Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRAGE PREA SUS
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 261 pentru TRAGE PREA SUS.
... știe el că firea lui îl scapă; când e slab, ia-l de unde nu-i, nici nu vine să vadă măcar pe cel ce trage de moarte. Că doar mi ți-l cunosc eu! Apoi întoarse capul către o bătrână, strânsă mototol în pragul ușii, și o întrebă: Ce ai ... Apoi se pleca, se răsucea, punea urechea la pieptul și la spatele copilului, și toată vremea cât asculta, ținea ochii închiși; iar când ridica în sus capul, îi deschidea, clipea des, ca și când i-ar fi intrat într-înșii colb. După ce sfârșea, se repezea la lădiță, scotea câte un ... — Cică mă taie, mă împunge prin mai. Și eu n-am fost bolnav de zilele mele. Cum o să mă împungă? Popii nu-i prea plăcuse purtarea finului, numai da din cap; după ce mântui ciobanul, îi zise: — Orișicum, taică, acela-i om cu carte; dacă ți-o zis ... cap. — Dă, îi om cu carte, îi om cu învățătură, taică. Bughea rămase pe gânduri; mai stete puțin, apoi, văzând că părintelui nu-i prea plăcuse gluma lui, plecă. O luă prin sat. Se întâlni cu primarul. — Să știi că ți-o coc eu, măi Bugheo, îi zise acesta ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H
... ste trecătoare, dară această vĂ©ste cu cât mai vârtos va aduce bucurie mare la tot norodul, după cum au zis îngerul? Precum căldura soarelui trage aburul de pe pământ, în sus și de acolo să pogoară roao și face pământul de rodĂ©ște și să veselĂ©ște așa și preacuratul sângele Fecioarei, cu putĂ©ria Sfântului ... minții omenești. Că zice: Și-l puse pre dânsul în iasle, pentru că nu avea ei loc în casă. Înfățășind, drept acĂ©ia, un lucru prea de jos, cu un lucru prea înalt, cum nu te vei cutremura de minune? Că pruncul acesta, carele să vârgulĂ©ște în iasle, de ne vom rădica ochii credinții noastre îl ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... intrat dracul într-înșii; căruța fugea încât nu mai avea vreme să scârțâie; roțile se alungau, săltând din hopuri în hopuri și azvârlindu-mă în sus ca pe o minge; surugiul țipa, vorbea, pocnea de asurzea câmpii; iar eu... dacă mi-ar fi fost cu putință să mă las cu mâna ...
... acuma, rogu-te, nu e mai bine să-și caute omul singur mângâierea?..." N-am de fel ce face; să mă primblu nu pot, căci prea e vremea rea... singurele-mi petreceri sunt de a trage tutun, de a mânca mult și mai cu seamă de a dormi; dar vai! i se urăște omului și cu somnul ... să trăiți fără de a tulbura orânduiala! — Mă iartă, domnule ministru; noi toți dorim să fie dreptate și bună orânduială... Dar nu prea cunosc pricina pentru care m-ați chemat aici; oare este spre a da ceva lămuriri despre bucata mea, sau spre a mă ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... ales cu căciula cea îndoită pe ureche și împodobită cu pene de curcan. Când mă roteam așa prin sat pe dinaintea fetelor, care nu se prea fereau din calea mea, îmi venea în adevăr, vorba ceea, să mă umflu în pene ca un curcan. — Măi, că fioros, mai ești!... Îmi ... dragă, precum nu-mi era dragă nici o fată din sat, însă cuvintele lui erau pentru mine o tainică poruncă care părea că vine de sus. M-am dus drept la Catrina și i-am spus voia tatei care acum era și a mea; iar ea nu-mi răspunse ...
Ioan Slavici - Rodul tainic Rodul tainic de Ioan Slavici A fost odată un împărat, și-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea și dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela. Era, se vede, pe acolo, prin înălțimile nestrăbătute de ochiul omenesc, cineva care nu lăsa să cadă nici o poamă pe pământ, ci le culegea toate la timpul potrivit. Împăratul ținea doar să afle cum sunt poamele rodite de pomul acela, și a dat de știre în toată împărăția lui că aceluia care se va fi urcat în pomul acela și va putea spune cum anume îi sunt poamele îi va da în căsătorie pe aceea dintre fetele sale pe care el însuși și-o va alege. Au venit dar boieri de toate spițele, feciori de împărat, până chiar și feți-frumoși, dar nici unul n-a fost în stare să se urce în pom. Era însă la curtea împărătească un flăcău țanțoș, și acesta ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... eu și d. Nae, la bilet... pe urmă ne uităm la spițerul, pe urmă unul la altul, și d. Nae zice: „Bine!" și-i trage o dungă. Pleacă spițerul... Zice d. Nae: „Iordache, biletul spițerului e cu scamatorie; ia să-l ținem noi de scurt: ori că ne-a ...
