Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTR
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 1540 pentru ÎNTR.
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... altfel, îi unește în înțelegere. — Limba? — Nu. Poate fiecare vorbă sună diferit în urechile diferiților oameni — numai individul, același rămâind, o aude într-un fel. Și, într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare și oricât de mică ar fi, numai o ... visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în ... toate astea atât de inocent trecu peste fața lui la spectacolul ce-l privea. — Ce era adică: Un băiet de țigan cu capul mic într-o pălărie a căror margini erau simbolul nimerit al nemărginirii, cu ciubote în care ar fi încăput întreg și într-un surtuc lung de-i ajungea la călcâi și care fără îndoială nu era al lui, schinjuia c-un arcuș ce rămăsese în câteva fire ...
Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F
... și meșter imitator al grecilor, Catul imprima epigramelor sale acea întorsătură spirituală și grație delicată care dă tot farmecul acestui gen literar, deși le îmbrăca într-o ținută satirică mult mai pronunțată. El izbi cu vigoare în corupția societății romane, în delapidatorii publici [...]. El se ridică și contra scriitorilor neoriginali și ... laudativă de Doctus, ca aluzie la savantele lui imitațiuni din grecește. Horațiu tratează pe Catul, pe nedrept, cam de sus și se laudă când spune într-un vers că el e cel dintâi ce a făcut să treacă cântecele eoliene în modele Italiei și că tot el a ... reție mai mult, pentru că în cele 16 sute de epigrame cât ne-a rămas de la el ne-a transmis într-o formă neîntrecută, precisă, poetică și pitorească, toată viața romană în cele mai mici și mai interesante amănunte. S-a zis de Voltaire ... din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Pe lângă multe admirații, a inspirat și adevărate dușmănii. Astfel un oarecare Andre Novagero, într-o anumită zi a anului, făcea autodafeuri solemne cu câteva exemplare d-ale lui Martial. Dar cei mai mari dușmani ai acestui poet ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice
... forme pot să aibă și chiar au avantajele lor. Așa, spre exemplu, o expunere largă și sistematică, o expunere completă a unei chestituni într-un op voluminos e desigur preferabilă în multe privințe unor articole polemice, unde necesarmente va lipsi și sistematizarea și putința de a fi ... de rimă, de ritm, combinația diferită a imaginilor etc. Cu mici perifraze, aceasta am arătat în articolul meu asupra criticii, și am adăugat: ,,Într-un cuvânt, în răspunsul la aceste patru întrebări se concentrează toată lucrarea criticului. Critica trebuie să răspundă, după opinia noastră: de unde vine creațiunea artistică ... În articolul meu Asupra criticii, am numit critica care a precedat criticii moderne științifice, critică judecătorească. Se înțelege că n-am avut pretențiune, într-un articol de revistă, să caracterizez întreaga mișcare critică de la Aristoteles încoace; și dacă ar fi fost s-o fac, aș fi numit-o ...
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
... adaptările ce fiecare dintre jucăriile fantaziei lui uriașe, măturate cu un gest plictisit de pe masa lui de sculptor în infinit, trebuiau să le îndure într-un mod fatal. Cînd creezi și ai fantazie, cînd mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează și asupra căruia puterea ... a venit în gînd să facă decît tîrziu, pentru anumiți privilegiați, ca să poată zbura și să nu cadă în noroaie. Și așa fiind, într-o zi, cînd inspirația se vede că-l părăsise, s-a aplecat pe marginea ferestrei atelierului său, de unde începe abisul albastru, ca ... copt și rumenit la focul divinei lui