Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (O) GURA (DE)
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 542 pentru (O) GURA (DE).
Elisabeta de Wied - Maimuța %E2%80%98n colivie
... Elisabeta de Wied - Maimuţa %E2%80%98n colivie Maimuța ‘n colivie de Elisabeta de Wied De fier aceste gratii, și-amurg și aer greu, Și-atâția cască-gură de-avalma 'n jurul meu. Râzând ei vreau să vadă mereu truditu-mi joc, Cu bețe mă 'ntărâtă să nu stau la un loc. «Cum ... seamănă cu omul! Și-urâtă e!» Și stau Privind cum hărțuită din colț în colț eu dau. Voi râdeți făr' de milă și lacomi de privit, Pe când eu, biata, tremur cu suflet istovit. Vai, veseli palmierii în minte când îi am Și mândrele liane pe cari mă legănam Sunt ... de moarte, nu văd nimic, nu știu - Voi râdeți și mai tare, strigând în râs: Musiu! Și ca prin vis a voastră injurie-o ... Iubită fui, ferice, sărind din pom în pom Și nu mă găsea nimeni urâtă ca un om. Simt negurile morții pe ochii 'ntunecați – Aveți de mine milă și 'n pace mă lăsați! De fier aceste gratii, și-amurg și aer greu, Și-atâția cască-gură de
George Coșbuc - Golia ticălosul
... iuți ce scurmă și-mpart cumplitul nor. Iar când veni și vremea să urle-n zare tunul, Mișcatu-s-au românii cu miile, ca unul O lamur-a Moldovei prin sutele de ani! Dar Golia ticălosul alt gând avea cu soții, Și-n suliți ridicându-și căciulele cu toții Lăsând câmpia noastră trecură la dușmani. O clipă stete vodă cu inima trăsnită. Întors apoi, strigat-a spre oastea-nmărmurită, Pe Golia arătându-l cu pumnii, cu-amândoi: Oșteni ai ... vinde sfânta țară și vinde sfânta cruce, Mă vinde, ticălosul, pe mine și pe voi! Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie Spre partea de-unde Golia venea cu dușmănie Spre frații săi, în fruntea grozavilor spahii. Să dați fără de milă, că-i inimă de fiară! Să piară-acum pământul! Moldova-ne să piară, Dar Golia-ntâi de toate să piar-acum, copii! Și nu vedeau românii nici moartea cum le iese În drum, și nici potopul de turci ce-i încinsese, Vedeau numai pe Golia, pe scosul lor din minți. Și neputând mai iute să-l stingă de pe lume Rosteau cu glasul urii bicisnicul său nume Prin gemete scrâșnite strivindu-i-l în dinți.
... Mihai Eminescu - Scrisoarea V Scrisoarea V de Mihai Eminescu Biblia ne povesteste de Samson, cum că muierea, Cînd dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea De l-au prins apoi dușmanii, l-au legat și i-au scos ochii, Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii… Tinere, ce plin de visuri urmărești vre o femeie, Pe cînd luna, scut de aur, strălucește prin alee Și pătează umbra verde cu misterioase dungi, Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi. Te îmbeți de feeria unui mîndru vis de vară, Care-n tine se petrece… Ia întreab-o bunăoară — O să-ți spuie de panglice, de volane și de mode, Pe cînd inima ta bate ritmul sfînt al unei ode… Cînd cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, Dac-ai inimă și minte, te gîndește la Dalila. E frumoasă, se-nțelege… Ca copiii are haz, Și ... dragă, ți-ar cădea pe zi ce merge. Ce iluzii! Nu-nțelegi tu, din a ei căutătură, Că deprindere, grimasă este zîmbetul pe gură, Că întreaga-i frumusețe e în lume de ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V
... multă și mai tinerie, Numa bătrânii ceva-îndoială Avea pentr-a turcilor năvală. [3] Nici în zădar să temea, că iată, Să-aud de departe țipete dese: Pentrucă-avangarda spăimântată Care după bureți să dusese, De pe-un gruieți oblicisă-o mare Ceată de păgâni venind călare. Și-într-un suflet alergând acasă Striga: ,,Fugiți, că turcii vin, iacă!" Iar' laia țigănească fricoasă De spaimă nu știea ce să facă. Cu vaiete mari și cu plânsoare Căuta-încoace și-încolea scăpare. Adunarea noastră prenălțată, De-atâta zarvă cu rebelie, Abea-în urmă și ia să deșteaptă Ș-uitându-și de arme, de bătălie, ApucĂ fuga cea sănătoasă Năzuind la tufa cea mai deasă. [4] Însă-acuma nu e cu putință CĂneva să scape, să să-ascundă ... avea chief să să și bată, Dar' ceata muntenească fuga-întinsă Ș-altul nu era nime cu care Să-ș' poată stâmpăra râvna mare. Însă, de-ar fi-inimă și vărtute La om, tot într-aceaiaș' măsură Cu gura,-o! câte și câte sute De viteji ar fi biruiți cu-o gură
