Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (CA) DE ARGINT
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 262 pentru (CA) DE ARGINT.
Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească...
... vulcane când s-aprind; Când prin a vieții visuri  oștiri de nori  apare A morții umbră slabă cu coasa de argint Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor Când evul asfințește și dumnezeii mor. Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze De frunțile-n lumină a vechilor profeți; Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol  pierdut în chin  e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede că ... El n-a văzut pământul promisiei divine, Viața lui se stinse în munții slabi și suri, Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine, O ginte-ntreagă poartă a lui învățături. Ca-nmormântată-n secoli, cenușa lui rămâne, Dar spiritu-i sfăramă înalții, vechii muri De Iericho  și-n gându-i și-n biblia lui scrisă Viața-ntreagă mare unui popor e-nchisă. Astfel în noaptea noastră pierdută și amară ... a răsunat, O stea a rupt puternic eclipsa cea solară, Un stâlp pin chinuire un drum ne-a arătat, O arpă de
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din tei
... Traiul lumii alții lese-l. Nu voi părul să mi-l taie, Ce-mi ajunge la călcâie, Să orbesc cetind pe carte În fum vânăt de tămâie." - "Știu mai bine ce-ți priește, Las' de-a lumei orice gând, Mâni în zori de zi pleca-vom Cătră schitul vechi și sfânt." Ea aude - plânge. - Parcă Îi venea să plece-n lume, Dusă de pustie gânduri Și de-un dor fără de nume. Și plângând înfrână calul, Calul ei cel alb ca neaua, Îi netează mândra coamă Și plângând îi pune șeaua. S-avântă pe el și pleacă Păru-n vânturi, capu-n piept, Nu se uită ... Flori de tei în păru-i negru Și la șold un corn de-argint. Și-ncepu încet să sune, Fermecat și dureros - Inima-i creștea de dorul Al străinului frumos. Părul lui i-atinge părul Și atunci c-obrazul roș Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși. Iar pe buze-i ... Asurzește melancolic A lor suflet îmbătat. Lun-atunci din codri iese, Noaptea toată stă s-o vadă, Zugrăvește umbre negre Pe câmp alb ca de ...
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii
... Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale 1909 M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cușca ei, și văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele. L-am povățuit să meargă la dentist. - Nu pot, mon cher . - De ce nu poți? ți-e frică?... Cu metodele de astăzi, nu simți nici cât o pișcătură de purece. - Nu de frică; nu pot, că am de lucru; trebuie să dau până-n două ceasuri cronica mea la gazetă. La trei, vine băiatul de la tipografie să mă execute... și cu durerea asta sunt incapabil să scriu un rând măcar. De o sută de ori de aseară m-am așezat pe scaun, am pus mâna pe condei; dar nu e chip să m-astâmpăr... o clipă nuÂmi dă pace... Și ... au crezut...»" Da, fericiți; și așa fericit eram eu în copilărie! și așa era toată lumea împrejurul meu! Cu adâncă pietate mi-aduc aminte de bisericuța albă din mahalaua noastră! Ce limpede suna toaca de ...
... să caște ? Ce poate să facă un zid decît să repercute ? Cum se poate afirma o minte care a stat într-un fund de craniu ca un burete într-un jgheab de stîncă ? Să stai și să taci — ah, sfîntă tăcere, cîte nu spui tu ! Să stai, ce dulce mai e numele tău, hodină ! Să fii ... viață ce clocotea într-înșii să stea pe loc în atmosfera de provincie nepriitoare lor, și-au luat-o morțiș înainte cu zăbala în dinți, ca să-și ducă răzvrătirile pretutindeni, zîmbind triști la citirea acestor rînduri... Ei zîmbesc, dar zîmbetul lor e fioros ca zîmbetul acela pe care-l zugrăvește agonia pe gura muribunzilor. Zîmbetul acela ascunde amărăciuni și înjosiri, maschează o revoltă ce mîine sau mai tîrziu va ... parcă nu văd lumea ce-i împresoară, parcă nu-și dau seama că înfricoșata vreme curge peste ei și că, în timpul acesta, cei șerpuitori ca argintul viu, ori cei inerți ca bietele stridii acaparează toate ierarhiile și urcă toate măririle, bătîndu-și joc de ei. Ei zîmbesc, dar mîine zîmbetul va dispare și, nefiind capabili de ...