inspirații. Unul singur, ce parcă mai păstrase încă pecetea bizarei lui progenituri, îi mai atrase privirea, și atunci, într-un ciudat orgoliu sau poate din lene de creator, se hotărî să distrugă ceea ce crease și să păstreze numai ceea ce credea el că ... a lacomului soare, ca după o mare indigestie, recădeau din nou în cascadă, curgea ca din orificiul unui uriaș ce ar fi băut nemăsurat într-un ospăț, proptit pe arcadele cerului, și se revărsa tumultuos ca din prisosul unui roman ce și-ar fi pus degetul în fundul gîtlejului aplecat ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... soartii: nimini nu s-aprinde mai grozav ca un pompier. Când îi trebuia Stavreaschii “madmazelaâ€�, madmazela ședea la taifas ori se zbenguia pântre culise . Într-o seară multregretata artistă juca pe regina într-o melodramă înfricoșată . În actul al patrulea se făcea o revoluție la poarta palatului . Regina, blocată în palat de valurile populare, intra în scenă, care ... tocmai scena pe care contam! Astfel s-a rupt gheața și cele două prime subiecte s-au făcut iar prietene bune. Asta era într-o luni dimineața: vineri sau sâmbătă s-au certat iar, fiindcă Stavreasca a pretins de la direcție să-i dea ei într-o repriză un rol pe care-l „creaseâ€� Blonda... Asta nu se face: fiecare cu creațiile lui ! QUIPROQUO Într-un an cădea Crăciunul sâmbătă — sâmbăta era ziua operii italiane. Se dedea II Trovatore. De pe la cinci ceasuri galeria gemea de mitocănime foarte ... Mihaileanu. În teatru avea câmp deschis pentru instinctele sale de farsă, la cari n-a așteptat mult ca să le dea de lucru. Într-o seară juca directorul Mihaileanu pe un nobil cavaler rătăcitor. După ce-l omoară vrăjmașii ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... sparte și chiotele despicau bolta cerului. Și-i puse mama numele: Făt-Frumos din lacrimă. Și crescu și se făcu mare ca brazii codrilor. Creștea într-o lună cât alții într-un an. Când era destul de mare, puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus de despică bolta cerului, îl prinse ... de o poartă de aramă, și făcu un vuiet puternic și lung. Poarta era sfărâmată și voinicul intră. Luna răsărise dintre munți și se oglindea într-un lac mare și limpede, ca seninul cerului. În fundul lui se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur; iar în mijlocul ... hău căscat, dinții ei — șiruri de pietre de mori. Cum venea vuind, Făt-Frumos o apucă de mijloc și o trânti cu toată puterea într-o piuă mare de piatră; peste piuă prăvăli o bucată de stâncă, pe care-o legă din toate părțile cu șapte lanțuri de fier. Înăuntru ... împletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într ...
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan
... cu căciulele în mîni și ziseră: — Luminate-mpărate, fratele nostru Roman s-a lăudat să-ți aducă armăsarul lui Căpățînă-de-cal-într-un-picior-de- găină, înșelat și înfrînat. Împăratul chemă pe Roman Năzdrăvan și-i zise: — Auzi, mă, Romane, ce zic frații tăi, că te ... vino cu mine! Armăsarul, cum auzi acestea, strigă: — Sări, stăpîne, că mă ia Roman Năzdrăvan! Zmeul, cum auzi, se scoborî în grajd cu paloșul într-o mînă și cu biciul de foc într-alta și zise calului: — Unde este Roman Năzdrăvan, bre? Calul se uită împrejur și nu văzu pe nimeni, căci Roman se făcuse pai și ... hoțul de Roman Năzdrăvan și am venit la măria-ta să-mi dai ăl plop de colo, să fac un butoi ca să-l bag într-însul. — Bucuros, moșicule! Atunci Roman tăie plopul și numai cît clipești din ochi făcu un butoi gros, legat cu cercuri de fier; dar cînd ... apusul soarelui ajunseră la împărăție și deteră pe zmeu în mîna împăratului, viu nevătămat. Împăratul porunci să desfunde butoiul, să vază daca se află zmeul într ...
