Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VECE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 505 pentru VECE.
Ion Luca Caragiale - Ironie Ironie de Ion Luca Caragiale În Timpul din 15 iulie 1890; p. 1. În Note și schițe , 1892, p. 17, și Momente, schițe, amintiri , 1908. Am cunoscut foarte de-aproape pe un om de o superioară înzestrare intelectuală; rareori a încăput într-un cap atîta putere de gîndire. Era pe lîngă aceasta un mare poet; cu cea mai nobilă și mai înaltă fantazie, ajutată de un rafinat instinct artistic, el a turnat într-o lapidară „formă nouă limba veche și-nțeleaptă", pe care o cunoștea atît de bine și o iubea atît de mult. De felul lui mîndru, ei fugea de onoruri, știindu-le cîte concesiuni costă. Melancolic și pasionat, deși-n același timp iubitor de veselie si de petreceri ușoare, ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. Niciodată nu primea bucuros laude, nici chiar de la puținii prietini, foarte puțini, pe cari-i avea și-n judecata și sinceritatea cărora credea — darmite pe ale acelei mulțimi de seci fără talent, judecată, nici sinceritate, cari se tot vîră în biata noastră literatură ca microbii răufăcători în trupul omului sănătos și cari nu se sfiesc a ...
Ștefan Octavian Iosif - Bețivul solitar
Ştefan Octavian Iosif - Beţivul solitar Bețivul solitar de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel 1 mai Lipsit de viața binefăcătoare A aerului sănătos de țară, Visând într-o tavernă solitară Eu stau cu lăutarul și beau soare! Căci orice bob de strugur e-o-nchisoare, În care fierbe chestia agrară, Și-n orice sticlă arșița solară A-nchis puteri în veci renăscătoare. Eu dezrobesc un șir de raze moarte... Așa sunt eu ! Sus ridicați dar teascul! Lăsați-mă stăpân pe tot fantascul ... Stimez capacitățile deșarte... Cioroiule, mai cântă-mi un adagiu! Așa ... și dupa mine –
Ștefan Octavian Iosif - Blestemul bardului
Ştefan Octavian Iosif - Blestemul bardului Blestemul bardului de Ludwig Uhland , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și cîntă viers deplin. Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el, Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel. Sub bolți străvechi, în sala măreață ei intrau ; Și craiul și crăiasa pe tron acolo stau : El — fioros ca zarea din noduri sîngerată. Ea — gingașă ca luna, la dreapta lui s-arată. ...
Ștefan Octavian Iosif - Cătră tinerii poeți
Ştefan Octavian Iosif - Cătră tinerii poeţi Cătră tinerii poeți — 1901 — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Întunecată-i steaua țării noastre... Înstrăinați trăim în zile grele, Și viitorul — plin de semne rele — Vestește lacrămi numai — și dezastre... Spre voi se-ndreaptă glasul rugii mele, Frați cîntăreți ! Sus inimele voastre, Poeți pierduți prin nori și-n zări albastre Ce nu visați decît la flori și stele... Nu osteniți, ca-n asfințit de seară, Ci — treji la mîndrul sunet de fanfară — Veniți cu suflet și cu voie bună Spre soarele ce-i gata să răsară, Să înălțăm iar flamura străbună A dragostei de lege și de țară ! II Cîntați umbriți de-a flamurei aripă Sub care uriași bătrîni luptară ! Au n-auziți pe-ntinsele hotare Ce jalnic paseri mari de pradă țipă ? Și nu vedeți ce nouri se-nălțară ?... Grea vijelie-n fiecare clipă Ne spulberă comorile-n risipă — Chiar sfînta noastră doină stă să piară ! Copii răzleți ai mîndrei noastre nații ! De mai trăiește-n voi simțire vie, Veniți atunci și vă cunoașteți frații ! Sădiți în inimi vechea bărbăție, Avînturi mari, eterne aspirații... Și numele ...
Ștefan Octavian Iosif - Copil sărman...
Ştefan Octavian Iosif - Copil sărman... Copil sărman... de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Din raiul mîndrilor Bucegi Ce te jelesc de ani întregi, Ce dor atît de nențeles Te-a îndemnat să vii la șes ? Credeai c este la oraș Norocul tău, biet păstoraș... Ca un copil nepriceput, Amar de tine, n-ai știut Ce griji, ce patimi, ce nevoi Ne bîntuie în veci pe noi... O, n-ai știut, biet, păstoraș, Ce tristă-i viața la oraș ! Și ne-ai venit așa curat Ca gîndul care te-a furat, Și-atît de blînd te-ai încrezut În toate cîte le-ai văzut. Că nu știai, biet păstoraș Ce lume rea e la oraș ! La porți închise ai bătut, Pe căi greșite te-ai pierdut. Și steaua fără de noroc Te-a urmărit din loc în loc. Străin de toți biet păstoraș, În goana oarbă din oraș... Acum în darn plîngi nopți întregi De dorul mîndrilor Bucegi ; Te-ai reîntoarce, și-i tîrziu, Tot e-ntuneric și pustiu... Ce-ai căutat tu la oraș, Sărmane
Ștefan Octavian Iosif - Din basme vechi...