... ai prăpădit; cum ți-ai pus capăt zilelor! Cine te-o-ndemnat la pierzanie, puiul mamei! cum nu te-o iubit nimeni pe lumea asta, de te-o lăsat să-ți răpui zilele! Un fior trecu prin sufletele oamenilor. O femeie se bătu cu mâna peste gură. — Păzește-mă, Doamne, că alta n-am ce zice! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Au stat cu toții până târziu povestind despre toți înecații de pe locurile acelea. Se înserase. Notarul se găsea în treburi, trecea de la unul la altul, spunând cum ajunsese la primărie, cum telefonase la Săbăoani, la Roman, parchetului. Dar răspunsul nu venise încă. Deodată se auzi vuietul ... vreunul o vorbă. Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de ...
Mihai Eminescu - Junii corupți
... în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată, De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie, Și putredă de spasmuri, și arsă de beție, Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite De sînge putrezit; Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată De brațele slăbite, puterea leșinată A junelui cănit. Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă? Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință, O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate Ce chiuie-n orgii? Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați ... ne zeie Nu pot ca să aprinză o singură scînteie În sufletu-nghețat. Și singur stau și caut, ca uliul care cată În inima junimii de viața-i dezbrăcată Un stîrv spre-a-l sfîșia; Ca pasărea de zboru-i din ceruri dizmețită, Ca muntele ce-n frunte-i ...
George Coșbuc - Patru portărei
... vrăjite sfânta Vineri. Le spune că departe, pe râu de mărgărint, Sunt poduri cu părcane cioplite din argint. Sub nalt grindiș d-aramă stau câșițe de aur, Și-acolo străjuiește mereu câte-un bălaur. De scapi de dânșii teafar, ajungi să poți vedea Palatele de glajă pe-un munte de mărgea. Și cine-i om să lupte cu zmeu, ca să-l omoare, Stăpân va fi pe Veta, pe chei și pe zăvoare. IV Hei ... deșteaptă tot iadul azi din somn! De-ar da spre cer năvală, și-n cer ar face strungă, Voinici, cât să-ți răstoarne pământul într-o dungă. Ei pier în Răsărituri, ca șoimii zboară zbor. Se duc cum nu se duce nici dragoste, nici dor. Ei trec în Lumea-neagră, trec ... În zări, departe-n funduri, un cal s-a arătat: Cu tarnița pe șolduri, cu frânele-n picioare Și galben călărețul ca prinsul de lingoare. Trei cai aleargă-n urmă-i sălbatici de merei; Să-i vezi și să-ți faci cruce de bieții portărei! Ei fug mâncând pământul, ar soarbe-n gură ...
Grigore Alexandrescu - Ucigașul fără voie
... Grigore Alexandrescu - Ucigaşul fără voie Ucigașul fără voie de Grigore Alexandrescu O temniță-adâncă îmi e locuința: Prin dese, prin negre zăbrele de fier O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer. Și frigul mă-ngheață; e umed pământul; De ziduri, de lanțuri eu sunt ocolit: Aici suferința așteaptă mormântul, Căci legile lumii așa au voit. Adus ca o crudă, sălbatică fiară, L-a temniței poartă nădejdea-am lăsat, Și simt chinuire atât mai amară, Cu cât a mea soartă ... uscate Cânta cucuveaua cu glas cobitor. Copacii în preajmă-mi părea că-nviază: Din toată tulpina un geamăt ieșea: Flămândă, cumplită, vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi, ce urla. Și eu fugeam iute, fugeam cu grăbire, Dar locul sub mine de sânge-nchegat Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire; De-o rece sudoare eram inundat. Sufla un vânt iute, și luna-ngrozită În spațiuri veșnici trecea alergând, Cu stinsele-i raze, cu fața-i pălită Întinse ... Să văz dacă dreptul ceresc împărat Privește la fapta-mi, ce este cumplită Sau numai la cuget, ce este curat. Note Sujetul acestei poezii este o întâmplare adevărată. Osânditul socotesc că trăiește încă, și nu e mai mult ...
