogeacuri fără fum. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul Și ies gândacii-Domnului pe zid. Ferestre amorțite se deschid Să intre-n casă soarele și vântul. De prin balcoane Și coridoare Albe tulpane Fâlfâie-n soare. Ies gospodinele Iuți ca albinele, Părul le flutură, Toate dau zor. Unele mătură, Altele scutură Colbul din pătură Și din covor. Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii, Și-a răsfirat crenguțele ca spinii De frică să nu-i cadă la picioare, Din creștet, vălul subțirel de floare. Că s-a trezit așa de dimineață Cu ramuri albe — și se poate spune Că-i pentru-ntâia oară în viață Când i se-ntâmplă-asemenea minune. Un nor sihastru Și-adună-n poală Argintul tot. Cerul e- ...