Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE EA
Rezultatele 1011 - 1020 din aproximativ 2249 pentru PE EA.
... oraș la Țarigrad, În beci la sultan Murad. El oftează și jelește Și prin gratii tot privește Când la nori purtați de vânt Care plouă pe pământ, Când la cârduri de cocoare Ce mereu zbor către soare. Iată, mări, că-ntr-un nor El zărea un corbușor Ce pe sus tot croncănea Și din aripi tot bătea. ,,Alelei! Corbac zicea, Căci n-am durdă, pui de corb, Sângele să mi ți-l sorb! Ce ... bați joc? Rămânere-ai fără cioc, Și ți-ar cădea unghiile Să n-acați cu dânsele!" Corbul cât îl auzea Din cel nor se repezea, Pe fereastră se lăsa Și pe limbă-i cuvânta: ,,Corbăcele, dragul meu! Ce mă blestemi așa rău? Că umblu de rândul tău De trei ani fără-ncetare De când zaci la ... de gratii o prindea, Apoi când noaptea cădea, El cu iarba-cea-de-fier Atingea gratii de fier; Gratiile, ca de foc, Se topeau toate pe loc. Numai una rămânea Care funia ținea. Dacă vedea și vedea, Corbac timpul nu pierdea. Funia și-o apuca, Pe funie luneca, Legănat mereu în vânt Până ce da de pământ, Apoi el se depărta Și din gură cuvânta: ,,Corbe, corbe, frățior, Mergi la maica ...
Mihai Eminescu - Pentru tălmăcirea aforismelor lui Schopenhauer
... Eminescu GOETHE Spun popoară, sclavii, regii Că din câte-n lume-avem, Numai personalitatea Este binele suprem. * Nu faci efect; nesimțitori Rămân cu toții? Fii pe pace: Când piatra cade-n mlaștină, Ea nici un cerc nu face. * Ca-n ziua care lumii te dete, în tării Sta soarele în crugu-i spre-a saluta planeții ... c-o grabă, Parcă gonește cu zor să stingă vro casă aprinsă, Dar abia dă de pragul vilei de țară și cască. Greu se-ntinde pe somn, ori caută alte petreceri, Ori dorit de oraș, se-ntoarce să-l treiere iarăși. HORAȚIU Pietre scumpe, marmură, fildeș, icoane și statui, Bani, veșminte ... bine îl socot. Aceasta orișicând se vede Și ca o ciumă pare-a fi. Dar eu mă îndoiesc a crede De ea că ne vom mântui. Un singur mijloc am în minte, Dar greu și nu cred să se poată: Nătângii toți să prinză minte, Dar vai ...
Ștefan Octavian Iosif - Zmeoaica
... Informații despre această ediție — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Zorește-ți fugarul și-aține-te bine ! Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos Pe urmele noastre pornit-a, și vine Purtată în goană, ca norul de vînt, C-o falcă în cer și cu alta-n pămînt ... fugarul, o, drag Făt-frumos ! Nu simți tu dogoarea arzîndu-te-n spate ? E crunta Zmeoaică cu chipul hidos : Rozînd la copaci, prin pădure străbate. Ea vine cumplită, cu părul vîlvoi, Și dacă ne-ajunge, Aman e de noi ! — N-ai teamă, tu, mîndră copilă de crai, N-ai teamă ... Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Căci muntele, iată, se clatină, crapă : Zmeoaica cumplită, cu chipul hidos, Prin borta deschisă se vîră și scapă. Ea varsă catran și pucioasă pe nări, N-auzi tu vîlvoarea cum clocotă-n zări ? — N-ai teamă, tu, scumpă copilă de crai ! N-ai teamă, căci leac îi găsim ... Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Se-ntunecă cerul, pămîntul vuiește. Te uită ! Zmeoaica cu chipul hidos Se zbate-n mocirlă și se zvîrcolește. Ea ...
