Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU SE LĂSA
Rezultatele 1081 - 1090 din aproximativ 1273 pentru NU SE LĂSA.
Ștefan Petică - II (O ceată-ntunecată s-a oprit)
... O ceată–ntunecată s-a oprit Tăcută și răsleață la răscruce; Atât de grea îi cade-n asfințit Tortura de-a nu ști-ncotro s-apuce. Cât fuse ziua clară s-a-mbuibat Cu cântece și joc în loc de pâine Și beată de plăcere ... amurgul sărbătoarei e amar Ca drojdia cea neagră ce o lasă Năspritul must pe fundul de pahar. Cu trândavi ochi privește spre apus Mirată că nu poate să-l priceapă; O rugă pare c-ar avea de spus Dar nu știe măcar nici cum să-nceapă Ci stă îngrămădită ca o turmă Și tremură de taina ce-o-nfioară Cu moartea zilei blonde care curmă ...
Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Ra
... au dat parolă grafinii că o va întovărăși. Măcar că indienii era bucurați că s-au mântuit de gubernatorul lor cel mai denainte, dar tot nu să arăta cu mai multă iubire cătră urmașul său. El esti ișpaniol, zâcĂ© ei, deci nu putem aștepta de la dânsul decât nedreptate, lăcomii de bogăție și tiranie. Ei nu credĂ© vorbile cari le auze de la alții pentru graful cum că esti om blând, cu omenie și cinstit, ci numai cât poftore între ei ... de mâna mĂ© și de ar și avĂ© arătătoriu fimei sau copii de țâță, mă giur să-i omor pe toți.â€� Voroava această îngrozitoare nu au vorbit-o el fără scopos. Azan ave pizmă asupra lui Mirvan, fiiul lui Ximeo, nu numai pentru că el nu avĂ© așa mari mânie asupra ișpaniolilor, dar mai ales pentru că Mirvan, având un copil prefrumos, era norocit; căci cei răi fiind de-a ... purure nenorociți, sunt de a purure zavistnici. „Azane! au răspuns Mirvan, omul îs poate împlini făgăduința fără cumplire, nici unul dintre noi nu va călca acest giurământ; înfricoșările tale nu
Ion Luca Caragiale - Justiția română. Secția corecțională
... m-a pus să stau într-un picior și am stat așa... am stat... preț ca la un sfert de ceas, și zice... Inculpatul: Nu-i adevărat! Reclamanta (izbucnind): Taci, șarlatane, care nu te-am crezut pentru ca să fii până-ntr-atât să râzi de o biată femeie ca mine!... Și după ce am stat așa, domnule ... într-o stare de absolută iresponsabilitate. Știința modernă ne-a dat destule lumini asupra iresponsabilității: toată asieta sistemului nostru penal trebuie deci să se schimbe. Iată marele cuvânt al științei moderne: iresponsabilitatea — impunitate; tutelă da, nu pedeapsă. Ești iresponsabil? poți să-ți permiți din când în când o greșală de care în urmă ipso facto nu ești vinovat. Ori, clientul meu nu e responsabil, pentru că n-a știut ce face! Reclamanta: Da de ce le-a pus amanet la cofetărie? Inculpatul: De ... rușine! Avocatul: Vedeți, d-lor magistrați, de rușine... Apoi poate avea rușine un om responsabil? Nu. Eu deci cer achitarea; în orice caz, circumstanțe atenuante. Nu uitați că trăim într-o epocă unde nu ...
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
... au plinit chemarea lor Și i-am văzut murind ușor; N-a fost nici unul plângător, Că viața-i fum. Zici fum? O, nu-i adevărat. Război e, de viteji purtat! Viața-i datorie grea Și lașii se-ngrozesc de ea Să aibă tot cei lași ar vrea Pe neluptat. De ce să-ntrebi viața ce-i? Așa se-ntreabă cei mișei. Cei buni n-au vreme de gândit La moarte și la tânguit, Căci plânsu-i de nebuni scornit Și de femei! Trăiește ... toate câte ți le-am spus: Credința-n zilele de-apoi E singura tărie-n noi, Că multe-s tari cum credem noi Și mâine nu-s! Și-oricât de amărâți să fim Nu-i bine să ne dezlipim De cel ce viețile le-a dat! O fi viața chin răbdat, Dar una știu: ea ni s ... a mai plâns, pierdut privea La sfetnic, lung, dar nu-l vedea Și n-a mai înțeles ce-a zis Și nu vedea cum au închis Sicriul alb era un vis Și ea-l trăia. Senini de plânset ochii ei, Vedea bărbați, vedea femei, Cu spaimă mută ...