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul al III-lea. Egiptul
... pompele jucară și vasul a scăpat. Dar zorile se varsă. Conrad pe pod privește Acest spectacol magic, strein, ce îl răpește; Aceste mii de valuri, ca cete de geanți, Ce joc cu vasul, și-unii îl trec la ceilalți, Râzând de slăbiciunea acestui om pigmeu Ce vrea pe eleminte să puie jugul său. Pământ! pământ! strigară mai multe voci d-odată. Și se zări o coastă ... depărtată. ................................ Vedeți acea câmpie ce moartea a coprins? Aici a fost cetatea heroului ne-nvins, Cu patru mii palate, o mie de grădine, Trei sute teatre, circuri, de viață, oameni pline. Și astăzi nici o urmă! Nimic nu mai e viu: Abia în suvenire, de ele se mai știu. Acolo fu necropol, morminte strălucite, Palate elegante de preoți locuite, Cu verzi grădini de arbori și cu parteri de flori, Mărite monumente, de marmur cu colori. Azi locul e ruină și malul cu-ntristare Se-nclină și șoptește durerea sa la mare. Lumina dimineții se varsă în eter ... jugu-apăsător Nu ar sorbi și viața, și fructu muncii lor! Aceste unde-eterne cât sânge nu sorbiră, O, martor al durerii acelor ce pieriră, Ca ...
Mihai Eminescu - Sus în curtea cea domnească
... Mihai Eminescu - Sus în curtea cea domnească Sus în curtea cea domnească de Mihai Eminescu Sus în curtea cea domnească, La domnia din Bârlad, Șade tânăr domnul Vlad  Sub căciula-i țărănească Pe-a lui ... palidă și tristă, Manta-i neagră pe-umeri tari, Fața spână, ochii mari  Astfel trece în revistă Pe boierii lui cei mari. Ici bătrâni ca iarna albă, Munți cu fruntea de arginți, Șoptesc dulce și cuminți  Colo tinerețea dalbă Cu râs mult și fără minți. Femei palide, frumoase, Fețe blânde, ochi de foc, Ce în gene li se joc Și-a lor raze luminoase Printre cale-și cată loc. Sala-i mare, strălucită, Masa-i ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... jertfă, pe altar de cărămidă, M-a lipsit de demnitatea de cucoș  ca să-mi surâdă În a mea lipsă de patimi a lui Plato fenomene. Cu privirea mea cea castă, de-nteres ne-nfluințată, Văd în lume și în lucruri numai sâmburul ș-ideea; Prototipu-l văd în toate, și cu-a geniului scânteie ... Simte pare c-o pătrunde un piron roș de jeratec, Ce-o omoară ș-o turbează, o-ndeliră ș-o sfâșie. Ochișorii și-i închise, ca topită stă acuma, Și în vocea ei muiată pipăiește nențeles. El o mângâie, o-ncredință, că de cer a fost trimes Și menit ca s-o iubească și să-i joace dulcea glumă.  Tu!  ea zise  ce frumos ești, rege-al lumei de găine. Eu te iert! amoru-ți dulce ca și miros de garofă. Și ca-n vechile tragedii el răspunde-n antistrofă:  Tu ești Venus în poiată, ochii tăi cerești lumine. Din istoria puicuței asta-i partea cea întâie ... Cade-n sânge și sultanul trâmbiță pe el cu fală. Iară doÅ„a nu trădează ce-n simțire-i se petrece, Nu trădează de ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
... are Asupra lui pază foarte bună Ș'unde-l zărește,-acolea-l detună. [6] Din ceste cuvioase pricine Mult nehotărât el nu rămasă, Ci formă de corb luând pe sine, Să băgă-într-o negură prea deasă Și să rădică-în aripi ușoare Păn la nuĂ²ri, aproape de soare. Cum vulturul silit de foame, Împregiur, pretutindene zboară, Câmpuri, păduri și grădini cu poame Străbătând cu vederea, ca doară Va zări stârvuri și mortăciune Sau ceva vrednic de vânăciune, Așa Sătana cu fața viclenită Caută de sus, nevăzut de nime, Și zărește toate-într-o clipită, Din Ochian pănă la Tătărime; Vede toți mâncătorii de pâne, Încă și pe cei cu cap de câne. [7] De-acolĂ² vede nenumărată Oastea lui Mahomet cum vine, S'o robească Muntenia toată; Și văzând să bucură-întru sine, Hotărând păgânilor s-ajute În toate ... mare, Părăsindu-și viață pribeagă Și puindu-să la noao stare, Să nu mai umble din țară-în țară, Nici să mai fie-altĂ²ra de-ocară. Căci Vlad-Vodă locuri de moșie Le dedusă cu ceastă-învoială, Ca de