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... Emil Gârleanu - Cea dintâi durere Cea dintâi durere de Emil Gârleanu Am crescut pe ulița boierească a Iașului, pe Podul-Verde, cum i se zicea odată, în fața grădinii lui Mihai-vodă Sturza și-n coasta pădurii Copoului. Am crescut pe ulița din capătul căreia privirea pătrundea până departe, spre șesul întins, în fundul căruia Cetățuia se ridica deodată, ca înălțată de niște brațe uriașe, mândre ... în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcați totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduți în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al ... a părut că ieșise din fundul unei hrube, de sub picioarele mele. Apoi, cu cea din urmă putere, vroi să se scoale, se prăvăli pe o coastă și se răsturnă jos, trântind pe soldatul ce se plecase peste dânsul. Casca se rostogoli până lângă mine. Rănitul rămase pe pământ, zbătându-se, iar fața i se acoperi ca de un văl negru, ce se întindea cu încetul și
George Coșbuc - Flăcări potolite
... El e flămând și e-nsetat Și-i slab, că e bătrân. Tot dă către fântână zor. Sub tei, la margine de drum, S-oprise pe răzor, Aici la loc răcoritor Sfârșit stătea acum. Pe-același drum de soare plin, Să se ridice, și-a crezut Că moare-n câmp aici, Ca prins de friguri șovăi Și-n ... e dealu-ntins Ca șesul ici... dar pentru noi E drum cu dinadins." Și-au stat tăcuți, că i-a cuprins O jale pe-amândoi. Și iarăși a-nceput cuvânt Străinul, tremurat și rar, Uitându-se-n pământ: — „Am mai umblat pe-aci...dar sânt Amar de ani, amar! Știam și oameni..." El și-a dus Pe tâmple mâna-ngândurat: —„Ședea pe vale-n sus Ion al Anei... cicä rus Din moși; l-or fi-ngropat?" — „Ion al Anei... L-ai știut E mort de ... un pierdut Mai bine-i poate-așa! Și parcä neștiind nicicum, Prin iarba el și-a pipăit Toiagul său acum, Și-apoi porni... pe-același drum ...
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam
... încăpea geniul său strălucit. Anii târzii, ce-ndeobște slăbesc ale minții podoabe, Lui i-au sporit și mai mult rodnicul minții belșug. Să mai înșirui pe rând însușirile sale alese? Nimeni în stare nu e să le înnumere, cred. Căci după cum biruiește soarele stelele toate, Astfel și el pe ceilalți toți învățați i-a-ntrecut. Viața întreagă îi fuse atâta de neprihănită, Că îl poți lua însuși tu ca fericit îndreptar. Despre ... buni. Iar dacă vrei a afla de ce-nlăcrimați mi-s obrajii Înrourați, să m-asculți - rogu-te - încă puțin. Când împăratu-nvingea pe iberi înspre soare-apune Carol, ce este stăpân pe universul întreg, Iar generoasa lui soră domnea în Brabant și în Flandra, Ocărmuind în chip drept prin înțeleptul ei sfat, Sta credinciosul Erasmus în orașul ... scrisori despre cari nu pot acuma vorbi. Însăși regina a fost cuprinsă de-o vie-nclinare După acest învățat însuși de cer înzestrat. Ea de dorință ardea să-l vadă pe Erasmus Și să discute cu el, sacre cuvinte schimbând, Deci fu plăcută la toți scrisoarea prin care pe
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul
... derbedeu, și așa ei ajung mai departe până la lupta între frați, până la revoluțiuni cu râuri de sânge frățesc, unde părinți la baricade ucid pe copii și copiii pe părinți; pentru că omul, măcar că trece prin toate fazele filozofiei, rămâne la fond tot om, adică animal ce poartă în sufletul său de la ... ni se pare o poveste sau un vis nebunatic al cronicarilor, dar răsfoind scrierile lor venim la concluzia, fără îndoială adevărată, că luxul romanilor întrecea pe al tuturor națiunilor antice. Luxul potentaților romani molipsea pe toți aceia ce-i înconÂjurau, pătrunzând nu numai în obiceiurile națiunii, ci până și în armii în care soldații purtau cu sine saltele și ... regulament barbar după opinia lor, și în ziua hotărâtă această armie de femei, înarmată ca în tot timpul cu tăiușul frumuseții și al ademenirii năvăli pe forum și pe străzile ce duc la Capitoliu, oprind în cale pe toți senatorii ce mergeau acolo ca deputați și cerând numaidecât să li se întoarcă libertatea de a-și face cheful în toată voia ... de la negrul tăciunelui până la albeața marmurii. Dar lucru mai ciudat era că fiecare damă ținea în casa sa un filozof și o maimuță,
Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor
... atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească ... mă știu puțin greșit, Căci degeaba și făr’ de vină multe oi am spârcuit! Ah, și câteodată — dar cine-i făr’ de păcat! Și pe cioban l-am mâncat. Deci eu ca un păcătos mă supun să mă jertfiți, Dar ca să știm, Cine va fi mai greșit și pe ... fi primită.â€� „O, bunule împărate, strigă vulpea-nșelătoare, Mâncând bietele oițe, Zici că ai păcătuit dintr-o bunătate mare, Dar eu mă jur pe credință Că n-au trebuit să cruți, nici milă a ți se face De-așa proaste dobitoace, Căci stăpânul ce voiește la așa ... vor uni. Iar ce ai spus de ciobani, noi te rugăm cu o gură, Acestui soi făr’ de coadă, ce merge drept și-ngâmfat, Tot pe obiceiul tău, să le dai învățătură, Căci ei cutează să zică că nouă îi împărat.â€� Așa vulpea au grăit, Iar leul s-au cam
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor
... atunci ne va ierta Când acel ce dintre noi fiind mai mult vinovat Chiar de bunăvoia sa Va primi să-l jertfim cerului neîndurat; Și pe lâng-această pârgă plecată și cucerită, Unind și a noastră rugă fierbinte și umilită, Poate să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească ... mă știu puțin greșit, Căci degeaba și făr’ de vină multe oi am spârcuit! Ah, și câteodată — dar cine-i făr’ de păcat! Și pe cioban l-am mâncat. Deci eu ca un păcătos mă supun să mă jertfiți, Dar ca să știm, Cine va fi mai greșit și pe ... fi primită.â€� „O, bunule împărate, strigă vulpea-nșelătoare, Mâncând bietele oițe, Zici că ai păcătuit dintr-o bunătate mare, Dar eu mă jur pe credință Că n-au trebuit să cruți, nici milă a ți se face De-așa proaste dobitoace, Căci stăpânul ce voiește la așa ... vor uni. Iar ce ai spus de ciobani, noi te rugăm cu o gură, Acestui soi făr’ de coadă, ce merge drept și-ngâmfat, Tot pe obiceiul tău, să le dai învățătură, Căci ei cutează să zică că nouă îi împărat.â€� Așa vulpea au grăit, Iar leul s-au cam
... colțuroasa-i roșie coroană, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger ... cel mai blând, Îngenuncheat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereastra cărei ziua-i zicem soare. Când îngeri ... cântă de asupra raclei În lumea cerurilor  ele-albesc. Și nu mai pătrund raze aurite Prin vechi oblon  ci raze de argint Și pe pământ ajung țăndări duioase Din cântecul frumos  dar numai țăndări... Ici în sicriu, sub cel capac albastru Și țintuit și ferecat cu stele, Noi ... bătrân-duiosul tată, Adânc în suflet o dorință dulce Și de-ntrebăm aceast-enigmă scumpă Ce însemnează și dacă voim A o pricepe, ea răspunde: pace . Da! pace căutăm fără s-o știm. Ce n-o luăm de la-nceput? De ce O căutăm în luptă? Căci în lupte ... Nu e decât victorie pe de o parte, Cădere pe de alta  nedreptate. Și din viața noastră,-ntemeiată Pe rău și pe nedrept și pe minciună, Și din știința morții  a renturnării În corpul mort, din care am ieșit, Se naște veșnica nefericire. Suntem copii  etern ...
... gură. N-am să țes doar viața-ntreagă! Las să văd și cum să leagă Dragostea dar știu eu bine! Din frumos ce-l placi ea vine Hai, mă prind feciorii dragă Și pe mine! Că-s subțire! Să mă frângă Cine-i om, cu mâna stângă! Dar așa te place dorul: Subțirea, cu binișorul Când te strânge el ... că-mi stă mie-n tot felul! Să mă port cu-ncetinelul: Uite salbă, brâu, și toate! Și cosițe cumpărate, Stai, să-nchei și testemelul Pe la spate. Uite ce bujor de fată Stai să te sărut o dată! Tu mă poți, oglindă, spune! Ei, tu doară nu te-i pune ... pus! Acum, din ladă Mai ieu șorțu! O să-mi șadă Fată cum îmi stă nevastă... Aolio! Mama-n ogradă! Era gata să mă vadă Pe fereastă. Ce să fac? Unde-mi stă capul? Grabnic, hai să-nchid dulapul Să mă port să nu mă prindă. Salbă jos! Și-n cui ...