Anton Pann - Critica oamenilor
... unii din norod Striga zicînd: - Ce nerod: Că el, bătrîn, n-are hal, Ș-a pus copilul pe cal, Care este putincios Să se ducă și pe jos Și să fi-ncălecat el, Ce bătrîn prost și mișel! Iar bătrînul auzind Pe oameni asfel vorbind, S-a rușinat ... Și după dînsul zicînd: - Mă! ce bătrîn nătărău! A lăsat pe pruncul său Ca să alerge pe jos, Mic și crud, neputincios, Și nu-l suie după șa, Că nu este greu așa. Bătrînul iar auzind Acestea lumea vorbind, Puțintel daca s-a dus, Și pe copilul a pus. Deci pe ... jos calul trăgînd, Auzi pe alți zicînd: Uită-te oameni neroși! Gugumani și ticăloși! Că un cal voinic de drag Și de căpăstru îl trag, Nu încalecă pe el Încai bietul băiețel? Deci ieșind el din oraș Zise către copilaș: -E! ai văzut, fătul meu, Cît este-n lume de greu ... Lumca iar ne-au judecat. Și doi am încălecat, Tot iarăși ne-au judecat. De tot am descălecat, Și așa ne-au judecată" Această lucrare
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV
... vĂ¡ileo!" tare Strigă-înspăimântat, iar' o grămadă De sfinți ce cânta psalmi ș-antifoane L'întrebară: ,,Ce-ți e, Spiridoane?" [4] ,,O! (zisă) Dar' nu vedeți ce-mi este? Perit-au Țara mea Romănească! Nu e țară, sterpele neveste Unde-întratâta să mă cinstească Ca-în aceasta, ș-acum, ian' căutați Cum o prădează turcii spurcați!..." Toți sfinții mirându-să ... dovede Că scăparea-i numa-în biruință. Ceștii numa putem a ne-încrede! Deci acum, sau moarte cu dafine, [8] Sau izbândă,-altă nu ne rămâne!... La arme, dar'!... S-aratăm vărtute, Să stăm nefrânși, cu inimă vitează. Nu biruiesc multe mii și sute, Ci cari a biruire cutează. Alergați și vă luați izbândă; Slava voastră fie-a lor osândă ... gros Și mai nalt copaci, grecul mai gios. Crudă poruncă, moarte-îngrozită! Dar acelui nevinovat pare Că vânzarea-i și mai neomenită. Om ticălos, totuș' nu te spare De la fapte rele câteodată Pedeapsa,-ori cu ce moarte-așezată! Dacă estea-în Țarigrad s-auziră, Sultanului nime nu cutează A spune, măcĂ¡r că el să miră Unde logofătu-întârziază, Păn' ce-odată viziriu-îndrăznește Și lucru cum e povestește. Iar ...
Alexandru Vlahuță - În zile grele
... Alexandru Vlahuţă - În zile grele În zile grele de Alexandru Vlahuță Ne-a risipit furtuna pe drumul pribegiei, Și nu mai știm de-ai noștri, nici ei de noi nu știu... Cu gândul doar, pe negre întinderi de pustiu, Ne căutăm, ca orbii, în volbura urgiei. Citeam, și-mi păreau basme, cum se lăsau pe țară Întunecate oarde, ca norii de lăcuste. Vuia-n văzduh năvala puhoaielor din puste, Cum răpăie pământul sub ploile de vară. Citeam de ... destinul Vru să trăiesc aievea acele zile grele; Și văd cum calcă lifta pământul țării mele, Cum tot avutul nostru ni-l bântuie străinul: Să nu mai știu nimica de cei rămași acasă, Decât că e vrăjmașul stăpân pe soarta lor... Gândindu-mă la dânșii, muncit de griji, de dor, Stau ...
Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele
... moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe trupul mult scump mie, Căci cuvioasa moarte îndată s-au gătit Lumei ce va să fie. Eu nu-ndrăzneam, o, Doamne, dar preotul de față, Dezlegând crucelița de la grumazul ei: „O, fiule! îmi zice, iată a ta speranță, Te ... locul... Deci spune-mi, cruceliță, Ce-ți șoptea ea atuncea când te ținea lipit La recea ei guriță? În ore de pe urmă, când sufletul se stinse, Când ochii ca de gheață nu mă vedeau plângând, Și când a ei viață ca zorile se stinse, Pe fața ei pierind. Când moartea pe viață zbuciumă ne-ndurată, Precum zbuciumă vântul un pom până ce-l rumpe, Crăbindu-se cumplita, soția mea amată, În mormânt să o surpe... Dar, cruceliță, nu-mi spui ceea ce ți-au șoptit? Au doar pe al său înger ruga să mijlocească, Ca Domnul să-i primească sufletul pocăit Și-n ... A văduvului soț: Deci la sfârșitul vieții voi săruta și eu Locul pe cruceliță unde-au fost a ei guriță, Ca să se ...
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
... moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe trupul mult scump mie, Căci cuvioasa moarte îndată s-au gătit Lumei ce va să fie. Eu nu-ndrăzneam, o, Doamne, dar preotul de față, Dezlegând crucelița de la grumazul ei: „O, fiule! îmi zice, iată a ta speranță, Te ... locul... Deci spune-mi, cruceliță, Ce-ți șoptea ea atuncea când te ținea lipit La recea ei guriță? În ore de pe urmă, când sufletul se stinse, Când ochii ca de gheață nu mă vedeau plângând, Și când a ei viață ca zorile se stinse, Pe fața ei pierind. Când moartea pe viață zbuciumă ne-ndurată, Precum zbuciumă vântul un pom până ce-l rumpe, Crăbindu-se cumplita, soția mea amată, În mormânt să o surpe... Dar, cruceliță, nu-mi spui ceea ce ți-au șoptit? Au doar pe al său înger ruga să mijlocească, Ca Domnul să-i primească sufletul pocăit Și-n ... A văduvului soț: Deci la sfârșitul vieții voi săruta și eu Locul pe cruceliță unde-au fost a ei guriță, Ca să se ...
George Coșbuc - Nunta Zamfirei
... Cu pas ușor. Un trandafir în văi părea; Mlădiul trup i-l încingea Un brâu de-argint, dar toată-n tot Frumoasă cât eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. Și ea mergând spre Viorel, De mână când a prins-o el, Roșind ... la zece fete, cinci, Cu zdrângăneii la opinci Ca-n port de sat. Trei pași la stânga linișor Și alți trei pași la dreapta lor; Se prind de mâini și se desprind, S-adună cerc și iar se-ntind, Și bat pământul tropotind În tact ușor. Iar la ospăț! Un râu de vin! Mai un hotar tot a fost plin De ... și tot oaspeți rari, Tot crai și tot crăiese mari, Alăturea cu ghinărari De neam străin. A fost atâta chiu și cânt Cum nu s-a pomenit cuvânt! Și soarele mirat sta-n loc, Că l-a ajuns și-acest noroc, Să vadă el atâta ... Cot, piticul, stând Pe-un gard de-alături privitor, L-a pus la joc! Și-ntre popor Sărea piticu-ntr-un picior De nu ...
... pe o năframă, o baltă mică, pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, câte o rază de soare. În frunzișul salciilor acestora se strâng stoluri întregi de păsări, de stau ziulica întreagă să se adăpostească de căldura cotropitoare. Privighetori, scatii, măcălendri, sticleți, floreni, câte și mai câte alte neamuri de zburătoare, toate își găsesc aici sălașul. E un ciripit ... n împărăția lor... Azi e o zi înăbușitoare. E în iulie. Aerul undulează, pare că-i răsufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot. Și bietul viețuitor se topea; amețit de căldură, o luă într-un noroc înainte, încotro l-o duce soarta. Și, când se credea pierdut, zări cu ochii lui mici, roșii, fără de gene, cu ochii lui cei îngropați în grăsimea capului, pâlcul ademenitor de salcii. Îndată și ... ele, cum își îndreaptă luntrea botul spre țărm, și-o porni într-acolo. Când a ajuns și-a dat de baltă, se