Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎMPREUNA
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 493 pentru ÎMPREUNA.
Gheorghe Asachi - Fiicei mele Eufrosina
Gheorghe Asachi - Fiicei mele Eufrosina Fiicei mele Eufrosina de Gheorghe Asachi Viziune Imitație Al meu cuget mă-nălțasă în a ceriului tărie, Unde s-află-acea ființă ce în darn chem prin morminte, Acolo în ceat-aleasă, în lumină ș-armonie, Mai frumoas-am revăzut-o cu duioase simțiri sfinte. Mă luă de mâni și-mi zisă: În această sferă fie Ca să vii, de se ascultă umelita-mi rugăminte; Eu sum fiea ce-n viață îți eram de bucurie, Ș-a me zi am încetat-o de-a ei sară mai nainte. Dispoierea muritoare gios țărâna o culege. Iar aceea ce voi plângeți, mântuită de furtună, Aici gustă fericire care omul n-o-nțelege. Ah, di ce îmi lasă mâna ș-a ei vorbe nu mai sună, C-auzind a lor dulceață, chiar atunci voiam alege Să rămân în loc ce vecinic sufletele
Gheorghe Asachi - La moartea părintelui meu
Gheorghe Asachi - La moartea părintelui meu La moartea părintelui meu de Gheorghe Asachi Unde tristul vers afla-voi, d-unde voi lua cuvinte Să espun a mea durere ș-acel plâns în care înot? Amar mie, soarta crudă, am pierdut pe-al meu părinte Sărimanii mângâierea, iar Moldova-un patriot! Al bisericei podoabă, el fu amvonei mândrie, Câte ori prin blânde zise, prin cuvânt învingător Storcea de la inimi crude lacrimi de înduioșie Și-nfrâna pornirea oarbă a-nvitatului popor! Când tuna preste Moldova a resbelului furtună, Ce omoruri, prăzi și lacrimi în țară a semănat, Când lucea preste ruine crunta-Asiei Semilună, El cu crucea și cuvântul un tirumf sânt a purtat. Întru fapte lăudate și virtuțile mărite Simțitorul nobil cuget de văpaie-aprins i-a fost. Pentru muzile române a lui case umelite Și străinului nemernic era purure-adăpost. Din a Proniei chemare, ce pre om a pus aice Să lucreze împreună cătră scopul ei cel sânt, Îndrepta el pe junimea întru calea cea ferice, Ce conduce l-altă viață prin tunericul mormânt. Consacra bunul părinte a ...
Gheorghe Asachi - La pictor La pictor de Gheorghe Asachi Scrie-mi, pictore ghibace, Pe-a mea doamnă departată, După cum pe ea voi face Prin al meu vers vederată. Negre coame cu lucie, Să se-ncrețe de-a lor voie, Și de poți prin măiestrie Fă miresme ca să ploaie. Albă frunte să se vadă Și umbroase, dese gene, Preste care-n cerc să cadă Negricioasele sprincene. Te rog, însă, scrie-acele Gemeni arcuri înmândrite, Ca vederea să înșele De sunt două sau unite. Căutătura-i fă sănină Ca văpaia scânteioasă; Ochi albaștri fă-i de-Atină Sau de Vinerea frumoasă. Scrie-n tinerică față Lângă roză unit crinul, Când în mai de dimineață După rouă-și deschid sinul. A ei buze de corale Către sărutări să-mbie, Înmierită fă o cale De-îngerească armonie. Fă ca-n aer făr de nori Împregiurul ei să zboare, Împreună cu Amori, Și pe grații surioare. Dar al ei să nu ascundă Haruri o mantelă deasă, Ca fantazia să pătrundă La frumseță mai
Gheorghe Asachi - Turnul lui But
... de-a lui But, Te rog, părul ca să-mi dai, Ce de suvenirul ai. Din păr șerpe vom forma, Două inel-oi împreuna, Din mic deget sânge-ai da Și pre șerpe voi giura, Cu inel oi descânta, Va veni și te-a lua. Doamna-n ...
Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani
Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgăşani Mormintele. La Drăgășani de Grigore Alexandrescu Când vizitam odată locașurile sfinte, Mărețe suvenire din vremi ce-au încetat, Eu mă oprii pe valea bogată în morminte, Unde atâți războinici ai Greciei slăvite Strigarea libertății întâi au înălțat. Ziua de mult trecuse: natura obosită... Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai ușor vânt; Nimic viu: eram singur în lumea adormită, Și stelele deasupra pe lunca părăsită Luceau ca niște candeli aprinse pe-un mormânt. Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un vuiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărâtate valuri, Când din robie scapă un neam împovărat. Și ochii-mi s-ațintiră pe semnul mântuinței Ce singur se înalță în locul de suspin, Protector al durerii, nădejde-a suferinței, Labarum vechi al luptei, simbol al biruinței, Prin care-a-nvins barbarii creștinul Constantin. Și mă gândeam l-aceia ce umbra-i învelește, La Grecia modernă ce ei au sprijinit; Căci jertfa pentru nații la cer se priimește, Căci sângele de martiri e plantă ce rodește Curând, târziu, odată, dar însă nelipsit. Precum cei dintâi preoți ...
