Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ZĂRI
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 495 pentru ZĂRI.
Ștefan Octavian Iosif - Răzmirița (Iosif)
... Catîri cu saci de bani, întregi bazare De-arginturi, scule, repede-ncărcate, Chervane vechi, căruțe cu bucate Se duc spre munți și curg mereu din zare. Sînt mari averi domnești, strînsoarea, rodul Atîtor lacrimi și sudori cumplite — Se zguduie pe stîlpii șubrezi podul... Străinătatea lacomă le-nghite... Năuc se uită ...
Ștefan Octavian Iosif - Revedere (Iosif)
... Ştefan Octavian Iosif - Revedere (Iosif) Revedere de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție De la fereastră, din vagon, Văd satul alb sclipind în zare... Un șuier lung... Tresar mișcat... Simt inima bătîndu-mi tare. Văd poarta țărnii... Turnul vechi... O casă... două... toate ninse ! Și gara... lume... Uite-ai ...
Ștefan Octavian Iosif - Salcâmul
Ştefan Octavian Iosif - Salcâmul Salcîmul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Priveghiuri lungi de toamnă. În sfeșnic lumînare Se luptă-n întuneric, tot scăpătîndu-și zarea, Precum se luptă somnul cu jalea ce te-apasă În liniștea ploioasă... Deodată triste glasuri sporesc mocnita jale, Bat fîlfăiri greoaie dasupra casei tale... Se face iar tăcere... și te străbat fiorii : Ne lasă și cucorii ! „Fugiți, fugiți departe, întîrziate stoluri, Să nu v-apuce-n cîmpuri înghețul de la poluri !...â€� Suspină trist în urmă, foșnindu-și frunza moartă, Salcîmul de la
Ștefan Octavian Iosif - Sfat în pustie
... zîmbetul pe buze Și nu asculți de glasuri călăuze, Trezește-te, fii gata de plecare, Că, uite, se urnește caravana... Auzi departe, mai departe-n zare Ce veselă răsună darabana ! Și-acela care cel dintîi pornește Și nu se lasă îmbiat, firește Că și ajunge cel dintîi la țel... De-aceea ...
Ștefan Octavian Iosif - Spre ideal
Ştefan Octavian Iosif - Spre ideal Spre ideal de Ștefan Octavian Iosif Când am pornit cu mult avânt pe-un drum Pe care îl urmez, ați râs de mine. Dar eu urmez și-acum același drum, Cu ochii duși în zările senine. Îmi urmăresc și-acuma drumul meu Pe care pas de om nu-i pomenit, Și de prăpăstii m-am ferit mereu Oricât de mult m-ar fi ademenit. De fiare mă feresc în drumul meu, Nu că m-aș teme doară eu de ele, Dar ținta-naltă a vieții mele Era spre culmi, spre culmi să urc mereu. Și dacă bat azi drumuri nebătute Și sângeră genunchii mei pe stânci, E numai ca să pot scăpa mai iute Din mucegaiul văilor
Ștefan Octavian Iosif - Un vis
Ştefan Octavian Iosif - Un vis Iubesc cum încă om pe lume N-a fost în stare să iubească. Iubita mea e sfântă, mare, Dar nu-i ființă pământească. Iubesc o zeie exilată Din cer, și-n veci o voi iubi: E libertatea. Dar, durere! În vis numai o pot zări. În versurile mele însă Mi-apare falnica iubită. Chiar astă-noapte-a fost cu mine Într-o grădină înflorită. Îngenunchind i-am spus iubirea-mi Și m-am plecat să rup o floare Ca să i-o dau — o mică jertfă... Atunci — cu spada sclipitoare -- La spate-mi apăru călăul, Și capul meu căzu trunchiat... În mâini chiar îmi căzu, și dânsei În loc de floare i l-am
Ștefan Octavian Iosif - Vesele semnale
... povară; O dimineață umedă, posacă, Pătrunde în odaia mea săracă... O, de s-ar face-odată primăvară ! Dar... fulger alb a scăpărat în zare : Se mișcă norii, izbucnește ploaie : Prelung și surd un tunet vuie, crește, Răzbubuind voios în depărtare ! Eu joc de bucurie prin odaie, Și-n pod ...
