Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RUPE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 509 pentru RUPE.
Cincinat Pavelescu - Din schit
Cincinat Pavelescu - Din schit Din schit de Cincinat Pavelescu Maestrului C. Dissescu În diminețile de vară, Sub cerul vesel și albastru, Când pieptu-ncepe să tresară, Atunci pricepi cât de amară E-n schituri viața de sihastru. Și-ți vine ca să plângi pe bietul Călugăr tânăr și frumos, Ce-n ochii tăi, citind regretul De-a se vedea murind cu-ncetul În schitul trist și-ntunecos, Cu drag și-aduce-aminte casa Trecutei lui copilării, Cu prispa, sala și cu masa, Și-i vine ca să-și rupă rasa Și s-o ia razna pe câmpii! Și alergând spre larga zare Cu păsărelele ce zbor, S-ajungă iar în satul mare, Și iar s-aștepte pe cărare Pe Anca-n drum către izvor. Să-i spuie iar, cu glas fierbinte: Mai negri-s ochii tăi ca mura, Și când te văd, îmi ies din minte! Iar ea să fugă înainte... Zicându-i: Ia mai tacă-ți gura! . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ispita-n alte vremi îl duce Și chipul slab i-l luminează. Dar de-odată-și face cruce, Un tremur prinde să-l apuce, Căci toaca-n aer lung
Cincinat Pavelescu - E-așa de tristă așteptarea
... mare tragedie Ce-unor-ar pare un nimic, Atuncea s-ar mișca și munții, Și stâncile s-ar sfărâma; Și stelele din cer s-ar rupe, Și-oceanele ar îngheța, Și norii s-ar preface-n lacrimi, Și toți vulcanii ar erupe, Și lava lor ar arunca Pe inimile reci ca ...
Cincinat Pavelescu - Reîntoarcerea (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Reîntoarcerea (Pavelescu) Reîntoarcerea de Cincinat Pavelescu Ai vrut să viu, și am revenit. Căsuța albă mă primește Zâmbind din pragu-i înflorit. Și lacul, care oglindește Un colț din cerul infinit, Mă recunoaște, deși chipul Mi-l văd în ape-mbătrânit! Uite, cireșii din livadă, Din umbra-n care stau pitiți, Ce blând s-apleacă să mă vadă! O, câte crăci le-am rupt cu zmeul, Cu câte pietre-n ei n-am dat, Dar toate toamnele trecute O primăvară le-a-ngropat! Și câinele de lângă vatră, Bătrân și el, m-a-ntâmpinat Neliniștit, dar nu mă latră. Pădurea, parcă de aramă În toamna care s-a lăsat, Pe glasul vântului mă cheamă. Ca niște păsări ostenite Se strâng un stol de amintiri, Și-un val de tainice simțiri În ochi o lacrimă-mi trimite... Podoaba florilor e moartă, Dar tot e veselă grădina Amurgu-și tremură lumina În frunza duzilor din poartă. Aici e bine. Simt că viața Mi-ar curge lină și cuminte; Aici e bine. Mă simt tânăr Naiv și bun ca mai-nainte. Da, tot mi-e scump aicea: casa, Grădina, câmpul și pădurea. Dar ce ...
Cincinat Pavelescu - Sonet (Cincinat Pavelescu, 1)
Cincinat Pavelescu - Sonet (Cincinat Pavelescu, 1) Sonet de Cincinat Pavelescu Car dans linfini je veux vivre... Sans quon me le puisse ravir Ce rÄ™ve que je veux poursuivre. Et vais, imortellement ivre Pouvoir sans jamais massouvir Baiser tes lourds cheveux de cuivre. L. G. Ai cizelat în versuri magistrale Tăiate parcă-n prismele luminii, Ca și un nou Benvenuto Cellini Profilul grec al blondei ideale. Ți-ai rupt din suflet rozele și crinii, Ca să presari sub pașii ei petale, Și n-ai păstrat, poete, frunții tale Decât paloarea visului și spinii! Urmează-ți visul tainic înainte! Ce-ți pasă dacă farmecu-i te minte Când inima-ți sub vraja lui tresaltă? Să moară chiar, el moarte nu mai are, Căci l-a închis cu-a versului tău daltă În ritmul larg al strofei
Cincinat Pavelescu - Visez o iubire
... ce cântă În ochii adânci de fecioară! Ea nu știe nici cine este, De lume nimica nu știe, Și, -mpinsă de-o dulce magie, Se rupe din larga vecie Să-mi facă din viață poveste! Mai bine dormeai nentrupată Năluca visărilor mele, Mai bine visai printre stele De doru-mi etern ...
Constantin Negruzzi - Floarea, Florărița româncă
... să aibi vro grijă; Însă de amor dragă, foarte să te păzești, Căci tenera femeie ce este ca și roza, Ca ea se vestezește, se rupe ca și ea. Tu râzi, copilă dragă, d-a mele bune sfaturi, Râzi căci ești rânduită de soartă să iubești; Dar când puful ...