Grigore Alexandrescu - Nebunia și amorul
Grigore Alexandrescu - Nebunia şi amorul Nebunia și amorul de Grigore Alexandrescu În niște fabule un poet scrie Că Nebunia și pruncu-Amor Se jucau singuri pe o câmpie, În primăvara vieții lor. Știți că copiii cu înlesnire Găsesc sujeturi de neunire; Ei dar odată se gâlceviră Pentru o floare ce întâlniră. Striga Amorul în gura mare; Cealaltă, însă, minut cumplit! Îl izbi-ndată atât de tare, Cât de lumină ea l-a lipsit. Adânc copilul simți durere, Rămânând astfel fără vedere. Trista lui mumă jalbă pornește L-al său părinte, stăpân ceresc: Va răzbunare, se tânguiește; Cu ea toți zeii compătimesc. Mars și Apolon, mai c-osebire, Arată mumei a lor mâhnire. S-adună sfatul cel fără moarte Și hotărâră în obștea lor Ca Nebunia în veci să poarte, Să cârmuiască pe orbu-Amor. Această dreaptă, grea osândire. Din ziua aceea luă-mplinire; Din ziua aceea sunt împreună, Și Nebunia-l ține de
Grigore Alexandrescu - Prieteșugul și amorul
Grigore Alexandrescu - Prieteşugul şi amorul Prieteșugul și amorul de Grigore Alexandrescu Emiliei Zici c-ai vrea prietenește Să iubești, să fii iubită; Zici c-amorul te-ngrozește, Că e patimă cumplită; Zici că este trecătoare Flacăra-i cea arzătoare! Și ce nu e trecător? După vara cea bogată Vine iarna-ntărâtată, Bate vânt îngrozitor. Trandafirul din grădină, Înflorit de dimineață, Zace veșted pe tulpină, După ziua de viață. Dar căci iarna și durerea Sunt condiția vieții, Trebuie să las plăcerea, Bunurile tinereții? Căci zâmbirea-ți grațioasă Vremea o să ți-o răpească, Trebuie, cât ești frumoasă, Nimeni să nu te iubească? Așa cum miroși o floare, Care trece, care moare, Care mâine n-o găsești? Primăvara,-a ei zâmbire, De ce-nvie-a ta simțire, Iarna nu ți-o-nchipuiești? O, ascultă-mă, dorită, Scumpă, dragă Emilie! O zi bună, fericită, E o parte din vecie. Vezi, plăcerile ușoare, Împrejurul tău unite, Dănțuiesc fără-ncetare, De amor povățuite: Te-mpresor cu mulțumire, Fiecare ți se-nchină, Și amorul cu mâhnire Te privește și suspină. Dă-le, dă-le ascultare; Pentru tine adunate, Poezii și proză Sub colore de mirare, Vor ști lumea să-ți arate. ...
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu Satiră Duhului meu de Grigore Alexandrescu Trageți toți câte o carte: domnule, ești cu mine. Șezi, mă rog, împotrivă, și vezi de joacă bine! Â Dar ți-am spus, coconiță, că eu, din întâmplare Nici bine, nici nebine nu pot să fac cercare; Am cuvintele mele: aste jocuri plăcute, Cu voia dumitale, îmi sunt necunoscute. Â Nebun cine te-o crede; vrei să te rugăm, poate Astăzi chiar și copii știu jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: Â Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot! Vino acum de față și stai la judecată, Tu care le faci astea, duh, ființă ciudată, Ce vrei să joci o rolă în lumea trecătoare: De ce treabă-mi ești bună, putere gânditoare, Când nu pot la ...
Iancu Văcărescu - Glasul poporului subt despotism
Iancu Văcărescu - Glasul poporului subt despotism Glasul poporului subt despotism de Iancu Văcărescu Apărută în volumul Colecție din poeziile d-lui marelui logofăt I. Văcărescu , cap. Sfaturi practice (1848) (1821) Răscoală-te, inima mea, din a răbdării boală ! Grozav, grozav ai suferit, grozavă te răscoală ! Să tremure, să tremure cumplita tiranie: Zdrobită azi în pulbere, pe loc să nu mai fie ! Ființa ei și numele în iad să se coboare ! Și-ai ei prieteni mult huliți ca ea să se doboare ! Drept îndreptînd oricare drept poporu n-are plată; Minte-nțeleaptă mintea lui prin fapte se arată. Ai libertății fii sînt toți sub steagu-i cîți se-adună, Toți robii își rup fiarăle ! Toți bunii s-împreună. Poporu-ncrede cîrmele-i la fiii făr'de lege. Să tremure ! să tremure cumplita tiranie ! Zdrobit va fi cine-o-ndrăzni gînd de tiran să-i
Ion Creangă - Păcală Păcală de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 februarie 1885 Un negustor, umblând prin mai multe sate și orașe, ca să cumpere grâu, păpușoi și altele, într-o zi ajunse la un pod și când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Pâcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul și-l întrebă: — De unde ești, măi creștine? — Ia din sat de la noi, răspunse Pâcală. — Din care sat de la voi? — Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal. — Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l știu. — Ei! cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de acolo vin. — Nu așa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat? — Doamne! da' nu știi că moșiile sunt boierești și asta-i a cuconului nostru, ce șede la București? Iar satu-l botează popa într-o căldărușă cu apă, cum ...
Ion Creangă - Scrisori către Mihai Eminescu
Ion Creangă - Scrisori către Mihai Eminescu Scrisori către Mihai Eminescu de Ion Creangă 1887-1888 Scrisoare Bădie Mihai, Ai plecat și mata din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Să deie Dumnezeu să fie mai bine pe acolo, dar nu cred. Munteanul e frate cu dracul, dintr-un pol el face doi; ș-apoi dă, poate nu-s cu inima curată când grăiesc de fratele nostru că-i cu dracul, în loc să fie cu Dumnezeu. Dar, iartă și mata, căci o prietinie care ne-a legat așa de strâns nu poate să fie ruptă fără de ciudă din partea aceluia care rămâne singur. Această epistolie ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase… Dar coșcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă… Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopți albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieșul nostru uitat si părăsit de toți. Și dimineața când ne întorceam la cuibar, blagosloviți de aghiazma cea fără ...