Ștefan Octavian Iosif - Visul (Iosif)
... și-n jur de mine, lin, Prinse-n horă, saltă... Dar cînd sar să le cuprind, Caut cu-ntristare : Stol de porumbei sclipind Flutură în zare
Ștefan Octavian Iosif - Zmeoaica
Ştefan Octavian Iosif - Zmeoaica Zmeoaica de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Zorește-ți fugarul și-aține-te bine ! Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos Pe urmele noastre pornit-a, și vine Purtată în goană, ca norul de vînt, C-o falcă în cer și cu alta-n pămînt ! — N-ai teamă, copilă de crai, căci cu noi E Galben-din-soare, copilă, n-ai teamă ! Aruncă năframa cea scumpă-napoi, Să crească un codru năstrușnic de-aramă : Pîn'dinții Zmeoaicei, rozînd, s-or toci, Noi fi-vom departe, departe de-aci ! — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Nu simți tu dogoarea arzîndu-te-n spate ? E crunta Zmeoaică cu chipul hidos : Rozînd la copaci, prin pădure străbate. Ea vine cumplită, cu părul vîlvoi, Și dacă ne-ajunge, Aman e de noi ! — N-ai teamă, tu, mîndră copilă de crai, N-ai teamă, al inimei mele tezaur ! Aruncă-i tu pieptenul de-aur ce-l ai, Pe loc să se facă un munte de aur. Ah, iată-l cum crește cu vîrful în cer — Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de fier ! — ...
Alecu Donici - La Ceahlău La Ceahlău* de Alecu Donici Te mai zării odată, te revăzui, gigante, O, dragul meu Ceahlău! Ș-a tale suvenire în inima-mi săpate, Îmi zic că-s june eu. Subt ale tale poale sunt și voi fi tot june, Căci tu nu-mbătrânești, De mii de ani atâta te-nalți ca o minune, Subt boltele cerești. Tu ai văzut în juru-ți popoare felurite, În lupte furnicând; Românul însă singur cu inimă fierbinte Stătu te admirând. El poartă a ta deviză, el vrea să stea ca tine, Ca munte neclintit, Și iată-l că se-nalță, și iată-l că devine A fi în veci unit. Sunt sigur că acuma te uiți cu bucurie La frații din Carpați, Bucecii, Caraimanul**, închinăciune ție Trimit ca niște frați. Ei speră ca și tine, că vreodineaoară Tot va suna o oară Ca munții României de dânsa răzlețiți Să fie toți uniți. * Tu stai de cer aproape și poate câteodată Pe Panaghia*** ta, Vin îngerii să vază Moldova lăcrimată: Atunci nu ne uita. Spune c-acele lacrimi sunt numai o mânie De Iași și București, Căci nu-i român să zică, că ...
Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare
Alecu Russo - Decebal şi Ştefan cel Mare Decebal și Ștefan cel Mare de Alecu Russo studiu istoric Strălucite și mult mărețe figuri sunt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei vechi și al noii Dacii! Închipuirea se pierde în zbor, când cearcă a se urca până la înălțimea lor, și însă numele unuia dintre acești bărbați legendari este în toate gurile, pe când celălalt este acoperit cu vălul uitării. Fanatismul patriotic și ignoranța atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minunat, tot ce-i este necunoscut; orice zidire veche, un pod de piatră dărâmat, o movilă de pământ ridicată în mijlocul unui șes întins, o ruină de cetate, biserici etc... tot, zice românul, este făcut de Ștefan vodă. Dar istoria este mai nepărtinitoare; ea ne arată imaginea maiestoasă a lui Decebal, strângând cu o mână rana deschisă în pieptul său și cu cealaltă chemând popoarele în contra poporului-rege. Ștefan e un luceafăr luminos; Decebal este un soare întunecat; însă umbra lui Decebal se întinde mai departe decât lumina lui Ștefan. Ștefan este un om gigantic, ce umple ochii; Decebal se înalță în zarea trecutului ca o zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și ...