Costache Conachi - Visul amoriului
... sînt sîmțîrea aceea prin care s-au osăbit Omul dintre dobitoace de cînt lumea s-au zidit. Știu că inima ți-i dată în robie de curînd Și că n-ai altă putere decît să iubești din gînd Și că pătimești de moarte, căci te afli depărtat De lumina vieții tale, la care te-ai închinat. Dar și sufletul tău cere ca să cunoști pre amori De este de fericire sau de este-omorîtori. Trezăște-te, dar, și vino după mine cătinel Și scrie spre pomenire orice-ai vedea la el.â€� M-am priimit și îndată ... umbla. Ori, pesămne, ești dorită ca să mă omori de viu.â€� „Dar nu știi, mi-au zis cu răcnet, că eu sînt un argint viu, Carele umblu prin suflet și chinuiesc pre bărbați ! Dacă-ți lipsăște răbdarea, pe la amori tu ce cați ? Ai îndrăgit, nu-i scăpare, trebuie ... mi-au zis cu mînie, căci aceasta nu-i iertat.â€� Și îndată cu iuțală lăsîndu-mă pre pămînt, Asămenea precum este și viforul cel de vînt, M-au luat pre-a sale brață într-un așternut de flori Unde petreceam o viață ce-o doresc de ...
George Topîrceanu - M. Sadoveanu
... George Topîrceanu - M. Sadoveanu M. Sadoveanu de George Topîrceanu „Hm! făcu primarele, ridicându-se în capul oaselor. Vinul Corjoaii este bun, care nu se mai află...â€� În tăcerea odăii, luna ... „Hm, bun! Care va să zică iar m-am îmbătat. Strașnic m-am îmbătat! Sunt un ticălos...â€� rosti el încet, c-o mlădiere de durere în glas. Se coborî din pat, deschise fereastra. Apoi zâmbi și-și clătină capul cu amărăciune. Aburiri de răcoare îi mângâiau obrazul. Din livadă pătrundeau domol înfiorările nopții. Lilieci negri treceau prin pulberea de argint a luminișurilor. O învăluire ușoară de vânt mișca frunzișul și prin țesătura de ramuri luna strecura fâșii palide de lumină. În depărtare, ca niște văluri de ceață pluteau peste întinderi. Primarele răsuflă adânc miresmele nopții și rămase așa, ca
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... aruncată din dărnicia lui Dumnezeu se răsfăța pretutindeni. Și i se păru și mai nedrept atunci, căci își zicea el : "Și eu sunt făptura Celui-de-sus, și numai eu stau ca o pată în toată strălucirea asta." Și cum era slab, își așeză sapa ca pe o bună și nelipsită tovarășă lângă el, își așternu risipa de flori scuturată din pletele copacului sub cap și adormi dulce, ca pe o pernă albă înfățată de curând. Noroc însă că după atâtea năcazuri, după zilele trudite, Dumnezeu a lăsat și negrele nopți cu visuri, care te mai mângâie și ... cu soarele, ca să aibă ea mâinile albe și să poată purta cunună pe cap și veșminte de purpură pe umeri. Pentru ea mă-ndoi de mii de ori pe zi din șele și ridic necontenit sapa asta, plângând, ca să n-aibă mâinile ei alta de făcut, decât să-și ridice oglinda și să se privească într-însa, iar ochii ei să rămâie limpezi totdeauna și să n-aibe lacrime de ... o scârbă și o năvalnică pornire de răzvrătire. Și în visul lui, s-a făcut atuncea că, recunoscându-și norocul pentru care trudea ...