Ştefan Octavian Iosif - Din basme vechi... Din basme vechi... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Din basme vechi o albă mînă Te cheamă fluturînd în zări Și-auzi cîntînd o mîndră zînă De peste nouă mări și țări... Ea cîntă despre-o-mpărăție Fantastică din soare-apus: Flori mari, necunoscute ție, Acolo strălucesc nespus... Toți arborii acolo sună Și cîntă parca-ar fi un cor: Ca muzică de danț răsună Sonore glasuri de izvor, Și doine dragi, cum niciodată Tu n-ai mai auzit, socot, Te leagănă și te desfată, Pîn' ce te farmecă de tot. Ah, dac-ai ști-ncotro anume? Acolo cum ai vrea să pleci ! Să uiți durerile din lume, Și-acolo să rămîi pe veci !... Ah, mîndra asta-mpărăție Mi-apare în somn adeseori; Dar, ca o negură pustie, Se stinge totdeauna-n
Ștefan Octavian Iosif - Mi-e dor
Ştefan Octavian Iosif - Mi-e dor Mi-e dor de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Mi-e dor de munți... de Caraimanul Pe veci acoperit de nor. Mi-e dor de freamăt lin de brazi, De murmur tainic de izvor, Mi-e dor de tine azi ! Mi-e dor de toaca din vecernii Și de tălăngi, de verde plai, De jalnic fluier de păstor, De mîndru port, de dulce grai, — Mi-e dor de tine,
Ștefan Octavian Iosif - Mi-e dor de-un vis...
Ştefan Octavian Iosif - Mi-e dor de-un vis... Mi-e dor de-un vis... de Ștefan Octavian Iosif Mi-e dor de-un vis așa curat Și alb ca albul de hermină, Să râd ca florile-n lumină, Să uit că ros e de vermină Copacul vieții scuturat... Mi-e dor de tine, cea de ieri, Și iar visez că sunt cu tine... Și-atât de bine și senin e Când visul vine să m-aline Cu dulci și line mângâieri!... Visez că zâmbetu-ți divin În cale iarăși luminează-mi, Că iar la pieptu-mi vii să-ți razămi Căpșorul scump, și-adormi în pază-mi Ca-n vremile ce nu mai vin... Visez... dar visurile pier Curând, ca flori de brumă-atinse, Iar visul meu din urmă stins e... Cu brațe-ntinse-n gol și-nvinse, Drag vis de ieri, în van te cer! Și fără tine, viața mi-i Deșartă ca un țărm de mare, Pe care eu te chem din zare Și caut dus de se năzare Vreun semn pe apele pustii... Te chem și zi, și noapte, dar Tu nu-mi auzi în veci chemarea... Și nu-i mai fioroasă marea În zbuciumarea ...
Ștefan Octavian Iosif - Noaptea-n cabină
Ştefan Octavian Iosif - Noaptea-n cabină Noaptea-n cabină de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Legănat ca-n vis de valuri Și cu ochii către cer, Stau culcat într-un ungher Din cabina-ntunecată. Caut dus prin ferestruie Sus, la spuza cea de stele, Ochii dragostelor mele, — Legănat ca-n vis de valuri. Ochii dragostelor mele Stau deasupra mea de pază, — Tot clipesc, tot scînteiază Drăgăstos din bolt-albastră... Astfel către bolt-albastră Multă vreme caut dus, Pînă ochii dragi de sus Albe neguri mi-i acopăr... În coasta năvii, unde zac Și-mi razem capul visător, Izbind se frămîntă sălbatece valuri Și murmură-ntr-una: — Copil fără minte ! Ai brațul scurt și ceru-i departe, Și stelele stau țintuite de cer Cu ținte de aur... Deșarte dorințe ! Oftări deșarte ! Mai bine-ai face s-adormi în pace... Visai departe-n zare, un cîmp pustiu și nins, Lințoliu de omături nemărginit de-ntins. Și sub omătul rece, în fundul groapei reci, Dormeam uitat de veacuri în negura de veci. Dar sus, din cerul negru, deasupra groapei mele, Vegheau fără de număr frumoșii ochi din stele, ...
Ștefan Octavian Iosif - Nu este-așa%3F
Ştefan Octavian Iosif - Nu este-aşa%3F Nu este-așa? de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Nu este-așa că-n ciuda acelor proști și răi Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie, Vom fi arare mîndri și buni în veci cu ei? Nu este-așa că-n tihnă și plini de voioșie Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată, Nepăsători de cine ne vede ori ne știe? Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată, A noastre două inimi cînta-vor în iubire, Cum cîntă noaptea două privighetori deodată. Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndîrjire, Puțin o să ne pese. De-ar fi să ne sfîșie, Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire. Legați de cea mai scumpă și trainică frăție, Ca într-o za vrăjită noi vom păși-n lumină, Iar teamă de nimica atunci n-o să ne
Ștefan Octavian Iosif - O viață
Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei rază... Dar câteodată lampa, sătulă de veghere, Își pâlpâie-n feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se- ...