Miron Costin - De neamul moldovenilor
... felul neamului, din ce izvor și seminție suntÅ lăcuitorii țărâi noastre, Moldovei și Țărâi Muntenești și românii din Țările Ungurești, cum s-au pomenit mai sus, că toți un neam și o dată discălecați suntÅ, de unde suntÅ veniți strămoșii lorÅ pre acĂ©ste locuri, supt ce nume au fostÅ întăi ... de noi pe acestÅ pământÅ și supt ce nume, scot la știrea tuturorÅ, carii vorÅ vrea să știe neamul țărilor acestora. Dzice-va nĂ©ștene: prea târziu ieste; după sutele de ani cum să vorÅ putea ști poveștile adevărate, de atâtea vacuri? RăspunzÅ: Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minții omenești ... Italiia, de Italiia și de Împărățiia Râmului, a căriia împărății scaunul, orașul Râmul, în dricul Italiei ieste, a pomeni întăi ne trage rândul. Țara Italiei, de aicea de la noi, dreptÅ spre apusul soarelui ieste, nu așa depărtată de țara noastră, că de la Belgradul carile îl ... limbi ieste Italiia și în dricul pământului, spre miazănoapte, dincolo, pănă la hotarăle Franțozului. Hotarăle ei despre răsăritÅ, dispre noi, cum s-au zis mai sus, limba de mare și apoi Stiriia, Carintiia, Avstriia, țările Împărăției Nemțești; dispre miiazănoapte franțojii, dispre apus Hișpaniia, iară dispre amiazăzi să închide cu marea ce ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
... a dracului că sunt bolnav din cauza ei. Mi s-a părut că versul de 12 silabe în care ai scris-o era prea lăbărțat și de două nopți mă lupt, după ce am uzat 2 testele de hârtie, să scot din fiecare vers o silabă, lăsând rimele intacte ... ceafă pălăria maron cu boruri moi și mici, dezgolindu-și fruntea largă și brăzdată de cute. Și începu o diatribă în contra unor anume scriitori prea fecunzi: Ăștia sunt, după mine, inconștienți. Când mă gândesc că peste 100-200 de ani lumea cultă și înțelegătoare o să citească o carte a ... le știi Tu, ce odată o să vii... Necunoscuta mea soției. Schimbând un singur cuvânt, maestrul Caragiale dase o turnură neașteptată strofei și poeziei mele prea candide: Ascultați-o vă rog: Ți le păstrez pe toate ție, Doar tu fiorul să le știi Tu, ce c-o zestre o să vii ...
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... Gospodar e, precum vezi. Moșioara lui altdată Era tot părăduită, Vezi acuma ce-i aduce, Cât de bine-i rânduită. Așadar, nu sta la gânduri, Prea ușor alegi din două, Eu îți zic să-ți iei vecinul, Ie-l cu mânile-amândouă. Â Toată ziua se închide Prin autori mâncați de ... o ascultă, Judecă întotdeuna, nu se îndărătnicește... MUȚI Minte, minte! să i-o deie dacă-atâta o iubește... BIBI ,,Judecata totdeuna decât dragostea-i mai sus:" Ast-ai zis-o mai deunăzi... vezi, țin minte ce mi-ai spus. ANA ( o sărută) Draga mamei... Ești de treabă... și înveți așa frumos ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... țara cu ea? — Gândul. — Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat? — Șarpele. — Minți, moțato! — Curcubeul. — Ei, așa, așa mai merge. — Sus copaie, jos copaie, la mijloc carne de oaie? — Scoica. — Hudurabaie-baie, bună de bătaie? — Toba. — Ce e mic, mititel, își îndreaptă ... și de noi că întindem de dimineață până seara, cu nouă boi, și brazdă tot nu facem. Se înfige fierul plugului adânc și spintecă în sus, apoi alunecă pe deasupra țelinei ca un călcâi pe gheață. Moșule, da' să nu uiți! — Bine, tată, bine. Mai merse ce mai merse, și ...