Constantin Stamati - Țăranii și pâraiele
Constantin Stamati - Ţăranii şi pâraiele Țăranii și pâraiele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Nemaiputând să rabde țăranii Pagube și jafuri multe, Ce le făcea în toți anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă și dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea lor era foarte însemnătoare, Căci pâraiele rupsese țarini și grădini sădite, Iar aiurea înecase mori, case, oameni și vite, În timpul când totdeauna râul cel mare curgea Lin, încât nu ajungea, Cu mărețele lui valuri, Orașele răsfățate ce era pe a lui maluri. Apoi socotea țăranii că el va face dreptate Și va propi pe pâraie de la jac și strâmbătate. Dar zadarnică speranță, căci ei lângă râu viind, Și luând sama mai bine, Au văzut pe dânsul plutind Toată a lor avuție ce pâraiele răpise, Pe care râul le primise Și le înghiță în sine... Deci bieții țărani atunci unul la altul cătând, Și capetele clătind, Între ei așa vorbi: „De ce să mai pierdem timpul spre a ne tângui, Căci nimic vom isprăvi, Și nici vom afla dreptate, Dacă cei mici cu cei ...
Constantin Stamati - Leul la vânat (Stamati)
Constantin Stamati - Leul la vânat (Stamati) Leul la vânat de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Fiind megieși din întâmplare, Leul, vulpea, lupul și un câine, S-au alcătuit toți între sine Să meargă la vânătoare Și ce va prinde fieștecare Să puie tot la un loc, și apoi în patru părți Să împartă tot vânatul, ca niște tovarăși drepți. Deci nu știu cum și ce fel vulpea mai întâi au prins Un cerb mare și hrănit, Și îndată la consoții au trimis, Să vie ca să împartă vânatul acest slăvit. S-au strâns toți, vine și leul și ghearele își arată, La tovarăși slut privește, Și însuși el se gătește Vânatul prins să împartă. Deci rupând cerbul îndată, Zice: „Noi toți suntem patru, apoi luați sama bine, Căci după cum ne-am alcătuit, Un pătrar mie mi se cuvine, Iar pe celălalt, ca leu, îl voi lua negreșit; A treia se cade mie, căci sunt decât voi mai tare, Iar la pătratul al patru, care laba va întinde, Eu îi spun mai înainte Că tot de brânca mea moare.â€� În zadar cu cel puternic cel slab se-ntovărășește, Căci câștigul îl răpește ...
Dimitrie Anghel - Amintire (Anghel)
Dimitrie Anghel - Amintire (Anghel) Amintire de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 17 nov. 1902 ...Dar printre-atîtea nopți uitate în viața mea, țin minte-o noapte Căci sunt, se vede,-anume clipe pe care sufletul le-nsamnă... Și se făcea ca astăzi parcă pe vremea pîrgului de toamnă, Cînd te urmează pretutindeni un miros vag de fructe coapte. Pomătu-ntreg dormea de somnul acelor miluiți de mană. Iar sus pe ramuri, albe-neguri dormeau grămezi de somn învinse. Ca niște pasări uriașe ce dorm cu aripele-ntinse, Stînd gata ca să-și ieie zborul la cea dintîi șoaptă dușmană. La adăpostul lor noi singuri, ca-n vremea nopților albastre, Venisem duși unul spre altul de un prisos bogat de viață, Dar gura mea de foc în umbră a-ntîmpinat gură de gheață, Și ale noastre vorbe parcă nu mai erau vorbele noastre. Atunci un rod din nalt de ramuri, rupt ca de-o mînă nevăzută, S-a prăvălit vuind cu zgomot, ș-a negurilor albe cete, Din somn trezite deodată, ca niște păsări speriete Întins-au albele lor aripi și s-au pierdut în noaptea
Dimitrie Anghel - Arivistul Arivistul de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Reflexiile unui poet", în Tribuna [Arad], XV, 74, 1 [14], apr. 1911, p. 1—2. Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel ...
Dimitrie Anghel - Cîntecul greierului
Dimitrie Anghel - Cîntecul greierului Cîntecul greierului de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 13 aprilie 1913. Sînt poate milioane de ani de-atunci — o, Soare ! De cînd tu cel ce astăzi urci bolțile de-azur. Erai de-abia o pată prin neguri călătoare, O forță-n mers ce-și cată o formă și-un contur. Așa erai, dar timpul ți-a modelat conturul Și incendiul ce-n tine mocnea de veșnicii, Înflăcărat deodată a luminat azurul Și ale mele negre și mari melancolii. Așa erai pe vremea întîiei aurore, Pe cînd eu, negrul greier, rapsodul fără glas Ce te cînta-nstrunîndu-și elitrele-i sonore, Așa am fost de-a pururi și-același am rămas. Eu sînt întîiul sunet care-a trezit ecouri Făr-a trezi pe lume fiorul unei uri, Rapsodul ce-a rupt pacea înaltelor platouri Și-a deșteptat visarea funebrelor păduri. Ca într-o seră caldă trăiam punctînd tăcerea, Privind plin de uimire cum vremile în mers Înalță continente ori pregătesc căderea A cine știe cărui fragment de univers. Părea cum că natura arareori sătulă De vechile tipare căta izvoade ...