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
... n-a vrut să intre nici un. Deci văzând că coraj n-are nici unul din câți era, Hotărî-n cele din urmă el într-însul a intra; Ș-așa dezbrăcat de toate, cu capul gol și desculț, Legat cu un ștreang de mijloc, școlarii-l lăsară-n ... dator ? - Grija – zise el – s-o poarte cel ce este creditor. CÂND CERI ȘI NU ȚI SE TRECE, TE-NTORCI CU INIMA RECE Într-o zi viind la Hogea un prieten i-a cerut Să-i dea frânghia de rufe, numai pentru un minut; - De n-aș ... dea măgarul pentru un ceas Nastratin; Dar nu-l am acasă astăzi: altu-i l-am împrumutat. Măgarul din grajd dodată a răcnit într-acel ceas. - Spui că nu-i - zise vecinul - și na, iaca al său glas ! Iar Nastratin îi răspunse: - Ce, tu nu crezi ce-ți spun ... e greu la cântar. Judecata pe temeiul dovezilor drept dând dar, Cumpărătorul rămase cu capul cel de măgar. UN NEBUN FĂGĂDUIEȘTE ȘI-NȚELEPTUL S-AMĂGEȘTE Într-o zi, Nastratin Hogea, ceartă c-un vecin având, Fuse tras la judecată, pentru dânsul jalbă dând; Nastratin plecând să meargă spre a se ...
... somn, mă întrebam uneori de-i un vis ce fac sau o adevărată bătaie de joc a soartei, și mintea mi se rătăcea într-atâta, încât mai-mai mă credeam însumi vinovat. Când veni ziua judecății, fui introdus într-o sală mare ticsită de privitori. Sute de ochi se ațintiră asupra mea, ochi fără milă, care căutau să găsească în brazdele feței mele urmele ... pregătise dreptatea omenească. Cât timp oi fi stat acolo între păreții osândei nu știu, căci nu m-am ostenit să măsur timpul; dar știu că într-o zi spre amurg veni temnicerul și-mi zise: — Măria-sa domnul a binevoit să te ierte pentru ziua de mâni a ... cărbuni în cel cuptior Atâția mândri gonitori, Câte fire în manta Atâtea vite a făta. Mânați măi! hăi! hăi! Mă amestecai și eu într-o ceată de flăcăi și o pornii cu colinda pe la case. Aveam oare altceva de făcut? Dar, lucru neașteptat, între colăieri întâlnii pe feciorul ... de toate. — Ei bine, a murit!... — Ce vorbă!... — Da, cum îți spun; a plecat fără să mă asculte ...
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... fu veselă dinpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept și temător de Dumnezeu. Pentru aceasta, el făcu mult bine poporului său. Și toți într-un gând și într-o glăsuire dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moștean al împărăției. Acest împărat puse de gând ... merg strună, zise: - Meștere, când ai de gând să mă scoți calfă? - Când mi-oi fura ipângeaua de pe mine. După ce mai trecu, merseră într-o zi la vânat. Acolo în pădure, stând să facă popas, se tolăniră fiecare pe ce avea, la umbră de copaci și la răcoare, ca ... aproape. Odată sări drept în sus. - Ce naiba, trebuie să fie ceva. Mă repez să văz ce dracovenie să fie aceea. Și fiind un crânguleț într-o depărtare cât arunci cu piatra, se duse într-acolo, de unde i se păru lui că vine miercăitul iepurelui. Pe când se ducea hoțul, fiul împăratului se scoală binișor, și pâș! pâș! îi ... astfel de vorbe, ci dă-mi ipângeaua, că acum ești calfă, ai scăpat de ucenicie. Când auzi fiul împăratului de unele ca acestea, se duse ...
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
... s-a făcut; văzu el că o mie de vorbe un ban nu face. Începuse a se cam uita întâmplarea aceasta, când, într-o zi, se înfățișe la împăratul fiul unui împărat de la răsărit și-i ceru de soție pe fata cea mai mare. Împăratul iÂo ... în lucrare o faptă așa de nelegiuită, ci o mângâia cu fel de fel de povețe. Mai trecu ce mai trecu și iată, măre, că într-o zi împăratul se pomenește cu un porc mare că intră în palatul lui și-i zice: - Sănătate ție, împărate; să fii rumen și voios ... eu că n-am încotro. Între acestea sosi și ziua nunții. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soția sa într-o căruță împărătească, porni la dânsul acasă. Pe drum trebuia să treacă pe lângă un noroi mare; porcul porunci să stea căruța; se dete jos ... facă? Scoase batista, îl șterse nițel la bot și-l sărută, gândindu-se să asculte povețile tatălui său. Când ajunseră acasă la porc, care era într-o pădure mare, se și înseră. Șezură nițel de se odihniră de drum, cinară împreună și se culcară. Peste noapte, fata împăratului simți că lângă ...