Ion Heliade Rădulescu - Corbul și vulpea (Heliade)
... p-acasă, Iar ieșise la primblare; Și bunul miros ce are D-ici, de colo o-ndreptă Sub copac, și-n sus cătă: "Jupân corb?... o! plecăciune!... O, Doamne! ce frumusețe! Ce pasăre! ce minune! Ce splendoare! ce mândrețe! Dar unde-i gurița lui? Cui s-o ceri și cui să spui? De l-aș auzi o dată N-aș da-o pe lumea toată." Cerbul toate le-auzea, Se făcea că nu simțea: Își căta de cina sa, Cașcavalul își mânca. "Doamne corb! o rugăciune! Excelență!... plecăciune!... Altețea domniei-tale Trece peste-un deal ș-o vale, Încât vestea ți s-a dus." Corbul nici că asculta, Peste câmpuri se uita Și de cină își căta, Și făcea un chef nespus. "Grațioasă maiestate! Strălucite, preanălțate, O, ce mare împărat!... Dar e mut... ah, ce păcat!" Corbul, însă, tot tăcu Până cina își făcu; După ce o termină Și bine se ospătă, Către vulpe s-adresă Și așa îi cuvântă: "Hei! a fost pe când a fost, Pe ... era tata prost, Că vulpea c-o zicătură Îi ștergea cașul din
Vasile Alecsandri - Fata cadiului
... îndrepta. Iar la grajd dacă mergea, El un mânz își alegea, Mânz de fugă sprintenel, Ieșea-n vară pătrărel [5] Mânz ce fuge ca șolcanul De nu-l prinde nici arcanul. Pe el iute că sărea Și din fugă mi-l oprea La o poartă de grădină, De grădină cu flori plină Unde stau cadânele [6] De se-ngân cu florile. ,,Tu, fată-a cadiului Din satul Odriului, Ghelai, ghelai pân' colea [7] Ca să-mi dai o floricea, Și mi-o dă cu mâna ta Ca să-mi dreagă inima". Copila cadiului Din satul Odriului Rumeoară se făcea Și trei flori ea-și alegea, Și trei ... cu firul le lega Ș-apoi tainic ea le da Unei roabe mândruliță Să le ducă la portiță. Voinicelul greu ofta, Perișorul săruta Și din gură cuvânta: ,,Tu, fată-a cadiului, Surioara crinului! Ghelai, ghelai pân colea Ca să-mi dai o floricea, Dar mi-o dă cu mâna ta, Ca să-mi dreagă inima." Copila cadiului Din satul Odriului Bujorică se făcea Ș-o garoafă culegea O garoafă ca și ea, Apoi singură-o ducea Celui mândru Novăcel, Avere-ar parte de el! Feciorașul se pleca, De mijloc ...
Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri) Jos, pe malul Prutului, La casele Vâlcului, Vâlcul bea, se veselește, Cu trei fete se-ndrăgește, De holeră nici gândește; Maică-sa grija-i ducea Și cu lacrimi îi zicea: ,,Dragul mamei Vâlcule, Mândrule, voinicule! Tu tot bei și veselești, De holeră nici gândești, Lasă-mi-te de beție Și de dalba veselie, Că holera-i chiar la Prut Și chiar dincoace-a trecut!" Vâlcul ei se supunea, Patru boi la car punea Și ... vă umflu zilele, Să mă duc cu dânsele." Vâlcul biet se oțerea, Holera la el sărea, Oasele și le-ntindea Și pe Vâlcu-l cuprindea. Gură pe gură punea, Buze pe buze lipea, Zilele i se sorbea. Apoi cloanța iar râdea, Cu zilele purcedea, Și voinicul mort cădea Jos la cotul Prutului, În ... se chema carpentium și era cu două roți, însă la serbările publice ele se suiau în alte mai mari cu patru roți, numite pilentum . Afară de acestea, romanii aveau pentru țară o trăsură carruca . Vizitiul se numea carricarius , cărucier. [2] Imagine antică. Furiile iadului, după mitologia romană, poartă plete de șerpi. [3] Adeseori se văd în basmele românilor figurând arme și unelte de foc. Îngerii au în mâna dreaptă sabie de foc: o calamitate publică e numită bici